de Aurelia Panait
Avea bunica mea de toate:
Avea o prispă cu mușcate,
Avea fântână, pâine, sare,
Avea putere și răbdare.
Avea credință și iubire
Și-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o căruță,
Și lapte bun de la văcuță.
Avea povești nenumărate
Și cântece nemaicântate,
Și le spunea adeseori
La clacă și la șezători.
Nici un evanghelist nu descrie Învierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evangheliștii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos a ieșit din mormânt. Din evanghelii afl[m că în prima zi a săptămânii, duminica, femeile mironosițe au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt și uimită de vederea pietrei ridicate și a mormântului gol, nu le mai așteaptă pe celelalte femei și aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede îngerul, care le întâmpină pe celelalte femei și nici nu-i ascultă mesajul – că Hristos a înviat.
Pe când femeile mironosițe mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: „Bucurați-vă” și „Nu vă temeți”. El le repetă îndemnul dat de înger: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea”.
Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Cuvântul Denie provine din cuvântul vdenia şi înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere. Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos. Deniile sunt (…) o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere. […] Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului. Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută, dar reală şi simţită ca bucurie, a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi şi în cei care se roagă împreună cu Biserica Sa.
În Sfântul şi Marele Post al Paştilor, Deniile sunt săvârşite în zilele de miercuri şi vineri seara din Săptămâna a cincea, precum şi în toată Săptămâna Sfintelor Patimi. Rânduiala slujbei Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, care este săvârşită joi seara şi în care sunt citite cele doisprezece Evanghelii despre Pătimirile Domnului, este specifică Bisericii Ortodoxe Române. La Denia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, săvârşită vineri seara, în Biserica Ortodoxă se cântă Prohodul Domnului.
Sfânta Maria Egipteanca este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru dragostea lui Hristos. Postul Mare este, de asemenea, un timp al pocăinței și, în ultima etapă a ostenelilor postului, ea ne este prezentată ca exemplu, pentru ca noi să perseverăm.
Duminica Sfintei Maria Egipteanca este ultima duminică din timpul postului de patruzeci de zile al Sfintelor Patimi, care se termină în vinerea dinaintea sâmbetei Sfântului Lazăr. Ca o pecetluire a acestor osteneli, sfintele slujbe ne pun înainte pilda Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (Lc.16,19-31), pentru adâncul ei înţeles duhovnicesc.
Sfânta Maria Egipteanca este comemorată în timpul Postului Mare pentru câteva motive. În primul rând, ea este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru dragostea lui Hristos. Postul Mare este, de asemenea, un timp de pocăință și, în ultima etapă a ostenelilor postului, ea este prezentată ca exemplu, pentru ca noi să perseverăm.
Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul (30 martie)Slava deşartă – pericol pentru sufletul care lucrează virtuțile
Slava deşartă schimbă firea omului, îi strică caracterul şi-l îndeamnă să asculte cu repeziciune orice laudă pusă pe seama lui. Ea risipeşte ostenelile şi truda nevoitorului duhovnicesc şi se face primejdie de moarte pentru comoara sufletului. Este înaintemergătoarea trufiei, naufragiu la ţărm, furnică la treierat.
Furnica aşteaptă să se adune grâul la seceriş, la fel şi slava deşartă: aşteaptă să se înmulţească în suflet bogăţia duhovnicească. Furnica se bucură pentru că va fura grâul, slava deşartă pentru că va risipi bogăţia duhovnicească. Demonul deznădejdii se bucură când se înmulţeşte răutatea, iar demonul slavei deşarte, dimpotrivă, se desfată când se înmulţeşte virtutea. Pentru că poarta pe care intră primul este mulţimea rănilor sufleteşti, în timp ce uşa pe care pătrunde al doilea este bogăţia ostenelilor. Ia aminte şi vei vedea slava deşartă, nelegiuită, păstrându-se vie până la mormânt în haine, în parfumuri, în înfăţişările impunătoare şi-n atâtea altele. Aşa cum soarele străluceşte peste toate creaturile, la fel şi slava deşartă se bucură pentru fiecare nevoinţă a noastră.
„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pre om.” /Mat. 15:19/
1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiutorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa inimii grăieşte gura. /Mat. 12:34/
Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.
Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
„În închisoare rugăciunea era singura hrană, singurul motiv de supraviețuire.”
Născut: 13 August 1914, Misleanu, Ialomiţa
Ocupația la arestare: ieromonah
Întemnițat timp de 14 ani la: Miercurea Ciuc, Brașov, Jilava, Suceava, Vaslui, Aiud
Data adormirii: 19 Iulie 2011
Locul înmormântării: Mănăstirea Techirghiol
În procesul Rugului Aprins, din noiembrie 1958, părintele Arsenie Papacioc primise o condamnare de 20 de ani de muncă silnică. Fusese învinuit de „uneltire contra ordinii sociale“, dar autorităţile comuniste ştiau foarte bine că principala vină a părintelui era capacitatea de a îndruma pe calea credinţei în contradicţie totală cu aspiraţiile regimului. După condamnare, părintele a fost trimis în cumplita închisoare de la Aiud, acolo unde mai fusese închis înainte de 1948. Dar regimul de detenţie era cu totul schimbat. Era un regim de exterminare fizică pentru o reeducare potrivit aspiraţiilor regimului comunist. Despre acest regim de detenţie avem numeroase mărturii ale celor care au cunoscut Aiudul. Alături de acestea sunt mărturiile documentare, din care redăm câteva fragmente despre vieţuirea părintelui Arsenie.
Atât timp cât ne ostenim să ne păstrăm duhul nostru cu Dumnezeu, trupul nu poate obosi. .Oboseala vine numai atunci când sufletul nu participă la efort. Așadar, când duhul nostru este ocupat permanent cu Rugăciunea lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi”) nicio lucrare nune poate obosi cu ușurință.
Să Îl slăvim pe Domnul zi și noapte pentru toate darurile Sale.
Puține cuvinte, multă dragoste. Pentru toate. Pentru oricine.
— Elena Grigorescu —
Evenimentul a devenit o tradiție în viața Protoieriei Sector 2; în acest an circumscriindu-se în contextul declarat de Patriarhia Română „2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.”
Sâmbătă 4 martie, la ora 18,00, a inceput procesiunea Lumina Ortodoxiei. Credincioșii participanți, ținând în mâini torțe și lumânări aprinse, pe fondul cântărilor religioase, s-au deplasat de la Biserica Icoanei, în jurul parcului, în final așezându-se în parc unde au ascultat un frumos concert de cântări religioase.
Avem noi oare înțelepciunea de a priveghea la hotarul minții împotriva gândurilor? Înainte de toate ar trebui să înțelegem cât este de folositor acest lucru pentru noi și pentru cei de lângă noi, apoi prin rugăciune și exercițiu să stăm de veghe astfel încât să nu fim păcăliți căci ce grâu bagi în moară așa făină iese. Depinde ce măcinăm în moara minții și sufletului nostru. Sfântul Nicolae Velimirovici ne arată câteva repere în scrisoare sa către monahului Avacum, despre păcatele cu gândul.