OMILIA A CINCEA La Profeţii Iona, Daniel şi la Cei trei tineri
(rostită la începutul Postului Mare)
(…) Dar să nu vă speriaţi când auziţi că postul este un conducător înfricoşător!
Nu ni-i nouă înfricoşător, ci dracilor! Arată-i unui lunatic chipul postului şi rămâne ţintuit de frică, mai nemişcat ca pietrele; iar, mai ales, când vede că postul e unit cu rugăciunea, sora şi tovarăşa postului, atunci este prins ca de un lat. De aceea şi Hristos a spus: „Neamul acesta nu iese decât cu rugăciune şi cu post” ( Matei 17,21). Când postul alungă aşa pe duşmanii mântuirii noastre, când este atât de înfricoşător vrăjmaşilor vieţii, nu trebuie, oare, să-1 iubim şi să-l îmbrăţişăm, şi nu să ne temem de el? Iar dacă trebuie să ne temem de ceva, apoi trebuie să ne temem de beţie şi de îmbuibare, nu de post.
Beţia şi îmbuibarea, prin tirania patimii, ne leagă mâinile la spate şi ne dau patimii, ca unei cumplite stăpâne, prizonieri şi robi; postul, însă, găsindu-ne legaţi şi înrobiţi, ne dezleagă legăturile, ne scapă de tiranie şi ne readuce la libertatea de mai înainte. Aşadar, când postul luptă cu duşmanii noştri, când ne scapă de robie şi când ne duce din nou la libertate, ce altă dovadă mai mare cauţi de prietenia postului, de prietenia lui pentru neamul omenesc? Iar dovada cea mai mare de prietenia postului este că iubeşte pe cei ce îl iubesc şi urăşte pe cei ce îl urăsc.
Vrei să afli câtă podoabă este pentru oameni postul, câtă pază şi câtă siguranţă? Gândeşte-te la fericitul şi minunatul neam al monahilor! Aceştia au fugit de zgomotele lumii, s-au suit în vârfurile munţilor, şi-au făcut chilii în liniştea pustiei, ca într-un port liniştit, şi şi-au luat postul tovarăş şi împreună-locuitor pentru întreaga lor viață. Şi i-a făcut din oameni îngeri.
Dar nu numai pe aceia! Nu, ci postul ridică la înălţime pe toţi cei pe care-i găseşte cu dragoste de post. Moise şi Ilie, turnurile profeţilor din Vechiul Testament, deşi erau mari şi străluciţi şi prin celelalte fapte ale lor şi aveau multă îndrăznire către Dumnezeu, totuşi, când voiau să se apropie de Dumnezeu şi să vorbească cu El, atât cât omeneşte este cu putinţă, la post fugeau; şi, prin mâinile postului, se apropiau de Dumnezeu. De asta şi Dumnezeu, la început, când a făcut pe om, 1-a dat îndată în braţele postului, încredinţând postului, ca unei mame pline de iubire şi unui preabun dascăl, mântuirea omului. Porunca dată omului: „Din tot pomul din rai să mâncați, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mâncaţi„,( Facere 2, 16-17) este poruncă de post. Dacă în rai a fost de neapărată trebuinţă postul, cu mult mai mult în afară de rai; dacă leacul a fost folositor înainte de rănire, apoi cu mult mai mult după rănire; dacă arma ne-a fost bună când încă nu se pornise împotriva noastră războiul dat de pofte, apoi cu mult mai mult ne este de neapărată trebuinţă ajutorul dat de post după ce a început lupta aceasta atât de mare, şi a poftelor, şi a dracilor. Dacă Adam ar fi ascultat de această poruncă, n-ar mai fi auzit a doua poruncă, care zice: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!” (Facere 3, 19); dar pentru că n-a ascultat de porunca postului, pentru aceasta: moarte, griji, osteneli, supărări şi o viață mai împovărătoare decât moartea; pentru aceasta, spini şi ciulini; pentru aceasta, oboseli, dureri şi o viață plină de chin.
Ai văzut cum se supără Dumnezeu când este nesocotit postul? Cunoaşte şi
cum se bucură când este cinstit! După cum, pentru nesocotirea postului, Dumnezeu a dat ca pedeapsă moartea celui ce 1-a nesocotit, tot aşa, iarăşi, pentru cinstirea postului, moartea a fost îndepărtată.
Dumnezeu, vrând să arate tăria postului, i-a dat postului puterea ca, după pronunţarea poruncii şi a osândei, să-i smulgă din mijlocul căii pe cei duşi la moarte şi să-i readucă la viață. Şi postul a făcut aceasta nu cu doi sau trei sau douăzeci de oameni, ci cu un popor întreg, cu cetatea cea mare şi minunată a ninivitenilor. Ninive fusese îngenuncheată, capul i se înclinase spre prăpastie; avea să primească lovitura de moarte, venită de sus; dar postul, ca o putere coborâtă din cer, a smuls-o din porţile morţii şi a readus-o la viață.
Dar, dacă vrei, să ascultăm şi istoria cetăţii Ninive. „Şi a fost, spune Scriptura, cuvântul Domnului către Iona zicând: „Scoală-te şi du-te în Ninive, cetatea cea mare” (Iona 1, 1-2). Dumnezeu voieşte să-l înduplece de la început pe Iona cu măreţia cetăţii, pentru că ştia mai dinainte că profetul avea să fugă.
(…) Nici tu dar nu-ti pierde nădejdea din pricina păcatelor tale, că mai grozav decât păcatul este rămânerea în păcat, mai cumplită decât căderea este neridicarea din cădere. Aceasta şi Pavel o jeleşte şi o plânge, spunând că este vrednică de plâns o astfel de stare: „nu cumva venind la voi, să mă umilească Dumnezeu şi să plâng pe mulţi – nu din cei care au păcătuit, ci din cei care nu s-au pocăit de necumpătarea, de necurăţia şi de desfrânarea pe care au făcut-o” (II Corinteni 12, 21). Şi care timp poate fi, oare, mai potrivit pentru pocăinţă decât timpul postului?
(…) Însoţit de post a intrat şi Daniel în groapa cu lei şi a ieşit de acolo ca şi cum ar fi fost între oi blânde(Daniel 6, 16-28). Şi doar leii fierbeau de furie când au văzut prada; masa le era în fată, şi nu s-au atins de ea; cu toate că şi firea îi atâta (că nu sunt fiare mai sălbatice ca leii) şi-i atâta şi foamea (că nu mâncaseră de şapte zile), au respectat hrana ce li se dăduse, ca şi cum ar fi stat în groapă cu un călău, care le striga să nu se atingă de trupul profetului.
Tot însoţiţi de post au intrat şi cei trei tineri în cuptorul cel din Babilon (Daniel 3, 8-28). I-a învăluit multă vreme focul şi au ieşit din cuptor cu trupurile mai strălucitoare decât focul. Deşi focul acela era foc, cum de nu şi-a făcut lucrarea sa? Deşi trupurile lor erau trupuri, cum de n-au ars cum ard trupurile? Cum? Îpostul şi-ti va răspunde; îţi va dezlega taina aceasta.
Că este cu adevărat taină! Natura trupurilor s-a luat la luptă cu natura focului şi biruinţa a fost de partea trupurilor. Ai văzut ce ciudată luptă? Ai văzut vreo biruinţă mai ciudată ca aceasta? Admiră dar postul şi primeşte-l cu braţele deschise!
Când şi în cuptor te ajută şi în groapa cu lei te păzeşte, când alungă demoni, când schimbă hotărârea lui Dumnezeu, când potoleşte furia patimilor, când ne aduce din nou libertatea, când face multă linişte în gândurile noastre, cum să nu fie, oare, cea mai mare nebunie să fugim şi să ne temem de post, care are în el atât de multe bunătăţi?
Vrei să spui că ne slăbănogeşte trupul? Dar „cu cât se strică omul nostru dinafară, cu atât se înnoieşte cel dinăuntru, zi de zi”( II Corinteni4, 16). Dar, mai bine spus, dacă ai vrea să cercetezi cu de-amănuntul postul, vei vedea că este mama bunăstării trupului nostru. Dacă nu crezi cuvintelor mele, întreabă pe doctori şi te vor lămuri deplin. Doctorii numesc postul mama sănătăţii şi spun că guta, durerile grozave de cap, apoplexia, dropica, umflăturile, furunculele şi alte nenumărate boli vin din trai bun şi din îmbuibare; sunt ca nişte pârâiaşe rele dintr-un izvor foarte rău, care vătăma şi bunăstarea trupului, şi curăţenia sufletului.
Să nu ne temem dar de post, care ne scapă de atâtea rele. Nu vă îndemn la asta fără rost, ci pentru că văd că mulţi oameni pregetă şi se feresc de post ca şi cum ar fi vorba să fie daţi pe mâna unei femei arţăgoase, aşa că astăzi, în ajunul postului, se strică de beţie şi de îmbuibare. (…)