Mulţi creştini seamănă cu pomii de Crăciun, care nu au roade. Sunt morţi şi au agăţaţi pe ei numai podoabe.
Tot astfel şi oamenii, în loc de roade, care sunt virtuţile, scot în evidenţă podoabe false ale unei evlavii prefăcute.

Însă Hristos nu vrea ca ucenicii Săi să fie nişte pomi morţi de Crăciun, ci pomi roditori. Roada duhului este dragostea, îndelunga-răbdare, credinţa, blândeţea, înfrânarea. Numai atunci când face cineva astfel de roade încetează să fie un pom mort de Crăciun, bun de aruncat, ci un pom înfrunzit plin de roade.

Roadele Duhului omul le dobândeşte prin credinţă şi prin lucrarea faptelor bune, aplecându-se asupra nevoilor aproapelui fără a aştepta ceva ca recompensă. Bunătatea, blândeţea, facerea de bine trebuie să fie sădite în firea noastră şi de aceea ele trebuiesc înfăptuite nu pentru a primi ceva în schimb ci doar pentru că în felul acesta omul poate fi într-adevăr întreg şi frumos şi bine plăcut lui Dumnezeu.

Iată se apropie marea sărbătoare a naşterii Domnului Iisus şi vedem cum toată lumea vorbeşte despre Crăciun şi mai puţin de evenimentul cel mai important al creştinismului.

Toată lumea se gândeşte la un moş gras şi roşu în obraji, îmbrăcat în roşu şi plin de cadouri şi prea puţini mai iau aminte la adevărata sărbătoarea a creştinilor – Naşterea Scumpului nostru Mântuitor!

Preluat de pe blogul: Cristian Stavriu, din „Picături de înţelepciune” – traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuţescu- Editura „Evanghelismos” – Bucureşti 2007