În una din zile, un evreu prefăcându-se că-i creştin, vrând să ştie şi el de Sfintele Taine, s-a alipit de cei credincioşi şi a intrat în biserică. Arhiereul săvârşea Sfânta slujbă.
Privind spre altar, evreul a văzut, cu adevărat, un prunc în mâinile Sfântului Vasile, pe care el îl sfărâma, întru săvârşirea Sfintei Taine a Împărtăşaniei, deşi arhiereul ţinea în mâinile sale numai pâinea şi vinul.
Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă din America. Atât preoții, cât și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia când filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfântul Potir. Prin pogorârea Sfântului Duh, pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine, prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sângele Dumnezeiesc răspândesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască.
La Sfânta Liturghie cântăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”.
Sursa Foto: http://frbenedict.blogspot.com/2012/03/divine-liturgy-photograph.html
Platon (427- 347 î.Hr.)
Socrate (470/469 – 399 î.Hr.)Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
Mulţi creştini seamănă cu pomii de Crăciun, care nu au roade. Sunt morţi şi au agăţaţi pe ei numai podoabe.
Tot astfel şi oamenii, în loc de roade, care sunt virtuţile, scot în evidenţă podoabe false ale unei evlavii prefăcute.
De mult, în ajunul Crăciunului, Dumnezeu a coborât pe pământ împreună cu Sf. Petru, pentru a vedea cum se pregătesc oamenii să întâmpine Sărbătoarea Naşterii Domnului. Continuarea
Numărul şapte are o importanţă deosebită atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. „Aceasta este compusă din adunarea cifrei 3 (însuşirea lui Dumnezeu în trinitate) cu 4 (simbolul lumii prin punctele sale cardinale), din acest considerent cifra 7 fiind considerată unirea dumnezeiescului cu lumescul. Șapte sunt zilele săptămânii, zidul Ierihonului a fost înconjurat de 7 preoţi în şapte zile, avem sfeşnicul cu şapte braţe, psalmistul David laudă pe Dumnezeu de şapte ori într-o zi; apoi, în Noul Testament, avem cele şapte ceruri, în Apocalipsă sunt cele şapte coarne ale mielului, păcatele sunt iertate de 70 de ori câte 7; întâlnim pomenirea morţilor care se face la şapte ani, apoi cunoaştem cele şapte daruri ale Duhului Sfânt; Mântuitorul Iisus Hristos rosteşte şapte cuvinte pe Cruce; sunt şapte epistole soborniceşti, iar Sfântul Apostol Pavel a scris 14 epistole (2×7); în istoria Bisericii avem cele şapte Sinoade Ecumenice.” (Sursa: site Creştin Ortodox)
Continuarea
Mihai Eminescu
Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie,
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Chiar dacă te-ar ierta toţi duhovnicii, patriarhii, arhiereii şi lumea întreagă, nu eşti iertat dacă nu te pocăieşti în faptă.
Sf. Cosma Etolul
Taina pocăinţei şi a spovedaniei este taină mare. Se apropie cineva cu un simţământ simplu de păcătoşenie şi după spovedanie de simte şi mai păcătos. Însă încet-încet, dacă are bunăvoiţă, învaţă într-un mod tainic că oricât abis ar ascunde sufletul său, Hristos este acolo, aproape de el, înăuntrul lui; îl primeşte şi îl iubeşte aşa cum este, păcătos. Taina pocăinţei şi spovedaniei ne vădeşte cât de păcătoşi suntem şi totodată naşte în noi din abundenţă nădejde. Prin spovedanie învăţăm cât de grea şi de dureroasă este pocăinţa adevărată; însă împreună cu această cunoaştere se înteţeşte curajul de a-l întâlni pe Hristos, exact aşa cum suntem: păcătoşi plini de speranţă; eşuaţi plini de credinţă; prieteni dragi ai Lui, cu îndrăzneală în iubirea Sa, cu nădejde în harul Său.
Din cartea „Spovedania”, arhim. Nectarie Antonopoulos
Într-o zi, un om bogat dărui un coşuleţ plin cu gunoi unui sărac, aşa, ca să-şi bată joc de el.
Omul zâmbi şi plecă ţinând în mână coşuleţul primit. Ajuns acasă, a început să-l cureţe, să-l spele şi apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori.
S-a întors la omul bogat şi-i înmână acestuia coşuleţul.
Omul rămase surprins şi-l întrebă :
– De ce mi-ai dat atâtea flori frumoase, când eu ţi-am dat numai gunoi ?
Omul sărac răspunse:
– Orice persoană dăruieşte ceea ce are în inimă…!!!
(sursa: Internet)
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui”
Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitorii mântuirii noastre înaintea Preasfintei Treimi. Orice rugăciune a noastră şi orice lacrimă ieşită dintr-un suflet deznădăjduit sunt ascultate de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. De multe ori nu primim răspunsul rugăciunilor noastre imediat, dar dacă stăruim şi avem credinţă, Dumnezeu ne împlineşte cererile cu iubire de oameni, dacă ne sunt de folos şi spre mântuirea sufletului nostru.
Continuarea