Pomelnicul generaţiilor

Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul

Când primim pomelnicele la altar, regăsim în scrisul lor mare sau mic, înghesuit uneori pe un colț de hârtie, alteori desfășurat larg pe o pagină întreagă, o istorie care se poate întinde cu câteva generații în urmă și, adesea, cu una sau două înainte. Pe acest petic scos din jertfa pomilor – care sunt culcați la pământ fără cruțare în ultima vreme – stau înscrise numele urmașilor lui Adam și ai Evei. Un conglomerat de istorii adunate în umbra unor nume scrijelite de o mână vârstnică sau caligrafiate de una tânără, o neîncetată aducere aminte de ceea ce a fost, este și va să fie.

Recunoști pomelnicele întocmite de cei vârstnici sau de cei tineri după coloanele de vii și adormiți. Cu cât omul este mai apropiat de ceasul morții, cu cât anii au nins peste el bucuriile primăverii și tristețile iernilor, cu atât numele celor adormiți stau să înghită și puținele licăriri care se mai întrevăd în lista celor vii. Cu cât omul este mai tânăr, viguros, încă însetat de viața care nu l-a dezamăgit în împlinirile ei trecătoare, cu atât coloana celor adormiți este mai mică, pentru că moartea pare atât de departe când suntem încă în floarea vârstei.

Continuarea

Răceala în rugăciune


Cum să evităm răceala în rugăciune

Spuneți că în timpul rugăciunii suferiți de răceală duhovnicească. Aceasta este o mare pagubă. Dați-vă osteneala să vă veniți în fire. Treburile pot îndreptăți doar faptul că petreceți puțin timp la pravilă, dar sărăcirea rugăciunii lăuntrice nu o pot dezvinovăți. Domnului Îi place și puțin, dar să fie din inimă. A te înălța cu mintea către El și a spune cu inima înfrântă: ”Doamne, miluiește! Doamne, binecuvântează! Doamne, ajută!” este strigăt de rugăciune – iar dacă va renaște și va fi în inimă simțământul față de Dumnezeu, acesta va fi rugăciune neîncetată fără cuvănte și fără pravilă.

Cum să înfruntăm necazurile

În necaz, trebuie nu numai să încredințați totul în mâinile Domnului, ci să fiți senini, să vă bucurați și să mulțumiți. Sunt de scos multe rele din dumneavoastră, și iată că Domnul v-a trimis atâtea ciocănașe, care vă bat din toate părțile. Să nu le împiedicați prin supărarea, împotrivirea, nemulțumirea dumneavoastră. Dați-le libertate să săvârșească asupra dumneavoastră și în dumneavoastră fără nici o împiedicare lucrul lui Dumnezeu, la care Domnul le-a pus spre mântuirea dumneavoastră. Domnul vă iubește și v-a luat în mâinile Sale ca să scoată din dumneavoastră toată netrebnicia. Așa cum spălătoreasa freacă și bate rufele ca să le albească, Domnul vă freacă și vă bate ca să vă albească și să vă pregătească spre moștenirea Împărăției Sale, unde nu va intra nimic necurat. Așa să vă priviți situația și să vă întăriți în ea și să vă rugați Domnului ca să întărească și să adâncească în dumneavoastră vederile acestea.

Continuarea

Cum să deprindem rugăciunea neîncetată

Pravila de rugăciune este împrejmuirea care păstrează rugăciunea ferită de primejdie…Rugăciunea este lucrare lăuntrică, iar pravila – exterioară; dar, după cum omul fără trup nu este om deplin, nici rugăciunea fără pravilă nu este deplină. Trebuie să le avem pe amândouă și să le împlinim după putere. Avem lege nestrămutată să ne rugăm lăuntric, și să ne rugăm peste tot și întotdeauna – dar pravila de rugăciune este legată și determinată de o anumită vreme, de un anumit loc și de o anumită măsură. Aici trebuie să ne călăuzească dreapta socotință: când, unde și cât trebuie să stăm la rugăciunea exterioară și ce rugăciuni să folosim, fiecare trebuie să stabilească potrivit situației sale – să mărească, să micșoreze, să mute vremea și locul…Totul trebuie să urmărească scopul ca rugăciunea lăuntrică să fie săvârșită așa cum trebuie. Iar în privința acesteia avem o singură regulă: neîncetat rugați-vă.

Continuarea

Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul

Ceasul întâlnirii noastre cu veșnicia

Gândul la trecerea noastră din această existență umilă și rutinată la cea netrecătoare a întraripat mintea multor sfinți. Memento mori – „nu uita că vei muri” – acest adagiu al filozofiei antice, și-a găsit un puternic susținător în teologia patristică. Spre deosebire de conceptul filozofic, însă, gândirea creștină a înfrumusețat această piatră de hotar a existenței noastre, unind-o cu începutul vieții veșnice. Paginile scrise de Evagrie Ponticul reliefează tocmai această idee esențială: moartea nu este un sfârșit, ci, în realitate, un nou început.

Continuarea

Despre semerenie

M-a întrebat un bătrân odată: „Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol și desculț, prin zăpadă.) „Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotești că tu ești ceva mai mult decât altul, că ești mai bun, mai frumos ca altul…” „Săracu’ de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?” A stat opt ani cu mine… Părintele Ghenadie Avătămăniței. Nu vedea nici el, săracul, ca și mine.

Dacă, asta e mândria: când te socotești că știi mai mult decât altul, că poți ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Și e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotești că știi mai mult, că poți mai mult, că faci mai mult, să nu păzești ca acela care socotea că face, că drege, că postește, iar cel de lângă ușă plângea și își bătea pieptul că nu are nimic bun. Și a câștigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însuși – Vameșul și Fariseul…Că Mântuitorul a zis: „Când veți împlini vreo poruncă, să spuneți așa: „Rob netrebnic sunt eu, și n-am făcut decât ceea ce eram dator a face”.

Continuarea

Poveste de Crăciun: IESLEA CU DOI PRUNCI

O povestioară minunată și adevărată, istorisită de Părintele Calciu în 2004.
Aflați, dar, cum s-a împrietenit micuțul Mișa cu micuțul Iisus:

Spune Părintele Gheorghe:
«Doi ortodocși americani au răspuns invitației Ministerului Educației din Rusia de a preda morala creștină în câteva închisori și orfelinate rusești. Așa au ajuns aceștia, plini de râvnă, și în așezământul cu peste o sută de copii abandonați (băieți și fete) unde l-au întâlnit pe Mișa, orfanul Domnului…

Dar să-i lăsăm să-și depene singuri povestea…
„Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulți dintre ei pentru prima oară – tradiționala povestire despre Nașterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului și despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem și cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a și născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii și educatorii stăteau nemișcați, sorbindu-ne cu emoție fiecare cuvânt.

Continuarea

Cum să învățăm să ne rugăm

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viața creștină. Rugăciunea e respirația duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăiește; dacă nu, duhul nu are viață.

A sta în fața icoanei și a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciunea pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de întreținere a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simțămintelor evlavioase față de Dumnezeu – a simțământului defăimării de sine, devotamentului, recunoștinței, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii față de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui și așa mai departe.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simțăminte și altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simțăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Continuarea

Despre rugăciune

Tot ce am săvârșit fără rugăciune și nădejde bună, ne este pe urmă vătămător și fără preț (Sf. Marcu Ascetul).

Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poți face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).

Nimic nu ajută mai mult lucrării ca rugăciunea și pentru a câștiga bunăvoința lui Dumnezeu, nimic nu este mai de folos ca ea (Sf. Marcu Ascetul).

Rugăciunea neîmprăștiată e semn de iubire față de Dumnezeu la cel ce stăruie în ea. Negrija de ea și împrăștierea ei e dovada iubirii de plăceri (Sf. Marcu Ascetul).

Rugăciunea este ridicarea minții și voii noastre către Dumnezeu (Avva Evagrie Ponticul).

Rugăciunea este leacul mâhnirii și urâtului (Sf. Nil Sinaitul).

Cel ce nu are rugăciune curată de gânduri nu are armă de luptă (Cuviosul Isihie Sinaitul).

Continuarea

De ce să merg la Biserică?

Un membru al unei Biserici, care anterior mergea regulat la slujbe, nu s-a mai dus. După câteva săptămâni, preotul a decis să-l viziteze acasă, așa că a plecat în căutarea lui…

L-a găsit pe om acasă în fața șemineului unde ardea focul. Bărbatul și-a dat seama de scopul vizitei, așa că l-a invitat pe preot să ia loc și i-a adus un scaun. Preotul s-a făcut comod, dar nu a spus nimic. După câteva minute de tăcere, preotul a luat cleștele de foc și a cules cu grijă un jar fierbinte și l-a pus deoparte. Apoi se lăsă pe spate în scaun încă tăcut.

Continuarea

Prigoana este buletinul nostru spre Rai

Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi,
n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; moaşte şi icoane care au acoperit pământul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.

Cu cât va fi prigoana aceasta mai mare, cu cât Biserica va fi mai marginalizată, cu atât trebuie să ne bucurăm, pentru că viaţa noastră creştină nu e uşoară, cu muzică şi petreceri şi altceva…, nu! Este durere, este necaz, este suferinţă, este, în sfârşit, prigoană. …Ai o mărturisire, depui şi tu o dovadă acolo, un act, un buletin, măi! Acolo toate merg pe bază de „documente”, nu intri aşa, oricum! …Prigoana este buletinul nostru spre Rai. Aceasta este pregătirea noastră pentru dincolo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri.

Continuarea