Dumnezeu e creatorul nostru şi a tuturor bunătăţilor cu care noi ne hrănim sufleteşte şi trupeşte. Pentru toată hrana spirituală şi materială, prin care noi ne întreţinem viaţa aceasta, alimentându-ne şi îndulcindu-ne zilnic, suntem datori a ne ruga si a mulţumi lui Dumnezeu, Care ni le dă. Cei ce nesocotesc mana lui Dumnezeu care-i hrăneşte, sunt într-o mare eroare, pentru că nimic din ce este în jurul nostru nu e făcut de om, ci doar este modificat din cele făcute pentru noi de Dumnezeu.

Alfonso de Aragonia (1416 – 1458) a fost rege, şi totodată un bun creştin. El întotdeauna se ruga lui Dumnezeu: dimineaţa, seara, înainte şi după masă. Curtenii săi, însă, nu voiau sub nici un chip să preţuiască rugăciunea. Ei nu făceau nici măcar o Sfântă Cruce pe feţele lor, nici dimineaţa, nici seara, nici când se aşezau şi nici după ce se sculau de la masă.

Binecredinciosul rege informându-se despre necredinţa boierilor săi faţă de Dumnezeu, într-o zi i-a invitat sa vină la palat, unde i-a poftit la masă.

Pe când se ospătau mai bine şi mai cu plăcere, văd deodată că uşa se deschide şi în pragul ei apare un om sărac, imbricat în zdrenţe murdare, având în spate o traistă peticită, susţinută pe umăr cu un toiag noduros. El a intrat în sală. Fără să se închine sau să salute pe rege sau pe boieri, calicul trage după sine un scaun şi se aşează la masa regală. Stând la masă nu-şi face nici măcar Cruce, ci punând mâna pe o lingură, cară la gură, de parcă s-ar fi luat la întrecere cu cineva, şi mânca, mânca precum un … calic.

Boierii se mirau şi îşi făceau semne unii altora… Regele se făcea că nu observă nimic. El tăcea. Calicul a mâncat şi s-a îndopat fără a-i pasa de cineva. După ce s-a săturat bine, s-a sculat de la masă fără a-şi face Cruce şi fără a mulţumi cuiva. Apoi şi-a tras şapca pe urechi, şi-a aruncat traista pe spinare şi, întorcând spatele tuturor, a ieşit, trântind uşa după sine cu dispreţ şi îngâmfare. Toţi mesenii s-au indignat de purtarea necuviincioasă a calicului. “Uite, domnule, ce obrăznicie grosolană la calicul acesta!” îşi ziceau mesenii pe rând, unii altora. “Un nemernic de calic ca acesta să cuteze a veni şi a se aşeza nepoftit la masa regală, cu o astfel de obrăznicie grosolană, încât după ce se satură, pleacă fără să mulţumească cel puţin Regelui, din a cărui masă s-a ospătat îndeajuns, până la săturare! Aceasta este o prea mare obrăznicie, care ar merita să fie pedepsită cu asprime”.

Fiecare din meseni grăia indignat de ceea ce văzuse. Regele, însă, tăcea şi-i privea liniştit. Apoi deodată, se ridică şi zise către curteni: “Vă rog, domnilor, să nu vă miraţi prea mult, nici să va mai supăraţi aşa de grozav de purtarea calicului.
Aduceţi-vă aminte că nici dumneavoastră n-aţi făcut mai bine, nici mai cuviincios faţă de Cerescul nostru Rege, faţă de Dumnezeu. Au nu faceţi şi dumneavoastră ca şi calicul acesta, când staţi la masă fără să vă închinaţi şi să măriţi pe Prea Sfântul Dumnezeu, Care vă dăruieşte toate bunătăţile ce sunt puse pe masă ca să vă saturaţi dintr-însele? Au nu sunteţi înaintea lui Dumnezeu şi dumneavoastră asemenea calicului acestuia, când, la fel, vă aşezaţi şi vă sculaţi de la masă fără a mulţumi Preasfântului Dumnezeu, pentru toate bunătăţile mesei din care v-aţi săturat? Să ştiţi, însă, că şi Preasfântul Dumnezeu se mânie asupra dumneavoastră, tot aşa cum v-aţi mâniat şi dumneavoastră asupra calicului care v-a scandalizat cu purtarea lui. Săracul acesta, însă, e nevinovat, pentru că eu i-am poruncit să facă aşa, ca să vă arate aidoma purtarea pe care dumneavoastră o aveţi totdeauna faţă de Preamilostivul Dumnezeu, Regele regilor, Cel Atotputernic, Care ne-a zidit, ne îngrijeşte şi ne ţine pe toţi, adică pe toata lumea aceasta”.

Boierii regelui s-au uitat unii la alţii ruşinaţi şi-au cercetat trecutul şi
văzându-se vinovaţi, s-au hotărât cu toţii înaintea regelui, că-şi vor îndrepta viaţa după învăţătura Sfântă, rugându-se şi mulţumind totdeauna lui Dumnezeu, pentru bunătăţile Sale.

Iubiţi creştini! Când citim acestea, să ne cercetăm trecutul nostru şi să vedem; oare nu cumva şi noi suntem asemenea boierilor regelui Aragoniei? De vom vedea că şi noi am păcătuit la fel cu acei boieri sau rugăciunile făcute până acum au fost numai formale şi vorbe goale, de azi înainte să ne silim a pune început bun. Să ne rugăm şi să mulţumim lui Dumnezeu precum se cade, în Duh şi în Adevăr.

“Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate.” (I Tesaloniceni 5, 17-18)

Din cartea “Dai voință… iei putere!” scrisă de Protos. Nicodim Măndiță