Pentru cel ce a fost dat diavolului de maica lui încă de la zămislirea sa

Un oarecare bărbat cu femeia lui, amândoi temători de Dumnezeu, făceau multe milostenii şi alte fapte bune. Deci trăind ei mulţi ani împreună, s-au învoit să se depărteze de amestecarea cea trupească; şi aşa au trăit ei multă vreme ca nişte fraţi iar nu ca cei însuraţi. Însă vrăjmaşul păzirii curăţiei a zavistuit fapta lor cea bună, şi într-o zi în sâmbăta cea Mare a luptat şi ispitit pe bărbat până la atâta, că n-a mai putut să sufere şi a căzut cu femeia în păcat fără voia ei; care ocărându-l mult şi mustrându-l, i-a adus aminte de Ziua cea vrednică de cinste. Însă el n-a luat în seamă mustrarea, ci se aprindea de patimă. Atunci femeia a zis cu mânie: „Fiindcă nu ai evlavie, nebunule, spre învierea Domnului cea slăvită, rog pe Dumnezeu ca orice se va zămisli din noi în această noapte, să fie dat diavolului”. Deci în ceasul când ca o neînţeleaptă a zis cuvântul, a zămislit, şi la vreme a născut un copil, parte bărbătească; care cu cât se mărea, cu atât se arăta tot mai mult dăruit cu dar şi aşa de frumos încât mult se bucurau rudeniile văzându-l. Iar când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, venind diavolul a zis către maica lui: „După trei ani, vin să-mi iau darul pe care mi l-ai făgăduit”.

Aceasta auzind-o ticăloasa, s-a umplut de mâhnire şi durere cu inima, şi în fiecare zi plângea, nemângâiată, mai ales când se uită la fiul său. Iar acesta, pentru că nu ştia pricina, mirându-se de ea, o întreba, zicând: „RoguTe, o Maică, spune-mi mie, pentru ce toţi prietenii şi rudeniile când mă văd se bucură şi numai tu, văzândumă, lăcrămezi?”. Atunci aceea i-a spus lui tot adevărul. Iar tânărul, mâhnindu-se foarte şi fiindu-i frică să nu pătimească ceva rău de la diavolul cel ucigător de oameni, a fugit într-o noapte de acasă şi ducându-se la Ierusalim, s-a mărturisit Patriarhului, care l-a trimis la un duhovnic vestit, om cu sfinţită viaţă, ce se hrănea din mâna îngerului, care în fiecare zi îi aducea câte o pâine minunată. Iar când mergea cineva la el ca să-l vadă, îngerul îi aducea două pâini, după cum a făcut şi în ziua aceea. Deci, venind tânărul cu scrisoare de la Patriarhul, după ce pustnicul a citit-o, i-a zis: „Să chemăm, fiul meu, pe Stăpâna cea fără prihană, care are mare putere asupra dracilor, pentru că ea de multe ori i-a ruşinat şi a pierdut cu totul puterea lor şi multe suflete a scăpat din mâinile lor izbăvindu-le din munca cea veşnică”. Aşa zicând l-a sfătuit să se roage cu multe lacrimi şi cu evlavie, ţinându-l în chilia sa până în ziua Sfintelor Paşti, când se împlineau trei ani din ziua în care diavolul vorbise cu maica lui. Iar în acea zi, slujind Sfântul Dumnezeiasca Liturghie, tânărul sta în altar înaintea Sfintei Mese, cu frică şi cu multă groază. Deci, voind să iasă preotul cu Sfintele Daruri la cântarea Heruvicului, a intrat diavolul şi răpind pe tânărul l-a dus în muncă împreună cu trupul. Atunci cuviosul, auzind strigătele tânărului, s-a mâhnit foarte, şi punând Sfintele pe Sfânta Masă, s-a rugat cu lacrimi, făcând rugăciune fierbinte către Stăpânul şi către pururea Fecioara Maica Lui, ca să nu lase nepedepsită o îndrăzneală şi o neruşinare ca aceasta a diavolului, ci să ia pe tânăr din ghiarele lui, să-l întoarcă întreg şi sănătos şi să-l ruşineze pe cel de trei ori blestemat că l-a răpit pe el de la Sfântul Jertfelnic. Astfel rugându-se cuviosul, a citit apoi rânduiala Sfintei Liturghii ca să nu o lase nesăvârşită. Deci, pe când zicea rugăciunea aceasta: „Şi pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi spre trezvirea sufletului şi spre iertarea păcatelor şi celelalte (adică după ce a săvârşit cele sfinte), când a strigat, zicând : Mai ales, pentru Preasfânta Preacurata: Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale! O! nebiruită putere a Fecioarei! s-a aflat cel răpit lângă Sfântul Jertfelnic şi a strigat zicând: „Mare este numele Sfintei Treimi!”. Iar după ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie împărtăşindu-se tânărul, l-a întrebat cuviosul unde a fost şi ce a pătimit. Atunci el i-a spus că după ce l-a răpit diavolul, l-a aruncat într-un loc întunecos cu miros greu de nesuferit, unde se munceau negrăit nenumăratele sufletele ale păcătoşilor. Însă îndată venind Stăpâna cea prealăudată l-a scos din acel loc de groaznică chinuire şi l-a adus în biserică. Deci a slăvit Sfântul pe Domnul şi pe de-a pururea Fecioara şi a mulţumit pentru că i-a ascultat rugăciunea. După care tânărul, ducându-se la Patriarhul, a fost binecuvântat de el şi apoi s-a întors la părinţii şi rudeniile sale, care socotind că l-a luat diavolul plângeau pierderea lui. Iar văzându-l pe el când nu mai aveau nici o nădejde, fiecare poate să înţeleagă de câtă bucurie şi veselie s-au umplut şi câte rugăciuni de mulţumire au înălţat către Stăpânul Hristos şi către Maica Lui cea Prealăudată. Pentru ale cărei rugăciuni, o! de am dobândi şi noi fericirea cerească! Amin.

(MINUNEA 42 – din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede spre folosul tuturor creştinilor care doresc mântuirea sufletelor lor. Tipărită întâia dată în româneşte la anul 1820 la mănăstirea Neamţ, apoi retipărită la anii 1924 şi 1990 tot la mănăstirea Neamţ.)