Ucenicul: Fă-mă să înţeleg întocmai şi în amănunt cele despre înşelare. Ce este înşelarea?
Stareţul: Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea protopărinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare (începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, 1852). Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării. Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare. Cu toţii suntem înşelaţi, cu toţii suntem amăgiţi, cu toţii ne aflăm într-o stare mincinoasă, având nevoie să fim sloboziţi de către adevăr; iar Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, 14-32). Să ne facem ai acestui Adevăr prin credinţa în El; să strigăm prin rugăciune către acest Adevăr şi El ne va scoate din prăpastia amăgirii de sine şi a amăgirii de către demoni. Jalnică este starea noastră. Ea este temniţă din care ne rugăm să fie scos sufletul nostru, „ca să se mărturisească numelui Domnului”. (Ps. L4l, l0). Ea este acel pământ întunecat în care a fost surpata viaţa noastră de către vrăjmaşul care ne pizmuieşte şi ne prigoneşte (Ps. L42, 3). Ea este cugetarea trupească (Rom. 8, 6) şi ştiinţa cea cu nume mincinos (l Tim. 6, 20), de care a fost molipsită întreaga lume, care nu-şi recunoaşte boala, numind-o sus şi tare sănătate înfloritoare. Ea este „trupul şi sîngele”, care „nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (l Cor. 15, 50). Ea este moartea veşnică, tămăduită şi nimicită de Domnul Iisus, Care este „Învierea şi Viaţa” (Ioan ll, 25). Astfel este starea noastră. Priveliştea ei este o nouă pricină de plâns. Cu plângere să strigăm către Domnul Iisus ca să ne scoată din închisoare, să ne tragă din prăpăstiile pământului, să ne smulgă din fălcile morţii. „Domnul nostru Iisus Hristos de aceea S-a şi pogorât la noi”, spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, „pentru că a vrut să ne scoată din robie şi din cea mai amarnică înşelare.” (începutul Cuvântului al 3-lea)

Continuarea →

Ce este falsa smerenie și cum o deosebim de adevărata smerenie?
– De fapt, trebuie să știm toți că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?” „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule”. Făptură e și viermele, făptură e și câinele. Cum ar putea fi ființa asta rațională sub toată făptura? Pentru că și viermele și oricare ființă știu precis ce vor: vor să trăiască. În sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existența vieții. Biologic, că e vierme.
Continuarea →

Despre pocăinţă. Către cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie…

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.

Iar dacă vreţi, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte este moartă„. Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creştin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă pentru împăratul care îl hrăneşte? Ar fi, poate, mai bine să nu stea în armată decât să batjocorească cinstea împăratului.

Continuarea →

Din învățăturile părintelui Cleopa

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele.

Continuarea →

Pentru copilul care a înviat şi a mărturisit pe cel ce l-a ucis

O femeie oarecare îmbunătăţită, – cu frică de Dumnezeu şi cu mare evlavie către Preasfânta, avea de soţ pe un necredincios şi nelegiuit bărbat. Căci trăind în fărădelege cu altă femeie, pe a sa, cea după lege, o ura şi o vrăjmăşuia (după cum fac unii ca aceştia) şi nici cele mai de trebuinţă ale ei nu i le da.

Deci, fiindcă el nu aducea cele trebuitoare în casă, ci lipsea cu zilele pentru ca să-şi facă voile lui cele rele, sărmana femeie neavând cu ce trăi, a luat un copil al unui om bogat pentru ca să-l alăpteze.

Însă, într-o noapte, pe când ea dormea, soţul ei care o ura de moarte şi voia să o piardă, a intrat pe furiş în casă şi orbit fiind de diavolul, sau mai bine-zis de voirea lui cea rea, a omorât copilul, socotind în minte că judecata o va găsi vinovată şi o va condamna la moarte pe soţia sa.

Continuarea →

Pentru copilul care fiind omorât de iudeul, tatăl său, a înviat şi a mărturisit pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O evreică oarecare, fiind însărcinată şi aproape să nască, avea mare durere şi multă muncă, după cum se întâmplă de multe ori femeilor. Şi oricâte feluri de doctorii i-au făcut şi i-au dat, nimic nu i-a ajutat. Deci, nefiind cu putinţă ca să nască pruncul, cumplit muncindu-se, aştepta din ceas în ceas ca să-şi dea sufletul, nefericita.

Atunci o femeie creştină care s-a întâmplat acolo, i-a zis: „Dacă voieşti să te uşurezi, cheamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că nu poţi să găseşti alt ajutor”. Deci bolnava, având mari dureri, cu smerită şi domoală vorbire a zis acestea cu lacrimi: „Binecuvântată Marie, pururea Fecioară! Deşi sunt nevrednică eu, cea cu totul pângărită ca să te chem pe Tine, pentru că mă trag din neamul acela care a ucis pe Fiul Tău, aud însă cum că milostivirea şi mila Ta se dă în dar celor păcătoşi în fiecare zi. Rogu-mă, dar, Ţie, izbăveşte-mă din această primejdie şi făgăduiesc a primi împreună cu pruncul pe care îl voi naşte dumnezeiescul Botez”. Acestea zicând, a născut îndată un copil, parte bărbătească şi în scurtă vreme după ce s-a sculat din pat s-a botezat împreună cu copilul.

Continuarea →

Pentru cel ce a văzut pe Preasfânta împărtăşind cu pâine cerească pe fraţii cei ce se ostenesc

Pe vremea Sfântului Sava, fiind în Lavra lui mulţi călugări îmbunătăţiţi care slujeau Domnului, s-a dus şi un boier, de bun neam şi bogat ca să se facă călugăr, pe care l-a primit cu bucurie Sfântul. Şi fiindcă nu era învăţat cu osteneala, îl chivernisea, nelăsându-l să se ducă cu ceilalţi fraţi la lucrările cele grele ale pământului, unde se lucra până la al nouălea ceas, când veneau, citeau slujba de obşte şi tocmai după vecernie mâncau — o dată în zi — după rânduiala vieţii celei monahiceşti. Deci fiindcă aceasta nu putea să o facă acel nou începător, i-a poruncit să se nevoiască în mănăstire, după putere, şi să postească în fiecare zi până ce se adună toţi fraţii ca să mănânce împreună cu dânşii după rânduială. Însă el nici măcar porunca aceasta nu o păzea, ci mânca în chilia sa fel de fel de mâncăruri pe care i le aduceau rudeniile lui. Aceasta deşi o ştia Sfântul, totuşi ca unui nou începător, ca să nu se tulbure, nu-i zicea nimic, ci numai ruga pe Dumnezeu ca să-l îndrepteze.

Continuarea →

Cum că numele cel prea cinstit al pururea Fecioarei Maria pierde şi goneşte pe draci

Într-un oraş al Coloniei, bune cu numele, era un preot ce se numea Petru, om desfrânat şi cu rău nărav, care pentru faptele lui cele necinstite şi urâte a fost spânzurat afară de casa lui. Şi o ţiitoare a lui, Aglaida cu numele, s-a înfricoşat şi îngrozit atâta când l-au spânzurat, încât a lăsat lumea, şi ducându-se într-o mănăstire s-a făcut călugăriţă. Deci după vre-o câteva zile, stând ea la fereastra chiliei, a văzut afară, într-un izvor, că sta un drac în chip de tânăr, care a sărit la fereastră ca să o răpească. Iar ea îngrozită, a căzut înapoi, şi lovindu-se cu capul de pământ, în grabă s-au adunat surorile, şi au ridicat-o ca pe o moartă, şi au pus-o în pat.

Continuarea →

Sfătuiri creștine-politice către Preaevlaviosul și Preaînălțatul Domn și Stăpân a toată Ungrovlahia, Domnul nostru, Robul lui Dumnezeu, Ștefan Cantacuzino Voievod, [scrise] de către Prea Sfințitul și de Dumnezeu păzitul Mitropolit, Domnul Antim din Iviria [Georgia], în Preasfânta Mitropolie a Bucureștilor, în anul mântuirii 1715

(…) În trei lucruri stă desăvârșirea omului: să păzească credința, să le rabde pe cele ale vieții și, al treilea: să se conducă pe sine cu judecată și cu înțelepciune.

Lumea aceasta socotește-o drept o călătorie și o cale. Prin urmare trebuie să călătorim cu bine, pentru ca să fim lăudați de către cei care vin după noi în lume. Un Domnitor mare, fără dreptate, este ca un râu fără apă, după cum spune mulțimea dascălilor celor învățați. Păzește-te de dușmanul tău care se arată în calea ta grațios, blând și prieten, aidoma înșelăciunii vulpii, când cel fals caută, de fapt, o ocazie ca să te înșele.

Continuarea →