Colindele durerii

Cerul şi-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
şi-au pornit cu pluguşorul
îngerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglindă
şi de giuvaier,
toţi luceferii colindă
– Lerui, Doamne, Ler –
Vântul suflă cu lumină
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de lună plină
legănat în ger.
Patru heruvimi în haine
albe de oier
răspândesc în lume taine,
– Lerui, Doamne, Ler –
N-au venit cu grâu la poartă,
ci au rupt din ger
stele mari ca să le-mpartă,
– Lerui, Doamne, Ler –
Şi-n Florar de roade grele
– Lerui, Doamne, Ler –
Va fi câmpul cer de stele
Tolănit sub cer…
Singur tu aştepţi în tindă,
suflete stingher,
nesosita lor colindă,
-Lerui, Doamne, Ler –
Nici un înger nu mai vine
fâlfâind mister,
cu o stea şi pentru tine,
-Lerui, Doamne, Ler –

(Radu Gyr, Colind ceresc)

A pornit ca şi-alte dăţi,
Prin troiene de nămeţi,
Ieri aşa, cam pe la toacă,
Cu mustăţi de promoroacă,

A pornit hoinar la drum,
Şi-i deja pe-aproape-acum,
A pornit, copiii spun,
De departe, Moş Crăciun.

Moş Crăciun cu barba albă,
Vino-n noaptea asta dalbă,
Treci cortina cea de fier
Şi vino cu Lerui-Ler.

Vino şi la casa noastră
Şi ne bate la fereastră,
Vin bătrâne-n fapt de seară,
Şi la cei fără de Ţară.

Moşule cu zâmbet drag,
Vino şi la mine-n prag.
Şi te rog să nu-mi aduci
Nici stafide şi nici nuci.

Roşcove şi jucării,
Să le ţii pentru copii.
Mie, Moş Crăciun, îţi cer
Să-mi aduci un colţ de cer,

Din îndepărtata Ţară,
Ferecată-n grele fiară.
Moş Crăciun te rog mai adă,
Doar un bulgăr de zăpadă.

Bulgăraş de albă nea,
Să-l lipesc pe faţa mea,
Obrajii să-l încălzească,
Lacrimile să-l topească.

Moş Crăciun, Moş Crăciun,
Aş mai vrea ceva să-ţi spun.
Înainte de-a veni,
Treci la mândra într-o zi.

Şi din părul ei bălai,
O şuviţă tu să-i tai.
Şi să mi-o aduci apoi,
Când ai să ajungi la noi.

Moş Crăciun şi, de-ai putea,
Încă aş mai vrea ceva.
Şi te rog, te rog în şoapte,
Cel puţin pentru o noapte,

Pentru noaptea de Crăciun,
Moşule cu zâmbet bun,
Ca-n poveşti, pe-un nor de pară,
Adă-ne întreaga Ţară.

(N. S. Govora, Crăciun 1951)