Maica Teodosia Lațcu

Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

maica-teodosia-cuv-pt-suflet

Dulceaţa lacrimii ce izvorăşte din iubire

Există oameni pentru care suferinţa se face umbră permanentă a vieţii lor, umbră care însă nu întunecă ci luminează, îndulceşte şi sfinţeşte sufletul lor. Pentru aceşti oameni, suferinţa se împleteşte cu rugăciunea, iar singurătatea devine întâlnire cu Hristos, mai presus de cuvânt şi închipuire. Un astfel de om al durerilor a fost Maica Teodosia (Laţcu).

Hărăzită din pruncie suferinţei, căci a avut încă de la naştere o anume infirmitate trupească, ea şi-a purtat crucea cu seninătatea şi înflăcărarea pe care numai dragostea lui Dumnezeu ţi-o poate da. De altfel, iubirea a fost singura armă cu care s-a apărat în toată viaţa sa.

Continuarea

O minune a Maicii Domnului (42)

minunea-42-cuv-pt-suflet

Pentru cel ce a fost dat diavolului de maica lui încă de la zămislirea sa

Un oarecare bărbat cu femeia lui, amândoi temători de Dumnezeu, făceau multe milostenii şi alte fapte bune. Deci trăind ei mulţi ani împreună, s-au învoit să se depărteze de amestecarea cea trupească; şi aşa au trăit ei multă vreme ca nişte fraţi iar nu ca cei însuraţi. Însă vrăjmaşul păzirii curăţiei a zavistuit fapta lor cea bună, şi într-o zi în sâmbăta cea Mare a luptat şi ispitit pe bărbat până la atâta, că n-a mai putut să sufere şi a căzut cu femeia în păcat fără voia ei; care ocărându-l mult şi mustrându-l, i-a adus aminte de Ziua cea vrednică de cinste. Însă el n-a luat în seamă mustrarea, ci se aprindea de patimă. Atunci femeia a zis cu mânie: „Fiindcă nu ai evlavie, nebunule, spre învierea Domnului cea slăvită, rog pe Dumnezeu ca orice se va zămisli din noi în această noapte, să fie dat diavolului”. Deci în ceasul când ca o neînţeleaptă a zis cuvântul, a zămislit, şi la vreme a născut un copil, parte bărbătească; care cu cât se mărea, cu atât se arăta tot mai mult dăruit cu dar şi aşa de frumos încât mult se bucurau rudeniile văzându-l. Iar când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, venind diavolul a zis către maica lui: „După trei ani, vin să-mi iau darul pe care mi l-ai făgăduit”.

Continuarea

O minune a Maicii Domnului (41)

mimnuea-md-41-cuv-pt-suflet

Pentru amestecătoarea de sânge şi ucigătoarea de fiu pe care Preacurata a izbăvit-o de păcat In Roma era un boier de bun neam şi îmbunătăţit, care socotind cum că viaţa aceasta vremelnică trece ca un vis, a hotărât să se depărteze de lume pentru ca să-şi caute de mântuirea sufletului său.

Deci, învoindu-se cu soţia sa şi cerându-i iertare, i-a lăsat singurul copil (parte bărbătească) pe care îl făcuse cu dânsa, şi s-a dus într-altă parte, într-un loc liniştit. Şi acolo, trăind cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu, s-a săvârşit în pace, mutându-se la cereştile lăcaşuri. Iar femeia rămânând în casă numai cu copilul, îl iubea peste fire, ţinându-l în braţe mai toată ziua şi toată noaptea, şi într-una îl dezmierda şi îl săruta. Şi nu numai cât a fost mic a făcut ea asemenea, ci şi după ce se făcuse mare, bărbat desăvârşit, ca o maică neînţeleaptă, dormea împreună cu dânsul, ca pe vremea când era copil mic, şi nu se gândea nenorocita ce alunecare mare putea să-i vie printr-însul. Deci din neluarea aminte a ei cum şi din îndemnarea diavolului, a căzut în păcat cu dânsul, ticăloasa, iar când a cunoscut că a rămas însărcinată de fiul ei a ajuns într-aşa stare de mâhnire, că voia să se omoare, însă gândind la mila cea nemărginită a lui Dumnezeu n-a căzut în deznădăjduire, ci a alergat deodată la Domnul Cel prea îndurat.

Continuarea

Glasul conștiinței

Poezie scrisă de Ioan Iacob Hozevitul (5 august)

ioan-iacob-cuv-pt-suflet

Iată lumea te îndeamnă
La răsfăţul ei
Şi plecându-te chemării,
Pradă eşti destrăbălării.
Haine noi acum la modă,
Trebuie să ai,
Iar a sufletului haină
Cum o vei păzi în taină?
Plecăciuni cu linguşire
Trebuie să ştii,
Iar când stai la Rugăciune
Nu mai este plecăciune.
Vizitări cu multă fală
Trebuie să faci,
Iar la Sfânta Liturghie
Stai cu inima pustie.
Cu ştiinţele naturii
Mintea ţi-ai hrănit,
Iar ceva din veşnicie
Mintea ta nimic nu ştie.
Până când mai este vreme
Caută-ţi liman,
Dacă soarele se pleacă,
Luntrea vieţii se îneacă.
Fugi de lumea cea deşartă
Plină de sminteli,
Şi cu flacăra credinţii,
Ţine calea pocăinţii.
Lasă cărţile profane
Fără căpătâi
Şi le ia pe cele sfinte
Ca să prinzi ceva la minte.
La prietenii din lume
Nu te potrivi,
Ci să ai prietenie
Cu cinstită curăţie.

Continuarea

O minune a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

sf-pantelimon-cuv-pt-suflet

Medicul cardiolog Vasílis Karoiánnis povestește o mare minune a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleímon, una dintre multele minuni pe care colegii săi medici le-au trăit în cariera lor fără să le facă publice vreodată…

Era vara anului 2000 sau 2001 – nu-mi aduc aminte exact – și eram de gardă, ca medic specialist cardiolog la spitalul „Sotíria”. Primeam să fac de gardă mereu între orele 3 și 6 dimineața. Fiindcă era perioada cea mai obositoare din gardă, noi, medicii, îi spuneam „program nemțesc”. Ca de fiecare dată, deși era vară, garda era foarte obositoare. Însă după ora 5 dimineața nu a mai venit nici un pacient la Urgențe. Era 27 iulie, ziua prăznuirii Sfântului Pantelimon. Mai era o oră până la 6 dimineața, când mi se termina garda și urma să intru în concediul de vară. La 6 fără cinci minute, obosit, dar și bucuros în același timp, pentru că urma să plec în vacanță, am început să-mi strâng lucrurile, după care am închis catalogul medical unde era trecută toată activitatea medicală de pe tura aceea.

Continuarea

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

sf-ilie-cuvant-pt-sufletPreamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.

Continuarea

Chilia Panaguda

chilia-panaguda-cuv-pt-sufletAflată pe teritoriul Mănăstirii Kutlumuş, nu departe de Kareia, chilia Panaguda a fost ultimul loc de nevoinţă al Sfântului Paisie Aghioritul, din anul 1979 și până aproape de trecerea sa la Domnul, în anul 1994.

După 11 ani de nevoinţă şi de jertfire pentru aproapele la Coliba „Cinstitei Cruci”, în anul 1979 Cuviosul Paisie s-a hotărât să se mute, dintr-un motiv duhovnicesc, la o altă chilie.
La 27 februarie, ziua în care i s-a arătat Sfânta Eufimia, la îndemnul bătrânului Ioachim, a aflat Coliba Panaguda, care până atunci fusese casa în care stătea cel responsabil cu vița de vie a Sfintei Mănăstiri Kutlumuş. Aceasta a considerat-o ca pe o binecuvântare a Sfintei Eufimia şi, plin de recunoştinţă, i-a mulţumit pentru purtarea ei de grijă. Părinţii mănăstirii au primit cererea Cuviosului cu multă bucurie.

Continuarea

Cărarea Sfântului Pavel

cararea-sf-pavel-cuv-pt-sufletAjunşi la acest loc al depanării cuvântului e bine să mai lămurim câteva lucruri, dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite ce o au unii creştini despre „mântuirea în dar”, pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmează că noi trebuie doar să „credem” că „suntem” mântuiţi şi cu asta am făcut totul ce ar atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după cuvintele Sf. Maxim: „Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, care lucrează în trup plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului său. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la ură, stârnind împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: „Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi, noi răbdăm, huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până astăzi”. Dracii au pus la cale ocărârea, hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte la ura celui ce-l ocărăşte, îl huleşte şi-l prigoneşte. Ei aveau ca scop să-l facă să calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze (din cale) pe dracii care lucrau acestea şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci pe protivnicii care lucrau acestea îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi Apostoli, biruind prin „înfrângerile” lor pe cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă deci şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să iubeşti pe cei ce te urăsc. Iar de nu, e cu neputinţă.” Darul mântuirii deci se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă.
Pilda Mântuitorului i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii.

Continuarea

Radu Gyr – Voi n-aţi fost cu noi în celule

radu-gyr-cuvant-pt-suflet

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

Continuarea

O minune a sfântului Ioan Botezătorul

o-minune-a-sfantului-ioan-botezatorul-cuv-pt-suflet
Cum a fost izbăvit în chip minunat un monah de către Sfântul Ioan Botezătorul

Un oarecare monah dintre proestoşii Sfintei noastre Mănăstiri, aflând că scriu în cronica mănăstirii minunile săvârşite de-a lungul vremii de către Sfântul Ioan Botezătorul, spre slava şi cinstea lui, m-a cercetat la chilie şi mi-a destăinuit ceea ce i s-a întâmplat, rugându-mă mai întâi să nu-i menţionez numele, nici să-l fac cunoscut cuiva. După ce i-am făgăduit, a prins curaj şi mi-a povestit următoarele:
„Eu, frate Lazar, aşa cum îţi aminteşti, la începutul lunii iulie a anului trecut, 1995, am fost trimis de mănăstire la Tesalonic pentru a cumpăra diferite alimente şi lucruri necesare mănăstirii. Ajungând în Tesalonic, am tras, după obicei, la un hotel, unde am şi rămas peste noapte. Dar, vai mie, ticălosului, din lucrarea satanică am căzut într-o mare şi neaşteptată ispită. Dacă nu ar fi apucat înainte Harul dumnezeiesc şi ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul, nu ştiu ce s-ar fi ales cu viaţa mea şi dacă aş mai fi fost astăzi în mănăstire”.
Continuarea