Ca în cartea de religie

(din minunile Sf. Ioan Rusul, prăznuit pe 27 mai)

Într-unul din cele două spitale pentru copii din Atena, o mamă sta zi şi noapte la căpătâiul copilului său, pe care l-au adus urgent din Patra, deoarece afecţiunea cronică a acestuia – paralizia membrelor inferioare – s-a agravat în ultimele zile. La spital, însă, de ani de zile se aplica permanent tratamentul cunoscut (lipseşte calciul din organismul copilului)…

Continuarea →

Cei care se mândresc cu faptele lor bune şi nu au credinţă în Dumnezeu se aseamănă cu oasele morţilor îmbrăcate în haine frumoase, dar care nu îşi dau seama de frumuseţea lor. La ce-i foloseşte sufletului să fie îmbrăcat în fapte bune, dacă el este mort? Faptele trebuie făcute pentru Dumnezeu, cu nădejdea dobândirii Împărăţiei cereşti. Pentru cine te nevoieşti, dacă nu pentru Cel care are să-ţi dea toate darurile?

Continuarea →

“Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru.[…] Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă.[…] Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi.”
“Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun.”
“Să faceţi mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi!”

Continuarea →

Părintele Porfirie Kavsokalivitul a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică
Patriarhia ecumenică
Înştiinţare
Sfântul Sinod s-a întrunit sub conducerea Preafericirii Sale în şedinţă ordinară, astăzi, miercuri, 27 noiembrie, pentru a lua în discuţie temele aflate pe ordinea de zi.
Astfel, Sfântul Sinod a hotărât:
În urma recomandării Comisiei Canonice, au fost înscrişi în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ieromonahul Porfirie Kavsokalivitul şi Monahul Meletie din Ypséni, Rodos.
***
Din partea Secretariatului Sfântului Sinod
Constantinopol, 27.11.2013

Sfântul (Părintele) Porfirie, în lume Evanghelos Bairaktaris, se trăgea din Evvia. S-a născut în anul 1906, în satul Sf. Ioan din Karystia, din părinţi săraci. De la vârsta de 10 ani a fost nevoit să lucreze la o băcănie în Pireu. Pe când avea 12-14 ani a citit cu mare atenţie viaţa Sf. Ioan Kalivitul şi, fiind atras de învăţăturile sale, a încercat să le urmeze în viaţă. Astfel s-a încredinţat iubirii lui Hristos şi, părăsindu-şi pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfântul Munte, pentru a-şi pune în aplicare înaltele idealuri. […]

Continuarea →

După mulţi ani, saracinii luând Siria sub stăpânirea lor, s-a întâmplat în cetatea Ramel, în cea mai sus pomenită biserică a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, o minune ca aceasta:

Un saracin vestit, împreună cu alţi saracini, au intrat în biserică, pe vremea citirii pravilei şi, văzând icoana Sfântului Gheorghe şi pe preot stând înaintea ei şi închinându-se şi săvârșind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi în limba saracinilor: „Vedeţi pe acest nebun, ce face? Se roagă la scândură. Aduceți-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea”. Şi îndată i-au adus un arc, pe care el, stând dinapoia tuturor, l-a încordat şi a aruncat o săgeată asupra icoanei mucenicului; iar săgeata n-a zburat spre icoană, ci în sus şi căzând din înălţime, a lovit pe saracinul acela în mână şi i-a rănit-o.

Continuarea →

• Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.
• Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
• Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.
• Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.
• De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
• Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
• Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
• Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

Preluat de pe: www.marturieathonita.ro

Mântuitorul a asumat moartea din iubire. A primit-o din iubire pentru noi, în iertarea osânditorilor şi răstignitorilor, pe Cruce. Sau în cuvintele „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”, în care Mântuitorul strigă cu strigătul psalmistului din Psalmul 21.

Părăsirea – moartea înseamnă părăsire… Părăsirea nu a lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, ci părăsirea omului. Acesta se simte părăsit. Şi aici e un cuvânt din Ezra: „Nu pe Mine M-aţi părăsit, ci pe voi înşivă”. Când Îl părăseşti pe Dumnezeu, practic te părăseşti pe tine, îţi părăseşti menirea ta, părăseşti lumina! Iar tot „tu” strigi: „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”! Mântuitorul a strigat atunci aşa doar ca să fie împreună cu noi. A rămas nedespărţit de Tatăl, dar S-a unit cu noi în starea despărţirii noastre.

Continuarea →