Mă supăr doar când vreau eu

Un călugăr era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?”. Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: „Mă supăr doar când vreau eu”. Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.

Continuarea →

Intelectualii de azi

– Cum trebuie să participe un intelectual la viaţa Bisericii şi care este slujirea lui?
– Să participe ca şi un neintelectual, să participe cu smerenie la învăţătura creştină, să ia parte la Liturghie de la început până la sfârşit, să fie spovedit şi el ca orice creştin. Nu ne interesează că este intelectual sau neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea pe Sfânta Treime. Şi poate să fie un neintelectual şi să aibă pe Sfânta Treime în inima lui.

– Deci nu are o altfel de slujire?
– Există o singură cale: smerenia. Foarte fru-mos este să înveţe ca să cunoască să explice învăţăturile creştine, dar se cere cu orice chip smerenie şi supunere.
Nu eu spun lucrul acesta. E spus de inşi cu mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de ştiinţă stă valoarea unui om, ci – sunt silit să spun – în smerenie, fiindcă cu cât se smereşte mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o trăire în rugăciune. Dar şi intelectualului i se cere o stare de prezenţă, pentru că nu putem desfiinţa valorile şi treptele. Chiar spune un Sfânt Părinte că rădăcina tuturor răutăţilor este neştiinţa. Şi are dreptate; dar aici este vorba despre o ştiinţă a mântuirii, nu o ştiinţă teoretică, raţionalistă – că poţi chiar cu Hristos „în mână” să te osândeşti! Pentru că nu există iadul în cunoştinţă de Hristos.

Continuarea →

Bucurie și pace în inimi!

de Costache Ioanid

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Continuarea →

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

A şasea şi cea din urmă săptămână a Postului este numită „Săptămâna Stâlpărilor”. în timpul celor şase zile care premerg Sâmbetei lui Lazăr şi Duminicii Stâlpărilor (Floriilor — n.tr.), slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritorii lui Hristos, după cum întâi El însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său iar apoi începe călătoria Sa către Betania şi Ierusalim. Tema şi tonul săptămânii sunt date Duminică seara, la Vecernie: „începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem credincioşilor cântare înaintea prăznuirii stâlpilor Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea.” Centrul atenţiei este Lazăr. boala sa, moartea sa, mâhnirea rudeniilor sale şi răspunsul lui Hristos la toate acestea. Astfel, Lunea auzim: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr…” Marţea: „Ierişi astăzi a fost boala lui Lazăr…” Miercurea: „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile…” Joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort. i In cele din urmă, Vinerea: „în ziua de mâine Domnul vine să ridice pe fratele cel mort (al Martei şi al Măriei).” întreaga săptămână este astfel petrecută în contemplaţia duhovnicească asupra viitoarei întâlniri dintre Hristos şi moarte — întâi în persoana prietenului Său, apoi în însăşi moartea lui Hristos. Este apropierea acelui „ceas al lui Hristos” despre care El a vorbit adesea şi spre care a fost orientată întreaga sa slujire pământească. Atunci trebuie să ne întrebăm: Care este locul şi înţelesul acestei contemplaţii în slujbele Postului? Care este legătura acesteia cu nevoinţele noastre din timpul Postului? Aceste întrebări presupun o alta, cu care trebuie, pe scurt, să ne ocupăm acum.

Continuarea →

Sfântul Ioan făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri, dar încă din tinereţea sa a lepădat toate şi a mers în muntele Sinai, vieţuind patruzeci şi cinci de ani în pustie, la poalele acestui munte. Biserica fericeşte pomenirea lui, fiindcă el a scris o carte de mare însemnătate pentru toată lumea creştină, care se cheamă „Scara”, în această carte, Sfântul Ioan înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştineşti şi mijloacele de a urca pe treptele lor spre desăvârşire. Sfântul Ioan făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri, dar încă din tinereţea sa a lepădat toate şi a mers în muntele Sinai, vieţuind patruzeci şi cinci de ani în pustie, la poalele acestui munte. Biserica fericeşte pomenirea lui, fiindcă el a scris o carte de mare însemnătate pentru toată lumea creştină, care se cheamă „Scara”, în această carte, Sfântul Ioan înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştineşti şi mijloacele de a urca pe treptele lor spre desăvârşire. 

Continuarea →

Cele trei cuvinte

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:

– „Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?”
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:

„Crede, împlineşte, foloseşte”.

A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.

Dar nu putea înţelege totul.

Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.

Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.

Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă întru totul plăcută lui Dumnezeu. 

Continuarea →

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Continuarea →

Sfântul și Marele Post este stadion duhovnicesc al virtuților, timp de pocăință și rugăciune, de trezvie și de umilință, perioadă de post, de curățire sufletească și de iertare. Toată această binecuvântată perioadă este o călătorie sfântă, ce ne-o pune înainte Sfânta noastră Biserică în fiecare an, pentru fiecare creștin ce râvnește să pășească împreună cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să învie și să se facă părtaș al veșnicei Sale Împărății.

Biserica noastră, ca o mamă iubitoare, prin Tainele ei mântuitoare, prin dumnezeieștile Liturghii mai înainte sfințite, cu Vecerniile umilincioase, cu iubitul de popor Imn Acatist al Născătoarei de Dumnezeu, cu Pavecernițele Mari, cu Marele Canon al pocăinței, vine să ne trezească și ne invită la nevoința înfrânării, a rugăciunii, a binefacerii și la un drum al pocăinței de suflet mântuitoare.

Continuarea →

Niciodată nu i-am spus lui Dumnezeu: „De ce eu?”

Arthur Ashe (10 iulie 1943 – 6 februarie 1993), faimosul jucător de tenis, care a câștigat trei trofee la Grand Slam, a murit de SIDA, datorită sângelui infectat din timpul intervenției ce a suferit-o la inimă în 1983.

A primit scrisori de la admiratori de-ai săi din toată lumea. Unul din ei scria: „De ce Dumnezeu a ales o astfel de boală rea?”. La aceasta a răspuns Arthur:

„În lume mai mult de 50 de milioane de copii încep să învețe tenis, 5 milioane învață tenis, 500.000 învață tenis profesionist, 50.000 intră în concursuri, 5.000 ajung la Grand Slam, 50 ajung la Wimbledon, 4 la semi finală și 2 la finală. Când ridicam cupa, niciodată nu am spus lui Dumnezeu «De ce eu?». De aceea, nici astăzi nu ar trebui să spun lui Dumnezeu: «De ce eu?».

Fericirea te face dulce.
Încercările te fac puternic.
Necazul te fac uman.
Eșecul te menține smerit și reușita îți dă strălucire, dar numai Credința îți dă puterea să înaintezi…

(Preluat de pe pagina: marturieathonita.ro)