Bătrânul Daniil Aghioritul (+1929), înțeleptul isihast de la Katunakia (Sfântul Munte Athos), are menționat în manuscrisele sale și următorul caz, care s-a petrecut în 1869, în patria sa, Smirna.
Un oarecare creștin virtuos, în cele din urmă ale vieții sale l-a chemat pe duhovnicul său, părintele Dimitrie, și i-a spus:
– Eu astăzi mor. Spune-mi ce să fac în această clipă hotărâtoare? Preotul cunoscând virtutea aceluia și pregătirea ce o făcuse, i-a propus următoarele:
– Dă poruncă ca după moartea ta să ți se facă un sărindar (40 zile) într-o biserică.

Așa s-a și făcut. Dimitrie – acesta era numele lui – a lăsat poruncă fiului său să-i facă 40 de Liturghii după adormirea sa. Acela, ascultând de ultima dorință a bunului său tată, fără întârziere i-a încredințat părintelui Dimitrie săvârșirea lor. Smeritul levit a primit să facă 40 de Liturghii, mai ales că el însuși i-a propus aceasta celui adormit, și în toată această perioadă s-a retras la Biserica Sfinților Apostoli, aflată în afara orașului.

Continuarea →

Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Pentru oarecare bărbat cu soţia lui, care trăind împreună, şi-au păzit fecioria lor (MINUNEA a 52-a)

În vremea împăraţilor Arcadie şi Onorie, după mutarea din viaţă a fericitului Alexie omul lui Dumnezeu, au luat pildă şi îndemnare mulţi în Roma de a-şi păzi fecioria — ca şi acela — bărbaţi cu femeile lor.

Deci, între altele era acolo şi o fecioară cu bun chip, de foarte bun neam, mult frumoasă la trup, iar la suflet mai frumoasă, pe care măritând-o părinţii săi fără de voia ei, a luat-o un bărbat tot de bun neam şi boier mare, făcând nunta după rânduiala lumii, cu muzică, cu jocuri şi cu cântări. Însă cea care dorea să fie mireasa împăratului Ceresc nu avea nicidecum mintea ei la cele pământeşti, ci se gândea numai la cele cereşti.

Continuarea →

Pentru ceea ce s-a învrednicit să vadă pe Domnul în trup ca pe un copil de trei ani, după cum a cerut ( MINUNEA a 51-a)

O oarecare fecioară îmbunătăţită şi evlavioasă avea mare dorinţă să vadă pe Domnul Prunc mic de trei ani, după cum a fost cu trupul când începea să vorbească. Deci, rugându-se pentru aceasta de multe ori către Domnul, a ascultat-o Cel Preaîndurat şi mult Milostiv.

Şi într-o dimineaţă, ducându-se ea la Biserică ca să asculte Sfânta Slujbă, după ce s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi a plecat tot norodul, ea a mai rămas pentru ca să se roage către Preasfânta cu evlavie şi cu umilinţă până la vremea prânzului, după cum îi era obiceiul, zicând închinăciunea îngerului, cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cugetând la Dumnezeieştile Taine, adică la întruparea, Patima şi Învierea Domnului.

Continuarea →

A FOST PRIGONIT DIN INVIDIE

„Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.” (Matei 27,18)

Şi iarăşi, iubiţii mei, cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.

Sfântul Pantelimon a trăit şi s-a nevoit în epoca prigoanelor, când la Roma era împărat Diocleţian. S-a născut în Nicomidia, din Asia Mică. Tatăl său era idolatru, iar mama lui era dintre femeile care sădeau adânc în inima copiilor lor credinţa în Hristos. Aşadar, Sfântul Pantelimon a fost învăţat adevărurile credinţei de mama lui.

Era inteligent, binecrescut. Avea înclinaţie spre studiu. A studiat medicina lângă distinşi oameni de ştiinţă. S-a dovedit un medic excepţional. Mulţi medici existau atunci, după cum există şi astăzi. Însă rar se întâmplă să găseşti un medic creştin. Majoritatea sunt necredincioşi, materialişti. Şi măcar de-ar fi valoroşi?… Dumnezeu să vă păzească să nu ajungeţi pe mâinile lor. Sfântul Pantelimon era diferit. Prin ce era diferit? Era diferit în trei puncte.

Continuarea →

CU GRIJA CEA MULTĂ SE UITĂ DE DUMNEZEU

Părinte, grija îndepărtează întotdeauna de Dumnezeu?

– Ascultă de la mine următorul lucru : Când un copil se joacă și este absorbit de jucării, nu-și mai dă seama dacă tatăl lui este alături și-l mângâie. Dar dacă își va întrerupe puțin joaca, atunci își dă seama. Tot astfel li atunci când avem vreo grijă, nu putem simți dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, dar noi nu simțim. Ia aminte să nu risipești puterile tale prețioase în griji de prisos și în lucruri deșarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Așa te obosești și trupește, și mintea ți-o împrăștii fără rost. Iar după aceea Îi dai lui Dumnezeu oboseala și căscăturile în vremea rugăciunii, la fel ca jertfa pe care a făcut-o Cain, cu neliniște și oftaturi pe care ți le va pricinui aghiuță, ce va fi alături de tine.

Continuarea →

Fii atent, să te ascunzi! Să ai o viață ascunsă! – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul (†9.05.2019)

Îmbrățișează-L însă pe Hristos, zice Sfântul Isihie, pentru că numai El știe inima ta. Lasă-le pe toate câte le faci tu, ca să-I arăți, chipurile, că-L iubești. În mișcarea, activitatea, în osteneala existenței tale, Hristos este singurul care știe inima ta. Dar aude doar strigătul inimii care Îi cheamă numele(cine rostește rugăciunea inimii).

Nu-L putem înșela pe Dumnezeu, pentru că El ne cunoaște.

După ce Sfântul ne-a sfătuit să nu ne înșelăm cu cele despre Dumnezeu și să credem că sunt lucruri care ne vor aduce în comuniune cu El, acum adaugă un element nou, foarte important: „sufletul încearcă în tot felul să ascundă de toți oamenii dulceața lui și lupta dinlăuntru”.

Fii atent, să te ascunzi! Sufletul tău să încerce neîncetat și în tot felul să se ascundă de toți oamenii, ca ceilalți să nu-și dea seama de lupta ta duhovnicească, de ce câștigi și de ce pierzi.

Să nu crezi că trebuie să-ți deschizi inima înaintea fiecăruia și să-i spui trăirile tale.

Să treci printre oameni neobservat, pentru că altfel le pierzi pe toate.

Continuarea →

Un dicton latin spunea despre cei care doreau să fie percepuți ca oameni cultivați fără a fi în realitate astfel: „Savant, dar numai cu cartea în mână [Doctus cum libro]”.

Recunoaștem cu toții că este important să citim, să cultivăm nu atât informația, nici intelectul, ci propria noastră desăvârșire sufletească. De aceea, cred că este greu să te numești om de cultură atât timp cât nu ai deschis niciodată cu seriozitate Sfânta Scriptură. Dacă, într-adevăr, pretinzi că ești un om cultivat, nu ai dreptul să respingi vreun domeniu pretextând că nu îți place fără a încerca să le acorzi măcar o șansă celor care activează în el pentru a-ți explica de ce împlinesc meseria lor. În acest context, obtuzitatea și argumentele parțial ipocrite folosite de unii intelectuali „rasați” pentru a critica Biserica și faptele ei în societate surprind neplăcut tot mai mult. Uneori, ai impresia că asiști la o zeflemea ieftină, un răspăr intelectual, un moft interior, un capriciu nesănătos.

Continuarea →

Un baston!

Cel ce merge în biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu și sărăcăcios: un baston! Este agățat la locul de închinăciune din fata raclei Sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala așa de gravă la coloană, încât era nevoită să umble cu fața foarte apropiată de pământ. La 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul și este adusă Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalți pe brațe pentru a se putea închina sfintelor moaște. Îndurerata, bătrâna privește fericitul trup al sfântului și plânge, cerând puțin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneți. I-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreția sufletului, i-a văzut și credința.

Continuarea →

Mă supăr doar când vreau eu

Un călugăr era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?”. Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: „Mă supăr doar când vreau eu”. Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.

Continuarea →