Cele trei cuvinte

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:

– „Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?”
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:

„Crede, împlineşte, foloseşte”.

A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.

Dar nu putea înţelege totul.

Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.

Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.

Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă întru totul plăcută lui Dumnezeu. 

Continuarea →

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Continuarea →

Sfântul și Marele Post este stadion duhovnicesc al virtuților, timp de pocăință și rugăciune, de trezvie și de umilință, perioadă de post, de curățire sufletească și de iertare. Toată această binecuvântată perioadă este o călătorie sfântă, ce ne-o pune înainte Sfânta noastră Biserică în fiecare an, pentru fiecare creștin ce râvnește să pășească împreună cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să învie și să se facă părtaș al veșnicei Sale Împărății.

Biserica noastră, ca o mamă iubitoare, prin Tainele ei mântuitoare, prin dumnezeieștile Liturghii mai înainte sfințite, cu Vecerniile umilincioase, cu iubitul de popor Imn Acatist al Născătoarei de Dumnezeu, cu Pavecernițele Mari, cu Marele Canon al pocăinței, vine să ne trezească și ne invită la nevoința înfrânării, a rugăciunii, a binefacerii și la un drum al pocăinței de suflet mântuitoare.

Continuarea →

Niciodată nu i-am spus lui Dumnezeu: „De ce eu?”

Arthur Ashe (10 iulie 1943 – 6 februarie 1993), faimosul jucător de tenis, care a câștigat trei trofee la Grand Slam, a murit de SIDA, datorită sângelui infectat din timpul intervenției ce a suferit-o la inimă în 1983.

A primit scrisori de la admiratori de-ai săi din toată lumea. Unul din ei scria: „De ce Dumnezeu a ales o astfel de boală rea?”. La aceasta a răspuns Arthur:

„În lume mai mult de 50 de milioane de copii încep să învețe tenis, 5 milioane învață tenis, 500.000 învață tenis profesionist, 50.000 intră în concursuri, 5.000 ajung la Grand Slam, 50 ajung la Wimbledon, 4 la semi finală și 2 la finală. Când ridicam cupa, niciodată nu am spus lui Dumnezeu «De ce eu?». De aceea, nici astăzi nu ar trebui să spun lui Dumnezeu: «De ce eu?».

Fericirea te face dulce.
Încercările te fac puternic.
Necazul te fac uman.
Eșecul te menține smerit și reușita îți dă strălucire, dar numai Credința îți dă puterea să înaintezi…

(Preluat de pe pagina: marturieathonita.ro)

Însetat de smerenie, Sfântul Siluan se roagă mereu: „Rugaţi-vă pentru mine, toţi sfinţii, ca sufletul meu să în­veţe smerenia lui Hristos!”; „Îl rog pe Dumnezeu şi pe toţi Sfinţii din cer şi pe voi toţi, care cunoaşteţi smerenia lui Hristos – rugaţi-vă pentru mine ca să se pogoare asu­pra mea duhul smereniei lui Hristos, după care sufletul tânjeşte cu lacrimi. Nu pot să nu tânjesc după această smerenie pe care sufletul meu a cunoscut-o prin Duhul Sfânt. Dar am pierdut acest dar şi de aceea inima mea e întristată până la lacrimi”; „Rugaţi-vă pentru mine, toţi Sfinţii şi toate popoarele, ca sfânta smerenie a lui Hristos să pogoare asupra mea!”; „Vă rog cu smerenie, fraţilor, care cunoaşteţi iubirea lui Hristos, rugaţi-vă pentru mine ca să fiu izbăvit de duhul mândriei şi smerenia lui Hristos să se sălăşluiască întru mine.”

Sfântul Siluan îi face părtaşi acestei rugăciuni pe toţi oamenii, cerându-I lui Dumnezeu, Prea Sfintei Sale Maici şi tuturor sfinţilor ca toţi oamenii să cunoască smerenia: „Stăpâne preamilostive, dă-ne duh umilit ca sufletele noastre să-şi găsească odihna în Tine! Prea Sfântă Maică a Domnului, Tu eşti milostivă, roagă-te ca sufletele noas­tre să afle smerenia! Sfinţilor toţi, care vieţuiţi în ceruri, voi [care pentru smerenia voastră] vedeţi slava Domnului şi duhul vostru se bucură – rugaţi-vă ca şi noi să fim îm­preună cu voi!”

El nu osteneşte să-i îndemne pe oameni la smerenie, bine ştiind cât de mari bunătăţi aduce ea sufletului: „Din toate puterile cereţi Domnului smerenie.” .

Sfântul Siluan îşi vădeşte astfel dorinţa fierbinte ca toți oamenii să fie mântuiţi, pentru că el ştie că prin smerenie lucrul acesta este cu putinţă.

(Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia, București, 2015, pag. 254)

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?”, la care ea a grăit: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?”. „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: „Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă”. Atunci când spăl rufe spun din nou: „Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată”. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus așa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”.

Cel ce înșeală

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
– Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
– Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?
– Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus? „E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!”
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica. Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus: – Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic. În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

„După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi.”

(Preluat de pe http://romanidiaspora.blogspot.com)

„În pădure azi la noi
A fost mare tărăboi
Şi acum, la judecată
Toată lume-i convocată.
Vinovatul e-un arici,
Mic, cu ochii de sclipici,
Cu burtica rotunjoară
Şi ţepos din cale-afară.
Pe banca de acuzare
Stă cu mare indignare
Coana vulpe cea roşcată.
Completul de judecată
Stă pe-o buturugă-naltă
Şi îl are-n frunte, drept,
Pe bursucul înţelept.

Continuarea →

– Ce sfaturi aţi da pentru doi tineri care vor să se căsătorească?

– Pe cele pe care le-am dat până acum. Spre exemplu: tinerii din ziua de azi nu ştiu că nunţile nu se fac sâmbăta. Lunea e pentru îngeri, marţea e pentru prooroci, miercurea ţinem post pentru că L-a vândut Iuda pe Hristos, joia e pentru apostoli, vinerea e ziua crucii, sâmbăta e pentru morţi, duminica e pentru înviere. Cum să faci nuntă în ziua morţilor şi să-ţi meargă bine? Nu mai vorbim că lumea de la nuntă va lipsi duminică de la Liturghie, şi această lipsă va veni asupra ta, mire şi mireasă.
De ce se fac nunţi sâmbăta? Pentru că s-a despărţit Cununia de Liturghie. Înainte se făceau împreună. Aţi văzut cum se hirotoneşte diaconul şi preotul? Când se hirotoneşte, diaconul stă la icoana Mântuitorului, apoi la icoana Maicii Domnului… Aşa făceau înainte şi mirii. Acum nu mai fac aşa. De ce? Pentru că oamenii au dorit să scoată sacrul şi să pună în loc ceea ce este prestant. Primarul sau ofiţerul de stare civilă îşi pune o banderolă, citeşte… Şi se creează un protocol. Apoi iau garoafe şi le înclină, unii aruncă cu confetii…
De ce? Se doreşte o ambianţă, care nu e rea, dar e altceva. În momentul în care scoţi Cununia din Liturghie şi în loc de împărtăşanie dai mirilor vin în care mai înmoi şi un pişcot… Trebuie să ştim foarte clar ce am făcut noi: am scos, am desacralizat. De ce? Aşa au vrut oamenii. Şi aşa vor şi acum. Problemele apar cam la un an. Ori nu face copii, ori face copii, ori copilul nu ştiu cum e, ori nu merge căruţa, sita a rămas totuşi nouă, nu s-au obişnuit unul cu altul etc.
De asta există probleme, pentru că începutul e prost.

Părintele Nicolae Tănase

Sursa: De la prietenie la iubire, Căsătoria – taina iubirii creștine, Editura Agaton, 2011.

Sfântul Vasile cel Mare a desfășurat o amplă activitate misionară nu numai în Capadocia, ci s-a ocupat și de situația creștinilor care se aflau în ținuturi mult mai depărtate, ca Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea), geto-daco-romanii, ca și de creștinii goți, care locuiau în răsăritul Munteniei de azi și în sudul Moldovei.

Creștinii din provincia Capadocia, din centrul Asiei Mici, se aflau, după cum ne informează Sfântul Vasile cel Mare, în legături directe cu creștinii din Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea), precum și cu creștinii mai depărtați de nordul Dunării, din răsăritul Daciei Nord-Dunărene. Cunoaștem aceasta din scrisoarea 155 a Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, din care reiese că Sfântul Vasile se afla în relații de prietenie cu Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul militar al provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea), numit în scrisoarea amintită „prea strălucitul guvernator (dux) al Scythiei, care era creștin”.Este bine cunoscută corespondența arhiepiscopului de Cezareea Capadocia cu Junius Soranus, și cu Biserica din Sciția pentru a fi trimise în Asia Mică moaștele Sfântului Sava, care a fost înecat la 12 aprilie 373 de către goți în râul Museos, identificat cu Buzăul nostru.

Junius Soranus avea la Cezareea Capadociei o soră, nepoți și mulți prieteni, care se aflau în cele mai bune relații cu familia Sfântului Vasile cel Mare și cu prietenii acesteia. Junius Soranus, ruda și prietenul Sfântului Vasile cel Mare, se interesa personal și de situația creștinilor de la nordul Dunării din Dacia Carpatică, care se afla în legătură directă cu Dacia Pontică (Dobrogea).
Sfântul Sava Gotul era, după cum spune actul său martiric, got de neam și trăia în Gotia (Martiriul Sfântului Sava Gotul, I, 2), probabil de origine capadociană, cum afirmă unii cercetători (V. Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman, Buc., 1911, p. 137).

Continuarea →

Colinde, Colinde

de Mihai Eminescu

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor.

Si tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucur copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele…

De dragul Mariei
Și-al Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.