Biserica „Popa Rusu” din Bucureşti este aşezată în partea de nord-est a oraşului, între străzile: Armenească, Spătarului şi Latină.

Hramul bisericii este „Sfânta Treime”, având ca ocrotitori pe Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Cuv. Maică Parascheva.

Anterior construcţiei actuale, la sfârşitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea, se afla cam la 10 metri spre sud de biserica actuală o altă biserică de lemn ce avea hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, al cărei drept ctitor se pomeneşte de Bănică Bogasieru. Această biserică care exista în mahalaua Popa Rusu este amintită în anii 1718, 1776, 1796 şi 1810.

Numele de „Biserica Popa Rusu” i-a fost dat după un preot „popă rus”, care a slujit la ea, nume preluat şi de mahalaua dimprejurul ei. Acest „popă rus”, rămas în Bucureşti după unul din războiele ruso-turce, a înfiinţat un cor şi l-a dirijat la biserica Sf. Anton – Curtea Veche pe la anul 1700.

În anul 1813, martie 17, a fost zidită din cărămidă actuala biserică, ctitoria lui Manolache – vătaful harabagiilor – şi soţia sa Ilinca, zugrăviţi în pronaos pe peretele de sud, ţinând în mâini biserica. La început biserica avea două turle egale pe naos şi pronaos (care ulterior s-au refăcut), cu acces la turnul clopotniţei printr-o scară zidită în exterior, ataşată la peretele de nord al pronaosului.

În anul 1905 – la prima sa vizită în această biserică – făcută de marele scriitor şi istoric N. Iorga, acesta găseşte aşezată undeva în curtea bisericii, pisania care fusese deasupra uşii de la intrare, care cuprindea numele ctitorilor: Manolache, Ilinca, Safta, Voica, Maria, Andrei iereu, Teodor iereu, Dana prezbitera, Păuna prezbitera, Ilinca, Stan, datată anul 1813 martie 17.

În anii 1867 şi 1890 biserica a fost reparată – refăcându-i-se unele temelii exterioare. Aceste reparaţii s-au petrecut în timpul păstoririi preotului Anton Mihăescu (1867 – 1918). Slabele posibilităţi materiale ale parohiei s-au datorat în parte şi numărului mic de enoriaşi, ceea ce a condus, pentru un timp (1918 – 1925), ca biserica să fie ataşată ca filială la biserica Popa Chiţu.

În anul 1915 biserica a fost restaurată mai amplu: s-au mărit şi înălţat ferestrele, s-a renovat pictura, s-a renovat catapeteasma şi s-au făcut reparaţii exterioare.

În anul 1925 s-a construit pridvorul deschis cu coloane şi cafasul pentru cor. Pictura a fost renovată de pictorul Grigore Pelinescu, care a pictat iniţial şi pridvorul deschis.

În anul 1943, după cutremurul din anul 1940, turla de pe naos şi turnul-clopotniţă, aflat deasupra pronaosului, s-au reparat. Cu această ocazie, turnul-clopotniţă a fost mutat pe vechiul pridvor, având intrarea de acces prin interiorul bisericii.

După cutremurul din anul 1977, s-au refăcut tencuielile suport cu pictură originală căzute de la cutremur, intervenindu-se cu retuşuri în interiorul bisericii, pictându-se pridvorul deschis aproape integral de către pictorul Milea Cristian.

Biserica are formă de cruce, construită în plan treflat şi păstrează ca plan şi elevaţie traseele arhitecturii originare, exceptând pridvorul deschis adăugat în anul 1925 şi turnul-clopotniţă mutat de pe pronaos pe vechiul pridvor (1943), biserica prezentându-se armonios, deşi nu prezintă importanţă arhitectonică deosebită.

Biserica are în componenţă următoarele compartimentări:

Altarul semicircular prezintă spre nord şi sud proscomidiarul şi diaconiconul, iar spre est este străpuns de o fereastră cu vitrou ce se îngustează spre exterior şi alta la nord, cu ramă metalică simplă. Boltirea altarului este într-o semicalotă sferică.

Catapeteasma din lemn are încadrate icoanele altei catapetesme din 1833, lucrată de Chiriţă – zugravul din Bucureşti – mahalaua Măgureni.

Actuala catapeteasmă, stranele şi o parte din mobilier, sunt lucrate artistic din stejar masiv în atelierele lui C.M. Basic în anul 1916.

Naosul, un pătrat cu două abside laterale semicirculare boltite cu câte o semicalotă sferică, prezintă o turlă ce se descarcă prin intermediul celor patru pandantivi pe patru arce semicirculare. Pereţii absidelor de nord şi sud sunt străpunşi de câte o fereastră îngustată spre exterior.

Pronaosul prezintă câte o fereastră pe pereţii de nord şi sud şi este boltit cu o calotă semisferică ce se descarcă prin intermediul pandantivilor pe trei axe semicirculare şi pe peretele despărţitor pronaos – pridvor de la vest. Peretele de vest are în partea superioară o deschidere prin care se pătrunde în cafas, iar în partea inferioară se descarcă pe patru stâlpi (doi câte doi) cilindrici cu baza pătrată.

Pridvorul închis prezintă în partea superioară cafasul. Accesul la cafas se face cu ajutorul unei scări în spirală (metalică) ce se află în colţul de nord-vest. În cafas, peretele de nord este străpuns de o uşă prin care se ajunge la un turn-clopotniţă octogonal ce se sprijină pe o bază pătrată.

Pridvorul deschis (adăugat în anul 1925) e un dreptunghi cu plafon drept, ce se sprijină prin intermediul a cinci arcuri (trei la vest, câte unul la sud si nord) pe şase stâlpi cilindrici cu baza pătrată.

În corpul bisericii sunt patru ferestre, purtând icoane vitrouri: Sf. Nicolae, Sf. Arhanghel Mihail, Sf. Arhidiacon Ştefan şi Sf. Muc. Sofia.

În exterior, cam la o înălţime de patru metri, se găsesc o serie de lunete circulare care înconjoară biserica, în care sunt pictaţi sfinţi mucenici şi cuvioşi părinţi ai creştinismului ortodox. Deasupra, întreaga clădire este despărţită de un brâu orizontal (gen sfoară răsucită), iar de la streaşină în jos sunt alte două brâuri mai apropiate. Acoperişul este cu tablă de cupru, cu streaşină şi burlane de scurgere pentru apa de ploaie.

Pictura, în frescă-tempera, bogată în tablouri religioase, păstrează sub repictările anterioare făcute în tempera, pictura originară executată în anul 1813. Pictura originară se încadrează stilistic în tradiţia picturii ortodoxe, specifă sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, cu unele influenţe greceşti atât de des întâlnite odată cu începutul perioadei fanariote la noi în ţară. De asemenea, inscripţiile sunt cu litere latine.

În anii 1994 – 1995 biserica a fost pictată în întregime, sub păstorirea preotului paroh Petre Stănculescu.

Biserica are casă parohială în strada Arcului nr. 15, aproape de biserică, donată de un evlavios creştin în anul 1880. Prezentând o vechime substanţială ca ani de folosinţă, tot cu efortul susţinut al preotului paroh Petre Stănculescu, casa parohială s-a reparat capital în ultimul trimestru al anului 1995.

Preoţi slujitori pomeniți la Biserica Popa Rusu:

• Preot Grigore hirotonit la 1776 (catagrafia 1810).
• Preot Andrei hirotonit la 1796 (catagrafia 1810).
• Preot Toader, pomenit ctitor în pisania bisericii de la 1813.
• Preot George, donator al unei icoane Adormirea Maicii Domnului din 1863.
• Din anul 1867 până în 1918 a slujit preotul Mihăescu Anton (de origine macedoneană).
• Preot Nicolae, care a slujit în vremea preotului Mihăescu Anton.
• În anul 1918 biserica a fost închisă, trecând ca filială la biserica Popa Chiţu.
• Între anii 1925 – 1971 a slujit preotul Ion Bucur, sub a cărui păstorire, la 1 ianuarie 1925 biserica a fost ridicată la rang de parohie.
• Între anii 1971 – 1980 biserica a fost păstorită de preotul Ion Bârliba.
• Între anii 1980 – 1989 a slujit preotul Teodor Mirescu.
• Începând cu anul 1990 luna noiembrie și până în luna august 2011, biserica a fost păstorită de către preotul Petre Stănculescu, ajutat din decembrie 2007 de către diaconul Cătălin Radu.
• După pensionarea preotului Petre Stănculescu, oficiul de paroh a fost preluat de către preot Gheorghiță Burlănescu, începând cu 15 august 2011.