• Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple.
• Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească ițele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlcește cu răbdare. Aceasta situație nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura…
• Dumnezeu este bun, El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiască numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă. După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca Îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un
iartă-mă a spus și s-a mântuit.
• Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.
• Trebuie să ne mântuim numai din mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om în iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și o purtare smerită și cu dragoste față de chipurile Lui, care sunt semenii noștri, împreună cu puțina nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.
• Chiar dacă suntem răniți, nu trebuie să ne pierdem sângele rece, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să continuăm nevoința cu bărbăție. Păstorul Cel Bun va auzi și se va grăbi îndată spre ajutor, precum ciobanul atunci când va auzi vreun miel că zbiară disperat din pricina vreunei răniri sau a vreunei mușcături de lup sau de câine.
• I-am iubit și m-a durut mai mult pentru cei care au avut cândva o viață vrednică de plâns, dar acum se nevoiesc, decât pe cei care nu sunt chinuiți de patimi. Pe unii ca aceștia îi am mereu în minte. Pe cioban îl doare mai mult de mielul rănit sau bolnav și-l îngrijește în mod deosebit, până ce se va însănătoși și el.
• Iar dacă ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se întâmplă aceasta: demonul, fiindcă i-am declarat război, a cerut întăriri de la Satana. Astfel, dacă anul trecut ne-am luptat cu un demon, anul acesta ne luptăm cu 50, la anul ne vom lupta cu mai mulți etc. Lucrul acesta nu ne îngăduie ca să vedem sporirea, ca să nu ne mândrim.
• Vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţa are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească. Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefăcându-l în bine! Amin.

Cuviosul Paisie Aghioritul
(Preluate de pe pagina: marturieathonita.ro)