Seminificaţia zilelor din Săptămâna Mare

– Interviu cu Părintele Teofil Părăian, difuzat în Vinerea Mare (1998) la Radio România Actualităţi –

semnificatia-zilelor-1În această seară, creştinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cântările Prohodului se sting uşor şi urmează ceasuri de meditaţie pentru fiecare din noi. Având aceste câteva momente de aşteptare a Învierii Domnului, Părinte Teofil Părăian, să încercăm să rememorăm ultimul drum al Domnului. Să parcurgem împreună cu ascultătorii noştri acest urcuş prin pogorâre, plecând din Duminica Floriilor, când am văzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Săptămânii Patimilor.

Continuarea

Răsplătirea milei arătată celor adormiţi

rasplatirea-celor-adormitiO soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele:

− Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care îmi spune: „Ridică-te, de acum eşti sănătoasă!”.

Continuarea

Pâinea arsă

painea-arsaAtunci când eram copil, îmi amintesc că mamei mele îi plăcea să gătească pentru mine şi tatăl meu. Într-o seară, pe când mama mea s-a întors de la o treabă obositoare, în vremea cinei a pus înaintea tatălui meu o farfurie o felie de pâine cu marmeladă şi o friganea arsă. Eu aşteptam ca tatăl meu să-i facă observaţie pentru acea friganea arsă. Acela însă a luat-o în mâini şi în timp ce o mânca, m-a întrebat cum a fost ziua mea la şcoală.

Continuarea

Despre post

despre-postFiţi cu luare aminte să nu vi se îngreuieze inimile de mâncare şi băutură peste măsură şi de grijile vieţii acesteia. (Sfânta Scriptură)

Postul este mama sănătăţii.
Postul trupului este hrana sufletului.
Dacă nu îţi schimbi viaţa, la ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic.
Să nu pierdem rodul postului, după ce am răbdat truda postului! Cel ce nu cunoaşte postul, nu cunoaşte crucea. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Continuarea

Părintele Iustin Pârvu

iustin-parvuESTE HAR…
– să iubeşti fără să fii iubit…
– să slujeşti fără să fii preţuit…
– să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
– să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
– să ierţi fără să fii iertat…
Continuarea

Participarea credincioşilor Parohiei Popa Rusu la procesiunea „Icoana – fereastră către Dumnezeu”, din Duminica Ortodoxiei – 1 martie 2015

„Cu noi este Dumnezeu!”- în sunetele acestei cântări au parcurs credincioşii parohiei Popa Rusu drumul până la Parcul Icoanei.

Deşi vremea nu a fost prea prielnică, la pocesiune a participat un mare număr de credincioşi, iar sufletele deschise şi dragostea dintre ei a înlocuit pe deplin absenţa soarelui. Dumnezeiasca Liturghie din această duminică a îmbărbătat sufletele credincioşilor şi le-a dat imboldul spre a merge şi în acest an la procesiune, purtând în mâini icoane, pentru a mărturisi credinţa în Hristos şi în valorile inestimabile ale învăţăturii Sale, Ortodoxia.

Continuarea

Cuvinte de folos ale Părintelui Arsenie Boca

— Din cartea „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” —

  • Oboseala vine din lupta finite (noastră) cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este şi normal pentru că mergi contra curentului.
  • Iubirea insa, este curgerea vieţii. Pacea si liniştea se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva.

Continuarea

Despre post

— Din cartea „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” —

arsenie-boca

  • Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine.
  • Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş.

Continuarea

Când înfloreşte pustia

cand-infloreste-pustia„Veseleşte-te, pustie însetată! Să se bucure pustia şi precum crinul să-nflorească.” (Isaia 35, 1)
Odată, la tropice, istoriseşte un scriitor contemporan, într-o noapte senină, înstelată am auzit un foşnet suspect, care venea de undeva din deşert. Mi s-a părut că disting în el o notă de jale şi-am întrebat, cu umire, ce-ar putea fi: vântul sau altceva? Un băstinaş, eram în Nubia, pe care îl aveam drept călăuză, mi-a dezlegat misterul: „ascultă, mi-a zis, cum deplânge deşertul. Îşi plânge jalea, tânjeşte fiindcă ar fi vrut să se preschimbe într-o câmpie înfloritoare”.

Continuarea

Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

Continuarea