Chiar şi fără să vrem ne lovim cu toţii zilnic de calităţile lumii în care trăim: stridentă, maladivă şi confuză în acelaşi timp. Vieţuim ca martori ai trecerii printr-o mare răvăşire exterioară, văzută, dar mai ales printr-una lăuntrică, nevăzută. Iar sentimentul care te încearcă în faţa presiunii exercitate de evenimentele cotidiene asupra propriei persoane este greu de descris.
Uneori simţi un fel de cleşte uriaş care te striveşte, alteori o mocirlă fără margini în care te scufunzi, iar câteodată pare că prezenţe străine îţi invadează spaţiul sufletesc cel mai intim într-o asemenea măsură încât, cel puţin pentru o perioadă, nu mai poţi face distincţie între ceea ce ţine de personalitatea proprie şi de tumultul vocilor, al ideilor şi al simțămintelor mulţimilor. Astfel şi în nenumărate alte moduri înrâureşte duhul lumii asupra sufletelor noastre. Şi, indiferent dacă vine ca un tăvălug sau viclean şi pe nesimţite, duhul lumii posedă o deosebită forţă.

Continuarea →

Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare lehamite (akedia) şi în mare întunecare a gândului (logismos). Şi i-a spus lui Dumnezeu:

Doamne, vreau să mă mântuiesc, şi nu mă slăbesc gândurile. Ce să fac în suferinţa mea? cum să mă mântui? Şi ridicându-se puţin către cele din afară a văzut Antonie pe altul ca el, aşezat la lucru, ridicându-se de la lucru să se roage, şi aşezându-se apoi la împletit funie, şi iar ridicându-se la rugăciune. Or acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi lămurirea lui Antonie. Şi l-a auzit pe înger spunând: aşa să faci şi te vei mântui. Iar el, auzind acestea, se bucură şi prinse curaj, şi făcând aşa, se mântui.

Tot avva Antonie, cu mintea aţintită la genunea judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: Doamne, cum de mor unii tineri, şi alţii la adânci bătrâneţi? De ce sunt săraci unii, iar alţii se îmbogăţesc? De ce nedrepţii se îmbogăţesc, iar drepţii sunt săraci?
Şi iată că o voce i-a zis: Antonie, ai grijă de tine. Căci acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu, şi ţie nu ţi se cade să le ştii.

I-a spus avva Antonie avvei Pimen: lucrarea cea mare a omului e să-şi arunce păcatul înaintea lui Dumnezeu, şi să se aştepte la ispită până la ultima suflare.

A spus tot el: nimeni neispitit nu va putea merge în împărăţia cerurilor. Că de aceea se spune: înlătură ispitele şi nimeni nu mai e mântuit.

Continuarea →

• Mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii.
• Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul.
• Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
• Dacă membrii unei familii nu vor întoarce “butonul” la aceeaşi “frecvenţă”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege.
• Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul!
• Înfrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conştiinţei.
• Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine.
• Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
• Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească.
• Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire.
• Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit.
• Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia.
• Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
• Soţii trebuie să cultive virtutea dragostei cât mai mult, ca să rămână uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, “Preadulcele nostru Iisus”.
• Dumnezeu iubeşte şi poartă grijă multă de perechile care au mulţi copii.
• Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente.

(Preluat de pe site-ul: marturieathonita.ro)

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:

– Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

– O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?

– Nu, părinte, trebuie să le ud …

– Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

– Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …

Continuarea →

Se povesteşte din bătrâni că, pe vremea împăratului Irod, trăia în Vifleemul Iudeii un păstor foarte bătrân, de lege păgână, cu numele Crăciun.

Acest păstor avea,/ Avea, măre, avea,
Stâne de oi multe,/ Multe şi cornute,
Cu lână miţoasă/ Ca firul de mătasă.

Crăciun era om cu vază între semenii săi.

În seara de 24 spre 25 decembrie, adunându-se în Vifleem mult norod călător şi nemaifiind loc de dormit pe nicăieri, Sfânta Maria şi logodnicul ei, Iosif, au fost nevoiţi să poposească la marginea oraşului, la casele bătrânului Crăciun.
Ii venise vremea Naşterii, dar nevasta lui Crăciun, baba Iova, a gonit-o pe Maica Domnului din casă, deoarece bărbatul ei e om rău, nu suferă străini în casa lui şi o să se facă foc şi pară când va veni cu oile de la păşune.
Ce să tacă Sfânta Fecioară? Ceasul Naşterii se apropia. S-a furişat într-o iesle de boi din staulul păstorului.

Continuarea →

Fragment din tradiţionala pastorală adresată credincioşilor în pragul Sărbătorilor de Iarnă despre spiritul pierdut al Crăciunului, despre materialismul care domină sărbătorile zilelor noastre, despre „divorţul de Dumnezeu“, dar şi despre educaţia copiilor al Părintelui Episcop Ignatie al Huşilor

(…) Având în minte şi în inimă această icoană a Crăciunului de ieri şi a celui de astăzi, rogu-vă, transmiteţi copiilor, nepoţilor şi prietenilor dumneavoastră duhul frumos, plin de lumină şi de puritate al praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos, aşa cum ni-l pune la îndemână spre trăire Sfânta noastră Biserică Ortodoxă şi aşa cum l-am trăit odinioară şi îl trăim fiecare în parte, adică  prin jertfa de a merge la biserică şi de a vă împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură, prin bucuria colindelor care Îl vestesc pe Pruncul Sfânt al Betleemului, prin dragostea întâlnirii cu membrii familiei, prin bunătatea şi milostivirea darurilor făcute copiilor dumneavoastră, dar şi celor sărmani, amărâţi şi abandonaţi, prin sinceritatea relaţiilor cu semenii dumneavoastră, prin nevinovăţia sufletului şi prin trăirea credinţei ortodoxe cu toate fibrele fiinţei. (…)

Sărbătoarea Crăciunului, a Anului Nou şi a Bobotezei să vă aducă părtăşie de mai multă bucurie, de mai multă iubire, de mai multă nevinovăţie şi de mai multă seninătate. Sărbători luminoase, frumoase şi bucuroase. La mulţi ani, plini de Dumnezeu.

(sursa: adevarul.ro)

Colindele durerii

Cerul şi-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
şi-au pornit cu pluguşorul
îngerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglindă
şi de giuvaier,
toţi luceferii colindă
– Lerui, Doamne, Ler –
Vântul suflă cu lumină
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de lună plină
legănat în ger.
Patru heruvimi în haine
albe de oier
răspândesc în lume taine,
– Lerui, Doamne, Ler –
N-au venit cu grâu la poartă,
ci au rupt din ger
stele mari ca să le-mpartă,
– Lerui, Doamne, Ler –
Şi-n Florar de roade grele
– Lerui, Doamne, Ler –
Va fi câmpul cer de stele
Tolănit sub cer…
Singur tu aştepţi în tindă,
suflete stingher,
nesosita lor colindă,
-Lerui, Doamne, Ler –
Nici un înger nu mai vine
fâlfâind mister,
cu o stea şi pentru tine,
-Lerui, Doamne, Ler –

(Radu Gyr, Colind ceresc)

Continuarea →

„Te ajut acum, dar altădată să nu mai faci!” ‒ minunea Sfântului Spiridon

În Octombrie 1989, evlaviosul și virtuosul domn Evanghelos Kosmas, locuitor în Tinos, ne-a povestit o foarte emoționantă minune a Sfântului Spiridon, care i s-a întâmplat lui însuși, când era mic copil.

Eram mic copil de cinci ani. Pe atunci locuiam într-un sat al Tinosului, care se numește Kathikaros. Îmi amintesc o dimineață tomnatică în care tatăl meu a plecat din sat ca să se ducă la o înmormântare într-un sat vecin, Tripotamu, care se află la o distanță de Kathikaros de aproape jumătate de ceas de mers pe jos. Tata totuși nu m-a luat cu el. Eu îl iubeam mult pe tata și voiam ca unde se ducea el să mă ia și pe mine, pentru că de obicei mă punea sus pe umeri, iar asta îmi plăcea foarte mult.

Continuarea →