29 august – 4 septembrie 2016
— Elena Grigorescu —
Pelerinajul a fost organizat de Parohia Popa Rusu, prin Agenția „Basilica Travel” a Patriarhiei Române.
Însoțitorul grupului, din partea Agenției „Basilica Travel”: Cosmin- Mihai Vișoiu
Ghidul pelerinajului: Ieromonah Roman, de la Așezământul Românesc de la Ierusalim
Grup de 47 pelerini, însoțiți de Pr. Paroh Gheorghiță Burlănescu și Pr. Cătălin- Cristian Radu
ZIUA 1-_29.08.2016, luni
La ora 4,00 suntem prezenți în sala de așteptare a Aeroportului Otopeni, de unde, după toate formalitățile de îmbarcare, plecăm cu aeronava companiei Tarom Airbus 310 cu destinația Tel Aviv.
Ajungem cu bine în Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv- Yafo, după un zbor de aproape 2,5 ore. La ieșirea din aeroport, suntem întâmpinați de șoferul autocarului companiei locale „Asia Tour” și apoi, de ghid, părintele Roman de la Așezământul Românesc de la Ierusalim. În jurul orei 10,00 ne îmbarcăm într-un autocar modern, cu care urmează să călătorim pe tot parcursul celor 7 zile de pelerinaj în Țara Sfântă.
Ne îndreptăm spre Mt. Tabor. Autostrada străbate zonele urbane învecinate capitalei Tel Aviv, apoi se îndreaptă spre nord, trecând prin apropierea localităților Herzliya, Nethanya, Hadera, Afula, En Dor și Nain (care amintește de minunea făptuită de Mântuitor, prin învierea fiului văduvei Luca 7, 11-17). Drumul trece prin sate arăbești, cu construcții destul de noi și trainice. Vedem culturi de banane (cu fructele în pungi) și ceva culturi de citrice. Urcăm pe un deal, pe care se află o centrală de apă.
Mergem cu autocarul numai până la o stație de microbuze de mici dimensiuni, capabile să urca pe drumul îngust și abrupt, până la mănăstirea de pe Tabor (altitudine peste 500 m).
Suntem preluați de aceste microbuze și urcăm până la poarta Mănăstirii Ortodoxe Schimbarea la Față. Locul marchează întâlnirea între Vechiul și Noul Testament, prin persoanele menționate la evenimentul Schimbării la Față a Domnului. (Matei 17,1-9;Marcu 9, 2-13; Luca 9, 28-36).
Mănăstirea a fost ctitorită inițial de Împărăteasa Elena, iar în secolul al VII-lea aici existau patru locașuri de închinare și nevoință. Biserica actuală a fost construită de arhim. Irinarh Rosseti, începând cu anul 1859, care devine primul stareț al mănăstirii, ajutat fiind de ierod. Nectarie Banul. Părintele Irinarh Rosseti este cunoscut ca făcător de minuni pentru localnicii necreștini din zona Mt. Tabor.
Curând după începerea construcției, părintele Irinarh trece la Domnul, când biserica era zidită la jumătate. Continuă lucrările părintele Nectarie Banul, în 1862 biserica este sfințită de Patriarhul Ierusalimului, iar stareț al mănăstirii devine părintele Nectarie Banul. După 30 de ani, în 1892, acesta se retrage la Măn. Sf. Sava, simțindu-se slăbit și bolnav. Astfel, mănăstirea intră în administrarea Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim; actual este biserică grecească.
Catapeteasma bisericii cuprinde trei altare, mormântul Părintelui Irinarh se află în partea dreaptă a altarului (din dreapta), marcat cu o piatră de marmură albă.
În mijloc se află altarul Schimbării la față, în dreapta Altarul Sf. Prooroci Moise și Ilie, iar în stânga altarul Sfinților Mucenici Gheorghe și Dumitru.
În mijlocul bisericii , spre stânga, se află Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, despre care tradiția spune că a ajuns aici în mod minunat, tocmai de la Muntele Athos
Acum, aici se nevoiesc și câteva maici din România.
În curte, în partea din spatele Altarului, se găsesc trei colibe (machetă), așa cum își dorea Sf. Petru.
Cana Galileei (mănăstire grecească)
Biserică unde Mântuitorul a săvârșit prima sa minune, la rugămintea Maicii Domnului, a prefacerii apei în vin (Ioan 2,1-11). În biserică, se află numai două vase de piatră, rămase din cele șase despre care se pomenește în această minune. Într-o firidă se află o parte din moaștele Sf. Simon Zilotul (mirele de la nunta din cana Galileei). La ieșirea din mănăstire, suntem tratați cu un păhărel cu vin, foarte dulce, care ne îmbie să mai cumpărăm de la pangar câte o sticlă, pentru a o gusta cu cei de acasă.
Nazareth
Străbatem drumul până la Nazaret cu greutate, din cauza traficului aglomerat, urcăm cu autocarul până aproape de Biserica Ortodoxă Sf. Arh. Gavriil (grecească), plasată în zona unde se găsea casa părinților Maicii Domnului. Coborâm treptele spre grota cu izvorul Maicii Domnului, unde, după tradiție, Aceasta a primit Vestea cea Bună a Nașterii Mântuitorului și a făcut ascultare de Porunca Domnului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”(Luca 1,38). Icoana Bunei Vestiri (din grotă) este de o frumusețe aparte.
Pictura bisericii este executată de cei trei frați români Moroșanu, din Suceava. Pe pereții bisericii se află pictați Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și Sf. Parascheva (simboluri românești). Catapeteasma si iconostasul sunt deosebit de meșteșugit lucrate.
Coborâm cam 300 metri pe niște străduțe și ne îndreptăm spre Biserica romano-catolică Buna Vestire
În curtea bisericii admirăm icoane (în tehnică mozaic sau faianță) ale Maicii Domnului donate de diverse țări ale lumii, care mai de care mai deosebite.
Biserica a fost ridicată pe locul în care s-a aflat casa lui Iosif Teslarul, logodnicul Maicii Domnului, locul fiind marcat printr-un altar. Pe ruinele bisericii bizantine construite în sec. al IV-lea, cruciații au ridicat în sec. al XII-lea un nou locaș mult mai mare.
În exterior se văd câteva ruine ale vechiului oraș. Actualul lăcaș a început să fie construit în 1960 și este considerat cea mai mare biserică din Orientul Mijlociu.
La etaj se află o altă biserică, având pe fundalul altarului o scenă a Judecății de apoi.
Ieșim din această biserică spre curte, unde putem observa ruinele casei Lui Iosif și continuarea periplului de icoane ale Maicii Domnului, în viziunea tuturor popoarelor ce o cinstesc.
Ieșind din orașul Nazaret spre partea sudică, în dreapta, se observă Sprânceana Muntelui, locul de unde nazarinenii au vrut să îl arunce în prăpastie pe Mântuitorul, pentru refuzul Acestuia de a face minuni la cerere, ci numai pentru cei ce le merită (Luca 4,29).
Pe drumul spre orașul Tiberias, zona este mai verde, observăm pâlcuri de păduri, semn ca există apă, singura sursă de apă potabilă a țării fiind Marea Galileei (Lacul Ghenizaret, Marea Tiberiadei), în formă de liră. Galileea este grânarul țării, are multe și diverse culturi legumicole, pomicole și viță de vie.
Cină și cazare: Hotel Golan din orașulTiberias.
ZIUA a 2-a,_30.08.2016, marți
Dimineața luăm micul dejun și părăsim primitorul hotel Golan, îndreptându-ne spre sud. Parcurgem o bună parte a orașului Tiberias, apoi drumul urmează malul Mării Galileei și ne oprim la locul de unde Iordanul, după ce a format Marea Galileei, se îndreaptă spre sud, spre a vărsa în Marea Moartă.
Ne oprim la Yardenit, un loc care are amenajate baptisterii, pentru a intra în apa Iordanului și care au capacitatea necesară de a prelua concomitent grupuri de pelerini de diverse confesiuni creștine. Yardenit nu este locul Botezului Mântuitorului; acesta este la sud, la Bet HaArava (în vechime Betabara) în Iudeea, aproape de vărsarea iordanului în Marea Moartă. Pe zidul care împrejmuiește locul, găsim mozaicuri cu texte biblice în diferite limbi, care menționează momentul Botezului Domnului, inclusiv în limba română.
Urmează pregătirea pentru slujba ce va sfinți apa Iordanului (a Aghiasmei mici). Cei 3 preoți ce sunt cu noi săvârșesc această slujbă, într-un cadru de liniște, nefiind deloc tulburați de prezența altor grupuri numeroase, care încă nu sosiseră..
Deși soarele este puternic, pe malul Iordanului-râu Sfânt, desculți și îmbrăcați în cămăși albe, (primite din partea Agenției Basilica), participăm cu emoție la Slujbă, răspunzând și noi la Ecteniile rostite de preoți. Dup aceea, fiecare intrând cu picioarele în apa Iordanului, primim stropirea cu apă sfințită de către preoții noștri. Din apa sfințită, vom lua fiecare câte o sticluță pentru a o păstra în casele noastre spre a ne ajuata la nevoi și încercări.
Parcă plutind, după „botezul” simbolic primit în apa Iordanului, mai admirăm o dată locul plin de vegetație și arome de plante exotice și parcurgem drumul îndărăt, spre partea de nord. Trecem pe lângă orașul Migdal (fost Magdala- orașul din care provenea Maria Magdalena, cea mai devotată dintre femeile mironosițe), apoi ne îndreptăm spre Muntele Fericirilor.
Mănăstirea de pe Mt. Fericirilor (de maici, franciscană)
Biserica este amplasată într-un cadru natural exotic, cu o bogată și diversă vegetație, de o frumusețe de basm, un adevărat loc al fericirii.
Prima biserică a fost construită în sec al IV-lea, pe ruinele acesteia s-a ridicat actualul locaș, în amintirea Predicii de pe Munte, rostită de Mântuitor la începutul propovăduirii Sale (Matei 5,6,7; Luca 6). Biserica este de formă octogonală (deși sunt 9 fericiri ?!) și pe fiecare din cei 8 pereți este înscrisă una din fericiri.
După ce ne închinăm în biserică și cântăm cele 9 Fericiri, în frumosul cadru natural de afară, ne așezăm într-un loc umbros și ascultăm un fragment din Evanghelie și explicațiile părintelui Roman.
Parcurgând cu autocarul drumul însorit de pe malul vestic al Mării Galileei, ne îndreptăm spre Tabgha (în arabă), Heptapegon (în grecește), ceea ce înseamnă șapte izvoare.
Tabgha –Mănăstire benedictină a Înmulțirii pâinilor și peștelui
Prima biserică de aici a fost construită de Sf. Imp. Elena în sec. al IV-lea, în sec al VII-lea biserica a fost distrusă de arabi, locul fiind redescoperit în sec. al XIX-lea, ca urmare a unor săpături arheologice. Se observă mozaicuri originale de pe podea, din sec. al V-lea, reprezentând motive egiptene (frunze de lotus, specii de păsări- motive provenind din Delta Nilului). Biserica are forma de navă. Sub masa altarului se află o piatră pe care a stat Iisus Hristos la înmulțirea pâinilor și peștelui, de asemenea în mozaic se poate observa coșul cu 4 pâini, a 5-a fiind Mântuitorul – „pâinea vieții“ din Sf. Împărtășanie și cei 2 pești. (Marcu 6, 30-44;Matei 14, 15-21; Luca 9, 12-17).
Părintele Roman prezintă un fragment din Evanghelie și sfatul de a nu arunca nici o fărâmă de pâine.
Tabgha –Biserica romano-catolică Sf. Petru
Ne deplasăm pe jos spre partea opusă Bisericii Înmulțirii pâinilor și peștelui, unde intrăm pe porțile Bisericii romano-catolice Sf. Petru, în curtea căreia se observă sisteme de mici canale prin care curge apa celor 7 izvoare).
Biserica este construită din piatră de culoare gri închis. A fost ridicată de romano-catolici , fiind închinată redobândirii demnității Apostolului Petru. Altarul bisericii este plasat pe o piatră, pe care se crede că Hristos a luat masa cu ucenicii Săi după Înviere, după pescuirea minunată și repunerea lui Petru în treapta apostolatului, ca urmare a întreitei sale lepădări de Domnul (Ioan 21,1-14). În fața Altarului se află o piatră cu o inscripție în limba latina „Mensa Christi”, loc de închinare pentru pelerini.
Am ieșit pe plaja de lângă biserică, la M. Galileei, unde am „încercat” apa cu picioarele, pentru câteva momente.
Biserica este înconjurată de o vegetație bogată în arbori, în ramurile cărora se adăpostesc păsări frumos-cântătoare; la umbra cărora am poposit și noi spre a asculta cuvintele de folos ale părintelui Roman.
Autocarul ne va conduce acum aproape de porțile Orașului lui Iisus, Capernaum, aflat acum sub formă de ruine.
Pe malul opus al M. Galileei se află ținutul Gherghesenilor / Gadara.
În apropierea malului Lacului Ghenizaret M. Galileei, este amplasată o statuie a Sf. Petru, reprezentată în viziune catolică.
Orașul se leagă de începutul vindecărilor și propovăduirii Mântuitorului în Galileea, aici a locuit după ce a plecat din Nazaret. O parte din minunile săvârșite de Mântuitor sunt descrise de Evanghelistul Matei: 9,1;8, 1-4; 8, 5-13; 8, 14-15; 2,4; Marcu1, 30,31,34; Luca 4,5.
Deasupra ruinelor casei soacrei lui Petru a fost ridicată o biserică noua franciscană, într-un stil modern, așezată deasupra ruinelor unei foste biserici bizantine. (pe podea, prin rame cu geam, se observa aceste ruine). Ne închinăm în această biserica și, așezați pe bănci, ascultăm explicațiile pline de esență ale părintelui ghid.
Din orașul dispărut, au rămas doar ruine, care au fost numerotate. Sinagoga (sec. al V-lea) are baza de pe vremea lui Iisus (piatră neagră), peste ea a fost o construcție ceva mai nouă.
Facem o plimbare printre ruinele vechiului oraș și printre cele ale sinagogii, având parcă în imagine figura Mântuitorului în timpul propovăduirii Sale.
Urmează să facem o pauză pentru masă, timp în care o parte dintre noi gustă savurosul „pește al Sf. Petru”, specific M. Galileei, într-un restaurant al cărui patron este căsătorit cu o româncă.
Continuăm vizitarea orașului Capernaum, de data aceasta pătrundem într-o oază de Ortodoxie, Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli”, o biserică grecească. A fost construită în anul 1925 la inițiativa Patriarhului Damianos al Ierusalimului. Al doilea hram al bisericii este Sf. Evanghelist Ioan, cel care a consemnat în Evanghelia sa evenimentele pescuirii minunate de după Învierea Domnului și repunerea lui Petru în treapta apostolatului.
Biserica este construită sub formă bizantină; cu o pictură luminoasă; este foarte semnificativă scena Judecății de Apoi, pe peretele despărțitor pronaos-naos.
În jurul bisericii este o zonă de grădină cu specii de arbori deosebiți, cu păuni și un măgar „pașnic”.
Plimbarea cu vaporul pe Marea Galileei, deși opțională în program, cu toții o dorim. Marea Galileei este martora multor minuni săvârșite de mântuitor : vindecarea demonizatului (Matei 8, 28-32; Marcu 5, 1-20; Luca 8, 26-39); potolirea furtunii pe mare (Matei 8, 23-26;Luca 8,23); umblarea pe apă a Mântuitorului (Matei 14,24-32); pescuirea minunată (Luca 5, 1-8)
Așa că, mergem într-un chibuț, de unde închiriem un vaporaș și vreme de aproape 40 minute admirăm frumosul asfințit de pe apele un pic agitate ale Mării (ni se spune că așa devin după amiaza). În timpul plimbării, corala fetelor ne desfată cu frumoase cântări duhovnicești.
Părintele ghid ne indică câteva locuri demne de privit: în depărtare ținuturile Gherghesa/ Gadara, Înălțimile Golan, apoi orașele Tiberias, Migdal, Muntele Arbel.
În cadrul chibuțului este amenajat un muzeu, în care sunt expuse obiecte găsite pe fundul Mării, între care și cea mai veche barcă din lemn, confecționată din 12 esențe de lemn. De asemenea se găsesc magazine și un restaurant.
De acum programul zilei este aproape de sfârșit; ne urcăm în autocar și ne îndreptăm spre partea de sud, mergând paralel cu marea, apoi cu râul Iordan și granița cu Iordania, părăsim Galileea, lăsăm în depărtare în dreapta ținuturile Samariei, mergem în paralel cu culmile munților Iudeii și ajungem seara, în orașul Ierihon. La Așezământul Românesc din Ierihon vom fi găzduiți timp de 5 nopți. Suntem întâmpinați cu dragoste și așteptați cu o cină gustoasă.
ZIUA 3-_31.08.2016, miercuri
Luăm micul dejun, cu meniu de post, dar foarte gustos.
Plecăm de dimineață și urcăm de la Ierihon spre Ierusalim, oraș așezat pe 7 coline, în traducere însemnând „orașul păcii”.
Ajungând aproape de Ierusalim, din depărtare se observă spre stânga Muntele Măslinilor/ Eleon și un turn clopotniță, ca un „cui”, al Mănăstirii Înălțării Domnului, de pe Mt. Eleon/ Măslinilor (rusească). Mt. Măslinilor (600m) legat de Mt. Scopus se află pe partea opusă Munților Sion și Moria, între aceștia aflându-se Valea lui Ioasafat, prin care curge pârâul Kidron (Cedrilor).
Curtea Bisericii Înălțării Domnului este largă, în dreapta se află cimitirul, în stânga turnul clopotniță, care domină toată înălțimea Muntelui Măslinilor. În curte o (re)întâlnim pe maica Petronia, o călugăriță româncă venită din România în urmă cu vreo 27 ani, care întâmpină toate grupurile de pelerini români care vin să se închine în această Mănăstire. Aici mai sunt închinoviate și alte maici din România.
Afară, în dreapta intrării în biserică se află Piatra Înălțării, locul pe care ședea Maica Domnului la momentul când Mântuitorul S-a ridicat la cer.
Prima biserică a fost ridicată în sec. al IV-lea de către Împ. Elena; biserica aceasta fiind distrusă de perși, în sec. al VII-lea. Perșii au măcelărit călugării care au refuzat să fugă din biserică; se observă ca mărturie mozaicul din partea dinpre catapeteasmă, care a rămas impregnat cu sânge (pete roșii). Când otomanii au ocupat Ierusalimul, biserica a rămas pustie.
Catapeteasma are multe icoane valoroase care cuprind părticele din sfinte moaște ale Sfinților reprezentați.
Cupola bisericii reprezintă Înălțarea Domnului, iar Mântuitorul are mâinile ridicate în semn de binecuvântare continuă.
Spre partea dreaptă a catapetesmei se află o icoană Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
În spatele bisericii Înălțării Domnului, se află Paraclisul Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul. După tăierea cinstitului cap al Sf. Ioan, o femeie pe nume Ioana, a văzut unde a fost ascuns la ordinele Irodiadei și a așteptat momentul prielnic să îl ia de acolo, avenit și l-a îngropat în acest loc (prima aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul). Mai târziu, Capul a fost găsit de niște călugări, care spre sfârșitul vieții lor, de frică să nu se piardă, l-au îngropat din nou tot aici (a doua aflare).
Paraclisul are o pardoseală de mozaic foarte valoroasă, datând din sec al VI-lea. La intrare, puțin stânga, se află o adâncitură placată cu mozaic, indicând locul în care s-a găsit capul Sf. Ioan Botezătorul. Aceste prime două aflări se prăznuiesc la 24 februarie.
Ieșim din curtea mănăstirii Înălțării Domnului și continuăm drumul spre Capela Înălțării, proprietate musulmană, locul de unde se presupune că a fost reala Înălțare a Mântuitorului, dovadă fiind talpa întipărită pe stâncă. Ne închinăm și noi la acest loc.
În continuare se observă o curte închisă, în care se află ușa unei grote, este peștera Sf. Pelaghia, acum tot proprietate privată musulmană.
Ajungem la Mănăstirea Pater Noster (romano-catolică, proprietate a ordinului carmelit francez). Mănăstirea este frumos amenajată și are o curte largă și plină de verdeață. Tot gardul din zid este placat cu textul Rugăciunii Tatăl nostru, scris în diferite limbi, asemenea și toți pereții exteriori.
Coborâm treptele spre o grotă, în care se găsesc ruinele primului lăcaș, construit în sec. aI IV-lea, de Sfânta Împ. Elena. Pe locul acestei vechi bazilici, se presupune că Mântuitorul îi învăța pe ucenici rugăciunea Tatăl nostru, conform Evangheliei de la Luca, cap.11, deși rugăciunea Tatăl nostru este legată în mod deosebit de Muntele Fericirilor.
În biserică există rugăciunea Tatăl nostru în lb. română, prima în dreapta altarului.
Pe partea dreaptă se află un mic altar ridicat spre cinstirea unei maici carmelite, Tereza de Lisieux (†1897) fiind beatificată de Biserica romano-catolică, sub numele de Sfânta Tereza a Pruncului Iisus.
Capela Dominus Flevit în formă de lacrimă, locul unde Domnul a plâns ptr. viitorul sumbru al Ierusalimului și a profețit despre dărâmarea cetății, lucru ce se va întâmpla în anul 70, sub Vespasian (Matei 24, Marcu 13, Luca 21). Biserica a fost concepută de același arhitect al Mănăstirii de pe Mt. Fericirilor. Are altarul îndreptat spre vest.
Prima biserică de pe acest loc a fost ridicată de Împ. Elena.
De lângă Man. Dominus Flevit se deschide o vedere panoramică a Cetății Ierusalimului. Se observă:
-Biserica lepădării lui Petru (Petru Galicantu), jos în stânga cu cupolă gri, pe ea este un cocoș, însemn adoptat de multe biserici protestante;
-Sus pe dealul din față (Mt. Sion) în dreapta, în afara cetății: Bis. Adormirii Maicii Domnului (Haghia Sion).
-Esplanada moscheilor de pe Muntele Moria: Domul stâncii (cupolă aurită, cu „urmele“ lui Mahomed); Al Aqsa (foarte mare, intră până la 3000 oameni, al treilea loc important al musulmanilor);
– Istoria Mt. Moria: Solomon 958 îH construiește primul Templu, apoi evreii cad sub robia asiro-babilonenilor și templul este distrus; în 537 îH, Zorobabel reconstruiește un al doilea templu, după reîntoarcerea evreilor și recăpătarea drepturilor, pe vremea lui Cirus și Darius; în anul 63 iHr, generalul roman Pompei va cuceri Ierusalimul. Cu aceasta ocazie, desi generalul va trece prin sabie nenumărați evrei, în curtea preoteasca, el nu va jefui Templul lui Zorobabel. Jefuirea acestuia va avea loc in anul 56 i.Hr, prin mâna lui Crassus, guvernatorul Siriei. În cele din urmă, în anul 37 i.Hr., Irod cel Mare va ocupa și el Templul lui Zorobabel, în urma luptelor, mai multe părți din Templu fiind incendiate. Spre a se pune bine cu poporul, Irod a hotărât o amplă restaurarea a Templului.
– Porțile Cetății: Poarta Sion; Poarta de Aur, prin care a intrat în ziua de Florii Mântuitorul Hristos. A fost zidită de musulmani în anul 1530, prin care , conform tradiției, profetul Mohamed va veni la Judecata universală; și evreii așteaptă venirea lui Mesia prin Poarta de aur, iar creștinii cred că a Doua Venire a lui Hristos va fi tot prin Poarta de aur; Poarta Gunoaielor, prin care se scoteau gunoaiele din cetate și arse în Valea Gheenei; Poarta Leilor (Sf. Ștefan), prin care vom intra noi când vom merge pe Drumul Crucii (vineri 02.09); Poarta lui Irod (a Florilor); Poarta Damascului;Poarta Nouă; Poarta Jafa cu Turnul lui David.
– ușor spre dreapta, cupolă mare gri, în spatele esplanadei moscheilor, se vede Biserica Sf. Mormânt;
– Imediat sub dealul pe care ne aflăm, ușor spre stânga, se vede Biserica Sf. Ștefan (în formă de L), ridicată pe locul unde acesta a fost martirizat;
– Mai jos, spre dreapta, cu cupole aurite, în formă de ceapă se află Măn. Maria Magdalena (rusească);
– Jos în vale, despărțind Mt. Sion de Mt. Măslinilor, în dreapta este Valea lui Ioasafat, unde va fi a doua venire a lui Iisus Hristos (pentru creștini) / Mesia (la evrei), în stânga se continuă cu Valea Gheenei.
-La baza Mt. Măslinilor se află un cimitir evreiesc, cu locuri scumpe (mai scump decât un apartament), în dorința acestora de a fi primii la venirea lui Mesia, mult-așteptat.
Coborâm spre Măn. Maria Magdalena.
Mănăstirea Maria Magdalena (rusească)
A fost ridicată de țarul Alexandru al III-lea în memoria mamei sale. În două racle din marmură albă sunt depuse moaștele Sfintei Elisabeta Feodorovna, (cumnata țarului Nicolae al III-lea al Rusiei, ucis de bolșevici la revoluția din 1917) și a sfintei Varvara, tovarășa ei de asceză. Ambele sfinte (canonizate de Biserica Rusă în 1992) au primit moarte martirică, în timpul revoluției bolșevice.
Biserica are icoane cu multe părticele din moaștele sfinților Maria Magdalena, Sf. Serafim de Sarov și alții.
Pe frontonul de la altar: scena cu Maria Magdalena care vine la împăratul Tiberiu aducând un ou (simbolul vieții).
Continuăm coborârea spre Grădina Ghetsimani (Ghetsimani înseamnă prese de măslini). Ajungem la biserica Mormântului Maicii Domnului, în care se coboară la locul unde a fost înmormântată Maica Domnului (mormântul este gol). În sec. al IV-lea a fost ridicată o biserică pe acest loc, care a trecut prin mai multe etape, până la construcția de astăzi.
În spatele mormântului este un loc de închinare cu Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită Ierusalimitița.
Aproape de intrare (cam la 2 metri), se află două altare: al Sfinților Părinți Ioachim și Ana și a dreptului Iosif logodnicul Maicii Domnului.
Avem marea bucurie să ne închinăm Icoanei de argint a Maicii Domnului Adormite, cu care se merge în procesiune în ajunul Adormirii Maicii Domnului și care se depune aici spre închinare, până la Odovania Praznicului (Ierusalimul păstrează vechiul calendar Gregorian, 28 august este praznicul Adormirii Maicii Domnului)
Trecem pe lângă Grădina Ghetsimani, împrejmuită cu gard (accesul este restricționat), care mai păstrează câțiva măslini seculari, poate chiar milenari din vremea Mântuitorului.
Intrăm în Biserica celor 12 națiuni (lângă Grădina Ghetsimani), care este o mănăstire franciscană, cu 12 cupole.
Interiorul bisericii este foarte întunecat, exprimă tristețe, deoarece este locul unde Iuda l-a sărutat pe Hristos; lespedea de piatră din fața altarului este locul unde Mântuitorul a primit trădarea.
În afara bisericii se află locul unde Iisus s-a rugat Tatălui cu sudoare de sânge și L-a rugat „să treacă paharul acesta“, iar ucenicii nu au putut priveghea, ci erau cuprinși de somn.
În apropierea Bis. Sf. Ștefan (locul de martiraj al acestuia) suntem preluați de autocar și ne deplasăm spre Muntele Sion.
Soliman Magnificul a dat ordin să fie reconstruite zidurile de apărare a cetății (cele actuale), dar arhitecții nu au inclus și această parte a Mt. Sion, inclusiv mormântul lui David. Pentru această eroare, Soliman a dat ordin ca cei doi arhitecții să fie decapitați.
Urcăm pe străduțe pavate cu piatră spre Haghia Sion, Biserica Adormirii Maicii Domnului (germană-ordinul benedictin).
Este o biserică impunătoare, care are un turn ce poate fi asemuit cu un cap de ostaș german, cu cască.
În interiorul bisericii (în centrul pavajului), vedem mozaicuri cu o profundă semnificație (în mijlocul unor cercuri concentrice, Sf. Treime este reprezentată sub forma a trei cercuri care se intersectează, urmează cercul proorocilor Vechiului Testament și cel al apostolilor, iar cercul discului solar cu raze (lumina necreată) este reprezentat la exterior.
Se găsesc 6 altare ale celor 6 landuri germane, în care se află sfinții protectori ai acestora.
Pe bolta altarului se vede un mozaic al Maicii Domnului cu Pruncul, realizat în stil bizantin, de fapt, cam toate icoanele care împodobesc biserica sunt realizate în stil bizantin
În cripta din subsolul bisericii, în centru, se găsește statuia de abanos cu fildeș a Maicii Domnului adormită, de o rară frumusețe.
Pe peretele din dreapta, după coborârea treptelor, se află icoana Adormirii Maicii Domnului, realizată în frescă de frații români Moroșanu.
Ne închinăm și ne rugăm, apoi cântăm troparul Adormirii Maicii Domnului.
Parcurgem cam 50 m pe străduțe și intrăm în clădirea în care se află Foișorul Cinei. Pătrundem în acest locaș cu mare emoție, pentru că aici a fost prima biserică întemeiată de Hristos, iar la Cina cea de Taină s-a instituit Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei (Matei 26, 26-29). Tot în acest loc, după Înviere, Domnul a intrat prin ușile încuiate; tot aici, după 8 zile, Toma este încredințat de Învierea Domnului. Tot aici, la Cincizecime, coboară Sf. Duh și atunci se botează cam 3000 oameni.
Pe acest loc, prima biserică a fost construită de Împ. Elena, dar perșii au distrus-o. Cruciații au construit apoi o biserică în stil gotic (cea actuală), care după ocupația musulmană a fost transformată în moschee (se văd vitraliile cu înscrisuri musulmane).
După ce coborâm de la Foișorul Cinei pe treptele din partea opusă intrării, pătrundem în incintele de la Mormântul Regelui David, separate pentru bărbați și femei.
David a fost înmormântat în Cetate, pe Muntele Sion, după cum spune și Apostolul Petru la Cincizecime (Fapte, 2,29). Cât așteptăm să ne vină rândul la închinare, rostim în minte Psalmul 50.
Cu autocarul, pornim spre Ein Karem, locul de naștere al Sf. Ioan Botezătorul, localitate aflată în apropiere de Jerusalim.
În apropiere de Ein Karem, pe Mt. Herzl (denumit așa după numele lui Theodor Herzl, care a pus bazele sionismului) se află un mare spital, cu multe discipline și cu medici foarte pricepuți.
Orășelul este plin de vegetație, deoarece are surse de apă; aici se retrag oamenii de cultură pentru a crea.
Biserica (franciscană) a Măn. Sf. Ioan Botezătorul este ridicată pe locul unde acesta s-a născut din părinții Zaharia și Elisabeta. Zaharia (ebr.)=copil bătrân
Sf. Ioan Botezătorul reprezintă icoana monahului; mânca lacuste (plante) și miere sălbatică, era îmbrăcat cu piei și încins cu curea, Este reprezentat cu aripi- înger pământesc (camilafca călugărului are aripi), cel mai mare bărbat născut din femeie.
Prima biserică a fost ridicată de împărații bizantini, a fost distrusă de perși, din nou ridicată de cruciați. În sec 17, franciscanii o redau circuitului.
Biserica este placată cu faianță albastră, iar pereții prezintă tablouri religioase deosebite.
Coborând în subsol, ne închinăm locului nașterii Sf. Ioan Botezătorul. Pe unul din zidurile care împrejmuiesc curtea mănăstirii se află un text biblic, în limba română, ca o profeție a personalității Sf. Ioan.
Izvorul Maicii Domnului
Aici a avut loc întâlnirea Elisabetei cu Maica Domnului, care venea dinspre munte către casa Elisabetei, de fapt, a fost prima Întâlnire dintre Iisus Hristos cu Ioan Botezătorul, care a săltat în pântecele Elisabetei (Luca 1,39-56).
Izvorul era pe vremuri singura sursă de apă a orașului; acum apa nu mai este potabilă.
În dreapta acestui izvor, sus pe colină se află Mănăstirea Întâlnirii Maicii Domnului cu Elisabeta (rusească), mai rar deschisă pentru vizitare.
Spre seară, ne întoarcem în orașul Ierihon, în care deja poposim a doua noapte. Este considerat cel mai vechi oraș din lume, peste 10000 ani. În traduce înseamnă Orașul palmierilor sau parfumurilor, iar în ebraică Orașul lunii. Ierihonul este situat la 250 m sub nivelul Mării Mediterane, Valea Iordanului, la poalele Munților Carantania. Spre partea de est se observă Muntele Nebo,acum în Iordania, locul de unde Moise privise pământul făgăduit, fără să intre în el. Spre nord-vest se găsește Pustia Carantaniei (muntele Ispitirilor). În partea sudică se află un fir de ap, numit Izvorul lui Elisei (4 Regi 2,19-22). În acest loc, regele Irod și-a ridicat palatul de iarnă, datorită climei blânde din perioada acestui sezon; în acest palat moare, dar este înmormântat lângă Herodion (palatul de vară din apropiere de Betleem). În zona orașului cresc mulți palmieri, vestiți pentru fructele deosebite pe care le produc, de unde și numele orașului. Este vestit și pentru soiurile de trandafiri, care cresc aici.
Aflăm că avem bucuria de a putea participa la Sf. Liturghie la Sfântul Mormânt în noaptea de sâmbătă spre duminică; cu toții ne exprimăm dorința de a participa, așa că încercăm să ne pregătim pentru aceasta așa cum se cuvine.
ZIUA 4-_01.09.2016, joi
Este începutul Anului Bisericesc. Participăm la Sf. Liturghie la Așezământul Românesc de la Ierihon, la care slujesc și părinții veniți cu noi. Majoritatea pelerinilor se împărtășesc cu Preacuratele Taine.
Așezământul Românesc de la Ierihon a început să fie construit începând cu anul 1995, pe terenul proprietate al familiei Samoilă. Este meritul părintelui superior Ieronim Crețu (de atunci) care a depus toate eforturile și demersurile la autorități pentru a obține autorizațiile necesare construcției. Construcția s-a derulat între anii 1999-2013. Așezământul dispune de o biserică mare și frumos pictată, cu hramul Nașterea Domnului; la subsolul acesteia este Paraclisul Sf. Proroc Daniel și Sf. Parascheva. În curte, în dreapta porții de intrare, se află Paraclisul Sf. Ioan Iacob Hozevitul. Pentru cazarea pelerinilor dispune de 50 camere dispuse pe 3 niveluri, sală de mese, un pangar generos și un gen de recepție, deosebit mobilată și ornamentată. În momentul vizitei noastre obștea era formată din 6 maici, sub oblăduirea maicii starețe Evghenia Tașcă.
Apoi, luăm micul dejun si plecăm înspre mănăstirile Sf. Teodosie și Sf. Sava, aflate în pustiul Palestinei.
Parcurgem drumurile abrupte ale Munților Iudeei , străbatem zonele unui deșert muntos, trecem pe lângă localitatea Betania (unde se află Mormântului lui Lazăr, cel înviat de Hristos, după 4 zile) și prin multe alte localități palestiniene. Ajungem lângă Măn. Sf. Teodosie (grecească)
Sf. Teodosie cel Mare (născut în Capadocia), la vârsta de 18 ani îl caută pe Sf. Simeon Stâlpnicul, care viețuia pe un stâlp de vreo 30 m înălțime. El nu a coborât de pe stâlp nici când a venit mama sa pentru ultima sărutare. A spus: „O să avem timp în Rai!” (ne amintim de vizita în Capadocia, din iulie 2015, când am văzut acest stâlp în apropiere de Urgup).
Sf. Teodosie a plecat în Palestina și s-a stabilit într-o peșteră, în care sălășluiseră cei 3 magi, atunci când au venit să se închine Pruncului Hristos. Era foarte milostiv, dăruia tot ceea ce avea. Avea nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. La el veneau mulți tineri, care îl roagă să construiască o mănăstire. Așteaptă voia lui Dumnezeu pentru stabilirea locului mănăstirii: acolo unde Dumnezeu va face să se aprindă cărbunii dintr-o cădelniță. Cărbunii nu s-au aprins în pustie, ci numai în apropierea peșterii sale; deci acolo a construit mănăstirea.
Era foarte bun primitor de străini. Dacă la mănăstire venea 100 de persoane pe rând, la toți le punea masa.
A fost o situație când înainte de Paște nu mai aveau nici un fel de provizie. Dar înainte de Paște cu o zi, a venit un om cu un măgar încărcat cu toate cele trebuincioase.
Spre sfârșitul vieții sale, îi pune pe monahi să sape o groapă și îi întreabă dacă vrea cineva să o inaugureze. Nimeni nu voia. Până la urmă, un monah, Vasile s-a așezat în groapă, toți călugării au început să îl prohodească și au observat că acesta chiar murise. După câteva zile, un monah l-a văzut pe Vasile reîntors în duh; lucru pe care Sf. Teodosie îl știa deja. Se cunosc multe minuni săvârșite de Sf. Teodosie.
Sf. Teodosie cel Mare a trăi 105 ani; capul acestuia se află la tezaurul din Biserica Sf. Mormânt de la Ierusalim. Împreună cu Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Teodosie cel Mare sunt considerați începătorii vieții de obște.
În biserică sunt mai multe Sfinte Moaște. Se află și moaște din cei 614 părinți uciși de perși (cranii însemnate cu cruce; cranii sparte în mai multe locuri din cauza loviturilor).
În prezent, în această mănăstire viețuiesc mai multe măicuțe vorbitoare de limba română.
În gropniță (fosta Peșteră a Magilor) găsim mai multe morminte bizantine: Sf. Teodosie; mama Sf. Teodosie Sf. Evloghia; Sf. Sofia, mama Sf. Sava; Sf. Ioan Moscul care a scris Limonarul; Sf. Maria mama Sf. Xenofont și copiii Arcadie și Ioan; Sf. Teodota; mâna dreaptă a Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian ș.a.
Cu ajutorul unor microbuze (taxiuri asemenea celor de la Mt. Tabor)), coborâm drumul foarte îngust al pustiei în care se află Măn. Sf. Sava cel Sfințit, în care accesul femeilor nu este permis.
Sf. Sava a fost contemporan cu Sf. Teodosie. De la început voia să devină pustnic, merge la Sf. Eftimie care îi spune că nu poate deveni atât de repede pustnic, așa că merge la Măn. Sf. Eftimie și Teoctist. După mai mult timp, se așează în pustie.
La Sf. Sava vin mai mulți ucenici, care îl roagă să ridice o mănăstire. Atunci, Sf. Sava se roagă la Maica Domnului să îi arate locul unde să ridice această mănăstire; locul arătat apare ca un stâlp de foc. Trece pârâul Chedron și pune piatra de temelie în anul 498; este cea mai veche mănăstire care se păstrează la fel.
În jur sunt cam 2 km de chilii, săpate în stâncă.
Sf. Sava mănâncă numai uscături și măsline; face 9 ore de priveghere. În timpul postului, se mănâncă o dată în zi. Odată, în timpul postului, Sf. Sava a avut o ispită de la diavol care îi arăta un măr foarte frumos. De atunci, în mănăstire nu se mănâncă mere.
Mănăstirea nu are nici un fel de cultură agricolă, trăiesc numai cu ce aduc pelerinii.
În această mănăstire a viețuit 10 ani Sf. Ioan Iacob de la Neamț.
Neagoe Basarab a făcut danie ptr. refacerea mănăstirii.
Sf. Ioan Damaschin a viețuit aici, după minunea cu tămăduirea de către Maica Domnului a mâinii tăiate.
Aici se află Izvorul Sf. Sava, singura sursă de apă, deoarece aici plouă de 1-3 ori/an.
În anul 1224, cruciații au furat moaștele Sf. Sava, le-au dus în Italia și le-au îmbrăcat în haine catolice. Când moaștele acestuia au fost recuperate, s-a ridicat singur, ca să fie îmbrăcat ortodox.
În aceste locuri, peste 2000 călugări au fost uciși de perși.
Sf. Sava a ocupat peștera unui leu,căruia i-a vorbit foarte hotărât: Ori rămâi cu mine, ori pleci!…. și leul a rămas.
Moaștele Sf. Sava se păstrează întregi și sunt în foarte bună stare, se văd venele de la picioare.
Monahii morți în Măn. Sf. Sava nu se răcesc și nu se întăresc. Există o criptă în centrul curții mănăstirii, în care așează morții unul peste altul și aceștia se păstrează fără să sufere modificări. Morții nu se îmbălsămează.
În mănăstire viețuiesc și monahi români.
Femeilor rămase la poarta mănăstirii, li s-a adus spre închinare o parte din Sf. Moaște ale Sf. Sava și li s-a dat un pliculeț cu vată îmbibată în ulei din candela de la Mormântul Sfântului și frunze de finic, cu puteri tămăduitoare.
În drum spre Betleem, trecem prin zone de creștini palestinieni. Aceștia au marcate casele cu o placă din piatră, încastrată pe fațadă cu icoana Sf. Gheorghe călare sau cu o cruce.
Ajungem în orașul Betleem. Betleem se traduce casa pâinii sau casa cărnii (simbolistică a Sfintei Împărtășanii)
Vizităm mai întâi Mănăstirea Câmpul păstorilor– biserică greco-ortodoxă, ridicată pe locul unde păstorii au primit vestea Nașterii Domnului.
Intrăm în Biserica nouă, construită după anul 1972 și finalizată de curând, ca pictură și mobilier, de o deosebită valoare și frumusețe. Biserica are trei altare: mijloc închinat Maicii Domnului; dreapta închinat Sf. Mc. Pantelimon; stânga închinat Sfinților Arh. Mihail și Gavriil.
A fost ridicată pe locul unde păstorii au văzut Steaua.
Între anii 326-333 Împ. Elena a ridicat aici 4 capele.
Biserica are un mozaic din sec. al V-lea. Are o adâncitură pentru spălarea picioarelor. Din cei aleși ptr. spălare nu lipseau portarul și economul mănăstirii.
Are un muzeu în care sunt expuse obiecte bisericești foarte prețioase.
Cu autocarul ne deplasăm până aproape de Biserica Nașterii Domnului, de unde parcurgem pe jos drumul până la Grota Laptelui (mică mănăstire franciscană), o distanță de aproximativ 300 m. Ne închinăm în acest loc liniștit și încărcat de semnificație sfântă. Aici se spune ca Maica Domnului a poposit cu Pruncul să îl alăpteze. O picătură de lapte a căzut pe piatră și de atunci pereții peșterii s-au acoperit de un praf alb. Praful este cules de călugării de aici și pus în pliculețe. Cei care doresc să aibă copii sau femeile care nu pot alăpta folosesc acest praf și se cunosc destule minuni (peste 1000) întâmplate în multe familii tinere.
Coborâm străduța care ne duce spre Biserica Nașterii Domnului (greco-ortodoxă). În apropiere se găsesc încă două biserici: biserică romano-catolică Sf. Ecaterina (unde se află peștera Sf. Ieronim)- și o Biserică armeană.
Intrarea în Biserica Nașterii Mântuitorului se face printr-o poartă de mici dimensiuni. Inițial, intrarea în biserica ridicată de Iustinian avea forma pătrată monumentală; apoi cruciații au făcut-o triunghiulară, dar pentru că arabii intrau cu caii, intrarea de acum este foarte scundă (implică smerenie).
Peste locul Sfânt al Nașterii Domnului, împăratul roman Adrian pusese templul zeului Adonis. Prima biserică a fost ridicată pe acest loc de Împărăteasa Elena (326), după ce a dărâmat templul roman, dispunând altarul deasupra peșterii în care s-a născut Mântuitorul. Din această biserică se mai văd și astăzi fragmente de mozaicuri. (în subsol, privite prin niște trape)
Biserica va fi refăcută de Împăratul Justinian, în secolul al VI-lea, fiind înzestrată cu noi elemente ornamentale. Biserica este de mari proporții: 44 coloane de susținere, așezate pe 4 rânduri (din sec. al IV-lea), lungime 60 m, lățime 30 m, înălțime 30m; tavanul din lemn de cedru (refăcut după un incendiu din sec. al XIX-lea). Unul dintre stâlpi are o cruce formată din niște găurele: din acele găuri au ieșit viespi care au izgonit pe cei ce veneau cu gândul de distrugere și profanare a acestui locaș. Pereții bisericii sunt ornamentați cu mozaicuri cu pietricele din aur.
În sec. al XI-lea, cruciații dau catolicilor această biserică, dar în 1685 revine ortodocșilor.
La invazia perșilor din anul 614, biserica a rămas nedistrusă, din cauza imaginilor care reprezentau magii, care semănau cu strămoșii lor.
Catapeteasma bisericii este donație românească și datează din anul 1764, pe cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino.
Acum interiorul bisericii se află într-un mare proces de restaurare; toți stâlpii și toată suprafața pereților sunt acoperite cu folie de protecție.
Coborâm spre locul peșterii Nașterii. În dreapta scării, ne închinăm la icoana făcătoare de minuni Maica Domnului Betleemita (care zâmbește).
Nașterea după trup a Mântuitorului este relatată în Evangheliile de la Matei și Luca și afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem și că a crescut în Nazaret. „Și a născut pe Fiul său, Cel Unul- Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7).
În peștera cea sfântă, care nu are mai mult de zece metri pătrați, în partea de răsărit, se află un mic altar, însemnat cu o stea de argint. Aceasta stea, incrustată într-o mare lespede de piatră, marchează locul exact în care a fost așezat Pruncul Iisus Hristos. Inscripția de pe marginea stelei de argint mărturisește: „Aici S-a născut Iisus Hristos, din Fecioara Maria. 1717.” Inscripția este scrisă în limba latină deoarece în anul 1717, atunci când a fost așezată această stea, biserica era sub stăpânire catolică.
Steaua de argint are patrusprezece colțuri, fiecare reprezentând cele patrusprezece neamuri, câte au fost de la Avraam la David, apoi de la David la strămutarea în Babilon, și apoi de la strămutarea în Babilon până la Hristos. Potrivit unor istorici, steaua de argint din Betleem ar fi fost donata de Sfântul Constantin Brâncoveanu sau de Ștefan Cantacuzino.
Deasupra se află 15 candele de argint: 6 ale ortodocșilor, 5 ale armenilor și 4 ale catolicilor.
Dumnezeu, lumină fiind, nu s-a temut de cele mai întunecoase locuri ale pământului și ale păcatului: „Dumnezeu este lumina și nici un întuneric nu este întru El” (I Ioan 1, 5). „Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5). „Întunericul se duce și lumina cea adevărată începe să răsară” (I Ioan 2, 8).
Grota cu moaștele celor 14.000 prunci uciși de Irod
În dreapta curții interioare a Bisericii ortodoxe a Nașterii Domnului se află o peșteră unde se găsesc osemintele pruncilor, dar și ale unora dintre părinții acestora în timpul masacrului ordonat de Irod, pentru a-L ucide pe Mesia cel Nou Născut în Betleemul Iudeii.
De asemenea , se găsesc și morminte ale unor părinți uciși de perși în anul 614.
ZIUA 5-_02.09.2016, vineri
Cu mare emoție și nerăbdare ne pregătim pentru cel mai important obiectiv al pelerinajului din Țara Sfântă: Calea Crucii.
Din nou străbatem „urcușul” spre Ierusalim; de data aceasta parcă pentru fiecare dintre noi are o semnificație aparte; ne gândim la o sporire duhovniceasca sau poate, la faptul că vom fi mult mai aproape (la propriu) de Hristos.
Intrăm în Sfânta Cetate prin Poarta Oilor/ Leilor/ Sf. Ștefan și începem să urcăm pe Mt. Moria (al sacrificiului). Numele Porții Sfântul Ștefan (cunună, biruință) provine de la însemnătatea locului pentru actul de martiraj îndurat de acest Sfânt: aici la poartă evreii și-au lăsat hainele în grija lui Saul (viitorul Apostol Pavel) și l-au scos pe Ștefan să-l ucidă cu pietre (pe locul unde este Mănăstirea Sf. Ștefan, aproape de Biserica Națiunilor), cale de 1000 de pași, pentru că era sâmbătă.
Din sec. al XV-lea, poarta a mai primit și numele de Poarta Leilor, dată de Soliman Magnificul, care visa în fiecare noapte că îl alerga un leu ca să îl mănânce. De aceea a poruncit să se sculpteze pe poartă doi lei, iar poarta să aibă deasupra un balcon din care se putea arunca asupra eventualilor atacatori smoală, plumb topit, pietre etc.
Numele de Poarta Oilor s-a dat acestei porți deoarece pe aici intrau animalele pentru a fi aduse jertfă, apoi se spălau în scăldătoarea numită Vitezda (Betezda).
Observăm pe dreapta înscris (în engleză) pe portalul unei clădiri: Locul Nașterii Fecioarei Maria. Este un paraclis pe locul căruia se spune că a fost casa Lui Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului și tot aici s-ar fi născut Maica Domnului, lucru nesigur.
Mai real este faptul că este posibil ca aici să fi locuit Ioachim și Ana când au adus-o la Templu pe Maica Domnului, la vârsta de 3 ani (după relatările lui Sf. Ioan Damaschin). Paraclisul este plasat într-o casă de creștini, particulară.
Pe partea stângă a drumului pe care îl parcurgem, peste drum de Paraclisul menționat, se află ruinele Scăldătorii Vitezda (Oilor). Este locul în care Iisus Hristos tămăduiește trupul și sufletul ologului, după 38 ani de așteptare (Ioan 5,1-9). Nimeni nu îl ajutase să intre până atunci în apă, atunci când Îngerul Domnului cobora și tulbura apele. De aici tragem concluzia că Dumnezeu ne dă viață și putere ca să le fim de folos celorlalți.
Prima oprire (I) -altar catolic; locul în care Iisus a fost osândit la moarte
Pe aceste locuri, pe acea vreme, era Curtea Fortăreții Antonia, în care se strânsese mulțimea care cerea răstignirea lui Iisus.
În curte se găsește și o machetă a Cetății bine realizată (la scară redusă).
A doua oprire (II) -capelă catolică; locul în care Iisus primește Crucea în spate.
Se spune că împăratul Heraclie a vrut să ducă Crucea lui Iisus Hristos în spate până la Sfântul Mormânt, dar nu a putut și a căzut. Patriarhul Zaharia îi spune că nu a izbutit pentru că era îmbrăcat în mantii împărătești, iar Mântuitorul când a purtat Crucea nu era îmbrăcat, de aici rezultă că noi trebuie să fim modești în tot ceea ce facem și să nu cârtim.
În capelă se vede pardoseala din pietre originale, unele purtând încrustat jocul bazileum (un fel de țintar), pe care îl jucau soldații romani în acele vremuri.
În drum, observăm un arc sub care a stat Iisus Hristos, iar Pilat a exclamat „Ecce Homo!“, momente în care acesta voia să Îl elibereze cu ocazia Paștilor evreilor. În acele clipe, Mântuitorul se aștepta ca mulțimea să îi strige numele, dar, din nefericire, aceasta cere eliberarea lui Baraba. Arcul sub care a stat Baraba este diferit.
Intrăm în închisoarea în care a stat Iisus, cu picioarele în butuci (găuri în piatră), împreună cu ceilalți tâlhari. Baraba a stat într-o grotă sub nivelul acesteia. Aici se află acum un Paraclis Ortodox.
A treia oprire (III)- Prima cădere a Mântuitorului (biserică catolică armeană)
Crucea pe care o purta Mântuitorul era mare (3-4 m), groasă și grea.
A patra oprire (IV) –Întâlnirea cu Maica Domnului subsol al unei biserici catolice armene)
În biserică, în mozaic se observă doi papuci; marcând locul pe care a stat Maica Domnului.
A cincea oprire (V)- A doua slăbiciune a lui Iisus
Iisus obosit și slăbit (fire omenească) se clatină sub greutatea Crucii. Soldații îl obligă pe un om din mulțime, Simon din Cirene să poarte pentru un timp crucea.
A șasea oprire (VI) – Năframa lui Veronica
La un moment dat, Mântuitorul se sprijină cu mâna stângă de zidul clădirii (palma întipărită, pe care se potrivește orice palmă).
O femeie, pe nume Veronica (Vera Nica= adevărata icoana), vine în întâmpinarea lui Iisus și îi dă o năframă, să-și șteargă fața de sudoare și sânge. Chipul Mântuitorului rămâne întipărit pe pânză (prima icoană a Mântuitorului). Se crede că Veronica este femeia cu scurgere de sânge vindecată de Mântuitor, în drum spre casa lui Iair (Marcu 5, 25-34; Luca 8, 43-48)
A șaptea oprire (VII) – A doua cădere a Mântuitorului
Din spate, Simon îl ajută pe Mântuitor să ducă Crucea. În apropiere era poarta de ieșire din Cetate. Pe un stâlp era afișat programul de răstignire și plăcuța care trebuia să fie pusă pe Cruce.
A opta oprire (VIII) – marcată cu o plăcuță NIKA
Aici se aflau femeile din Ierusalim, care plângeau (își dăduseră seama că făcuseră o mare greșeală). Aici se oprește Iisus Hristos să stea de vorbă cu femeile: …nu mă plângeți pe mine, ci pe voi și pe copiii voștri… Când ceruseră răstignirea lui Iisus, evreii strigaseră: sângele lui să cadă asupra noastră și a copiilor noștri, deci își blestemaseră copiii.
A noua oprire (IX) –A treia cădere
Pe străzile pe care le parcurgem, ne apropiem tot mai mult de Biserica Sfântului Mormânt. La poarta de piatră din dreptul Opririi a 9-a, observăm în față Biserica Învierii și Golgota. Pe coloană de la intrarea bisericii copte Sf. Antonie este marcat locul celei de a treia căderi a Mântuitorului.
În drumul de acces în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, trecem prin două biserici copte: Sf. Elena și Sf. Antonie.
În sfârșit, ajungem în curtea Bisericii uriașe a Sfântului Mormânt.
La ușa de intrare în marea Biserica a Sf. Mormânt se vede o intrare zidită; musulmanii au zidit-o deoarece au impus o taxă pentru fiecare intrare. Deasupra (pe frontispiciu) se observă o scară: rostul acesteia era de coborâre până la terasa bisericii pentru călugării ce locuiau în incinta Bisericii (ieșeau la aer și nu mai plăteau taxă de re-intrare în Biserică).
În stânga intrării în Biserica mare, se observă o coloană crăpată: locul unde a venit Sfânta Lumină, atunci când ortodocșii au fost împiedicați să slujească la Mormânt în ajunul Sfintelor Paște (1424).
Următoarele opriri se află în Biserica Sfântului Mormânt.
A zecea oprire (X)- Locul dezbrăcării lui Iisus de haine
A unsprezecea oprire (XI) – Golgota, locul răstignirii lui Iisus
A douăsprezecea oprire (XII) – Iisus moare pe Cruce
A treisprezecea oprire (XIII) – Piatra Ungerii
A paisprezecea oprire (XIV) – Sfântul Mormânt
Noi adăugăm: Cea de-a cincisprezecea (XV) „oprire” este Învierea lui Hristos
Intrăm în Biserica Sfântului Mormânt și ne închinăm la Piatra Ungerii, o lespede de piatră, locul pe care Trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme în vederea îngropării. (Ioan 19, 38-41). Este străjuită de 8 candele de argint, iar pe perete se află un mozaic cu o suprafață mare, o realizare deosebită, reprezentând coborârea Domnului de pe Cruce și punerea Sa în mormânt.
În partea stângă de la Piatra Ungerii, începe intrarea propriu-zisă în Biserica Sfântului Mormânt.
Biserica Sfântului Mormânt este construită ca un ansamblu, care adăpostește o serie de altare. În perioada romană (sec. al II-lea), împăratul Adrian a construit aici cel mai mare templu închinat zeităților romane, în încercarea de a îndepărta orice urmă de iudaism.
Abia în sec. al IV-lea împărăteasa Elena devine primul arheolog al Tării Sfinte. După ce Împăratul Constandin decide dărâmarea templului roman, îi cere episcopului Macarie al Ierusalimului să se implice în ridicarea unui Sfânt locaș, care să însemne locul unde Mântuitorul a înviat din morți, ca Împărat Biruitor. Astfel, în septembrie 355 a fost sfințită această biserică, care arăta impunător și era înzestrată cu odoare deosebit de prețioase.
În timpul Împăratului Justinian cel Mare (527-565) biserica a fost restaurată și înnoită, însă în anul 614 aceasta a suferit stricăciuni și distrugeri însemnate, ca urmare a invaziei perșilor. Cea mai importantă pierdere a fost răpirea lemnului Sfintei Cruci. și dus împreună cu buretele și lancea în Persia de către regele Kosroe.
Biserica va fi refăcută în anul 626, de creștinii din Ierusalim, în frunte cu patriarhul Modest, însă nu mai avea strălucirea inițială.
În urma victoriei împăratului Heraclie asupra perșilor , în anul 630 Sfânta Cruce este readusă în Ierusalim și este întâmpinată cu mare fast.
În anul 1009, biserica este distrusă la ordinul califului Hakim. În anul 1048, reconstrucția bisericii este finalizată, în vremea împăratului bizantin Constantin al IX-lea M onomahul.
Aspectul actual al bisericii datează de pe vremea cruciaților, care au consolidat-o, începând cu anul 1099.
Slujirea în cadrul acestui complex se face de 6 confesiuni: ortodocși greci, copții (din Egipt), armenii, sirienii, etiopienii și romano-catolicii.
Chiar sub Golgota, se află un fel de grotă, numit Locul Căpățânii (Capela lui Adam). Roca arată ca un craniu, tradiția creștină leagă acest loc de craniul lui Adam (mormântul acestuia). În stânga pietrei acesteia, se observă o crăpătură a stâncii, cauzată de cutremurul produs la moartea Mântuitorului (Matei 27,51). Piatra este ușor colorată în cărămiziu, se crede că de sângele Domnului. Capela lui Adam se află chiar lângă ușa de intrare în Tezaur.
Capela Biciuirii și a cununii de spini. Sub masa altarului se află o coloană, de care se crede că a fost legat Domnul înainte de răstignire și a fost biciuit. Când este liniște și lipești urechea de piatra altarului, auzi un zgomot de bici.
Capela împărțirii hainelor. Amintește de împărțirea hainelor Domnului între ostașii romani, care au tras sorți (la zaruri), pentru a câștiga cămașa acestuia.(Ioan 19, 23-24)
Capela lui Longhin sutașul. Care a dat mărturie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Matei 27,50-54). A murit martir în timpul împăratului roman Tiberiu, după ce a dat mărturie despre adevărul morții și Învierii Domnului.
Paraclisul Maicii Domnului pe altarul căruia se afla Icoana Maicii Domnului, care acum este în Tezaur, care a vorbit păgânilor atunci când a fost lovită cu sabia. În acest loc se crede că a stat Maica Domnului cu femeile mironosițe după răstignirea Domnului. (Matei 27, 55-56).
Capela Sfânta Elena și Altarul Sf. Grigorie Luminătorul se află în subsol. De la nivelul parterului se coboară peste 20 trepte până la un altar ornamentat cu mozaicuri foarte frumoase reprezentând biserici armene distruse de invaziile păgâne. Este Altarul Sf. Grigorie Luminătorul. În partea dreaptă a acestuia, după o serie de câteva trepte, se află o frumoasă statuie de bronz a Sf. Împărătese Elena; este un altar catolic. Spre dreapta, este marcat locul în care au fost găsite crucile de către Împărăteasa Elena (fostul bazin de apă, plin cu mâl).
Deoarece nu este mare aglomerație la Sfântul Mormânt, ne așezăm la rând, spre a ne închina, moment așteptat cu mare emoție.
Baldachinul din piatră al Sf. Mormânt a fost construit în sec. al XII-lea. Din cauza cutremurelor, baldachinul s-a fisurat, așa încât a fost consolidat cu schelă metalică în anul 1947. Baldachinul are 2 încăperi: prima este Camera Îngerului, cu piatra pe care a stat Îngerul atunci când au venit la Mormânt femeile mironosițe, iar a doua încăpere este Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos, în care a fost așezat Trupul Său înfășurat în giulgiu și de unde El a înviat. În partea opusă intrării în baldachinul Sf. Mormânt se găsește un altar copt, al cărui perete este lipit de piatra Mormântului. Baldachinul Sf. Mormânt se află în prezent în restaurare, fiind împrejmuit cu folii de protejare. Chiar în timpul vizitei noastre se lucra, audierea explicațiilor ghidului fiind perturbată de multe ori din pricina zgomotului sculelor electrice.
Închinarea la Sf. Mormânt constituie momentul mult-dorit de orice creștin. Nu se poate descrie în cuvinte trăirea pe care o ai în momentul în care te lipești de piatra de marmură albă a Mormântului Domnului; parcă gândurile se contopesc: te rogi, mulțumești, te minunezi, te bucuri.
După ce ne închinăm la Mormântul Domnului, intrăm în Biserica greco-ortodoxă a Învierii, aflată în fața intrării în Baldachinul Sf. Mormânt.
Este cel mai mare Altar din Complexul Sf. Mormânt , decorat cu frumoase mozaicuri, catapeteasmă din marmură și icoane de o frumusețe și valoare deosebite.
În mijlocul bisericii se află un stâlp de piatră (de aprox. 50 cm înălțime) numit „Buricului pământului”(Un teolog protestant german a realizat o hartă a lumii sub formă de floare, în care Țara Sfântă era în centru).
În stânga intrării în Biserica Învierii se afla încăperile Tezaurului Sfântului Mormânt, ce cuprinde cele mai valoroase icoane, precum și o parte din lemnul Sfintei Cruci, încadrat într-o ferecătură sub formă de cruce. De asemenea se găsesc o serie de Sfinte Moaște foarte prețioase (printre care capul Sf. Teodosie, mâna dreaptă a Sf. Vasile cel Mare, care binecuvântează).
Ne întoarcem înspre intrare, pentru a urca treptele spre Golgota.
Hristos a fost răstignit pe cruce în locul numit Golgota sau Locul Căpățânii (Matei 27,33).
În centrul Golgotei se află un altar împodobit cu icoana Mântuitorului răstignit, alături fiindu-i Maica Domnului și Ioan Evanghelistul. Aceste icoane sunt îmbrăcate în argint și sunt străjuite de candele din argint. În fața icoanelor se află Masa Sf. Altar, sub care este așezat un disc din argint, marcând locul unde a fost înfiptă Sfânta Cruce. Capela de pe Golgota este împodobită cu frumoase picturi bizantine.
În partea dreaptă a Altarului Ortodox, se află altarul franciscan, al catolicilor, frumos împodobit cu mozaicuri care prezintă Patimile Domnului. Este de remarcat o statuie a Maicii Domnului Îndurerată, a cărei expresie a feții exprimă cum nu se poate mai grăitor suferința.
Coborâm de pe Golgota, vizităm pe rând, altarele dimprejurul parterului complexului de biserici din cadrul Sf. Mormânt.
După ce mai facem o trecere pe la Altarele de la parter, ieșim din biserica Sf. Mormânt și ne îndreptăm spre bazar, pentru a cumpăra lumânările, pe care să le aprindem la Sf. Mormânt.
În drumul de ieșire din Sf. Cetate, trecem pe la Zidul Plângerii (Zidul de Vest), locul cel mai important pentru evreii din întreaga lume. Zidul este un vestigiu din Templul lui Irod cel Mare, păstrat după dărâmarea Ierusalimului din anul 70. Aici, evreii se tânguiesc și se roagă în așteptarea lui Mesia; în partea stângă bărbații, iar în cea dreaptă femeile (mai numeroase). Ieșim din cetate prin poarta Gunoaielor (Dung Gate).
Cu autocarul ne îndreptăm spre Așezământul Românesc de la Ierusalim.
După cum ne prezintă istoricul acestui Sfânt Locaș Părintele Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Romanești din Țara Sfântă, anul 1975este practic începutul activității propriu-zise a Așezământului Românesc de la Ierusalim. Primele demersuri de înființare au fost mult mai vechi, dar din cauza evenimentelor politice ființarea și funcționarea Așezământului au fost amânate. Abia după 1989, activitatea locașului de la Ierusalim a început să sporească, datorită numărului de pelerini în continuă creștere. Cuvântul de folos al părintelui Teofil ne umple de bucurie. Mica slujbă de dezlegări pe care o săvârșește părintele Teofil ne ușurează gândurile și grijile care parcă uneori ne copleșesc și ne face să uităm complet de osteneala zilei. Ne închinăm icoanei Maicii Domnului Iordănița, păstrată aici de la vechiul Așezământ Românesc de la Iordan.
Cu autocarul ne îndreptăm spre Ierihon, încă nu s-a întunecat, așa că mergem să admirăm Panorama asupra Muntelui Ispitirilor (Carantania). Ne oprim într-un spațiu mai larg în apropierea unui magazin cu souveniruri, produse alimentare și îmbrăcăminte. De aici privim la baza muntelui un teren întins cu tot felul de culturi de fructe (în special, banane). Muntele nu este foarte înalt, dar este pustiu, lipsit de vegetație.
Aici a venit să se roage Mântuitorul, după Botezul de la Iordan și a postit 40 zile și 40 nopți (Matei 4, 1-11; Marcu 1, 12-13; Luca 4, 1-13).
Prima Mănăstire de pe Muntele Carantaniei construită în sec. al IV-lea a fost distrusă de perși. A fost refăcută în sec. al XIX-lea și aparține Patriarhiei Ierusalimului.
Ziua 6- 03.09.2016 -sâmbătă
Luăm micul dejun, pentru cei care vor să se împărtășească la Sfântul Mormânt, această zi este de post.
Plecăm de dimineață spre pustiul Hozevei. Oprim la parcarea „păzită” de beduini, care oferă spre comercializare diferite souveniruri și spre „închiriere” măgari („taxiuri 4×4”, cum le numește părintele Roman). Cu toții preferăm să facem puțină nevoință și să ne deplasăm pe jos, mai cu baston, mai fără.
Mânăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul (grecească) a fost întemeiată de cuviosul Ioan Hozevitul, în sec. al V-lea. Aici s-a nevoit mai târziu (sec. al VI-lea) și Sf. Gheorghe Hozevitul. Mânăstirea a fost distrusă de perși, în anul 614. Se observă mozaicurile vechiului locaș și se pot vedea și craniile unora dintre Părinții uciși de perși.
În stâncile din jurul mănăstirii se pot vedea o serie de peșteri, în care se pustniceau călugării.
Din sec al XII-lea mănăstirea a fost părăsită, începând cu sec al XIX-lea locașul a fost restaurat de niște călugări greci, actual aparține Patriarhiei Ierusalimului și reprezintă o adevărată oază în Pustiul Hozevei (Iudeii). În timpul vizitei noastre, era în derulare o activitate intensă, la plantatul de pomi fructiferi, alături de curmalii și măslinii existenți.
În biserica principală, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, se află raclele cu Sfintele moaște ale întemeietorilor acestei Mănăstiri (Sf. Ioan și Sf. Gheorghe), o raclă cu părticele din moaștele Sfinților Părinți Ioachim și Ana și racla cu moaștele întregi ale Sf. Ioan Iacob Românul, prăznuit la 5 august. Ne închinăm și noi la Sfintele Icoane și Sfintele moaște, zăbovind mai mult și mai cu râvnă în fața raclei Sfântului nostru Român. Canonizarea Sf. Ioan Iacob a fost recunoscută și de Patriarhia Ierusalimului în ianuarie 2016, iar viața sa este înscrisă și în Patericul palestinian.
Cei trei părinți care ne conduc pelerinajul cântă Acatistul Sf. Ioan Iacob, iar noi pelerinii dăm răspunsurile.
Urcăm treptele deasupra mănăstirii, la peștera Sf. Ilie sau a Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Se crede că Sf Ilie a stat aici în timpul secetei de 3 ani și jumătate ; bea apă din pârâul Cherit și era hrănit de corb.
Coborâm din nou în mănăstire, ne mai rugăm o dată la racla Sf. Ioan Iacob și ne pregătim pentru drumul de întoarcere la autocar; prima parte de coborât, a doua (mai grea) de urcat. A doua etapă solicită mai mult efort fizic, iar temperatura este în jur de 36 grade, așa că părintele nostru Gheorghe apelează la un „taxi 4×4”.
Ne deplasăm spre Marea Moartă. La un moment dat, spre dreapta observăm lucirea Mării. Autocarul, însă, virează spre stânga, spre localitatea Bet’HaArava (în traducere, locul întoarcerii); evreii cred că pe aici s-a întors Moise din Egipt. Aici, râul Iordan este graniță naturală cu Iordania.
Aici se află locul unde Mântuitorul a fost botezat în Iordan de către Ioan, la vârsta de 30 de ani (Matei, cap 3). Spre cinstirea acestui important Moment din Viața Mântuitorului, pe aceste locuri s-au organizat o serie de așezăminte monahale ale mai multor confesiuni creștine (ortodoxe, copte). Aici s-a aflat și Așezământul Românesc de la Iordan, unde s-a nevoit o perioadă și Sf. Ioan Iacob de la Neamț. Acum acest așezământ este în stare de nelocuit, din pricina Războiului din 1967, terenul fiind minat de armata israeliană. Există oferta din partea unei firme israeliene pentru deminarea terenului, suma cerută este foarte mare, dar printr-un efort conjugat, al națiunilor care au așezăminte în acest loc, și, mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu se poate realiza .Se face un apel la toții credincioșii romani, pentru a contribui material, măcar pentru deminarea unei singure mine (care costă în jur de 135 euro).
Coborâm la râul Iordan, unde părinții noștri săvârșesc o slujbă de sfințire a apei și ne stropesc cu apă sfințită, din râu.
Ne deplasăm pe țărmul Mării Moarte până la Qumran. Aici, vizităm un magazin de produse cosmetice pe bază de minerale din Marea Moartă, foarte apreciate, având efecte benefice pentru diverse afecțiuni.
Grotele de la Qumran au fost descoperite de niște păstori, care au găsit acolo niște vase din lut, conținând suluri de pergamente (din piele). Unul dintre păstori și-a făcut încălțăminte dintr-o porțiune din respectivele piei. A fost observat de un cunoscător și astfel au fost descoperite 18.000 suluri scrise acum 3000 ani de esenieni (un fel de călugări ) care au scris Vechiul Testament pe pergamente de piele. Aceste scrieri sunt păstrate la Muzeul din Ierusalim, sub o cupolă care are forma de usturoi, pentru menținerea umidității.
Ne deplasăm cu autocarul spre un loc de plajă la Moarea Moartă, unde avem posibilitatea să-i „încercăm” și noi apa.
Marea Moartă – avea 65 x 18 km; prin mijloc trece granița cu Iordania
Acum are cam 40 x mai puțin de 18 km, din cauza extragerii masive, la scară industrială, a mineralelor.
Concentrație mare în minerale:15% Mg, Ca , Na, KCl; Br de 20 ori; Iod de 10 ori
Adâncime știută : 400 m, dar are mai mult.
În atmosfera de la M. Moartă este de 10 ori mai mult oxigen, din cauza altitudinii sub nivelul mării. Iată câteva caracteristici ale Mării Moarte:
|
Caracteristici vechi |
Caracteristici actuale |
| Cea mai joasă – 400 m sub nivelul mării | L. Baikal – 794 m sub nivelul mării |
| Cea mai sărată 30% (4% obișnuit) | L.Asal (Africa) 33-35% |
| Nu trăiește nici un organism | 10 bacterii anaerobe trăiesc în M. Moartă |
M. Moartă a fost concesionată pe 99 ani și de către evrei și de către iordanieni, în scopul extragerii mineralelor. Sunt zone întregi în care apa din mare se scoate pe niște canale, în niște bazine de evaporare. Mineralele brute se transportă la instalații de procesare.
Pe vremea romanilor, pe fundul mării au găsit asfalt (rezultat în urma arderii cetăților Sodoma și Gomora).
Dogoarea de peste 45 grade de pe plajă și nisipul fierbinte căreia piciorul neîncălțat nu îi poate face față, ne face să nu zăbovim prea mult pe plajă, așa că ne deplasăm spre autocare și cu acesta din nou spre nord, oprindu-ne la Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan (aparține Patriarhiei Ierusalimului-grecească). Mănăstirea se află la aprox. 5 km de locul Botezului Domnului de la Iordan.
Este o mare și frumoasă oază în deșert cu mulți curmali încărcați de roade, rodii și citrice.
În Mănăstire se intră printr-o curte interioară frumos pavată. În curtea interioară este amenajat un pangar foarte bogat. De asemenea, aici se află mai multe cuști cu papagali de toate culorile și care se „exprimă în toate limbile”.
Sf. Gherasim a trăit în sec. al V-lea. Era originar din părțile Lichiei (Anatolia Turciei)
Sfântul s-a retras în pustie, într-o peșteră, trăind într-o aspră nevoință. Într-o zi, la gura peșterii a auzit niște zgomote: era un leu căruia îi intrase în labă un spin. De atunci leul (i-a dat numele de Iordan) nu l-a mai părăsit.
La Sfântul Gherasim au început să se adune tineri, care l-au rugat să ridice pe aceste locuri o mănăstire. În mânăstirea întemeiată de Sg. Gherasim se trăia într-o rânduială foarte aspră, profund duhovnicească.
A primit în dar un măgar, de la un creștin, care să-i ajute pe cei din mănăstire să aducă apă de la Iordan. Se cunoaște din Pateric istorioara cu leul, măgarul și cămila.
Mănăstirea ridicată de Sf. Gherasim a fost distrusă de perși, a fost reconstruită abia în sec. al XIX-lea.
În pronaosul bisericii mănăstirii se ală racle cu mai multe sfinte moaște, între care și ale părinților uciși de perși. Biserica este pictată în stil neo-bizantin. Deasupra peretelui ce desparte naosul de pronaos, lângă icoana Adormirii Maicii Domnului este pictată pe lângă chipurile unor Sfinți Cuvioși și icoana Sfintei Parascheva de la Iași. Pe pereții bisericii sunt reprezentați sfinți cu schimă mare. Mozaicul pardoselii bisericii este foarte frumos și măiestrit realizat.
La subsol, se află peștera Sfântului Gherasim. În această peșteră, se spune că Sfânta Familie s-a odihnit o noapte, venind din Betleem, în drumul spre Egipt. Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Galactotrofusa, care alăptează pe Iisus (firea omenească). Pe pereții peșterii observăm și picturi vechi.
Ajungând în orașul Ierihon, în drum spre Așezământul Românesc, ne oprim să ne închinam la Biserica Dudul lui Zaheu (grecească). În Ierihon, mântuitorul tămăduiește un orb, după care rostește pilda Vameșului și a fariseului, anticipând întâlnirea cu Zaheu, care ulterior, îi va deveni ucenic. (Luca 18, 35-43). În Evanghelia de la Luca (cap.19), se prezintă întâlnirea Mântuitorului cu vameșul Zaheu. Locul acestei întâlniri a fost păstrat în memoria închinătorilor în țara Sfântă. De la unul dintre acești închinători s-a păstrat (sec al XII-lea) s-a păstrat mărturia că din sicomorul în care s-a urcat Zaheu să îl vadă pe Mântuitor ar fi răsărit un alt copac (cel pe care îl vedem în stânga baldachinului de sticlă care conservă o parte din tulpina „Dudului lui Zaheu”).
Biserica are hram Sf. Proroc Elisei. Este un lăcaș foarte liniștit și are icoane cu scene din viața vameșului și din activitatea proorocului Elisei.
Ajungem devreme la Așezământul Românesc, luăm masa de seara și ne pregătim pentru participarea la Liturghia de noapte, de la Sfântul Mormânt. Reușim să ne odihnim câteva ore, fără probleme.
Ziua 7-04.09.2016 – duminică
Plecăm de la Ierihon cu autocarul spre Ierusalim la ora 0,00. Ajungem la Biserica Sfântului Mormânt cam după 45 minute și ne închinăm din nou la Piatra Ungerii, pe Golgota și la toate altarele din cadrul Bisericii. Tezaurul este deschis, așa că intrăm din nou să ne mai închinăm la prețioasele-i odoare.
La Sf. Mormânt nu ne mai putem închina, deoarece este pregătit pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. La ora 02,00 începe Sfânta Liturghie. Pentru că sunt prezente grupuri din România (și doi ierarhi), Rusia și Grecia, Avem bucuria să auzim ectenii și părți importante din Sf. Liturghie rostite în limba română.
După Tatăl Nostru, are loc împărtășirea credincioșilor. Călugării se împărtășesc chiar în fața intrării în Baldachinul Sf. Mormânt, iar noi mirenii, în biserica Învierii, unde, de altfel am stat pe tot timpul Sfintei Liturghii. Este un moment de mare bucurie duhovnicească, nu ne vine să credem că primim pe Hristos chiar lângă Hristos!
Plecăm de la Biserica Sfântului Mormânt cu o bucurie pe care o putem compara doar cu cea pe care o simțim în noaptea Învierii. Ajungem la Ierihon aproape de ora 5,00. Ne odihnim câteva ore și la ora 9,30 luăm micul dejun.
Bagajele deja sunt gata, așa că ne luăm rămas bun de la măicuțele de la Ierihon, atât de ospitaliere, mulțumindu-le pentru dragostea cu care ne-au primit și ne-au tratat pe tot parcursul șederii noastre sub acoperișul Așezământului Românesc de la Ierihon. Le vom purta în rugăciunile noastre.
Plecăm spre Ierusalim, pentru o ultimă închinare și ceva cumpărături.
La Biserica Sfântului Mormânt, reușim ca destul de repede să ne închinăm la Piatra Ungerii, Sf. Mormânt și Golgota, precum și la toate celelalte altare. Apoi mergem în bazar și din banii pe care îi mai avem, mai cumpărăm câte ceva pentru cei de acasă.
În apropiere de Așezământul Românesc, ne despărțim de ghidul nostru, părintele Roman, căruia îi mulțumim pentru dragostea, râvna și răbdarea de care a dat dovadă pe parcursul celor 7 zile de pelerinaj. Ne bucurăm de binecuvântarea pe care ne-o dă fiecăruia și ne propunem ca să îl pomenim în rugăciunile noastre.
Ne continuăm drumul spre Tel Aviv.
În orașul Lod (vechiul Lida) ne oprim pentru a vizita Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sf. Gheorghe s-a născut în părțile Capadociei, iar mama sa era din Cezareea Palestinei. Se stabilește în Cezareea Palestinei după moartea tatălui său. După moartea mamei sale, moștenește o avere însemnată pe care o împarte săracilor, iar el devine la vârsta de 30 de ani un iscusit mânuitor al armelor, ceea ce face să ajungă general în armata romană pe vremea împăratului Diocletian. Refuză să jertfească zeilor și mărturisește credința în Hristos. Aceasta face să fie întemnițat , torturat în cele mai barbare moduri și, pe toate biruindu-le cu puterea lui Hristos, în final a fost decapitat în Lida.
În biserica Sf. Mc. Gheorghe, construită pe locul martiriului acestuia, ne închinăm lanțurilor cu care Sfântul a fost ținut în temniță, apoi la racla cu Sfinte Moaște aflată la iconostas, apoi coborâm în subsol, unde ne închinăm la Mormântul Sf. Gheorghe și frumoasei icoane din fața acestuia. Biserica este de o frumusețe și un rafinament aparte; te impresionează atât catapeteasma și icoanele Sf. Gheorghe deosebite, cât și candelabrele cu multe brațe și frumos ornamentate.
Cu mare părere de râu că timpul a trecut nemilos de repede și cea de a 7-a zi, parcă ar fi prima, ne luăm rămas-bun de la Țara Sfântă. Ajunși în aeroport aproape de ora 17,00, îi mulțumim șoferului pentru răbdare și profesionalism și fiecare își poartă bagajele, dar mai ales gândurile, de acum, spre România.
După formalitățile de îmbarcare, destul de îndelungate, la ora 20,20 decolăm.
Luminițele multicolore din Tel Aviv rămân ca mărturie ale unui Pământ Sfânt, din care a răsărit Dumnezeu-Omul, care a făcut ca noi să trăim în Lumină.
Zborul spre țară este lin și relaxat. Fiecare din noi este mai tăcut, își derulează în minte și pe retină filmul evenimentelor și nu știe încă dacă s-a desprins din mijlocul lor.
Cu siguranță, mintal vom rămâne încă mult timp în Țara Sfântă a lui IISUS, cine știe…poate până la reîntoarcerea într-o nouă vizită sau poate, cu siguranță…. în Valea lui Ioasafat (cum ne spunea părintele Roman); aceasta depinde de voia lui Dumnezeu.
Aducem mulțumiri părintelui ghid Roman, de la Așezământul Românesc din Ierusalim și diac. dr. Andrei Zaieț, pentru informațiile deosebit de consistente și utile din Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă.