Învățături ale Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

CU GRIJA CEA MULTĂ SE UITĂ DE DUMNEZEU

Părinte, grija îndepărtează întotdeauna de Dumnezeu?

– Ascultă de la mine următorul lucru : Când un copil se joacă și este absorbit de jucării, nu-și mai dă seama dacă tatăl lui este alături și-l mângâie. Dar dacă își va întrerupe puțin joaca, atunci își dă seama. Tot astfel li atunci când avem vreo grijă, nu putem simți dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, dar noi nu simțim. Ia aminte să nu risipești puterile tale prețioase în griji de prisos și în lucruri deșarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Așa te obosești și trupește, și mintea ți-o împrăștii fără rost. Iar după aceea Îi dai lui Dumnezeu oboseala și căscăturile în vremea rugăciunii, la fel ca jertfa pe care a făcut-o Cain, cu neliniște și oftaturi pe care ți le va pricinui aghiuță, ce va fi alături de tine.

Continuarea

Emilian Simonopetritul

Fii atent, să te ascunzi! Să ai o viață ascunsă! – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul (†9.05.2019)

Îmbrățișează-L însă pe Hristos, zice Sfântul Isihie, pentru că numai El știe inima ta. Lasă-le pe toate câte le faci tu, ca să-I arăți, chipurile, că-L iubești. În mișcarea, activitatea, în osteneala existenței tale, Hristos este singurul care știe inima ta. Dar aude doar strigătul inimii care Îi cheamă numele(cine rostește rugăciunea inimii).

Nu-L putem înșela pe Dumnezeu, pentru că El ne cunoaște.

După ce Sfântul ne-a sfătuit să nu ne înșelăm cu cele despre Dumnezeu și să credem că sunt lucruri care ne vor aduce în comuniune cu El, acum adaugă un element nou, foarte important: „sufletul încearcă în tot felul să ascundă de toți oamenii dulceața lui și lupta dinlăuntru”.

Fii atent, să te ascunzi! Sufletul tău să încerce neîncetat și în tot felul să se ascundă de toți oamenii, ca ceilalți să nu-și dea seama de lupta ta duhovnicească, de ce câștigi și de ce pierzi.

Să nu crezi că trebuie să-ți deschizi inima înaintea fiecăruia și să-i spui trăirile tale.

Să treci printre oameni neobservat, pentru că altfel le pierzi pe toate.

Continuarea

Cultura Duhului

Un dicton latin spunea despre cei care doreau să fie percepuți ca oameni cultivați fără a fi în realitate astfel: „Savant, dar numai cu cartea în mână [Doctus cum libro]”.

Recunoaștem cu toții că este important să citim, să cultivăm nu atât informația, nici intelectul, ci propria noastră desăvârșire sufletească. De aceea, cred că este greu să te numești om de cultură atât timp cât nu ai deschis niciodată cu seriozitate Sfânta Scriptură. Dacă, într-adevăr, pretinzi că ești un om cultivat, nu ai dreptul să respingi vreun domeniu pretextând că nu îți place fără a încerca să le acorzi măcar o șansă celor care activează în el pentru a-ți explica de ce împlinesc meseria lor. În acest context, obtuzitatea și argumentele parțial ipocrite folosite de unii intelectuali „rasați” pentru a critica Biserica și faptele ei în societate surprind neplăcut tot mai mult. Uneori, ai impresia că asiști la o zeflemea ieftină, un răspăr intelectual, un moft interior, un capriciu nesănătos.

Continuarea

Minuni ale Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul (27 mai)

 

 

 

 

 

Un baston!

Cel ce merge în biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu și sărăcăcios: un baston! Este agățat la locul de închinăciune din fata raclei Sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala așa de gravă la coloană, încât era nevoită să umble cu fața foarte apropiată de pământ. La 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul și este adusă Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalți pe brațe pentru a se putea închina sfintelor moaște. Îndurerata, bătrâna privește fericitul trup al sfântului și plânge, cerând puțin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneți. I-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreția sufletului, i-a văzut și credința.

Continuarea

3 pilde

Mă supăr doar când vreau eu

Un călugăr era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?”. Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: „Mă supăr doar când vreau eu”. Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.

Continuarea

Intelectualii de azi

Intelectualii de azi

– Cum trebuie să participe un intelectual la viaţa Bisericii şi care este slujirea lui?
– Să participe ca şi un neintelectual, să participe cu smerenie la învăţătura creştină, să ia parte la Liturghie de la început până la sfârşit, să fie spovedit şi el ca orice creştin. Nu ne interesează că este intelectual sau neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea pe Sfânta Treime. Şi poate să fie un neintelectual şi să aibă pe Sfânta Treime în inima lui.

– Deci nu are o altfel de slujire?
– Există o singură cale: smerenia. Foarte fru-mos este să înveţe ca să cunoască să explice învăţăturile creştine, dar se cere cu orice chip smerenie şi supunere.
Nu eu spun lucrul acesta. E spus de inşi cu mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de ştiinţă stă valoarea unui om, ci – sunt silit să spun – în smerenie, fiindcă cu cât se smereşte mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o trăire în rugăciune. Dar şi intelectualului i se cere o stare de prezenţă, pentru că nu putem desfiinţa valorile şi treptele. Chiar spune un Sfânt Părinte că rădăcina tuturor răutăţilor este neştiinţa. Şi are dreptate; dar aici este vorba despre o ştiinţă a mântuirii, nu o ştiinţă teoretică, raţionalistă – că poţi chiar cu Hristos „în mână” să te osândeşti! Pentru că nu există iadul în cunoştinţă de Hristos.

Continuarea

Alexander Schmemann – Săptămâna a 6-a din Marele Post

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

A şasea şi cea din urmă săptămână a Postului este numită „Săptămâna Stâlpărilor”. în timpul celor şase zile care premerg Sâmbetei lui Lazăr şi Duminicii Stâlpărilor (Floriilor — n.tr.), slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritorii lui Hristos, după cum întâi El însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său iar apoi începe călătoria Sa către Betania şi Ierusalim. Tema şi tonul săptămânii sunt date Duminică seara, la Vecernie: „începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem credincioşilor cântare înaintea prăznuirii stâlpilor Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea.” Centrul atenţiei este Lazăr. boala sa, moartea sa, mâhnirea rudeniilor sale şi răspunsul lui Hristos la toate acestea. Astfel, Lunea auzim: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr…” Marţea: „Ierişi astăzi a fost boala lui Lazăr…” Miercurea: „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile…” Joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort. i In cele din urmă, Vinerea: „în ziua de mâine Domnul vine să ridice pe fratele cel mort (al Martei şi al Măriei).” întreaga săptămână este astfel petrecută în contemplaţia duhovnicească asupra viitoarei întâlniri dintre Hristos şi moarte — întâi în persoana prietenului Său, apoi în însăşi moartea lui Hristos. Este apropierea acelui „ceas al lui Hristos” despre care El a vorbit adesea şi spre care a fost orientată întreaga sa slujire pământească. Atunci trebuie să ne întrebăm: Care este locul şi înţelesul acestei contemplaţii în slujbele Postului? Care este legătura acesteia cu nevoinţele noastre din timpul Postului? Aceste întrebări presupun o alta, cu care trebuie, pe scurt, să ne ocupăm acum.

Continuarea

Cuvinte ale Sfântului Luca al Crimeii, în a Patra Duminică a Postului Mare

Sfântul Ioan făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri, dar încă din tinereţea sa a lepădat toate şi a mers în muntele Sinai, vieţuind patruzeci şi cinci de ani în pustie, la poalele acestui munte. Biserica fericeşte pomenirea lui, fiindcă el a scris o carte de mare însemnătate pentru toată lumea creştină, care se cheamă „Scara”, în această carte, Sfântul Ioan înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştineşti şi mijloacele de a urca pe treptele lor spre desăvârşire. Sfântul Ioan făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri, dar încă din tinereţea sa a lepădat toate şi a mers în muntele Sinai, vieţuind patruzeci şi cinci de ani în pustie, la poalele acestui munte. Biserica fericeşte pomenirea lui, fiindcă el a scris o carte de mare însemnătate pentru toată lumea creştină, care se cheamă „Scara”, în această carte, Sfântul Ioan înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştineşti şi mijloacele de a urca pe treptele lor spre desăvârşire. 

Continuarea