Intelectualii de azi

– Cum trebuie să participe un intelectual la viaţa Bisericii şi care este slujirea lui?
– Să participe ca şi un neintelectual, să participe cu smerenie la învăţătura creştină, să ia parte la Liturghie de la început până la sfârşit, să fie spovedit şi el ca orice creştin. Nu ne interesează că este intelectual sau neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea pe Sfânta Treime. Şi poate să fie un neintelectual şi să aibă pe Sfânta Treime în inima lui.

– Deci nu are o altfel de slujire?
– Există o singură cale: smerenia. Foarte fru-mos este să înveţe ca să cunoască să explice învăţăturile creştine, dar se cere cu orice chip smerenie şi supunere.
Nu eu spun lucrul acesta. E spus de inşi cu mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de ştiinţă stă valoarea unui om, ci – sunt silit să spun – în smerenie, fiindcă cu cât se smereşte mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o trăire în rugăciune. Dar şi intelectualului i se cere o stare de prezenţă, pentru că nu putem desfiinţa valorile şi treptele. Chiar spune un Sfânt Părinte că rădăcina tuturor răutăţilor este neştiinţa. Şi are dreptate; dar aici este vorba despre o ştiinţă a mântuirii, nu o ştiinţă teoretică, raţionalistă – că poţi chiar cu Hristos „în mână” să te osândeşti! Pentru că nu există iadul în cunoştinţă de Hristos.

Intelectualul, în poziţia lui, să fie convins că Dumnezeu i-a dat lui putere să scrie aşa acolo! Şi fac legătura cu un cuvânt al lui Hristos, care dacă ar fi respectat, ar fi foarte multă stare de trezie. El zice că: Fără de Mine nu puteţi face nimic! Gata! Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cum s-ar putea face mlădiţele dacă nu există viţa? Hristos este cinstit şi ne va ajuta foarte mult, fiindcă finalitatea este ca mlădiţa să rodească. Deci, scopul tău este şi scopul Lui – sau scopul Lui este şi scopul tău. Din nefericire, lucrul acesta este trecut cu vederea. Omul zice că el „face”. În cerbicia lui el zice: „Am făcut, am dres…” Pe la anul 490, la Cartagina s-a ţinut un Sinod local. Printre multe puncte care au făcut obiectul dezbaterilor din Sinod a fost şi acesta, con-semnat în canonul 124: „Cine zice că fără de Mine (de Hristos) poate ceva – anatema să fie!”

Vedeţi câtă atenţie dădea Biserica acestui citat. Pentru că, dacă tu ştii că Dumnezeu te ajută, tu eşti prezent mereu! Şi, dacă eventual vine moartea, Dumnezeu te va lua pe tine în ce te va găsi – te va ferici sau te va judeca. Aşa că intelectualul, acolo unde este, să fie convins că ceea ce face, face cu harul lui Dumnezeu, că Dumnezeu îl ajută. Nu i se cere să facă mii de metanii. I se cere, şi lui, o stare de prezenţă.
Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească care se deosebeşte de cea laică, deşi, în mare, călugăr înseamnă creştin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut special rugăciuni pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în nici un citat, în nici o cuprindere filosofică. E dincolo de înţelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu voinţă liberă, cu raţiune şi cu afecte. Deci, dacă mergi la mănăstire şi-ţi tai voia, eşti în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu voinţă liberă. Şi atunci trebuie să birui cu orice chip, şi lui Dumnezeu îi place acest lucru. Cum şi Iacob s-a luptat cu Dumnezeu şi L-a biruit – în sensul acesta: trebuie să te pierzi ca să te găseşti! Trebuie cu orice preţ să te instalezi într-o personalitate îngerească. Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit nici unui mirean de a se „subţia” cât mai mult.

Astfel că, domnule intelectual, trebuie să fii prezent la Dumnezeu, să ai în cugetul tău momente de ţâşnire: „Doamne, iartă-mă!” Şi este foarte mare lucru. Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: de ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar „Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine”? În felul lui, fiecare ins este obligat să ţină o relaţie cu Dumnezeu, de evlavie.

Dacă m-ar întreba cineva să-i spun într-un cuvânt ce este cultura, i-aş răspunde: armonie! Dacă m-ar întreba un altul, mai pretenţios, să-i spun, într-un cuvânt, Biblia ce este, i-aş răspunde: armonie! Altfel spus: eşti intelectual – fii armonios cu Cel ce te-a creat!
(…)

(fragment din capitolul Intelectualii de azi, din cartea „Ne vorbește părintele Arsenie”)