Însetat de smerenie, Sfântul Siluan se roagă mereu: „Rugaţi-vă pentru mine, toţi sfinţii, ca sufletul meu să în­veţe smerenia lui Hristos!”; „Îl rog pe Dumnezeu şi pe toţi Sfinţii din cer şi pe voi toţi, care cunoaşteţi smerenia lui Hristos – rugaţi-vă pentru mine ca să se pogoare asu­pra mea duhul smereniei lui Hristos, după care sufletul tânjeşte cu lacrimi. Nu pot să nu tânjesc după această smerenie pe care sufletul meu a cunoscut-o prin Duhul Sfânt. Dar am pierdut acest dar şi de aceea inima mea e întristată până la lacrimi”; „Rugaţi-vă pentru mine, toţi Sfinţii şi toate popoarele, ca sfânta smerenie a lui Hristos să pogoare asupra mea!”; „Vă rog cu smerenie, fraţilor, care cunoaşteţi iubirea lui Hristos, rugaţi-vă pentru mine ca să fiu izbăvit de duhul mândriei şi smerenia lui Hristos să se sălăşluiască întru mine.”

Sfântul Siluan îi face părtaşi acestei rugăciuni pe toţi oamenii, cerându-I lui Dumnezeu, Prea Sfintei Sale Maici şi tuturor sfinţilor ca toţi oamenii să cunoască smerenia: „Stăpâne preamilostive, dă-ne duh umilit ca sufletele noastre să-şi găsească odihna în Tine! Prea Sfântă Maică a Domnului, Tu eşti milostivă, roagă-te ca sufletele noas­tre să afle smerenia! Sfinţilor toţi, care vieţuiţi în ceruri, voi [care pentru smerenia voastră] vedeţi slava Domnului şi duhul vostru se bucură – rugaţi-vă ca şi noi să fim îm­preună cu voi!”

El nu osteneşte să-i îndemne pe oameni la smerenie, bine ştiind cât de mari bunătăţi aduce ea sufletului: „Din toate puterile cereţi Domnului smerenie.” .

Sfântul Siluan îşi vădeşte astfel dorinţa fierbinte ca toți oamenii să fie mântuiţi, pentru că el ştie că prin smerenie lucrul acesta este cu putinţă.

(Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia, București, 2015, pag. 254)