Pelerini în Grecia – iulie 2020

Perioada derulării pelerinajului: 1 – 7 iulie 2020;

Participanți: un grup de 23 enoriaşi ai bisericii Popa Rusu, însoțiți de preot Radu Cătălin Cristian;

Itinerar: București – Tesalonic – Souroti – Muntele Olimp, Mănăstirea Sfântul Efrem Sirul – Mănăstirea Sfântului Dionisie – Larissa – Mănăstirea Kato Xenia – Insula Evia – Mănăstirea Cuviosului David – Biserica Sfântul Ioan Rusu din Prokopi – Mănăstirea Makrimallis din Lampsakos – Atena – Insula Eghina, Mănăstirea Sfânta Treime – Acropole – Nea Makri, Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou – Mănăstirea Sfantul Visarion al Larissei – Kalambaka, Complexul Monastic Meteora – Tesalonic – București;

Scopul: cunoașterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, bucuria de a ne ruga și a fi împreună;

Organizator: Agenția Basilica Travel, ghid – diacon Silviu Neacșu, șofer Marius Vasilica.

ZIUA 1 – miercuri, 01 iulie

Am pornit la drum la ora 7, de la biserica Popa Rusu, cu autocarul Agenției „Basilica Travel”, într-o minunată călătorie, ce avea să dureze 7 zile. Îndrumați de părinți, ne-am rugat la Dumnezeu să ne fie alături în pelerinaj și să ne ocrotească, spre a fi părtași unor bucurii nespuse, de a fi alături de Sfinții pe care i-am chemat în rugăciunile noastre. În tot timpul celor 7 zile, rugăciunea avea să fie prezentă în mod ziditor pentru fiecare dintre noi, trăind adevărate programe duhovnicești, grație slujitorilor bisericii care ne-au fost alături și a bunei organizări a pelerinajului.
La vama Giurgiu – Ruse au fost îndeplinite formalitățile necesare, iar după ce am trecut podul Prieteniei peste Danubiul liniștit, am pășit în Bulgaria vecină într-o dimineață însorită, în care orașul Ruse se trezea la viață.
După un prim popas la ieșirea din Ruse, ne-am continuat drumul prin Bulgaria, pe fondul binefăcător al rugăciunii și al cuvântului bine documentat al părintelui ghid. Am traversat munții, prin tuneluri, șoselele fiind propice rulării în condiții bune. Ne-am continuat drumul spre granița cu Grecia (Promahonas), binențeles cu încă două popasuri.

În jurul orei 20,00 am ajuns la hotelul „Capsis” din Tesalonic, unde urma să rămânem peste noapte. Până aici, am parcurs peste 700 km. După ce am luat cina și ne-am cazat, am plecat într-o minunată plimbare prin centrul vechi al orașului.

ZIUA 2 – joi, 02 iulie

Conform programului, am mers cu autocarul până la Biserica Sf. Dimitrie din Tesalonic. Biserica Sf. Dimitrie este de mari dimensiuni și poartă multe odoare Sfinte: mormântul și sfintele moaște ale Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, racla cu moaștele Sf. Anisia, racla cu moaștele Sf. Grigorie Kallidis. La toate acestea ne-am închinat în liniște, cu multă evlavie. Am coborât și în catacombele de sub Biserică, locul de martiraj al Sf. Dimitrie. În acest loc se află și un mic muzeu cu diferite obiecte cu caracter arheologic, găsite în spațiul respectiv.
Biserica a fost ridicată pe locul unde a fost martirizat Sf. Dimitrie, în prima jumătate a secolului al V-lea, de către eparhul Iliricului, Leontie (ce fusese vindecat de o boală incurabilă). Mai precis, în acest loc se afla stadionul unde Nestor, credincios ucenic al Sf. Dimitrie, luptase și-l biruise pe Lie. Întregul parter al vechii băi unde fusese întemnițat Sf. Dimitrie a fost păstrat și transformat în criptă a bisericii. În decursul istoriei, biserica a suferit de două ori, din cauza incendiilor din sec. al VII-lea și al celui de pe 5-6 august, 1917. Între anii 1493 – 1912, biserica a fost transformată în moschee de către turci. Incendiul din 1917 aproape că o transformase în ruină. A fost reconstruită din materialele originale, între 1926 – 1948.

Am pornit pe străzile Tesalonicului spre următorul obiectiv din program. Drumul nostru se află în plin centrul orașului, înțesat cu multe cafenele și „taverne” în stil grecesc. Trecem pe lângă Agora Romana, loc care în antichitate era „generator de idei” filozofice și nu numai, locul în care probabil a pășit și Aristotel și discipolii săi și toți marii învățați din aceste ținuturi.
Canicula zilei de vară grecească se face simțită, dar ajungem la Rotonda Sf. Gheorghe, cea mai veche biserică creștină. Inițial edificiul a fost construit de Galeriu (un mare prigonitor al creștinilor) drept mausoleu al acestuia. Dar nu a fost să fie așa cum hotărâse Galeriu, ci a devenit biserică creștină, a servit drept catedrală în sec. al V-lea. Biserica este de formă rotundă și are o acustică deosebită, datorată unor goluri (mici nișe pătrate) practicate în pereți, în care se află niște vase de lut cu dimensiuni diferite, având rolul de a transmite sunetul în mod diferențiat (tonalități diferite). De asemenea, este marcat locul Sf. Altar. Ne-am convins de acustica bisericii, participând la o scurtă slujbă oficiată de părinții noștri. În prezent, biserica se află în plin proces de restaurare.
Ulterior, în timpul ocupației turcești (sec. al 6-lea), la Rotonda Sf. Gheorghe s-a adăugat un minaret, care străjuiește și astăzi, lipsit de con și semilună.

Plecăm spre Mănăstirea Suroti, unde abia așteptăm să ne întâlnim cu mult-iubitul nostru părinte, Sf. Cuv. Paisie Aghioritul. După ce Mănăstirea își deschide porțile, urcăm cu autocarul până în parcare.
Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul se află în Suroti, care este una dintre multele localități întemeiate de imigranți, după războaiele din Balcani și schimbul de populație, între Grecia și Turcia. Regiunea Suroti a fost dată imigranților, de către statul grec, mai întâi în anul 1914, iar mai apoi, în anul 1932. În anul 1922, odată cu schimbul de populație, aproape 50 de familii din Asia Mică s-au oprit în acest loc.
Mănăstirea Suroti are obște de maici și este închinată Sfântului Ioan Teologul și Sfântului Arsenie Capadocianul, ale cărui Sfinte Moaște se află așezate, cu mare evlavie, în biserica mare. Mănăstirea este ocrotită și de Sf. Cuvios Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos, care a trecut la cele veșnice în data de 12 iulie 1994, fiind înmormântat în apropiere de biserica mănăstirii Suroti, potrivit dorinței sale, lângă un frumos foișor din lemn.
Deasupra mormântului său, pe o placă de marmură, este prezent poemul scris de el însuși:
„Aici s-a terminat viața mea,
Aici și răsuflarea mea.
Aici trupul mi se va îngropa,
Iar sufletul mi se va bucura.
Sfântul meu aici locuiește,
Iar aceasta mă cinstește.
Și cred că el se va milostivi
Și pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,
Ca sufletul meu cel ticălos
Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos.”
Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul a fost canonizat sfânt prin actul Patriarhiei Ecumenice din 13 ianuarie 2015.
După ce ne plecăm genunchii la mormântul Sf. Cuv. Paisie, ne retragem la umbra unor copaci din preajma mormântului și săvârșim acatistul Sf. Cuv. Paisie Aghioritul. A fost ceva ce nu putem cuprinde în cuvinte, am simțit pur și simplu prezența sfântului în mijlocul nostru.

De aici, plecăm spre Muntele Olimp. Suntem atenționați de ghidul nostru asupra siluetei încețoșate a Muntelui Olimp (Vf. Miticas 2917 m). Originea etimologică a numelui Olimp înseamnă plin de lumină, fiind analog cerului, locuit de zei, semizei, copiii zeilor și servitorii acestora. În mitologia greacă, Olimpul este lăcașul zeilor panteonului antic grecesc. Este greu de spus ce însemna în acele vremuri cu adevărat „Olimpul”. În Iliada lui Homer se afirmă că Olimpul se află mult deasupra tuturor munților, nefiind însă vorba de rai. Într-un pasaj din Iliada, Zeus vorbește zeilor de „cel mai înalt vârf al Olimpului cu multe vârfuri”, ceea ce ar sugera că Olimpul era cu adevărat un munte. În opera lui Homer, Poseidon amintește de faptul că el este stăpânul mărilor, Hades al morții, iar Zeus al cerurilor, dar Olimpul este comun celor trei. Indiferent de natura sa, intrarea către Olimp era străjuită de o mare poartă de nori. Zeii trăiau în acest lăcaș (din care coborau uneori în lumea muritorilor de pe Terra), se hrăneau cu ambrozie și ascultau muzica divină a lirei lui Apollo.
Ne oprim la Mănăstirea Sfântul Efrem Sirul, unde ne închinăm la mâna dreaptă a sfântului și ne bucurăm de frumusețea acestei mănăstiri.
„….Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău”. Aceasta rugaciune, precum si alte cuvinte duhovnicesti „trezitoare” aveau sa ne bucure sufletul si mintea intr-o dupa-amiaza cu mult soare, petrecuta printre chipurile senine, aproape imateriale, ale maicilor truditoare din Sfanta Manastire (pelerin Camelia Constantin).

Ajungem în localitatea Litochoro (Orașul zeilor), locul de unde pornesc toate ascensiunile spre Muntele Olimp. Urcăm cu autocarul spre Mănăstirea Sf. Dionisie.
Mănăstirea, întemeiată în 1542 de către Sf. Dionisie din Olimp ca Stavropighie Patriarhală și închinată Sfintei Treimi, era situată la o altitudine de peste 900 m, chiar în inima Muntelui Olimp. Mănăstirea era un monument de o rară frumusețe arhitecturală. Ideal integrat mediului natural, complexul monahal a fost construit ca o fortăreață, din piatră și lemn. Încă din timpul vieții Sf. Dionisie, mănăstirea a devenit cunoscută în întreaga Grecie, și chiar dincolo de hotarele ei, impunându-se ca un centru duhovnicesc, cultural și economic, contribuind la zidirea sufletească și educația credincioșilor greci, greu încercați de jugul ocupației otomane. Acesta a fost unul din motivele pentru care în anul 1821 mănăstirea a fost incendiată de către Veli Pașa, fiul lui Ali Pașa. Metodie Paliouras, pe atunci egumen al mănăstirii, împreună cu alți 12 monahi, au fost prinși și spânzurați în piața centrală din Larisa. În timpul Răscoalei din Olimp din 1878, Mănăstirea Sf. Dionisie a fost parte activă, oferind adăpost femeilor și copiilor din Litochoro. Cu această ocazie, pentru prima dată de la întemeierea mănăstirii a fost întreruptă regula care nu permitea accesul femeilor în mănăstire. În 1943, Mănăstirea Sf. Dionisie a fost distrusă de către germani în timpul unui bombardament.
În prezent, Mănăstirea Sf. Dionisie este mutată la o altitudine mai mică decât cea inițială, pe locul vechiului metoc Skala, înființat în 1950, la o distanta de 3 km de Litochoro și 15 km de vechea mănăstire.
Din cadrul ansamblului mănăstiresc fac parte chiliile, ateliere, sala de mese (trapeza) și biserica principală, unde sunt oficiate slujbele zilnice. Catoliconul mănăstirii este închinat Adormirii Maicii Domnului. Din 1989 a reintrat în vigoare regula care interzice accesul femeilor în mănăstire, după rânduiala lăsată de Sfântul Dionisie.
În apropierea mănăstirii, unde este permis accesul tuturor credincioșilor, este o biserică mai nouă închinată Sfântului Dionisie din Olimp (cea pe care am vizitat-o). În acest lăcaș de cult se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare duminică. În afară de altarul principal, biserica are două paraclise, la intrarea în naos, în dreapta(Sf. Paraschevi) și în stânga (Sf. Dimitrie). Intre odoarele de mare preț ale mănăstirii se numără mâna dreaptă a Sfântului Dionisie din Olimp.

Se înserează, ziua a fost frumoasă, caldă și însorită. Ne deplasăm cu autocarul spre orașul Larissa. Ajungem în jurul orei 20. Ne cazăm la hotel Divani Palace și după cină ieșim la o scurtă plimbare în jurul hotelului.

ZIUA 3 – vineri, 03 iulie

După micul dejun, ne deplasăm spre Insula Evia. Ne oprim mai întâi la Mănăstirea Kato Xenia, aflată la 7 km de orașul Almiros- Magnisia.
Mănăstirea Kato Xenia, este o mănăstire de maici, închinată Maicii Domnului. Numele Kato Xenia înseamnă „Străina de Jos” și provine de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ajunsă aici în mod miraculos. Icoana Maicii Domnului a fost numită „Xenia”(Străina), deoarece venea dintr-un loc străin.
Mănăstirea, pe lângă alte Sfinte Moaște, păstrează cu deosebită bucurie și evlavie, o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creștine. Brâul este țesut din păr de cămilă și, alături de Cinstitul ei Acoperământ, constituie singura amintire prețioasă ce se păstrează din viața ei pământească.
O parte din Brâul Maicii Domnului, păstrat într-o frumoasă raclă de argint, a fost dăruită mănăstirii în anul 1522 de către Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte. Racla ne-a fost adusă spre închinare de către o maică româncă.
De-a lungul vremii, Brâul Maicii Domnului a vindecat nenumărați bolnavi, în special pe cei suferinzi de boala cancerului și a ajutat să nască mulțime de femei, care nu puteau avea copii. Tămăduirea acestora s-a produs prin purtarea în jurul brâului a unei „panglici” care a fost atinsă de racla în care se păstrează Brâul Maicii Domnului. De asemenea, Cinstitul Brâu a făcut să înceteze diferite epidemii (ciumă, holeră, epidemii ale plantațiilor de lămâi și portocali).
Am înălțat și noi rugăciuni către Maica Domnului, alături de icoana făcătoare de minuni, apoi ne-am închinat la racla cu cinstitul său Brâu. Am primit fiecare în dar câte o panglicuță cu efect tămăduitor, atinsă de Prețiosul Odor.

Traversăm cu feribotul Glifa – Agiokampos. În Evia (a doua insulă a Greciei ca dimensiune după Insula Creta), ne închinăm la moaştele Sfântului Cuvios David în Mănăstirea Cuviosului David. În jurul mănăstirii se mai află zidite și alte câteva locașuri de rugăciune, închinate mai multor sfinți.
Mănăstirea Sfântului Cuvios David, numită și „Osios David” , aflată la o altitudine de 930 m, este o mănăstire de călugări, cu hramul Schimbarea la Față și Sfântul Cuvios David. În biserica acestei mănăstiri se află cinstitul Cap al Sfântului David cel Bătrân (prăznuit în data de 1 noiembrie), iar în curte se află mormântul Sf. Cuvios Iacov Tsalikis. Nu se cunoaște cu exactitate data înființării mănăstirii, însă se știe că Sfântul David a ctitorit prezenta biserică pe locul alteia, mai vechi. Sfântul a viețuit în jurul anului 1550, deci mănăstirea a fost înființată și ea înainte de anul 1500. Ne închinăm la cinstitul cap al Cuviosului David, mare făcător de minuni, prin prezența unor bastoane, cârje și tot felul de obiecte utilizate de suferinzi tămăduiți prin rugăciunile Sale, rugându-ne și noi să ne tămăduiască de „orice boală și orice neputință” sufletească și trupească.
Ne închinăm și la mormântul Sf. Cuvios Iacov Tsalikis, apoi urcăm, cu binecuvântare, în chilia sfântului.
În frumoasa curte a mănăstirii, plină cu flori și arbori deosebiți, suntem tratați cu artos, prăjituri de post, rahat, apă și cafea, după tradiția grecească.
Se spune ca cel ce aleargă cu credinţă şi evlavie la Cuviosul David „Batranul”, făcătorul de minuni, şi sărută sfintele sale moaşte „călătoreşte liniştit”. Astfel, ne-am continuat si noi pelerinajul in acest spatiu al monahismului ortodox, printre icoanele luminate ale Sfintilor. In curtea Manastirii, pasii ne-au purtat catre locul unde odihneste vrednicul de pomenire Cuvios Iacov Tsalikis (gr. Ιάκωβος Τσαλίκης) – fericitul si harismaticul staret al Manastirii in perioada 1975 – 1991, asezat in randul Sfintilor, caruia nimic nu-i era ascuns: prin Duhul Sfînt toate i se descopereau, «goale şi în amănunt»(pelerin Camelia Constantin).
Sf. Cuvios Iacov Tsalikis (1920-1991): Omul care nu este smerit nu poate iubi.

Ajungem la Biserica Sfântul Ioan Rusu din Prokopi (a fost ridicată în anul 1951, an în care au fost mutate sfintele moaște, care inițial au fost așezate în Biserica Sfinților Constantin și Elena), cu o arhitectură zveltă și deosebită. Nerăbdarea de a-l întâlni pe Sfânt e mare; biserica este destul de liberă, așa că ne închinăm cu toții, în liniște, la racla cu Sf. Moaște. Ne așezăm, apoi, lângă raclă și citim acatistul Sfântului, de la care unii dintre noi au avut atâtea alinări ale suferințelor.
Mergem apoi fiecare, fie la pangarul bisericii, fie la micul paraclis, din exteriorul bisericii, cu ulei sfințit, apă tămăduitoare sau cu unele obiecte care au acoperit sfintele moaște (fesul și cureaua).
Pelerinii revin la racla cu Sf. Moaște, pentru a se mai ruga Sfântului, apoi merg la bazarul din stradă, pentru a face ceva cumpărături.
Aici aflam cum credinţa tare, blandetea, precum şi smerenia şi umilinţa Sfantului Ioan au inmuiat în cele din urmă inima stăpânului său turc, induplecandu-l pe acesta sa renunte la incercarea de a-l converti pe Sfant la islamism. Sunt pastrate cuvintele Sfantului Ioan, rostite catre stapanul turc caruia ii fusese vandut ca rob: „Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Tristetea sau stramtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Ca rob ascult poruncile Tale, in treburile slugarniciei, insa in credinta mea in Mantuitorul Hristos, nu-mi esti stapan.” (pelerin Camelia Constantin).

De aici am pornit spre Mănăstirea Maicii Domnului „Makrimallis”, care se află la 7 kilometri Nord de localitatea Psachna şi în apropierea satului Makrimalli, din Insula Evvia – Grecia.
În urmă cu 600 de ani, doi ciobani vedeau o lumină în timpul nopţii, undeva sus, în zona unde se află astăzi mănăstirea. Urcând acolo, ciobanii au găsit icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe şi au dus-o în satul lor, dar noaptea icoana s-a întors la locul ei. Ciobanii au adus din nou icoana în sat, dar şi în noaptea următoare icoana s-a întors în locul unde o găsiseră. La fel s-a întors icoana şi a treia oară, astfel că oamenii au hotărât să zidească o bisericuţă în locul unde a fost găsită, în care au aşezat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În jurul acestei biserici a fost întemeiată o mănăstire de călugări ce slujeau Maicii Domnului. Deoarece aceşti monahi purtau părul lung, mănăstirea a primit numele de Makrimallis – „μακριά μαλλιά” înseamnă în limba greacă „părul lung”.
Mănăstirea a cunoscut cea mai mare înflorire pe la jumătatea secolului al XVIII-lea şi a adus multe servicii Bisericii şi poporului grec prin cele 14 proprietăţi ale ei din Insula Evvia. În 1944 a fost distrusă în întregime de către nazişti, dar a fost apoi refăcută.
Mănăstirea Makrimallis este cunoscută şi vizitată mai ales pentru că adăposteşte cea mai mare parte a Capului Sfântului Partenie al Lampsacului, cunoscut pentru vindecările de cancer şi alte boli incurabile, precum şi pentru izgonirile demonilor. Tot în această mănăstire se află şi cinstitul cap al Sfintei Muceniţe Paraschevi şi părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Haralambie, Pantelimon, Nichita şi alţii. De asemenea, în biserica principală este aşezată spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Aceste sfinte moaşte, împreună cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au fost salvate în chip miraculos după ce mănăstirea a fost distrusă în 1944 în timpul ocupaţiei germane.

Părăsim Insula Evia și ne îndreptăm spre Atena, unde vom fi cazați pentru două nopți. Este încă devreme pentru cină, așa că părintele ghid ne face o propunere inspirată: un tur prin principalele obiective turistice din centrul Atenei: Acropole, Piața Parlamentului, piața Omonia. Coborâm din autocar în apropiere de Acropole, mergem printr-un parc cu o vegetație specific mediteraneană și ajungem la poalele Areopagului. Urcăm pe areopag și ne bucurăm de o minunată panoramă a aglomeratei capitale elene. Vedem în depărtare dealul Lykavittos (al Lupului), având în vârf biserica Sf. Gheorghe, Panteonul, mai multe vestigii romane, clădiri mai vechi și mai noi. Parcă ne răsună în urechi cuvintele Sf. Ap. Pavel sau ale Părinților Areopagiți. Panteonul, cu povestea lui, străjuiește nestânjenit toată această panoramă. Ne întoarcem la autocar și din mersul acestuia reușim să vedem vestigii ale istoriei antice (amfiteatrul roman, coloanele lui Zeus Olimpianus, Poarta lui Adrian ș.a.), statuia lui Byron, Muzeul de arheologie, clădiri administrative importante, universități, Piața Syntagma de la Palatul Parlamentului – cu „evzonii” săi tradiționali, stând nemișcați de gardă la mormântul eroului neamului.

ZIUA 4 – sambata, 04 iulie

Dis de dimineață, plecăm cu metroul către Portul Pireu (cel mai mare port al Greciei), pentru a prinde feribotul spre insula Eghina. Nerăbdarea tuturor e mare, urmează să ne închinăm astăzi la un sfânt mult-iubit și căutat de noi românii: Sfântul Nectarie Taumaturgul.
Ne îmbarcăm pe un feribot imens, cu care străbatem în aproximativ o oră drumul prin Marea Egee până în insula Eghina, o insulă de mărime medie, aflată în golful Saronic. După debarcarea de pe feribot în orașul Eghina, ne deplasăm cu autobuzul cam 20 minute, până la Mănăstirea Sf. Nectarie. Tot drumul este presărat cu livezi cu fistic, insula Eghina fiind supranumită „insula fisticului”. De asemenea, se mai observă un copac asemănător bradului, dar cu crengi rare și foarte simetrice; acesta se numește arocaria și aste aclimatizat din Australia. În sfârșit, ajungem aproape de poarta mănăstirii Sf. Treime, de aici urmează să parcurgem un drum scurt pe jos.
Intrăm în marea Biserică a Sfintei Treimi. Ne adunăm tot grupul lângă baldachinul de marmură albă în care se află Moaștele Sf. Nectarie (mâna dreaptă), ne închinăm și citim acatistul Sf. Nectarie. Ne închinăm încă o dată la racla cu Sf. Moaște și ieșim, cu părerea de rău că timpul a trecut prea repede.
Urcăm, apoi, să ne închinăm în biserica cea veche (de sus). Curtea mănăstirii este foarte bine gospodărită. Intrăm în biserica în care a slujit Sf. Nectarie și ne închinăm sfintelor moaște ale acestuia (capul). După aceea, coborând câteva trepte, mergem să ne închinăm la mormântul Sfântului, din marmură albă, aflat într-un paraclis. În fața acestui paraclis se află o fântână cu apă tămăduitoare.
Mergem pe o terasă a mănăstirii de sus, de unde putem admira mănăstirea cea nouă a Sfintei Treimi, la ridicarea căreia a lucrat efectiv și Sf. Nectarie (începutul sec. XX), o biserică măreață, pe care Sfântul atât de mult a dorit să o finalizeze. Din păcate, a trecut la Domnul în anul 1920, construcția fiind terminată ulterior.
Autobuzul vine parcă prea repede și ne duce în portul Eghina, unde ne îmbarcăm pe feribot și plecăm din nou spre portul Pireu. Cu metroul ajungem la hotel, iar în ultima parte a zilei a fost program de voie, unii au mers la mall-ul din apropiere, alții au cercetat zona din jurul hotelului.

ZIUA 5 – duminica, 05 iulie

Plecăm de la Atena și ne deplasăm spre Nea Makri, pentru a ne închina la moaștele Sfântului Efrem cel Nou în Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou (sfântul a fost călugăr în această mănăstire, care la acea vreme avea hramul Bunei Vestiri și a fost martirizat de către turci în timpul invaziei otomane în sec. XV. Sfintele sale moaște au fost descoperite în chip minunat în anul 1945 și așezate în actuala mănăstire. Tot aici este și copacul pe care a fost martirizat sfântul).
Ne oprim la poarta Mănăstirii Buna Vestire, a Sfântului Efrem cel Nou. Intrăm bucuroși să ne întâlnim cu acest sfânt despre care am citit cărțile apărute, am auzit de minunile făptuite și ne-am convins de acestea prin propriile trăiri. La noi în țară sunt câteva biserici care au papucul Sfântului, deoarece, până în prezent, moaștele acestuia sunt întregi și se află aici, la Nea Makri.
Intrăm în curtea mănăstirii, cu multe clădiri, bine îngrijită, cu mulți arbori. Ne îndreptăm spre biserica principală, unde a început deja Sfânta Liturghie. Ne închinăm în biserică la Sfintele Moaște ale Sf. Mc. Efrem cel Nou, la mormântul acestuia și rămânem să participăm la Sfânta Liturghie. Mergem și la pangar și lumânărar, de unde luăm ulei sfințit de la candelă, aprindem lumânări și ne închinăm icoanei ce reprezintă martiriul Sfântului. Trecem pe lângă un mic paraclis, în care se găsește o bună parte a copacului de care a fost spânzurat Sfântul, în timpul martiriului său, apoi intrăm în Paraclisul ce adăpostește mai multe icoane importante, reprezentând scene din descoperirile maicii Macaria.
Parcă dorim ca timpul să stea în loc; parcă nu mai vrem să plecăm de la această mănăstire, dar ne gândim că această scurtă trecere a noastră pe aici va contribui la dobândirea stăruinței în rugăciune și la sporirea nădejdii în ajutorul Sfântului Efrem în rezolvarea necazurilor și a problemelor noastre.
Partasi fiind si noi la Sfanta Liturghie, am ridicat inimile noastre spre înălţimile iubirii Sfintei Treimi, Care ni-L dă pe Fiul cel jertfit spre împărtăşire. Sfantul Cuvios Iacov Tsalikis, fericitul liturghisitor, marturisea cum, in timpul Sfintei Liturghii, „Îngerii urcă şi coboară nevăzut şi de multe ori simt aripile lor cum mă lovesc peste umeri” (pelerin Camelia Constantin).

La rugămintea pelerinilor am mai zăbovit puțin în Nea Makri, făcând un scurt popas la o plajă din localitate.

De la Nea Makri pornim spre un obiectiv pe care l-am cerut special organizatorilor de la Basilica Travel, respectiv Mănăstirea Sfantul Visarion al Larissei.
Mănăstirea Sfântul Visarion este aşezată la o altitudine de 650 de metri, pe pantele line ale Muntelui Koziakas, la o distanţă de doar 6,5 kilometri de localitatea Pyli, Porta şi la 18 kilometri sud-vest de Trikala, Grecia. Locul marchează trecătoarea îngustă care leagă Tesalia de Epir, prin Munţii Pindului.
Mănăstirea Sfântului Visarion Dousikou este una dintre puţinele mănăstiri, din afara Sfântului Munte Athos, ce păstrează rânduiala avatonului care interzice intrarea femeilor în incinta mănăstirii. În organizarea mănăstirii drept chinovie s-a luat ca exemplu Mănăstirea Marii Meteore, ale cărei rânduieli canonice au fost stabilite de Sfântul Atanasie de la Meteora (†1380).
Mănăstirea Dousikou a fost întemeiată în jurul anului 1530, pe vechi fundaţii, de către Sfântul Visarion, Mitropolit de Larissa. Urmând exemplul mănăstirilor athonite, Cuviosul Visarion a construit mănăstirea ca pe o fortăreaţă, împrejmuită cu ziduri înalte de 10 metri. Zidirea puternică a acesteia i-a ajutat mult pe cei din zonă, care s-au adăpostit în ea, în vremea dominaţiei otomane. În anul 1823, mănăstirea a fost prădată şi avariată de către Soultze Kortja, iar în anul 1943 a fost bombardată de două ori, mai întâi de către italieni, iar mai apoi de către germani. Din mila lui Dumnezeu, zidurile puternice au făcut ca atacul naziştilor să nu afecteze foarte mult ansamblul monahal.
Biserica cea veche a Mănăstirii Dousikou, închinată Schimbării la Faţă a Mântuitorului (6 august), a fost ridicată de către Sfântul Visarion, cu ajutorul fratelui său, Ignatie. Grav avariată în urma cutremurului de pământ din data de 24 aprilie 1544, biserica mănăstirii a fost reconstruită în întregime în anul 1557, după moartea Sfântului Visarion (†1540), de către Arhiepiscopul Neofit al II-lea de Larissa, cu ajutorul câtorva episcopi. Biserica este construită pe două niveluri, după arhitectura athonită: trei abside, patru coloane ce susţin bolţile, un dom central şi un naos împărţit în trei spaţii. Deasupra naosului cel mare se află trei paraclise: Paraclisul Tuturor Sfinţilor, Paraclisul Bunei Vestiri şi Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul. Ansamblul iconografic a fost încheiat în data de 8 noiembrie 1557, de către maestrul Giorgi Tzortzis din Constantinopol, format în Şcoala Cretană de iconografie. Catapeteasma Sfântului Altar, sculptată în lemn şi aurită în întregime, datează din anul 1767.
Mănăstirea Dousikou păstrează, cu mare bucurie, cinstitul cap al Sfântului Ierarh Visarion. De asemenea, de la Sfântul Visarion se mai păstrează şi actul de întemeiere a mănăstirii, alături de o bucată din cârja sa episcopală.
Am ajuns la mănăstire în timpul Vecerniei. Am intrat doar bărbații. În biserică am fost învăluiți de o atmosferă și de o stare pe care putem să le numim unice în acest pelerinaj. Părintele Cătălin și părintele Silviu au fost chemați de părintele stareț, care slujea, să intre în altar și să se închine capului Sf. Visarion, care se afla pe Sfânta Masă. Am fost primiți în mănăstire cu o nespusă bucurie și cu multă dragoste. După otpustul slujbei Vecerniei, părintele stareț, însoțit de ceilalți monahi, a luat racla cu capul Sf. Visarion și a ieșit la paraclisul de lângă mănăstire pentru ca toți pelerinii, femei și bărbați, să se închine și să sărute moaștele Sf. Visarion. Înainte de a ne închina, părintele Cătălin și părintele Silviu au citit Canonul de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei.
A fost ceva minunat. A fost o clipă de har. A fost ceva ce fiecare pelerin a simțit în adâncul sufletului. A fost o bucurie pe care Sf. Visarion a revărsat-o peste inimile noastre.

Cu acestă bucurie în suflete am plecat spre Kalambaka, unde ne-am cazat la un hotel de 5 stele, Grand Meteora.

ZIUA 6 – luni, 06 iulie

Kalambaka – numele orașului este de origine turcă, înseamnă “Cetate puternică” și provine de la faptul că a fost cu greu cucerit de Imperiul Otoman, datorită rezistenței opuse de către locuitorii orașului, favorizată și de poziționarea strategică a cetății înconjurată de munți.
După micul dejun, ne îmbarcăm în autocar și pornim pe drumul abrupt spre Stâncile Domnului, Complexul Monastic Meteora (al doilea centru monastic al Greciei ca importanță și dimensiune după Muntele Athos. Monahii s-au retras pe vârfurile greu accesibile în sec. IX. Numele de Meteora vine de la Cuv. Atanasie, fondatorul Mănăstirii Marea Meteoră în sec. XIV. De-a lungul timpului au fost în această zonă mai multe mănăstiri, schituri, chili, dintre care astăzi doar șase mai sunt active). Drumul este de o frumusețe rară, greu de imaginat că acolo, pe vârfuri, este întâlnirea cu Dumnezeu în Biserică, și încă de mari dimensiuni.
Ploaia nu se lasă biruită, dar nici noi nu renunțăm a urca la Mănăstirea Sf. Nicolae. Drumul de urcare nu este foarte greu, dar din deal șiroiesc apele, așa că ne strecurăm printre acestea și mai cu umbrelă, mai fără, ajungem la Mănăstirea Sf. Nicolae Anapafsas.
Mănăstirea Sf. Nicolae Anapafsas („Odihnitorul”) este cea mai mică mănăstire din Complexul Meteora și stă agățată pe creștetul ros de intemperii al unei stânci uriașe.
Mănăstirea a fost construită în jurul ultimilor ani ai secolului al XV-lea, după cum susțin specialiștii, pe ruinele unei mănăstiri mai vechi. Indicațiile arheologice și rămășițe ale picturilor murale sunt în favoarea opiniei că biserica aparține secolelor XIII-XIV. Suprafața îngustă și limitată a stâncii pe care este așezată mănăstirea a făcut ca diferitele compartimente ale sale să fie construite în etaje. Astfel, urcând, găsim la etajul întâi biserica și trapeza și la etajul al doilea, chiliile călugărilor.
Biserica mănăstirii, închinată Sf. Nicolae, se află la primul etaj. Biserica are o turlă joasă, fără ferestre, deoarece deasupra sa se află etajul al doilea al mănăstirii.
Pronaosul este mai larg și mai luminos. Acest pronaos era, în același timp, și curtea mănăstirii.
Biserica a început să se construiască puțin înainte de 1510, pe cheltuiala Mitropolitului de Larisa, Dionisie și a ieromonahului Nicanor, exarh arhieratic de Stagon – Kalambaka. Figurile acestor doi ctitori sunt pictate în pronaosul bisericii.
Pictura bisericii a fost realizată de călugărul Teofanie Strelizas din Creta care, cu toate dificultățile deosebite venite din îngustimea spațiului bisericii, a reușit să prezinte întreg programul iconografic bogat după cum a fost constituit în epoca Paleologilor.
Bogata decorațiune iconografică a bisericii se caracterizează prin vioiciune, prin originalitate, expresivitate și prin luminozitatea corpurilor, care se întind și domină pe fondul castaniu.
Ne închinăm la racla cu Moaștele Sf. Nicolae, aflată în pronaosul bisericii.

Mănăstirea Roussanou, cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, este situată între mănăstirile Varlaam şi Sfânta Treime, la sud-est de Marele Meteor, pe culmea unei stânci zvelte, verticale. Este un ansamblu încântător, cu patru etaje. Biserica şi câteva chilii se situează la parter, iar la etaj arhondaricul cu camerele de primire, chilii şi alte încăperi auxiliare. Mănăstirea Rousanou a fost întemeiată spre sfârșitul sec. al XIII-lea, de călugării Nicodim şi Benedict și a fost renovată şi completată cu alte construcţii de către călugării Maxim şi Ioasaf din Ioannina, în sec. al XV-lea. Biserica mănăstirii este decorată cu minunate fresce şi are odoare deosebite printre care icoane, vase de cult, cruci, odăjdii şi moaşte ale sfinţilor. Ajungem în biserică, unde ne închinăm la Sf. Moaște ale Sf. Varvara (capul). Ghid ne-a fost o monahie româncă.

Mănăstirea Varlaam. Urcăm treptele înspre mănăstire (195 trepte), oprindu-ne din când în când să admirăm priveliștea ce ni se descoperă mereu alta. Ajungem destul de repede în pridvorul bisericii, unde facem câteva fotografii. Mănăstirea Varlaam este o mănăstire de călugări, întemeiată de frații Teofan și Nectarie (sec. al XVI-lea), pe o veche vatră monahală constituită de călugărul Varlaam. Prin străduința celor doi ctitori, materialele pentru sfânta biserică, cu hramul Tuturor Sfinților, au fost adunate și cărate cu jertfă pe stânca abruptă timp de 22 de ani, iar construcția acesteia a durat doar 20 de zile.
Intrăm în biserică unde ne închinăm la racla cu Sfintele Moaște ale Sfinților Oreste și Policarp, din pronaos, apoi în biserica frumos pictată în frescă.

Meteorele – picaturi de ploaie si apoi un cer care ne-a zambit generos in arc de curcubeu. Primeniti sufleteste urcam treptele ude si descoperim, incet, incet un spatiu « intre cer si pamant », imbibat de liniste, unde lumina difuza dezvaluie privirilor noastre fresce cu tematica bogata, podoabe iconografice, codice – manuscrise, odoare bisericesti. Suprafata limitata a stancilor pe care se inalta Sfintele Manastiri accentueaza vertical impresia de «inalt» si ne determina sa privim sus catre Sfintii care mijlocesc prin rugaciune pentru fiecare dintre noi… (pelerin Camelia Constantin).

Plecăm spre Tesalonic, unde vom avea de văzut ultimele obiective ale pelerinajului. Ne deplasăm spre Biserica Sf. Sofia, o veche biserică din sec. al XIII-lea, transformată de turci în moschee în sec al XV-lea. Aceasta a fost construită după modelul bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol. Biserica din Salonic are un dom impresionant, sprijinit pe stâlpi cu ornamente din marmură. Între 1204 și 1430 biserica Sfânta Sofia a fost catedrala mitropolitană a orașului Salonic. Biserica prezintă valoare și prin prezența Sfintelor Moaște ale Sf. Vasile cel Nou (sec. al IX-lea), episcop al Tesalonicului, autor al Vămilor Văzduhului. Ne închinăm cu multă evlavie la Sfintele Moaște, cu dorința de a căuta să citim această prețioasă scriere a Sfântului, atunci când vom ajunge în țară.
După ce ne închinăm la sfintele moaștele ale Sf. Cuv. Teodora și ale Sf. Cuv. David din Tesalonic, ne îndreptăm spre faleză, dar, în primul rând, cu scopul de a ne închina la moaștele Sf. Grigore Palama (1296-1359) de la Mitropolia cu același nume din Tesalonic, aflată în apropierea Mării Egee. Mitropolia este o construcție deosebită, cu o curte spațioasă, plină de vegetație mediteraneană. Biserica este deosebit de frumoasă, cu o pictură sugestivă, prezentând viața , minunile și adormirea mai multor Sfinți care au trăit în Grecia.
Pornim într-o plimbare pe faleza din Tesalonic, spre autocarul care ne așteaptă lângă Turnul Alb, devenit simbol turistic al orașului Tesalonic. Construit de venețieni ca turn de apărare, ulterior devenit închisoare și loc de execuție a prizonierilor (turnul sângeros). În fața acestui edificiu se află statuia lui Mustafa Kemal Atatürk, întemeietorul Turciei moderne, născut în orașul Tesalonic. În spatele Turnului Alb, pe faleză, într-un pâlc de arbori, se află statuia ecvestră a lui Alexandru Machedon. Încheiem seara cu o plimbare cu vaporașul pe Marea Egee, iar apoi autocarul ne duce la hotelul Capsis.

ZIUA 7 – marti, 07 iulie

Dimineața devreme, cu bagajele făcute în formă finală, coborâm pentru micul dejun. Vom avea de parcurs până în România aproximativ 720 km. Plecăm din Grecia cu atâtea bucurii, binecuvântări și nădejde că Sfinții pe care „i-am vizitat” vor mijloci pentru noi și vom primi răspuns la toate căutările noastre. Ultimul popas va fi, spre seară, la biserica Popa Rusu.

A fost un pelerinaj lin, ca o adiere de vânt, în care am simțit permanent purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Probabil că ar fi prea puțin doar să mulțumim, de aceea mai potrivit este să-i dăruim lui Dumnezeu viața noastră și să-L rugăm să ne ajute ca prin tot ceea ce facem în viața noastră de oameni să-I întoarcem o mică parte din dragostea pe care El ne-o dăruiește neîncetat.