Învierea Domnului

Nici un evanghelist nu descrie Învierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evangheliștii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos a ieșit din mormânt. Din evanghelii afl[m că în prima zi a săptămânii, duminica, femeile mironosițe au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt și uimită de vederea pietrei ridicate și a mormântului gol, nu le mai așteaptă pe celelalte femei și aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede îngerul, care le întâmpină pe celelalte femei și nici nu-i ascultă mesajul – că Hristos a înviat.

Pe când femeile mironosițe mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: „Bucurați-vă” și „Nu vă temeți”. El le repetă îndemnul dat de înger: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea”.

La mormânt ajung și Ioan și Petru. Deși Ioan sosește primul, el intră în mormânt după Petru. În afară de prezența giulgiului și a mahramei, care indicau că Hristos a înviat, apostolii au văzut în mormânt ceva minunat. A fost o experiență învăluită în taină, care a constituit o adevărată iluminare. Din această clipă, Ioan a crezut fără șovăială în Învierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge să vestească și celorlalți Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase pe cei doi ucenici, nu pleacă de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arata doi îngeri. După puțin timp, i se arată și Hristos, pe care Îl aseamănă pentru început cu un grădinar, căruia îi cere sa-i vestească unde a fost pus Hristos. După ce are loc recunoașterea lui Hristos, primește misiunea sa meargă și să vestească ucenicilor: „Mergi la frații Mei și le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru”.

Deși trupul lui Hristos fusese preamărit, Hristos acceptă, în răstimpul celor 40 de zile, să se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest „trup al slavei”, după expresia paulină, nu mai este dependent nici de spațiu, nici de timp, căci nu mai face parte din lumea căzută. Arătările sunt un pogorământ față de slăbiciunea omenească. Domnul se face accesibil simțurilor: poate fi văzut, auzit și chiar pipăit. Hristos cel înviat este tot atât de real ca și Cel dinainte de Patimi, dar se află la alt nivel existențial, deoarece trupul Său nu mai este supus morții, în El strălucește Duhul. Deși trupul a fost îndumnezeit, ca și natura Sa omenească, firile vor continua să rămână neschimbate și de sine stătătoare pentru veșnicie.

Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă in ziua de Paști: „Prăznuim astăzi omorârea morții și începutul unei alte vieți, veșnice”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineața Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morții și a Învierii Domnului, istoria intră în perioada eshatologică, iar Împărăția, aflată deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat toata creația. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfințeniei.

Trebuie să reținem că Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El continuă, chiar șezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii.

Cine poate vedea Învierea lui Hristos?

La această întrebare Sfântul Simeon Noul Teolog răspunde: „Cei mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o însă nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt și Domn, căci „nimeni, zice, nu poate să spună că Iisus este Domn decât numai în Duhul Sfânt” [1 Co 12,3], și altundeva: „Duh este Dumnezeu și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh și Adevăr” [In 4, 24]. Căci nici preasfânta cântare, pe care o avem acum în fiecare zi în gură, nu spune: „Învierea lui Hristos crezând „, ci: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”.
Cum deci Duhul Sfânt ne îndeamnă să zicem acum: „Învierea lui Hristos văzând”, ca unii ce am văzut-o, deși n-am văzut-o, de vreme ce Hristos a înviat o dată pentru totdeauna acum o mie de ani, și nici atunci nu L-a văzut cineva Înviind? Oare dumnezeiasca Scriptură vrea ca noi să mințim? Să nu fie! Dimpotrivă, ea ne indemnă mai degrabă să spunem adevărul: și anume că în fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare ceas, atunci când, precum spuneam, Însuși Stăpânul Hristos învie întru noi, strălucind și scânteind cu scânteierile nestricăciunii și Dumnezeirii.

Căci venirea [și prezența] purtătoare de lumină a Duhului ne arată, ca noste zori, Învierea Domnului, sau mai degrabă ne dă harul de a-L vedea înviind pe El Însuși. De aceea și zice: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă” [Ps 117, 27] și, însemnând a doua Lui venire, adăugând, zicem așa: „Binecuvântat Cel ce vine Întru numele Domnului” [Ps 117,26]. Deci câtor li Se arată Hristos înviind, li Se arată în chip cu totul duhovnicesc, fiind văzut cu ochii duhovnicești. Pentru că atunci când vine în noi prin Duhul, ne învie din morți, ne face vii și ne dă să-L, vedem întreg și viu întru noi, pe El, Cel nemuritor și nepieritor; dar nu numai aceasta, ci ne dăruiește și harul de a-L cunoaște limpede ca pe Unul ce împreună-învie și este împreună-preamărit cu noi [Ef 2, 6; Rm 8, 17], precum mărturisește toată Scriptura.

(Preluat de pe site-ul: CrestinOrtodox.ro)