Data pelerinajului: 21 septembrie 2024
Participanți: 100 enoriași din biserica Popa Rusu, membri de familie și prieteni ai acestora
Preot organizator și coordonator: Cătălin-Cristian Radu
Itinerar: București – Râmnicu Sărat – Mănăstirea Poiana Mărului – Catedrala Arhiepiscopală Buzău – București
Scopul: cunoașterea unui loc în care s-a nevoit cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, un important isihast și îndrumător al vieții de obște

În dimineața zilei de sâmbătă, 21 septembrie 2024, după rugăciunea de binecuvântare a călătoriei, părintele Cătălin dă îndrumările necesare pentru organizarea participanților în două autocare, conform listelor întocmite.

În jurul orei 7:10 pornim cu autocarele în direcția Râmnicu Sărat.

Părintele Cătălin este coordonatorul autocarului 1, iar Elena Grigorescu este ajutor de coordonator al autocarului 2.
Facem o pauză pentru masa de dimineață la un popas, bine organizat și funcțional, plasat la șosea, apropape de municipiul Buzău.

În autocare sunt prezentate informații despre Mănăstirea Poaia Mărului și despre viața Sf. Cuvios Vasile.
Ne continuăm drumul spre Râmnicu Sărat și aproape de intrarea în oraș, ne încadrăm pe drumulul spre Jitia. Drumul este de bună calitate și străbate localități rurale cu gospodării bine închegate și îngrijite. Calea este cu multe serpentine, iar peisajele care se deschid sunt care mai de care mai inedite.

Ajungem în centrul localității Jitia, jud. Vrancea și autocarele parchează chiar în spațiul amenajat din fața Primăriei. Așteptăm să se reunească grupurile din cele două autocare, iar părintele Cătălin recomandă ca persoanele cu unele dificultăți de deplasare să fie secondate de cei mai tineri sau fără probleme de mers pe jos, spre a le oferi un ajutor la nevoie. Așadar, cu Dumnezeu înainte! În jurul orei 12,10 pornim spre Mănăstirea Poiana Mărului, în sunet de toacă.

Parcurgem o porțiune scurtă pe șoseaua din Jitia, apoi trecem podul peste râul Râmnic și ne deplasăm pe un drum neasfaltat, care urcă domol. Avem ocazia să admirăm imagini frumoase și sălbatice asupra munților Vrancei. După porțiunea de urcuș prin soare, ajungem la drumul prin pădure, care este lin și odihnitor.
În sfârșit, după mai bine de o oră de mers, ajungem la granița cu jud. Buzău și mergem pe un drum asfaltat de curînd. După câteva minute ajungem la poarta Mănăstirii Poiana Mărului.

12►

Intrăm pe poarta din lemn, meșteșugit realizată și străbatem o alee ”pavată natural” cu rădăcini de copaci, până la poarta clopotniței, în totalitate din lemn.

Despre Mănăstirea Poiana Mărului

Mănăstirea Poiana Mărului cu hramul Duminica Tuturor Sfinților este situată la limita dintre județele Buzău și Vrancea, nu departe de Bisoca, într-un loc retras și liniștit din mijlocul pădurii, la 650 m altitudine, pe teritoriul administrativ al satului Băltăgari din comuna Bisoca,județul Buzău. Este localizată la poalele muntelui Ulmușoru (943 m) într-o pădure de foioase și conifere. Aparține de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Are statut de monument istoric.

Istoric A fost ctitorită în anul 1730 pe cheltuiala domnului Constantin

Mavrocordat. Vechea vatră a schitului a fost ceva mai sus de cea actuală. Primul stareț i-a fost cuviosul Vasile, canonizat ulterior sub numele de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Biserica de lemn originală a ars în 1771 fiind refăcută în perioada 1780-1784. O a doua biserică tot din lemn a fost construită în perioada 1810-1812 prin strădania starețului Teodosie al II-lea.

După un nou incendiu în februarie 1879 (stăreția, trapeza și rândul chiliilor de lângă arhondărie), schitul și-a mai prelungit viața până în 1893 când a fost desființat, fiind reînființat în 1938 ca mănăstire de maici. În 1935 sub episcopul Ghenadie Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în mănăstire .

În 1956 bisericile mănăstirii au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice, iar după 1990 redevine mănăstire de călugări. În 1991 se construiește un paraclis, o casă arhierească și se renovează pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți.

A devenit din nou mănăstire de călugărițe în 2010.

În decembrie 2014 un alt incendiu a distrus două corpuri de clădire din lemn, din incinta locașului.

Legende – Înainte de a fi schit, în acest loc era o pădure întinsă departe de orice așezare, acolo avându-și stâna niște ciobani. Aceștia își ridicaseră o colibă și un staul lângă un măr mare, pe locul unde se va înălța mai târziu mănăstirea. În fiecare seară, ciobanii vedeau o lumină ca un felinar în scorbura mărului dar nici unul dintre ei nu avea curajul sa vadă ce este, mai ales că ziua nu se mai vedea nimic. Într-una din serile de vară pe când ciobanii priveau lumina ce le apărea din măr, au primit oaspeți trei călugari pelerini doritori de liniște și sihăstrie, care căutau un loc prielnic zidirii unei mănăstiri. Aflând și văzând acea lumină
s-au minunat și, unul dintre ei s-a urcat în măr, coborând de acolo cu o iconiță ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

Importanță – Mănăstirea a fost un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea, când și-a extins influența spirituală în a doua jumătate a acestuia, devenind Eparhie de care aparțineau toate așezămintele monahale de la curbura Carpaților.

Aici a stărețit Cuviosul Vasile- mare organizator al monahismului, aici a fost surghiunit în 1840 poetul Cezar Boliac, și tot aici poposea deseori poetul Alexandru Vlahuță care descrie în România pitorească frumusețea acestor locuri, precum și prietenul acestuia, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Se evidențiază ca fiind printre puținele biserici cu pictură atât exterioară cât și interioară, pe lemn.

Obiecte de valoare artistică și istorică: icoanele praznicare: Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Proorocul Elisei cu inscripția Ioasaf Zugravu 1826; Scara lui Iacob 1817 în stil rusesc; icoana Încoronarea Maicii Domnului cu inscripția slavonă indicând anul 1791, iar în dreapta tot Încoronarea Maicii Domnului cu anul 1859 de Atanase Anghel – Ploiești; cărți chirilice.

Repere constructive – Biserica mare este construită în formă de cruce, din bârne de stejar îmbinate cu scândură. Are un pridvor deschis susținut de șase stâlpi de lemn uniți sus prin arcade semicirculare, iar jos are un grilaj de lemn înalt de 1,20 m. Lumina pătrunde în altar printr-o fereastră pe peretele din răsărit și una pe cel din dreapta, naosul luminat de câte o fereastră pe ambele părți (dreapta și stânga), iar pronaosulnumai de o fereastră așezată pe partea dreaptă (sud). Ferestrele sunt duble și între ele sunt grilaje metalice. Din pridvor se intră în pronaos pe o ușă dublă, cea din interior fiind masivă.Catapeteasma este din lemn sculptat.

În exterior fațadele au la înălțimea de 2/3 un brâu de lemn, deasupra căruia se află pictura pe lemn ocrotită de streașina largă a acoperișului. Cele cinci turle hexagonale sunt așezate câte una pe altar, pe naos și pronaos și încă două mai mici deasupra ficăreia dintre strane. Cele de pe naos și pronaos au câte o fereastră pe dreapta și stânga. Acoperișul turlelor este de tablă în solzi, iar biserica este acoperită cu șindrilă.

Pictura bisericii mari este executată în ulei direct pe lemn – în stil neobizantin influențat de cel rusesc, fiind așezată în trei etaje. Sunt înfățișați sfinții naționali ruși, ca Vasile de la Kerson în pronaos, sau icoana Sf. Dumitru mitropolitul Rostovului făcătorul de minuni, în absida din dreapta naosului.

Biserica din cimitir este tot din lemn, în formă de navă, fără abside. Are o singură turlă joasă pe pronaos. Acoperișul este din șindrilă.

Intrarea în incintă se face prin gangul clopotniței, care se afla la 40 m în dreapta bisericii mari.

Paraclisul este clădit tot din lemn.

In incintă mai sunt trei cladiri, una de lemn și două din zid pentru chilii, precum și alte clădiri cu rol de anexe gospodărești.

Despre viața Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului
Cuviosul ieroschimonah Vasile a fost părintele duhovnicesc al starețului Paisie de la Neamț și unul din cei mai vestiți dascăli și lucrători ai rugăciunii lui Iisus din secolul XVIII. El era, după tradiție, din părțile Poltavei și s-a născut spre sfărșitul secolului al XVII-lea.

Luând din tinerețe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah îin Schitul Dălhăuți-Focșani, prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. Aici a deprins adăncul Sfintei Scripturi și a citit multe scrieri ale Sfinților Părinți. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni și sfetnic duhovnicesc al părinților din obște.

Primind hirotonia ca preot, în anul 1715 ajunge egumen al Mănăstirii Dălhăuți și vestit povățuitor de suflete, încât numele lui se făcuse cunoscut peste tot, până la domnul Țării Românești, Constantin Mavrocordat. Timp de 20 de ani, cât a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile adună în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihastri, pe care îi deprinde cu ascultarea, smerenia, tăcerea și lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus. Astfel, starețul Vasile face din obștea sa o adevărată școală duhovnicească de trăire isihastă, după învățătura Sfinților Părinti, renumită în Țara Românească. Ucenicii săi, munteni, moldoveni, ardeleni și ruși, trăiau în desăvârșită dragoste și bună rânduială. Apoi, nemaiîncăpând la Dălhăuți, se stabilesc, o parte, la Schiturile din jur: Trestieni, Ciolanu, Cârnu, Rătești, Rogoz, Valea Neagră (Vrancea) și altele.

Prin anii 1730-1733, starețul Vasile reînnoiește Schitul Poiana Mărului și se mută aici cu 12 ucenici. Ca stareț la Poiana Măului, Cuviosul Vasile conduce duhovnicește toate schiturile din Munții Buzăului, pe care le cercetează regulat, fie personal, fie prin scrisori. Unul din ucenicii săi a fost și Cuviosul Paisie, pe care îl primește in Schitul Trestieni pentru câțiva ani, iar în anul 1750 îl călugărește în Muntele Athos.

Rănduiala starețului Vasile era aceasta: trțirea în desăvârșită armonie, citirea zilnică a Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, practicarea rugăciunii lui Iisus, păzirea curată a minții, mâncarea o dată pe zi și împărtășirea săptămânală.
Ca dascăl al rugăciunii, marele stareț a scris și câteva “Cuvinte” despre paza minții, despre rugăciune și creștere duhovnicească, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfinților Nil de Sorska, Filotei, Isihie și Grigorie Sinaitul. Cuvintele sale introductive sunt adevarate pagini de filocalie și călăuza spre Hristos prin sfânta rugăciune.

Ajungând la măsura marilor sihaștri, Cuviosul Vasile și-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urma sa numeroși ucenici.

Fapte și cuvinte de învățătură (din Patericul românesc)

1. Cuviosul Vasile de la Poiana Marului a fost nu numai ctitorul unei mari sihăstrii românești, renumită chiar peste hotarele țării, ci și părintele duhovnicesc al altor unsprezece schituri și mănăstiri din judeîele Vrancea și Buzău, pe care le organizează personal după rănduiala isihastă fixată de el și le populează cu numeroși ucenici formați de el. Preluând mișcarea isihastă de la Schitul Pocrov inițiată de Cuviosul Episcop Pahomie al Romanului (+ 1726), fericitul stareț Vasile era foarte iscusitîin viața de rugăciune, în cunoșterea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți filocalici. Punând accent mai ales pe ascultare, pe lectură și rugăciune în mănăstirile și sihăstriile din centrul țării noastre, reușește să creeze un adevărat curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc la mijlocul secolului al XVIII. Acest mare curent, al doilea ca marime dupa cel din secolul XV, initiat de Sfintii Nicodim de la Tismana (+ 1406), Leontie de la Rădăuti și Daniil Sihastrul, va fi desăvârșit și răspândit în toate țările ortodoxe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, prin marii stareți Paisie de la Neamț (+ 1794), Gheorghe de la Cernica (+ 1806) și Sfântul Calinic de la Cernica (+ 1868).

2. Datorită așezării țării noastre la răscrucea dintre Peninsula Balcanică ortodoxă, în care strălucea Muntele Athos, și Rusia ortodoxă, cu avântul ei isihast, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului a găsit aici locul cel mai potrivit pentru o viață monahală înnoită, atât prin rugăciune, cât și printr-o trăire duhovnicească împărătească. Acest iscusit dascăl al rugăciunii a reușit să îmbine atât de armonios în sihăstriile din ținutul Buzăului și Vrancei asprimea ascetică a vieții călugarești din Sinai și Athos, cu experiența mistică a monahismului slav și cu tradiția isihastă de sihastrie din sutele de schituriși manastiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat și așezat, își ducea viața duhovnicească fără întrerupere încă din secolul IV. Astfel, starețul Vasile rîinnoiește viața monahală din schituri și sihăstrii prin îmbinarea acestor trei experiențe: greacă, rusă și română; iar marii stareți Paisie de la Neamț și Gheorghe de la Cernica, urmați de Sfântul Calinic, vor reînnoi viața duhovnicească din marile lavre și chinovii românești.

3. Reînnoirea vieții monahale de la Poiana Mărului și din celelalte schituri din Vrancea și Buzău s-a început și desăvârșit printr-o profundă viață de rugăciune, supravegheată permanent aproape o jumătate de secol, de către marele stareț Vasile. El cerea ucenicilor săi să practice neîncetat rugăciunea inimii, chiar înainte de despătimire, să trăiască în desăvârșită dragoste și ascultare, să iubească tăcerea, smerenia, postul și sărăcia celor materiale. Toate acestea, împreună cu stricta respectare a slujbelor bisericești la care luau parte toți călugării, au contribuit cel mai mult la curentul monahal înnoitor care a odrăslit în Schitul Poiana Mărului.

Curtea mănăstirii este foarte largă. Este impresionantă ordinea și bunul gust care domnește aici. Gardul este realizat impecabil. În curte este o sursă de apă de la robinet, unde te poți spăla pe mâini, asigurându-se și obiecte de igienă (săpun și prosoape). Florile de toate culorile și de diferite specii împodobesc spațiul verde intens al ierbii (care poate fi considerată gazon).

Grupul de pelerini care ajung mai întâi, sunt îndrumați de maica ghid să ia cunoștință cu bisericile din această mănăstire, apoi să poată servi masa în prima tranșă.

Biserica mică (a cimitirului) este mai veche, dar de o frumusețe aparte. Totul este din lemn, catapeteasma este sculptată, iar icoanele împărătești sunt realizate în stil neo-bizantin, cu influențe rusești.

Paraclisul, aflat spre vest față de biserica din cimitir, este mai nou, are o boltă semicilindrică și este tot din lemn, toată pictura este realizată pe lemn, în culori vii. Catapeteasma este mai simplă.

Biserica principală (mare) este masivă, pictată și la exterior de jur împrejur, are o catapeteasmă sculptată, iar icoanele împărătești și praznicale impresionează prin frumusețe.

Pe două mese mari, așezate în fața clădirii trapezei, sunt pregătite toate bucatele pentru ca servirea mesei să fie operativă. Mâncarea de mănăstire se știe că este gustoasă și sățioasă, pentru că este preparată cu rugăciune.

După ce toți pelerinii au servit masa, ca multumire pentru această binecuvântată zi, așezați pe iarbă, creștinii noștri cântă, dând slavă lui Dumnezeu. Îl așteptăm pe părintele Dionisie, duhovnicul mănăstirii, pentru a ne oferi un cuvânt de folos.

Cu statură zveltă și încă tânăr, părintele Dionisie vine în mijlocul nostru și ne vorbește cu calm despre rugăciunea curată, credință adevărată, dragoste și răbdare. Deși problemele create de situația actuală a omenirii și de boli, deloc ușoare, credința și nădejdea în Dumnezeu ne fac să le îndurăm pe toate fără a deznădăjdui. Cuvintele părintelui ne pătrund în suflet și ne întăresc, iar binecuvântarea cuvioșiei sale este ca un balsam.

După ora 15,30, ne despărțim cu greu de toate bucuriile duhovnicești din acest loc. Bucuria și multumirea se citesc pe fețele tutror participanților la pelerinaj.

Ne deplasăm spre Jitia la autocare; drumul este mult mai ușor și mai rapid la coborâre, mai ales că plutim pe aripile încărcăturii duhovnicești.

Deoarece este prea târziu pentru a mai merge prin Buzău, la Catedrala Arhiepiscopală, timpul fiind limitat de programul de lucru al autocarelor, părintele Cătălin anunță că vom merge direct spre București. Mai facem un popas, în perimetrul Vamei Buzău.

Deoarece a doua zi (22 septembrie) se prăznuiește Sf. Teodosie de la Brazi, în autocare se prezintă viața acestui Sfânt, care a avut un sfârșit mucenicesc, slujind cauza credinței și a neamului.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru darurile făcute în această zi: de a ne păzi întregi și sănătoși și de a ne îmbogăți cu binecuvântarea Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Mulțumim organizatorilor, preotului paroh Gheorghiță Burlănescu, părintelui Cătălin Radu, și șoferilor.

Cuvânt al Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului: Cel ce viețuiește drept și fără prihană, ferindu-se de plăcerea să și de înălțarea minții, de s-ar ridica toate taberele diavolești asupra lui și mii de ispite, va ramâne nevătămat, spun Părinții. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie și după sfatul său, adică în neascultare și în voile sale, acela cade în înșelăciune. Căci sunt două pricini ale înșelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare și sfătuire, și a doua este înălțarea minții, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări.

Doamne miluiește!

Elena Grigorescu