Stau în genunchi şi privesc minute în şir coperta cărţii „Pe urma paşilor Tăi, Iisuse..” scrisă de inegalabila artistă plastică, Olga Greceanu.
Un tainic fior îmi străbate sufletul când privesc pe fondul sângeriu urma piciorului Mântuitorului în Biserica Înălţării.
Mă apropii cu sfială şi cu profundă evlavie, sărut această sfântă urmă cu dorinţa de a fi cât mai aproape de mirele meu Iisus căruia I-am închinat total cea de a doua parte a vieţii mele.
(Urgia cerească)
1
Iarăşi lupte, iarăşi sânge
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite,
Iarăşi valuri şi nevoi!
2
Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăşi
Alte valuri de necaz.
Ideile mari și rodnice sunt simple. De aceea nu le găsești la oamenii de știință, ci cu mult mai sigur la oamenii umili și simpli. Aceștia din urmă nu sunt învățați, dar trăiesc firesc, trăiesc aproape de natură, de Dumnezeu; sunt în lume și viață.
Ideile simple, deși aparent obișnuite, au un fond foarte adânc și mai ales te poartă pe marile căi ale lumii. Ideile simple sunt idei originare, ele corespund unor înalte intuiții, unor autentice descoperiri.
Continuarea
Sfinții Părinți ne atrag atenția asupra faptului că la vremurile cele de pe urmă vor exista foarte mulți înșelători și înșelați deoarece „duhul adevărului” nu va sălășlui acolo unde mândria, iubirea de sine și mai ales slava deșartă patronează. Avem de a face în zilele noastre cu mulți înșelători asemnea celor despre care Sfântul Igantie Briancianinov ne arată. Pentru că oamenii înainte de a căuta mântuirea – printr-o luptă cu omul cel vechi – caută spre minunății, spre vise și vedenii spre spectaculozitate, și sunt foarte ușor de înșelat.
Continuarea
Cel mai adesea rostim rugăciunea Doamne miluiește într-un mod sec fără a conștientiza că rostind-o trebuie să fim pe poziția cerșetorului, a aceluia care este sigur de faptul că are nevoie de milă. Chiar și în Biserică uneori rostim / cântăm această rugăciune în chip triumfalist. Atunci când suntem în suferință avem frângerea inimii și ne poziționăm oarecum corect, ne punem în poziția aceluia care cu adevărat cere, cerșește de la Dumnezeu ceva. În alte condiții însă, când facem pocăință pentru propriile păcate și nemernicii nu ne jelim autentic, nu ne vedem chiar păcătoși, avem întotdeauna puncte de referință către alți semeni mult mai păcătoși decât noi. Din această perspectivă Simeon Kraiopoulos ne explică cum ne vindecă Dumnezeu, de ce îngăduie suferința ca o școală peste sufletul nostru. Și iată ce ne spune sfinția sa:
Continuarea
Procesul de sporire duhovnicească presupune o coborâre în sine. Niciodată coborârea în sine nu a adus pe om la deznădejde, la depresie, la pesimism sau descurajare ci l-a ridicat. Sfinții Părinți spun în unanimitate ca urcușul duhovnicesc presupune o coborâre în sine, o apropiere de „Lumină” care ne face să vedem cu mai multă acuratețe mulțimea păcatelor și a patimilor din suflet. Părintele Simeon Kraiopoulos ne înștiințează despre cum lucrează puterile sufletești și din perspectiva psihologică, cum încercăm să ascundem din prea multa iubire de sine toate trăirile rele, le înăbușăm în „subsolul” ființei noastre fără să ne dăm seama de repecursiunile viitoare:
Continuarea
Am citit despre un nefericit caz într-o uzină de avioane.
Un inginer încerca un nou motor cu reacție. Mergând în jurul mașinii ce funcționa, din neatenție a intrat în curentul de aer care l-a smuls de pe pământ și-l trăgea în direcția puternicului reactor. Asistentul inginerului, văzând priveliștea, imediat a oprit motorul. Alergând către tovarășul său de lucru ce căzuse la pământ, l-a găsit mort.
La răspântie!
Omul este adesea greu încercat. Când se află la o răspântie a vieții, își spune: „dacă scap și din această încercare, omenia mea va crește. De aci înainte viața mi se va curge mai înțelept. Voi îndrepta tot ceea ce înainte vreme nu putem vedea că e rău, voi face numai bine. Voi cuprinde tot ce mă împrejmuie și voi modela frumos. Zilele să-mi fie luminate și clipa rodnică„.
Continuarea
Nu ne vindecăm, nu ne izbăvim pentru că lucrăm potrivnic voii lui Dumnezeu. Avem înțelegeri greșite, comportamente deviate, cerbicii de tot felul și deși mărturisim că vrem să ne vindecăm, nu facem ceea ce trebuie în sensul adevărat, în duhul patristic ortodox. Ne văităm, căutăm sprijin la oameni, ne agățăm de tot felul de himere dar cu nici-un chip nu vrem să luăm medicamentul amar al deșertării de sine, al părăsirii patimilor, al luptei lăuntrice. Deși suntem încorsetați de necazuri, de tot felul de suferințe, totuși nu renunțăm la orgolii, mândrii, trufii și îndreptățiri de sine. Cu sinceritate și la rece socotind aceasta este o nebunie. Boala, suferința, neîmplinirea dorințelor este o pedagogie a lui Dumnezeu cu omul răzvrătit, și îngăduie aceste chinuri ca pe o școală a vieții până omul se smerește și strigă la Dânsul și pune început bun. Dumnezeu aceasta vrea de la noi, să ne schimbăm în bine și de aceea ne ajută prin Taina Suferinței. Părintele Simeon Kraiopoulos spunea enoriașilor în Biserică acestea:
Continuarea
Am înțeles din scrierile Sfinților Părinți că Dumnezeu nu poate să-și calce cuvântul și de aceea odată ce a promis dreptate pentru cei ce aleg binele, împlinesc poruncile și se luptă să fie ceea ce au fost creați, tot așa va fi nevoit să pedepsească sufletele neascultătoare. Se spune ca iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Iadul este pedeapsa veșnică a celor ce nu și-au dorit să aibă părtășie cu El. Pe de de altă parte Sfinții Părinți spun că Dumnezeu nu pedepsește ci îndreaptă. A îndrepta presupune iubire, presupune atașament și fidelitate. Iadul în fond este rezultatul propriilor dorințe, propriilor fapte căci Dumnezeu cu siguranță nu-și dorește fii acolo. Sfântul Teofan Zăvorâtul legându-se de tâlcuirea unui text din Scriptură ne aduce aminte, ne conștientizează de acest pericol:
Continuarea