MINUNEA a 64-a Pentru cel ce s-a izbăvit din apele mării
Scrie Vichentie la Oglinda Istoriilor, cum că mergând nişte închinători pe mare la Ierusalim, s-a stricat corabia şi a intrat înăuntru aşa de multă apă, încât nu putea să o mai scoată oamenii. Iar stăpânul corăbiei, văzând primejdia, a slobozit o barcă şi a intrat în ea cu un episcop şi cu alţi oarecare boieri bogaţi ca să scape; însă din graba lor cea mare unul dintre ei a căzut în noian şi s-a afundat. Şi dacă s-a umplut barca de oameni, a zis episcopul către cei rămaşi în corabie: „Iertaţi-ne pe noi fraţilor, şi vedeţi primejdia că noi nu putem să vă ajutăm; mărturisiţi-vă însă unii la alţii păcatele voastre, ca să primiţi iertare de la Dumnul”. Aşadar făcând ei, pe când îşi luau iertăciune unul de la altul, corabia s-a afundat şi toţi s-au înecat. Iar episcopul şi cei împreună cu ei i-au plâns pe ei, rugânduse lui. Dumnezeu ca să aşeze sufletele lor în loc de odihnă. Apoi, uitându-se de o parte şi de alta a mării, au văzut cum ieşea câte o porumbiţă din valuri şi se suia zburând către înălţimea Cerului; atunci au înţeles că acelea erau sufletele fraţilor care s-au înecat. Şi de unde înainte s-au bucurat, văzând aceasta s-au întristat că n-au murit şi ei. Iar după multe ceasuri, ajungând ei la uscat, au văzut când erau fără nici o nădejde pe tovarăşul lor care căzuse în mare când intrau în barcă. Deci, înfricoşîndu-se ei la vederea lui, l-au întrebat cum a scăpat? Iar acela a zis: „După ce am căzut în adânc, am chemat în ajutor pe pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu cu credinţă neîndoită şi îndată Ajutătoarea cea grabnică a celor ce sunt în primejdii s-a aflat înaintea mea şi într-un minut m-a scos la marginea mării sănătos şi nevătămat”. Iar aceia acestea auzindu-le, au mulţumit Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, propovăduind pretutindenea minunea cea făcută întru slava Dumnezeului nostru, Care S-a născut dintr-însa în chip negrăit. Amin.
MINUNEA a 65-a Pentru cei ce s-au izbăvit de furtună
La aceeaşi carte se vede cum că un egumen făcător de fapte bune, pe când călătorea asemenea într-o corabie, într-o noapte a venit o aşa mare furtună încât aşteptau cu toţii moartea crezând că au să se înece în scurtă vreme. Pentru aceasta unul a strigat pe marele făcător de minuni Nicolae, altul pe Sfântul Apostol Andrei, iar alţii pe alt sfânt, care şi cum şi la cine avea mai multă evlavie. Iar egumenul, văzând că n-a chemat nimeni pe împărăteasa cea Atotputernică care stăpâneşte Cerul şi Pământul şi Marea, le-a zis lor: Ce faceţi, o, fraţilor! Cum chemaţi pe robi, iar pe împărăteasa care poate mai mult decât toţi sfinţii aţi lăsat-o? Atunci toţi, într-un glas, au strigat către Dânsa, cu lacrimi rugându-se, ca să-i izbăvească de înec. De asemenea şi egumenul, care era bolnav de tulburarea valurilor şi nu mâncase de trei zile, s-a sculat cu mare greutate şi a înălţat pe Sfânta Fecioară, zicând: „Mare este numele Sfintei Treimi! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!”. Şi îndată au văzut la catarg o mare şi prea luminoasă făclie, care luminând toată corabia a izgonit întunericul nopţii, a îmblânzit valurile cele furioase şi, s-a făcut cu minune linişte în toată marea. Iar dacă s-a făcut ziuă, s-au aflat tocmai la limanul unde doreau să ajungă, întru mărirea Stăpânului Hristos şi a pururea Fecioarei Mariei Maicii Lui, Doamna noastră. Amin
(Din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede