Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: „În celulă vorbeam cu Dumnezeu mai mult”

Sunt oameni a căror simplă prezenţă îţi provoacă în suflet o bucurie imensă, pentru că sălăşluind Hristos în interiorul lor emană o dragoste puternică, necondiţionată. Părintele Gheorghe Calciu a fost o astfel de persoană, plină de virtuţi, dar mai înainte de toate plin de dragoste faţă de orice făptură a lui Dumnezeu. Chiar şi pe patul spitalului, în ciuda suferinţelor cumplite, găsea resurse pentru a zâmbi şi a te întâmpina cu bucurie, aşa cum Sfântul Serafim de Sarov îi întâmpina pe credincioşi. Şi această dragoste şi-a dorit-o şi pentru enoriaşii săi, cărora le‑a lăsat prin testament acest cuvânt: „Iubiţi-vă unii pe alţii cum şi Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă din aceasta că suntem fii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a trimis un astfel de păstor, iar pe părintele Gheorghe să-l rugăm ca, de acolo de sus, de lângă sfinţii pe care i-a îndrăgit toată viaţa, să se roage pentru întreg neamul românesc pentru care a suferit atât de mult. În anul 2005, în luna septembrie, am stat mai mult de vorbă cu părintele şi mi-a împărtăşit câteva din momentele pe care le-a trăit în temniţele comuniste. (Raluca Tănăseanu)

Continuarea

Cele cinci feluri de împărtășiri

Ne putem împărtăși cu adevărat în cinci feluri, în Biserica lui Hristos.

Prima împărtășire și cea mai importantă este cea cu Trupul și Sângele Domnului.

A doua cale de împărtășire, după Marele Vasile, este împărtășirea duhovnicească pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii. Poți să vii în biserica și chiar dacă ești oprit de preot să te împărtășești pe câțiva ani, te poți împărtăși de o mie de ori pe zi și mai mult, pe altă cale, pe calea rugăciunii. Dacă vii în biserică și zici rugăciunea ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul „, cu toata inima, de câte ori ai suspinat după numele lui Iisus, de atâtea ori te-ai împărtășit, ca și cel ce a luat cu lingurița Sfintele Taine. Aceasta este împărtășirea pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii, cu care omul poate reuși să se împărtășească de multe ori pe zi, nu numai o dată, cu aceeași putere cu care se împărtășește și cel cu lingurița din Sfântul Potir.

Continuarea

Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin!

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Continuarea

In pustia Carantaniei

(…) Şi fiindcă aceasta nu s-a prea putut înţelege, urmări şi realiza, a fost nevoie ca Dumnezeu să creeze omul a doua oară şi, prin creştinism, să-l facă în stare de această înţelegere şi realizare a desăvârşirii sale personale. Această desăvârşire urmărită şi aşteptată de Dumnezeu de la om, ni s-a revelat, ni s-a dat de model în persoana clară şi reală a lui Iisus Hristos, a Dumnezeu-Omului. De aceea El e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Iisus Hristos nu avea nevoie de mântuirea Sa, dar fără pogorârea Sa, în trup de om re-creat, născut afară de calea păcatului, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă; ori noi eram şi suntem cei ce avem nevoie de mântuire. Deci pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, simţită de noi ca o credinţă arzătoare de mântuire, ni s-a arătat şi ni s-a dat ca model de viaţă persoana reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El e pentru noi oamenii măsura desăvârşirii. Atât doar că modelul revelat trebuie urmat. Căci, dacă Dumnezeu a tăcut totul pentru mântuirea noastră, aceasta nu însemnează ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a tăcut Dumnezeu totul şi noi nu mai avem de făcut nimic. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, anume: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea cu lucrul şi cu persoana Sa. El era şi Dumnezeu adevărat, dar a mers omeneşte pe calea cea nouă. De aceea, calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu, pentru că, cel dintâi, El a mers pe ea.

Continuarea

Minunile creației

Cele nevăzute prin cele văzute

«Animalele ce pot fi mâncate de altele mai uşor, nasc mai mulţi pui. Din această categorie fac parte iepurii… Astfel, această specie nu este în pericol de dispariţie, deşi este ameninţată permanent de animalele carnivore.

Dimpotrivă, animalele carnivore nasc puţini pui… Astfel, nu există nimic neplanificat în existenţa fiinţelor şi nici una dintre ele nu este lipsită de grija ce-i este trebuincioasă.

Dacă iarăşi vei privi cu băgare de seamă mădularele animalelor, vei constata că Ziditorul nici nu a plăsmuit vreun mădular prisoselnic, nici nu a uitat a crea vreunul din cele indispensabile.
Animalelor carnivore le-a dat dinţi ascuţiţi, fiindcă aceştia le erau de trebuinţă pentru hrana cu care se nutresc…

Continuarea

Avva Dorotei, Cuvântul 2 PENTRU SMERENIE

Un bătrân a zis că mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie. La tot cuvântul ce auzim să zicem: Iartă! Căci smerenia strica toate meşteşugurile vrăjmaşului. Să cercam şi noi şi să vedem ce putere are cuvântul bătrânului. Pentru ce mai întâi de toate trebuie să avem smerenie şi nu înfrânare, mai ales că şi apostolul zice: cel ce se sârguieşte spre toate, are înfrânare. Sau pentru ce să nu avem frica de Dumnezeu, căci zice Scriptura: Începutul înţelepciunii este frica Domnului; şi în alta parte: Cu frică de Dumnezeu ne îndepărtam de la răutate. Pentru ce n-a zis, să avem în primul rând milostenia, sau credinţa, căci zice: cu milostenia şi cu credinţa se curăţesc toate păcatele. Iar apostolul zice: fără credinţă nu poate cineva să placa lui Dumnezeu. Daca pentru milostenie, credinţă, frica lui Dumnezeu şi înfrânare se spun cele de mai sus, pentru ce lăsându-le pe acelea a zis să avem smerenie înainte de orice? Bătrânul vrea să ne arate că nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credinţa, nici postul, nici alta fapta bună nu se pot săvârşi fără smerenie. De aceea zice să avem înainte de orice smerenie, adică gând şi cuget smerit, să fim gata la tot cuvântul ce auzim să zicem: Iartă! Fiindcă prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrăjmaşului.

Continuarea

Toate sunt deșertăciune, cu o excepție

Oricine citește cartea Eccleziastul din Vechiul Testament va avea parte de câteva momente nefericite. Când un rege îți spune că poți construi oricât, că poți gusta din toate plăcerile vieții, că poți avea glorie absolută și recunoaștere unanimă, că poți fi cel mai înțelept om din lume și că toate acestea sunt doar deșertăciuni, atunci poți să te simți doar îngrozit.

Nimic nu durează, nimic nu este nou, nimic nu contează în mod absolut în această lume. Toate aceste trei elemente negative ne provoacă, pe bună dreptate, fiori reci pe șira spinării. Munca, înțelepciunea, succesul personal – toate acestea se pot desființa cu ușurință. Ce clădești astăzi va dărâma mâine altul. Sfatul înțelept de astăzi va deveni bancul de mâine. Cariera cea mai strălucitoare va rămâne cel mult o amintire îndepărtată în mintea cuiva care te-a cunoscut. De ce? Pentru că înveșnicim ceea ce este menit să piară și trecem cu vederea unicul element nou sub soare.

Continuarea

Sfânta Muceniță Anisia

Baldachinul cu Sf. Moaște și icoana Sf. Mc. Anisia din Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic

 

Sfânta Muceniță Anisia
Devine ocrotitoarea multor fetițe născute în zilele noastre!

În calendarul ortodox se sărbătorește pe 30 decembrie Sfânta Muceniță Anisia din Tesalonic. Acesta a trăit în vremea împăratului Maximian într-o familie credincioasă și cu multă avere, iar după decesul părinților săi, Sfânta Anisia și-a vândut toată averea și toți banii i-a impartit săracilor și celor nevoiași, apoi s-a retras și a trăit doar din ceea ce obținea muncind.

In acea vreme împăratul Maximian a decretat ca oricine poate ucide în voie creștinii fără sentința și judecată. Astfel ca într-o zi când se întorcea de la biserică, Sfânta Anisia s-a întâlnit pe drum cu un ostaș ce se închina la idoli și care a târât-o spre altarele idolești. Văzând că se împotrivea, ostașul era și mai îndârjit să o forțeze să se jertfească demonilor iar când Sfânta Anisia a mărturisit că este creștină, ostaș s-a mâniat și a ucis-o.

(Text preluat de pe: theodorosart.com)

Pilde din viața satului

 

 

 

 

 

 

 

Doi oameni.
Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
– Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
– Tu vecine, eşti mai bun ca mine…
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Continuarea

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul și Revoluția Română

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kavsokalivia de la Muntele Athos, la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991, în al optzeci și șaselea an al vieții sale.

Pe 27 noiembrie 2013, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis înscrierea bătrânului Porfirie în rândul sfinților, cu prăznuire la data de 2 decembrie.

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață. (Gheorghios Papazachos, prof. univ, medic cardiolog)

Continuarea