— Elena Grigorescu —
Data pelerinajului: 10 iunie 2017
Participanţi: enoriaşi bisericii Popa Rusu și copiii (sau nepoții) acestora (50 participanți), însoțiți de pr. Cătălin Radu
Destinația: Râșnov; Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Poiana Brașov, Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, Mănăstirea Suzana
Scopul: Vizitarea Cetății, Dino Parc și peșterii Valea Cetății din Râșnov; închinarea la Mănăstirea Nașterea Sf. Ioan Botezătorul Poiana Brașov, vizitarea Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, închinare la Mănăstirea Suzana
În dimineața zilei de sâmbătă, 10.06.2017, după ce primim binecuvântarea călătoriei din partea părinților Parohiei noastre, ne ocupăm locurile în autocar și, la ora 7,00, pornim spre Râșnov. Avem un grup tânăr dată fiind participarea celor 19 copii cu vârste între 3 și 15 ani, care, deși poate prea de dimineață pentru ei, sunt veseli și nerăbdători să ajungă în special la Dino Parc, și nu numai. Dimineața e însorită, iar traficul este destul de lejer.
Cu o oprire în apropiere de Bușteni, ajungem în parcarea din apropierea Cetății Râșnov în jurul orei 10,00.
Cu toții preferăm să facem o drumeție, așa că pornim cu toții spre Cetatea Râșnov. În dreptul intrării la Dino Parc, după aproape 15 minute de mers pe jos, cea mai mare parte dintre participanți rămân la poarta Dino Parc (34 persoane); celălalt grup își continuă drumul spre Cetatea Râșnov.
Dinozaurii au fost animale vertebrate, care au dominat ecosistemele terestre pe o perioadă de aproximativ 160 de milioane de ani, prima dată apărând pe planeta noastră cu aproximativ 220 de milioane de ani în urmă, la sfârșitul perioadei triasice. La sfârșitul perioadei cretacicului, acum circa 65 de milioane de ani, majoritatea dinozaurilor ar fi suferit o extincție catastrofală cauzată de schimbarea temperaturii globale și de impactul Pământului cu un meteorit uriaș de 10 km diametru, în golful Mexicului, care a creat Craterul Chicxulub, și ar fi încheiat nu numai perioada de dominare a uscatului de către aceste animale, dar chiar și existența lor. Totuși, păsările moderne sunt considerate descendente directe ale dinozaurilor de tip theropod din familia răpitorilor, având drept prim reprezentant pasărea „Archaeopterix”, care a trăit cu 150 de milioane de ani în urmă. S-au descoperit fosile de dinozauri cu pene dar care erau prea greoi pentru a zbura.
Odată cu descoperirea primilor dinozauri la începutul secolului al 19-lea, scheletele lor fosilizate au devenit puncte majore de atracție în toate muzeele din lume. Dinozaurii au devenit într-o foarte scurtă perioadă de timp parte esențială a culturii globale a omenirii, devenind extrem de populari, mai ales în rândul copiilor. În sfârșit, ei au devenit parte integrantă și din multe cărți și filme renumite, așa cum ar filmul Jurassic Park. Noile descoperiri științifice privitoare la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenției generale de către mijloacele de informare în masă.
Termenul „dinozaur” este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, așa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii și ihtiozaurii acvatici, deși din punct de vedere științific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-ziși.
Dino Parc conține peste 50 de dinozauri în mărime naturală, confecționați din fibră de sticlă și așezați în ordine cronologică. În cadrul parcului funcționează și un cinematograf 3D, dino-restaurant, laser-shooting, cazare în căsuțe în copaci la nivelul coroanei, dar și un punct de interes științific paleontologic în care copiii și adulții pot afla mai multe informații despre dinozauri sau preistorie.
După vizionarea exponatelor din incinta de primire, de care copiii se bucură copios, înainte de intrarea în parcul propriu-zis, grupul așteaptă venirea ghidului (Ioana), care îl va conduce pe un traseu bine stabilit, pentru a reuși să vadă toți dinozaurii, ascunși printre copaci și a primi explicațiile necesare.
Parcul oferă copiilor multe bucurii și surprize, iar ghidul prezintă cu claritate informații cu caracter științific, foarte interesante și empatizează cu copiii pe tot traseul parcurs.
Cetatea Râșnov este un ansamblu fortificat așezat pe un deal calcaros construit în scop de apărare împotriva atacurilor tătarilor. Această cetate este una dintre cele mai bine păstrate cetăți din Transilvania, datând din secolul al XIV-lea.
Accesul la cetate se face de la poalele dealului fie pe jos, fie cu un tractoraș cu remorcă special amenajat pentru transportul turiștilor.
În cetate se găsește un muzeu feudal în care pot fi admirate galerii foto, armuri, arme, haine specific secolului al XIV-lea, mobilier de epocă etc. În 1600 trupele lui Mihai Viteazu au fost găzduite în cetate după înfrângerea de la Mirăslău.
Legenda fântânii
Lipsa apei ducea la limitarea posibilității de rezistentă pe timp îndelungat, de aceea, în 1625 s-a luat decizia săpării unei fântâni în stancă pe care este ridicată cetatea.
Fântâna din cetate, adâncă de 146 de metri, a fost săpată între 1625-1640, în acest ultim an ridicându-se în cetate și o bisericuță.
Despre această fântână există și o legenda asemănătoare cu cea de la Castelul Corvinilor și anume, că în timpul unui asediu, locuitorii au pus doi prizonieri turci să sape o fântână în mijlocul cetății pentru a fi lăsați să plece. Prizonierii au săpat fântână timp de 17 ani, timp în care au scris versete din Coran pe pereții acesteia. De fapt, ea a fost amenajată de meșteri sași tocmiți de primăria Râșnovului. Fântâna a fost utilizată până în anul 1850, când din cauza ruperii rotii a fost abandonată. Fântâna asigura traiul populației din cetate pe termen lung, conferind un grad sporit de siguranță deoarece nu mai trebuia deschisă poartă pentru alimentarea cu apă a populației.
Zidurile, ca și turnurile, sunt acoperite cu țiglă cu scopul de a preveni incendiile provocate de asediatori.
Scurt istoric
1335 – Prima atestare istorică a Cetății Râșnov
1421 – Primul asediu al unei armate otomane asupra Cetății Rasnov
1427 – Regele Sigismund de Luxemburg vizitează Cetatea Râșnovului
1436 și 1441 – Au loc două asedii ale cetății de către turci, dar nu o pot cuceri.
1600 – Mihai Viteazul și soția acestuia s-au oprit aici după înfrângerea de la Miraslau. El numește Râșnovul ,,orașul domniei mele”.
1612 – Ramași fără apă, apărătorii cetății au fost nevoiți să se predea în fata armatelor principelui Transilvaniei Gabriel Bathory, recunoscut ca un dușman al sașilor.
1625-1640 – Se sapă fântâna în stancă din centrul Cetății Râșnov
1658-1661 – Datorită invaziilor, râșnovenii stau vreme de trei ani în cetate
1659 – Se construiește capela din cetate
1718 – Cetatea a fost parțial distrusă de un incendiu iar în 1802 a fost avariată de un cutremur.
1821 – În cetate se retrag refugiații din tara Românească (Mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu)
1848-1849 – Localitatea fiind străbătută atât de revoluționării maghiari, că și de trupele imperiale austriece, râșnovenii au preferat să se refugieze în cetate, aceasta fiind și ultima misiune a cetății ca loc de refugiu și apărare
1850 – Dată fiind situația politică și diminuarea rolului de apărare al cetății, aceasta este părăsită, devenind o ruina. În cetate era ținut un singur paznic, care avea sarcina de a anunța incendiile. Ultimele instalații de apărare sunt retrase.
Întrucât mai era ceva timp până la ora fixată pentru întâlnirea la autocar, o bună parte dintre vizitatorii Dino Parc au urcat spre Cetate și au vizitat-o numai prin părțile din exterior (curte, ziduri).
După întregirea întregului grup de participanți, pornim cu autocarul spre următorul obiectiv, aflat cam la 1500 metri, Peștera Valea Cetății. Ajungem în parcarea amenajată, de unde vom merge pe jos 15-20 de minute până la peșteră. Există două drumuri de acces la peșteră: unul pe un drum plin de trepte și celălalt paralel cu primul însă drept și foarte ușor de parcurs. Am preferat a doua variantă.
Peștera Valea Cetății Râșnov a fost descoperită în 1949, însă pentru public a fost deschisă abia în decembrie 2010. După ce am plătit biletele (fisele) pentru accesul în peșteră, am așteptat venirea ghidului. Acesta ne-a dat mai multe detalii legate de peșteră și de structura acesteia, apoi am intrat spre a o vizita, tot timpul fiind însoțiți de ghid.
Vizitarea peșterii a durat aproximativ 20 de minute, timp în care am putut admira formațiunile speologice specifice: numeroase stalactite, stalagmite, un cal sculptat în calcar precum și multe alte formațiuni. Pentru amatorii de speologie se poate face un tur speologic în tunelurile peșterii cu echipament profesional și însoțit de un speolog profesionist.
Aproape în fiecare sâmbătă seară în jurul orei 17:00 în Sala Mare a peșterii se ține un concert susținut de Academic Clarinet Cvartet (Filarmonica Brașov).
Temperatura în peșteră este constantă și rece (10- 12 grade). Traseul pe care ne-am deplasat în peșteră este construit din plastic întărit cu fibră de sticlă, este rezistent și prezintă siguranță.
La ieșirea din peșteră, doi foarte tineri pelerini au participat la o aventură cu tiroliana, pe un traseu lung de 30 de metri, care a permis trecerea de pe un deal pe altul și înapoi.
Drumul de coborâre până la parcarea unde ne aștepta autocarul a fost foarte ușor și scurt.
Urmând drumul frumos și șerpuitor, cu urcușuri și coborâșuri, ajungem cam în 20 minute în Poiana Brașov, loc de o deosebită frumusețe și liniște, în care mulți dintre noi s-au bucurat de concedii, cu ani în urmă.
Mănăstirea Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Poiana Brașov este o mănăstirea de călugări, cu viață de obște. A fost înființată în anul 2000 de Arhiepiscopia Sibiului. Frumoasa biserică din lemn este ridicată pe o solidă fundație din beton și are la demisol chilii și alte dependințe. Biserica, în stil maramureșean, are turnul clopotniță plasat deasupra pridvorului și este prevăzut cu foișor pătrat și coif alungit.
Starețul mănăstirii, arhim. Hristofor Bucur, ne prezintă câteva informații privind istoricul lăcașului și ne oferă un cuvânt de folos duhovnicesc.
Coborâm cu autocarul în orașul Brașov, care ne întâmpină cu o panoramă de vis a dealului Tâmpa și, în vale, cu o splendidă vedere de ansamblu a vechii arhitecturi specifice Ardealului și a orașului modern.
Străbatem o mică parte din artera principală a orașului vechi și intrăm în istoricul cartier Schei.
Ajungem în fața bisericii Sf. Nicolae, unde coborâm din autocar și ne îndreptăm spre impresionantul obiectiv, spre a-l vizita.
Socotită pe bună dreptate catedrala românilor din Țara Bârsei, Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului își identifică începuturile în negura vremurilor. Astfel cronicile locale, începând cu cea a protopopului Vasile (1628) și Radu Tempea II (1741), continuate de mulți alți cronicari, surprind sporadic momente de evoluție privind construirea bisericii.
La 15 decembrie 1399, la un veac după prima atestare, papa Bonifaciu al IX-lea emite un edict papal prin care cere si poruncește episcopului de Strigoniu să convertească pe „fidelii” din Schei „deoarece, după cum am înțeles – scria papa – au o biserică pentru folosul lor și slujirea zeilor”.
În veacul al XV-lea, începând cu anul 1495, se construiește o biserică din zid cu o navă dreptunghiulară și absida cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax, cu sprijinul domnului muntean Vlad Călugărul.
A treia construcție o pornește Neagoe Basarab, tot în piatră, cu un plan asemănător precedentei, cu absida poligonală, cu muchii in ax și trei contraforturi, motiv pentru care cronicile locale îi adresează meritate omagii.
Așa cum se prezintă astăzi biserica, este formata dintr-o nava rectangulară unită, cu absida circulară de la răsărit și cu pronaosul și tinda de la apus. Iconostasul este sculptat și decorat cu motive brâncovenești.
Interiorul bisericii centrale este îmbrăcat cu pictura valorosului artist Costin Petrescu, executată în deceniul al cincilea al veacului XX, folosindu-se și de concursul elevilor săi de la Belle-Arte.
Găsim aici pe peretele dinspre miază-noapte fresca intrării lui Mihai Viteazul în Brașov, întâmpinat la poarta cetății de protopopul Mihai, cunoscutul colaborator coresian. Pe peretele frontal găsim imaginea a patru voievozi ctitori și tabloul alegoric al tipografiei coresiene, iar pe peretele de sud scena încoronării lui Ferdinand la Alba Iulia, pentru ca pe peretele dinspre răsărit să putem privi un moment festiv cu mitropolitul Andrei Șaguna, liceul, ctitorit de înaltul ierarh și alaiul junilor.
Portretul mitropolitului Andrei Șaguna și al mitropolitului Nicolae Bălan se găsesc și în interiorul bisericii pe peretele de sud, pentru ca pe cel de nord să aflam imaginea regelui Mihai și al mamei sale Elena, realizate tot de Costin Petrescu în cadrul lucrărilor de restaurare dintre anii 1939-1946.
Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului reprezintă pentru locuitorii din Țara Bârsei un avanpost în lupta pentru păstrarea tradiției și culturii romanești. Când norii tulburi ai veacurilor trecute încercau să umbrească această vatră de credință, aici, lângă zidurile cetății, s-au ridicat câteva dintre cele mai mari valori ale spiritului românesc.
Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului deține o impresionantă bibliotecă și o arhivă îmbogățită cu hrisoave și cărți domnești, mii de acte, zapise, registre și scrisori care constituie un tezaur pentru istoria și cultura neamului romanesc.
Cele aproximativ 4000 de cărți vechi și peste 30.000 de documente, precum și numeroasele obiecte muzeale stau astăzi mărturie, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a începuturilor.
Sub egida Bisericii s-a înființat prima școală românească. Școala nouă, de piatră, a fost construită în 1597, prin osteneala protopopului Mihai, din fondul dăruit cu dragă inimă de Aron Vodă al Moldovei. Aici veneau să cunoască lumina învățăturii toți copiii mai răsăriți ai Brașovului. Prima Școală Românească este reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj în stil baroc. Aici s-au tipărit primele cărți de circulație în limba română – prin diaconul Coresi; s-a scris prima gramatică românească – Dimitrie Eustatievici -1757; s-au tradus primele cărți populare – dascălul Costea – și multe alte valori ale spiritualității romanești.
Alături se află, recent restaurat, Complexul muzeal din incinta bisericii Sfântul Nicolae, care expune în cca 30 camere, valori menite să confirme tradițiile de cultură și artă pe care le-a înscris Scheii Brașovului în patrimoniul național. Dintre exponatele întâlnite, menționăm câteva titluri valoroase: Cazania a II-a – Carte românească de învățătură – tradusă de protopopii Iane și Mihai, Psaltirea, Sbornicul, Octoihul; și, bineînțeles, tiparnița diaconului la care se poate lucra și azi. Lucian Blaga spunea ca aceste cărți au înscris în cultura română „întâiul mare poem al acestui neam”.
Preoții care au slujit aici, cărturari vestiți, au adus o contribuție însemnată la patrimoniul culturii și limbii literare, materializată prin editarea primelor cărți romanești, scrierea primei gramatici romanești, copierea și traducerea unor manuscrise de o inestimabilă valoare, bijuterii unicat ale culturii și literaturii populare din țara noastră.
Cu autocarul, ne îndreptăm spre Vălenii de Munte, către ultimul obiectiv al pelerinajului nostru, Mănăstirea Suzana.
Ne închinăm în biserica mare, unde primim și informații prețioase despre acest frumos lăcaș de la maica ghid.
Mănăstirea Suzana constituie un monument al spiritualității și al artei. Despre mănăstire, Alexandru Vlahuță scria în 1908: „Suzana este așezată într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se azvârl în Teleajen pârâul Stanca din dreapta și Epurașul din stânga”. Acestea unindu-se în fata mănăstirii, alcătuiesc aici o cruce, de unde pornesc la vale într-un singur curs.
În 1740 a fost ridicată de o credincioasă din Săcele-Brașov, cu numele Suzana Arsicu, o biserică din bârne. După 100 de ani, bisericuța de lemn ce purta hramul Sf. Ierarh Nicolae, din cauza intemperiilor, a devenit impracticabilă și a fost înlocuită în 1840 cu alta biserică, construită din piatră cu ajutorul PS episcop Chesarie al Buzăului și al credincioșilor, având ca stareță,pe maica Suzana Albuleț. Dar aceasta n-a durat decât 40 ani, ruinându-se în urma cutremurului din 1838. Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Mitropolit Primat D. D. Calinic și cu ajutorul credincioșilor Frangulea, Perlea N., D. Pitiș și al altora, precum și al guvernului din acea vreme, în 1880 începe construcția din zid a actualei biserici (a doua de la înființarea mănăstirii) stareță fiind maica Natalia Perlea, mătușa marelui compozitor și dirijor Ionel Perlea. Construcția s-a terminat în ziua de 25 iulie 1882, având hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, după cum arată pisania.
Mănăstirea mai are o bisericuță – Paraclisul – construită în 1911, pe vremea maicii starețe Tomaida Perlea, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Biserica păstrează stilul arhitecturii muntenești. Este în formă de cruce compartimentată în Altar, naos și pronaos. Naosul nu este delimitat de pronaos, formând un spațiu comun. Pridvorul este închis, cu plafonul pictat. Are trei turle, una pe naos și două pe pronaos. Ferestrele sunt mari, prevăzute cu grilaj metalic. Sunt două ferestre în naos (câte una pe fiecare parte) și 4 în pronaos (câte două pe fiecare parte). Tâmpla din lemn este sculptată cu motive florale. Are unele icoane îmbrăcate în argint aurit. Pardoseala este din scândură, iar acoperișul din tablă.
Pictura bisericii, în ulei, este opera maestrului Petre Nicolau din Ploiești, unul dintre cei mai buni ucenici ai marelui pictor Gheorghe Tattarescu. Cu prilejul reparațiilor făcute bisericii în anul 1976, pictura a fost restaurată de Gh. Vânătoru, cu cheltuiala mănăstirii.
In anul 1971, un incendiu care a avut loc în luna noiembrie a pârjolit biserica mică, construită în 1911, clopotnița și stăreția. Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian a hotărât renovarea lor și între anii 1972-1974, Arhiepiscopia Bucureștilor a pus acoperișuri noi, a înlocuit tâmplăria, dușumelele, a tencuit în interior și exterior clădirile, a făcut din temelie ziduri de sprijin și contraforți, înfrumusețând clopotnița, stăreția și biserica mică (paraclisul) așa cum le vedem azi. Sfințirea s-a făcut în 7 dec. 1974 (cu ales fast bisericesc), praznicul Sfintei Mucenițe Filofteia, al doilea hram al înnoitului paraclis.
In anul 1965, cu sprijinul vrednicului de pomenire PF Patriarh Justinian, încep lucrările de restaurare la întreg ansamblul monahal, reparându-se toate locuințele viețuitoarelor, pe care le-a înzestrat cu băi, instalații sanitare, apă curentă, instalație electrică, canalizare (îndreptându-se scurgerea apelor spre râul Stanca ce trece pe lângă mănăstire). Toate s-au făcut cu cheltuiala Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor și s-au isprăvit la 12 august 1970, când Prea Fericitul in adormire Patriarhul Justinian împlinea 25 ani de la hirotonia sa în arhiereu. Curtea interioară a mănăstirii respiră larg, dar clădirile țin una de cealaltă, alcătuind un spațiu compact, menit să reziste. Partea liberă este pavată cu lespezi de piatră. Mănăstirea are și un muzeu în care se poate vedea o colecție de icoane pictate pe lemn și sticlă, numeroase cărți vechi, obiecte de cult. Icoanele sunt îmbrăcate în argint aurit.
Cu părere de rău, pentru că timpul a fost nemilos și a trecut mult prea repede, ne îndreptăm spre București. A fost o zi frumoasă și folositoare atât pentru cei mici, care s-au simțit bine în mijlocul unei naturi primitoare, cât și pentru cei mai mari, care au „evadat” în cadrul unor adevărate oaze de verdeață.
Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a ferit de orice fel de ispită și ne-a adus cu bine la casele noastre.
Mulțumim părinților Parohiei Popa Rusu, pentru că au făcut posibilă o astfel de desfătare sufletească.