Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare lehamite (akedia) şi în mare întunecare a gândului (logismos). Şi i-a spus lui Dumnezeu:

Doamne, vreau să mă mântuiesc, şi nu mă slăbesc gândurile. Ce să fac în suferinţa mea? cum să mă mântui? Şi ridicându-se puţin către cele din afară a văzut Antonie pe altul ca el, aşezat la lucru, ridicându-se de la lucru să se roage, şi aşezându-se apoi la împletit funie, şi iar ridicându-se la rugăciune. Or acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi lămurirea lui Antonie. Şi l-a auzit pe înger spunând: aşa să faci şi te vei mântui. Iar el, auzind acestea, se bucură şi prinse curaj, şi făcând aşa, se mântui.

Tot avva Antonie, cu mintea aţintită la genunea judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: Doamne, cum de mor unii tineri, şi alţii la adânci bătrâneţi? De ce sunt săraci unii, iar alţii se îmbogăţesc? De ce nedrepţii se îmbogăţesc, iar drepţii sunt săraci?
Şi iată că o voce i-a zis: Antonie, ai grijă de tine. Căci acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu, şi ţie nu ţi se cade să le ştii.

I-a spus avva Antonie avvei Pimen: lucrarea cea mare a omului e să-şi arunce păcatul înaintea lui Dumnezeu, şi să se aştepte la ispită până la ultima suflare.

A spus tot el: nimeni neispitit nu va putea merge în împărăţia cerurilor. Că de aceea se spune: înlătură ispitele şi nimeni nu mai e mântuit.

L-a întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: ce să fac? Iar bătrânul îi spuse: nu te încrede în dreptatea ta, nu te frământa pentru cele trecute; stăpâneşte-ţi limba şi pântecele. (Ceea ce intră şi ceea ce iese.)

A spus avva Antonie: am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ, şi am suspinat zicând: cine o să treacă printre ele? Şi am auzit o voce care zicea: smerenia.

A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr că făcuse o minune pe cale – văzuse bătrâni osteniţi călătorind, şi a poruncit unor măgari sălbatici să vină să-i ducă până la Antonie. Iar bătrânii i-au vestit acestea avvei Antonie. Iar el le-a spus: călugărul acesta mi se pare ca o corabie plină de odoare, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după o vreme începu dintr-o dată avva Antonie să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se jeluie. Iar ucenicii i-au spus: de ce plângi, avvo? – Chiar acum a căzut un mare stâlp al Bisericii. (Vorbea despre călugărul cel tânăr.) Dar mergeţi până la el şi vedeţi ce s-a întâmplat. Şi mergând ucenicii l-au găsit pe monah pe o rogojină plângând păcatul pe care-l făcuse. Şi văzându-i pe ucenicii bătrânului le zise: spuneţi-i bătrânului să se roage lui Dumnezeu, să-mi dea zece zile şi nădăjduiesc că mă voi pocăi. Şi muri peste cinci zile.

Au venit odată bătrâni la avva Antonie de la Sketis, şi avva Iosif cu ei. Şi vrând bătrânul să-i încerce, le puse înainte cuvânt din Scriptură şi începu, de la cel mai mic, să-i întrebe ce voia să spună cuvântul. Şi fiecare răspundea după puterile sale; dar el le răspundea: n-ai ghicit. Şi la urmă îi spuse avvei Iosif: tu ce spui că înseamnă acest cuvânt? – Nu ştiu. Şi le zise avva Antonie: cu adevărat avva Iosif a găsit calea, căci a spus „nu ştiu“.

Au venit fraţi la avva Antonie zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – Aţi auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: şi de la tine vrem să auzim, părinte.

– Spune Evanghelia, „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întinde-i-l şi pe celălalt“ (Matei 5, 39.).
– Nu putem face aşa.
– Dacă nu-l puteţi întinde şi pe celălalt, atunci răbdaţi măcar unul.
– Nici asta nu putem.
– Dacă nu puteţi nici asta, atunci măcar nu răspundeţi cu rău pentru rău.
– Nici asta nu putem.
Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puţină fiertură, căci sunt neputincioşi. Şi lor le zise: dacă aia nu puteţi, aia nu vreţi, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni.

Un frate s-a lepădat de lume şi şi-a împărţit averea săracilor, păstrând puţin pentru rosturile sale. Şi a venit la avva Antonie. Şi aflând acestea i-a zis bătrânul: dacă vrei să fii călugăr, mergi la sat şi cumpără carne şi pune-ţi-o pe trupul gol, şi astfel vino încoace.
Fratele făcu aşa, dar câinii şi păsările îl sfâşiară. Şi când sosi, îl întrebă bătrânul dacă făcuse cum îi spusese. El îi arătă trupul sfâşiat, iar bătrânul îi zise: aşa îi sfâşie demonii în luptă pe cei lepădaţi de lume şi care vor să aibă averi.

A spus avva Antonie: cred că trupul are un imbold firesc ce nu poate fi despărţit de el, dar care nu lucrează fără voia sufletului; arată doar în suflet o năzuinţă fără patimă. Mai e şi altă năzuinţă venită din hrană şi din încălzirea trupului cu hrană şi băutură, din care căldura sângelui îndeamnă trupul la lucrare. De aceea şi spune apostolul: „nu vă îmbătaţi cu vin, întru care este curvia“. Şi apoi Domnul în Evanghelie poruncindu-le ucenicilor zice: vedeţi să nu se îngreuneze inimile voastre în mâncat şi beţie“. Şi mai e şi altă năzuinţă, a celor care se luptă, din viclenia şi pizma dracilor. Aşa că trebuie văzut că năzuinţele trupului sunt de trei feluri, una firească, alta din mâncatul fără măsură, şi alta de la draci.

Se povestea că unul din bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe părinţi. Şi i-a văzut pe toţi în afară de avva Antonie. Şi i-a spus celui ce-i arăta:

– Unde este avva Antonie?

– În locul unde este

A mai spus: Dumnezeu nu îngăduie ca neamul de acum să fie încercat ca cele dinainte, căci ştie că sunt slabi şi nu rabdă.

(Patericul Egiptean)