– Gheronda, mă fură propriile mele patimi. Uneori mă fură iubirea de sine, alteori răspândirea în cele din afară…
– Dacă îi lasă cineva pe hoți să-î fure, se mai îmbogățește vreodată?La fel și tu, dacă te lași furată de patimi, oare mai poți spori? Vei întotdeauna săracă, caci vei pierde tot ce aduni. Mă mir cum de te fură aghiuță, în timp ce tu ai putea să furi Raiul!
– De ce, deși am dispoziția să mă nevoiesc pentru o virtute, totuși stau pe loc? Care este pricina?
– De multe ori, nu avem maturitatea trebuincioasă pentru acea virtute. Văd însă că tu ai început să te maturizezi duhovnicește. De aceea să iei aminte că acum când vine vara și agurida se face încet-încet miere, să păzești bine strugurii de ciori, adică de demoni, trăind cu smerenie și în ascuns.
– Gheronda, dacă fac un bine, în cele din urmă îl pierd, fiindcă imediat mă mândresc.
– Știi ce faci tu? Faci miere, iar apoi îl lași pe aghiuță să ți-o fure și astfel rămâi cu osteneala. Așa cum prisăcarul amețește albinele cu fum și ia mierea, tot astfel și pe tine te amețește aghiuță cu fumul mândriei, îți fură mierea duhovnicească pe care ai făcut-o și apoi își freacă mâinile cu bucurie. Adică îți fură darurile prețioase primite de la Dumnezeu, iar apoi se bucură. Tu ești isteață, cum de nu îți dai seama de aceasta? De ce nu îl prinzi pe hoț, pe cel viclean, care te fură?
– Gheronda, dacă cineva simte că un dar pe care îl are este de la Dumnezeu, cum este cu putință să fie furat de ispititor?
– Este furat, fiindcă nu ia aminte. Dumnezeu îl înzestrează pe fiecare om cu multe daruri, dar omul, deși ar trebui să-I fie recunoscător lui Dumnezeu pentru ele, de multe ori nu ia aminte și își atribuie darurile pe care i le-a dat Dumnezeu și se laudă cu ele în sinea lui. Atunci diavolul cel viclean, ca un hoț ce este, merge și îi fură darurile, le otrăvește și astfel le face nefolositoare.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. V – Patimi și virtuți)