Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul (30 martie)

CUVINTE DUHOVNICEȘTI

Slava deşartă – pericol pentru sufletul care lucrează virtuțile

Slava deşartă schimbă firea omului, îi strică caracterul şi-l îndeamnă să asculte cu repeziciune orice laudă pusă pe seama lui. Ea risipeşte ostenelile şi truda nevoitorului duhovnicesc şi se face primejdie de moarte pentru comoara sufletului. Este înaintemergătoarea trufiei, naufragiu la ţărm, furnică la treierat.

Furnica aşteaptă să se adune grâul la seceriş, la fel şi slava deşartă: aşteaptă să se înmulţească în suflet bogăţia duhovnicească. Furnica se bucură pentru că va fura grâul, slava deşartă pentru că va risipi bogăţia duhovnicească. Demonul deznădejdii se bucură când se înmulţeşte răutatea, iar demonul slavei deşarte, dimpotrivă, se desfată când se înmulţeşte virtutea. Pentru că poarta pe care intră primul este mulţimea rănilor sufleteşti, în timp ce uşa pe care pătrunde al doilea este bogăţia ostenelilor. Ia aminte şi vei vedea slava deşartă, nelegiuită, păstrându-se vie până la mormânt în haine, în parfumuri, în înfăţişările impunătoare şi-n atâtea altele. Aşa cum soarele străluceşte peste toate creaturile, la fel şi slava deşartă se bucură pentru fiecare nevoinţă a noastră.

Bolile sunt o adevărată școală a vieții

Educaţia şi creşterea pe care am primit-o de la vârsta prunciei joacă un rol însemnat în înaintarea noastră duhovnicească.

Frica noastră faţă de Dumnezeu trebuie să fie atât de mare, pe cât spaima unui om neînarmat care înfruntă fiarele. Iubirea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să fie atât de puternică, pe cât de puternică este iubirea unui îndrăgostit pentru iubita lui.

Când vedem un luptător al nevoinţei îmbolnăvindu-se, să nu ne străduim cu gând rău să aflăm exact de ce Dumnezeu a îngăduit încercarea aceasta. Ci să urmărim să-l vindecăm, cu iubire simplă şi fără de viclenie, ca şi cum am fi noi în locul lui, ca şi cum ar fi tovarăşul nostru de război, care a fost rănit în luptă.

Există boli care ne izbăvesc, există şi boli care ne smeresc. Preabunul Dumnezeu, văzând deseori lipsa noastră de râvnă pentru nevoinţă, îngăduie boala ca mijlocul cel mai lesne de sfinţire, smerenie, izbăvire de patimi şi de gânduri viclene.

Ceea ce ni se întâmplă sufleteşte şi trupeşte putem să întâmpinăm fie într-un mod bun, fie într-un mod rău, fie cu indiferenţă. Am văzut trei fraţi care pătimeau de aceeaşi suferinţă: primul s-a supărat, al doilea s-a arătat nepăsător, în timp ce al treilea s-a bucurat.

De ce unii cer ani la rând ceva și Dumnezeu nu le răspunde?

Am văzut agricultori care semănau aceeaşi sămânţă, dar cu scop diferit: unul ca să-şi plătească datoriile, al doilea ca să se îmbogăţească, al treilea ca să ofere daruri, al patrulea ca să fie lăudat de trecători, al cincilea ca să provoace invidie vrăjmaşilor săi şi al şaselea ca să nu fie judecat ca leneş. Deci, fie că posteşti, fie că priveghezi, fie că miluieşti, fie că slujeşti fratelui tău, îngrijeşte-te să discerni pentru care motiv de mai sus o faci.

Uneori, împreună cu apa curată scoatem şi broasca râioasă. Astfel, în multe rânduri, cultivând virtuţile, satisfacem fără să înţelegem patimile care se identifică cu ele: iubirea de străini se confundă cu îmbuibarea, iubirea cu desfrânarea, înţelepciunea cu viclenia, blândeţea cu prefăcătoria şi moleşeala, aroganţa cu tăcerea, nădejdea cu lenea, nevinovăţia cu amărăciunea.

Să nu ne mâhnim când cerem de ani de zile ceva lui Dumnezeu şi nu ne dă. Nu ne dăruieşte, fie pentru că o cerem la timpul sau modul nepotrivit, fie pentru că suntem nevrednici să primim, fie că primind, vom cădea în mândrie sau nepăsare.

Smerenia stinge furia, diavolii ocolesc sufletul rugător

Așa cum hoţii se feresc de casa păzită de paznici înarmaţi, la fel şi tâlharii spirituali, demonii, ocolesc sufletul rugător.

Aşa cum este cu neputinţă ca focul să nască zăpada, la fel nu se poate ca desfătarea slavei trecătoare să nască desfătarea veşniciei.

Aşa cum o scânteie poate să aprindă întreaga pădure, la fel şi o faptă de-a noastră virtuoasă poate să acopere mulţime de păcate.

Aşa cum nimeni nu poate să omoare o fiară fără arme, la fel nu poate să biruiască mânia fără smerenie.

Aşa cum este cu neputinţă să vieţuiască cineva fără hrană, la fel este cu neputinţă să arate cea mai mică nepăsare cel care doreşte mântuirea.

Aşa cum raza soarelui, care intră printr-o crăpătură mică în casă, luminează într-atât încât se vede chiar şi praful cel mai fin, la fel şi frica de Dumnezeu, care intră în inimă, ne vădeşte toate păcatele noastre.

Aşa cum racii nu fug de primejdie, ci sunt prinşi cu uşurinţă, mergând când înainte, când înapoi, la fel nu înaintează şi nu se folosesc oamenii care uneori petrec, şi alteori se tânguiesc.

(Texte preluate de pe portalul Doxologia.ro)