CINSTEA

Cămila şi punga cu aur
Un arab creştin a cumpărat de la un turc o cămilă. Când scoaseră şeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui:
– „Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogaţi”.
Tatăl le răspunse:
– „Aţi cumpărat şi această pungă de la turc?”
– „Nu … ”
– „Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeţi aşadar şi duceţi-i-o, căci aşa-i cinstit şi frumos .. ‘”
Copiii ascultară şi duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulţumi, zicându-le:
– „Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinaţi voi.
Şi dădu fiecăruia, câte un dar.

Ce-i mai mare?
Ce-i mai mare: cinstea sau averea?
Un om înţelept şi credincios a zis:
„E mai mare cinstea … Dacă ai pierdut averea, o poţi face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poţi căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta.”

Continuarea →

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” (Pilde 23:17)

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s-a dat prin botez?

Continuarea →

Părintele Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa

Dorinţa de a sluji lui Dumnezeu – din copilărie

Încă din copilărie am dorit să-i slujesc lui Dumnezeu. Pe când eram copil socoteam că totul aici pe pământ este numai slujire. Părinţii slujesc copiilor lor, copiii părinţilor, îşi slujesc unii altora. Atunci am avut dorinţa să-i slujesc lui Dumnezeu. Pentru că El este Părintele întregului neam omenesc şi întregului univers trebuie să-i slujim Lui, Care este cel mai mare. Aveam această dorinţă când eram copil. Mai târziu, nu le-am putut spune asta părinţilor mei pentru că ştiam că nu voi căpăta binecuvântarea lor pentru aceasta, dar când am ajuns la majorat am plecat singur la mănăstire.

Mama murise mai înainte de aceasta, dar tatăl meu era încă în viaţă, şi el nu a fost de acord cu plecarea mea. Insă,când i-am propus să primesc cinul monahicesc i-am cerut binecuvântare, de la tatăl meu, iar el m-a binecuvântat, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.

Continuarea →

Cu cât omul duce o viață lumească , cu atât câștigă mai multă neliniște. Doar lângă Hristos omul se odihnește și găsește odină trupească și sufletească.

Încercările care ne vin sunt deseori ”antibioticul” pe care Dumnezeu ni-l dă pentru bolile și patimile sufletului nostru. Acestea ne ajută duhovnicește. Omul mănâncă o bătaie ușoară de la Bunul Dumnezeu și își înmoaie inima.

Continuarea →

Pentru văduva cea săracă al cărei suflet l-a luat Stăpâna cea Preanevinovată, iar la moartea bogatului au venit de faţă diavolii

Un preot oarecare ce slujea la o enorie, a fost chemat să împărtăşească o femeie săracă şi un boier bogat. Iar el, lăsând pe femeia cea săracă şi văduvă s-a dus la boierul cel bogat, pe care l-a împărtăşit şi l-a mângâiat, nădăjduind că-i va lăsa lui ceva din averea sa.
Atunci, venind un alt trimis de la casa văduvei, i-a spus că aceea este aproape să-şi dea sufletul, dar preotul, ca un semeţ şi iubitor de avuţie nu s-a dus. Însă avea un ierodiacon foarte îmbunătăţit şi temător de Dumnezeu, care văzând că preotul nu vrea să se ducă, l-a rugat să-i dea voie să împărtăşească el pe văduva aceea şi preotul a primit.

Continuarea →

Pentru ostaşul tâlhar, care fiindcă în fiecare zi se ruga, nu a fost ucis de diavolul

Între celelalte minuni ale Maicii lui Dumnezeu este şi istorisirea aceasta de suflet folositoare pe care o scriem lângă cea de mai sus, pentru ca să vadă cei ce se lenevesc la rugăciunea lor, ca să se păzească şi să fugă de trândăvie şi de nebăgarea de seamă, ca de o stricătoare de suflet şi de moarte neiertată greşală. Pentru că orice păcat ar face cineva, nu trebuie să se deznădăjduiască şi să se lepede de rugăciunea lui, după cum zic oarecare nebuni, care spun că dacă omul este nevrednic nu trebuie să se roage pentru ca să nu întărâe pe Dumnezeu spre mai multă mânie.

Când faci desfrânare, necunoscătorule, nu te temi nici te ruşinezi, iar ca să citeşti rânduiala Utreniei, Ceasurile şi alte rugăciuni, te ruşinezi. Aceasta nu este evlavie, ci deznădăjduire.
În adevăr, se cuvine ca să stai în biserică înaintea sfintelor icoane, sau spre Răsărit dacă nu eşti în biserică, să te rogi, nu cu neruşinare şi fără de frică, ci cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, cu frică şi cu cutremur, gândindu-te la mărimea lui Dumnezeu şi nevrednicia ta; să plângi păcatul tău şi să te rogi Preasfintei, ca să-ţi ajute să te întorci la pocăinţă. Şi acum ascultă.

Continuarea →

Existența noastră de ființe create „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” se întemeiază pe un element semnificativ, iar acesta este mintea. Pe toate celelalte le au și celelalte făpturi ale creației și animalele. Ceea ce ne diferențiază pe noi , oamenii – creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, într-un cuvânt, „theoidia” – este mintea.

Mintea, aceasta, a fost atrasă la începuturi și nu s-a păzit. Această minte a fost atrasă de către diavol și nu și-a păstrat făgăduința. Deși a primit cuvântul lui Dumnezeu Tatăl de a păzi porunca, mintea nu a rezistat și a fost înșelată. L-a crezut pe înșelător, nu pe Dumnezeu. Deci, greșeala începe de la minte.

De aceea, acum, toată încercarea și toată lucrarea noastră este restabilirea și păstrarea minții curate pentru a nu mai fi atrasă, pentru că, atunci, unul singur era vrăjmașul, adică diavolul. Acum, însă, sunt mii de primejdii pentru minte, pentru că, după cădere, de vreme ce personalitatea omului s-a dezintegrat, el este învăluit într-o multitudine de denaturări și schimbări. Toate felurile de patimi, obișnuințele cele rele, creația care se supune și ea stricăciunii, toate acestea luptă azi ca să dea de lucru minții, s-o țină captivă, să nu-i permită să-și facă lucrarea sa și să gândească la dragostea lui Dumnezeu.

(preluat din cartea lui Mihai Neșu – Complex natural pentru detoxifierea sufletului, vol,I)

Odată un preot a cinat într-o familie de creștini.
El cunoștea bine acești oameni și ei pe el.

Soțul și soția mergeau la biserică, se rugau și țineau posturile.

După cină a plecat preotul. Soția zice soțului:
– Eu cred că preotul a furat lingurița noastră de argint!

Soțul nu i-a dat crezare.
Soția un an întreg s-a tot gândit: putea oare preotul să fure? Pentru ce-i trebuie lui?

Timpul a trecut…
Preotul iarăși a venit să ia cina în această familie.
Soția nu s-a reținut și-l întreabă:
-Părinte fiți sincer, Dumneata ai furat lingurița noastră?

Părintele zice:
– Nu, eu am pus-o semn în Biblia voastră!

(primita prin Internet)

Dacă se întâmplă să urmărim o paradă oficială, cu ocazia vreunei sărbători, cum e de exemplu ziua de 25 martie, vom remarca ritmul, ordinea şi buna organizare, înţelegând ca a fost nevoie de multe exerciţii şi repetiţii.

Situaţiile în care remarcăm spirit de ordine şi spirit gospodăresc creează o atmosferă plăcută. Ce bine ne simţim când ne aflăm într-o grădină unde legumele, copacii şi florile sunt bine rânduite! Sau când suntem într-o vie unde rândurile viţei-de-vie sunt dispuse geometric, sau într-o fabrică unde toate se petrec într-un ritm ordonat! Aceeaşi mulţumire o simţim şi când ne apropiem de un metrou, un port sau un aeroport, unde vehiculele vin şi pleacă la intervale de timp regulate.

Unde întâlnim ordine nu simţim doar bucurie, linişte şi siguranţă, ci chiar suntem gata a lăuda mintea organizatoare, adică pe bunul gospodar ce le rânduieşte pe toate, aflându-se în spatele lor.

Doar în glumă s-ar putea spune că întâmplător se află bine rânduite detaşamentele la paradă, rândurile de viţă-de-vie, cărţile în rafturile bibliotecii, avioanele la locul de decolare. Numai nişte oameni necugetaţi refuză să admită faptul că îndărătul tuturor lucrurilor bine rânduite şi organizate, se află Cineva care le rânduieşte şi le organizează.

Am spus toate acestea fiindcă în continuare vom vedea în împărăţia naturii lucruri pline de ordine, ritm şi exactitate, tocmai pentru a sublinia în ce mare orbire se află cei care nu pricep că în spatele acestora se află Marele Orânduitor.

Dacă în această carte ne-am fi ocupat şi de lumea astrelor, am fi constatat minunata armonie a mişcărilor nenumăratelor corpuri cereşti. Însă şi lumea animalelor şi a plantelor ne rezervă destule surprize!
Continuarea →

Despre luminarea dumnezeiască şi lumina Sfântului Duh; şi că Dumnezeu este singurul loc în care, după moarte, toţi sfinţii îşi găsesc odihna; şi că cel ce cade în afara lui Dumnezeu nu va găsi în alt loc odihna în viaţa viitoare.

Care e taina înfricoşătoare ce se săvârşeşte în mine?
Cuvântul nu o poate tâlcui, nici mâna mea ticăloasă nu o poate scrie spre lauda şi spre slava Celui ce este peste toate, a Celui ce este mai presus de orice laudă şi orice cuvânt.
Căci dacă cele ce se petrec acum în mine, risipitorul, sunt negrăite şi de nespus, spune-mi cum va fi nevoie să primească laudă sau slavă de la noi, Cel care e Dăruitorul şi Făcătorul acestora?

Continuarea →