Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Troparul Sfântului Ierarh Nicolae)

Un om oarecare din Constantinopol, cu frică de Dumnezeu şi credincios în Hristos, care iubea pe Sfântul acesta şi era iubit şi el de dânsul, vrând oarecând să facă o călătorie în altă ţară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfântului de şi-a făcut rugăciunea după obicei şi, luându-şi ziua bună de la rude şi de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corăbierii să întoarcă şi să întindă pânzele, începând alt vânt. Deci, întru acea vreme, s-a sculat şi acest smerit om să meargă după apă şi, având toţi de lucru cu întinsul pânzelor, s-a întâmplat că s-a împiedicat şi a căzut în mare. Şi, fiind întuneric şi vântul pornind corabia înainte, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazând în mare, cum era îmbrăcat, şi aflându-se acum în largul mării, a zis: „Sfinte Nicolae, ajută-mi!” Şi, strigând câtva timp acest cuvânt, o, minune!, s-a aflat omul în mijlocul casei sale, parându-i-se că este în adâncul mării. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel şi cei din casă, aprinseră lumina şi, strângându-se şi vecinii de afară, l-au văzut cu toţii stând în mijlocul casei şi strigând; şi apa de mare curgea din hainele lui. Deci, încremenind au rămas muţi de groază, iar el a zis: „O, fraţilor, ce este aceasta ce văd?” Că ştiu bine că ieri, la nouă ceasuri, când mi-am luat ziua bună de la voi, de la toţi, intrând în corabie, am purces la drum, că având vânt bun, am mers câtva timp, iar când a fost la a doua şi a treia strajă de noapte, adică la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am împiedicat de corăbieri şi am căzut în mare. Şi chemam pe Sfântul Nicolae întru ajutor, iar acum nu ştiu unde mă aflu, ci spuneţi-mi voi că eu mi-am ieşit din fire şi sunt uimit”. Iar aceia, luând seama la cuvintele lui şi văzând şi apa marii, care curgea de pe dânsul, strigau: „Doamne, miluieşte!”

Deci, dezbrăcându-se şi luându-şi alte haine, s-a dus la biserica Sfântului Nicolae. Şi acolo a petrecut cealaltă parte de noapte, cazând cu lacrimi şi cu rugăciuni, la icoana Sfântului. Şi, venind vremea Utreniei şi strângându-se poporul, s-a făcut cunoscut la toţi minunea şi s-au uimit toţi şi s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa mulţumită, Sfântului Nicolae, văzând şi biserica plină de lumânări aprinse, slăvind pe Dumnezeu şi lăudând pe Sfântul, vestindu-se această mare şi peste fire minune prin tot Constantinopolul. Şi a ajuns până şi la urechile împăratului celui de atunci şi ale Patriarhului, care, făcând sfat, au zis să cheme pe acel om. Si, mergând el şi istorisind înaintea multora cele pentru dânsul, toţi au strigat: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Şi aşa, făcând Litii şi Privegheri la care se strângea mult popor, mergea el la biserica Sfântului, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu şi dând mulţumire credincioasei Sale slugi, Sfântului Nicolae.

(Preluat de pe: www.sfantulnicolae.info)