… din cugetarile lui Petre Țuțea
113. Cînd va dispărea ultimul țăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.
114. Tăranul este omul absolut.
………
118. A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce înțelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie!
…….
120. Am devenit un gînditor creștin când mi-am dat seama că fără revelație, fără asistență divină, nu pot ști nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot ști de unul singur. Când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poți cunoaște sensul existenței umane și universale.
121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu când te așezi la masa de scris cum scrii? – Sînt emoționat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pândit de demonul originalității. Urmăresc să nu fiu original și să fiu cuviincios. – Ești inspirat? – Nu, nu stă niciodată un zeu în colțul camerei mele când scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt creștin… Am două neliniști; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertență terminologică și nici o impietate.
122. Nu mă interesează trecutul. De cîte ori mă întreabă cineva când m-am născut, spun că într-unul din anii trecuti.
123. Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuță de puscăriaș. Ne dădeau o zeamă chioară și mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul… Cînd m-au anchetat am leșinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari și pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lașitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități.
124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? – N-am vorbit, dom’le. – Cum n-ai vorbit? – Păi împotriva voastră vorbește tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Și mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentința de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
…….
126. Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Mușcel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
127. Definiția mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Și convingerea mea este că suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti așa, vă poate fura oricine… Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepția regelui Franței în materie de risipire a ideilor mele. Concepția lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, țăranii nu-i cultivau. ”Să mâncăm noi buruiana asta din pământ?…” Ce a zis regele Franței? ”Mă, seamănă, mă, cartofi pe moșia mea și, când or vedea țăranii că îi păzesc, or să-și dea seama că-s lucru bun. Lăsați-i să fure, că așa se răspândesc cartofii în țară.”
……..
133. (Vlad Țepeș) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a și bătut. Și are, mai ales, meritul că a coborît morala absolută prin țepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap și ți-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voivod absolut, Vlad Țepeș. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiște cu miei!