Smerenia, ascultarea, dragostea, răbdarea și îndelunga-răbdare – iată ce îl mântuiește pe om. (Sfântul Efrem Siriul)

Nimeni dintre cei ce sunt cu luare-aminte nu vor rămâne fără putința mântuirii. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Nici unul dintre cei fără luare-aminte, fără grijă și fără lucrare nu poate să se mântuiască.

Nici curăția singură, fără virtuți, nici grija de săraci, nici binefacerile, nici o altă nevoință nu poate să ne mântuiască, ci e nevoie ca împreună cu acestea în sufletele noastre să se afle rugăciunea, care să fie o rădăcină și o temelie a lor.

Mântuirea vine din har și să nu credeți că ea se săvârșește la întâmplare, ci doar dacă cineva se face vrednic să primească harul.

Primim îndoit harul mântuirii: acesta viază sufletul și asemenea unei păsări îl înaripează și-l înalță la ceruri,făcându-l viețuitor împreună cu îngerii și dându-i loc între cinurile cele cerești.

Dacă vrem să cunoaștem cerul, trebuie ca din toate puterile să ne străduim să dobândim virtutea smereniei.

Pentru mântuirea noastră, botezul nu este îndeajuns, dacă după acesta nu arătăm o viață vrednică de darul lui Dumnezeu.
Puterea reală a mântuirii constă nu în a nu face răul, ci în aceea că, plini de bărbăție să răbdăm răul.

Dacă ar fi îndeajuns doar dragostea lui Dumnezeu, atunci am fi cu toții mântuiți. Dacă, pe de altă parte, ar fi îndeajuns virtuțile, atunci ar fi de prisos venirea Fiului lui Dumnezeu în lume și de prisos ar fi întreaga iconomie a mântuirii prin El. Astfel, aceasta se face nu doar după dragoste și nu doar după virtuțile noastre, ci cu condiția ca ele să lucreze împreună. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(…)

(Din cartea : Sfinții Părinți despre CUM SĂ DOBÂNDIM MÂNTUIREA)