MINUNEA a 64-a Pentru cel ce s-a izbăvit din apele mării
Scrie Vichentie la Oglinda Istoriilor, cum că mergând nişte închinători pe mare la Ierusalim, s-a stricat corabia şi a intrat înăuntru aşa de multă apă, încât nu putea să o mai scoată oamenii. Iar stăpânul corăbiei, văzând primejdia, a slobozit o barcă şi a intrat în ea cu un episcop şi cu alţi oarecare boieri bogaţi ca să scape; însă din graba lor cea mare unul dintre ei a căzut în noian şi s-a afundat. Şi dacă s-a umplut barca de oameni, a zis episcopul către cei rămaşi în corabie: „Iertaţi-ne pe noi fraţilor, şi vedeţi primejdia că noi nu putem să vă ajutăm; mărturisiţi-vă însă unii la alţii păcatele voastre, ca să primiţi iertare de la Dumnul”. Aşadar făcând ei, pe când îşi luau iertăciune unul de la altul, corabia s-a afundat şi toţi s-au înecat. Iar episcopul şi cei împreună cu ei i-au plâns pe ei, rugânduse lui. Dumnezeu ca să aşeze sufletele lor în loc de odihnă. Apoi, uitându-se de o parte şi de alta a mării, au văzut cum ieşea câte o porumbiţă din valuri şi se suia zburând către înălţimea Cerului; atunci au înţeles că acelea erau sufletele fraţilor care s-au înecat. Şi de unde înainte s-au bucurat, văzând aceasta s-au întristat că n-au murit şi ei. Iar după multe ceasuri, ajungând ei la uscat, au văzut când erau fără nici o nădejde pe tovarăşul lor care căzuse în mare când intrau în barcă. Deci, înfricoşîndu-se ei la vederea lui, l-au întrebat cum a scăpat? Iar acela a zis: „După ce am căzut în adânc, am chemat în ajutor pe pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu cu credinţă neîndoită şi îndată Ajutătoarea cea grabnică a celor ce sunt în primejdii s-a aflat înaintea mea şi într-un minut m-a scos la marginea mării sănătos şi nevătămat”. Iar aceia acestea auzindu-le, au mulţumit Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, propovăduind pretutindenea minunea cea făcută întru slava Dumnezeului nostru, Care S-a născut dintr-însa în chip negrăit. Amin.
Continuarea →
