Data pelerinajului: 21 iulie 2018
Participanți: enoriaşi ai bisericii Popa Rusu (49 participanți); preot însoțitor Alexandru Pleșcan
Destinaţia: Mănăstirea Sinaia, schitul Sf. Ana cota 1400; Mănăstirea Sf. Cruce Caraiman, Mănăstirea Turnu de Prahova.
Scopul: dobândirea de liniște sufletească și pace, întărirea în credință, prin închinarea la mai multe sfinte mănăstiri din județul Prahova
În dimineața zilei de sâmbătă, 21.07.2018, la ora 6,30 am pornit cu autocarul spre Valea Prahovei. După un scurt popas la o benzinărie din apropierea orașului Câmpina, ne-am îndreptat spre Sinaia. Ajunși în Sinaia, am întâmpinat o neplăcută situație: toate drumurile de acces spre Mănăstirea Sinaia și Cota 1400 erau blocate și păzite de jandarmi, deoarece urma să se desfășoare un raliu; deci accesul spre primele două obiective din program era imposibil.
Hotărâm să mergem la al treilea obiectiv din program, iar la întoarcere spre București, să mergem să ne închinăm la mănăstirile Ghighiu și Tigănești, care deși au mai fost vizitate de noi în anul 2016, au Odoare prețioase – minunate mijloace de întărire și îmbărbătare în toate problemele și grijile pe care le avem cu toții.
Așa că ne-am îndreptat spre orașul Bușteni, pentru a vizita următorul obiectiv din program, Mănăstirea Sf. Cruce Caraiman.
Mănăstirea a fost înființată în anul 1998, la inițiativa Preacuviosului Părinte Gherontie Puiu. Este situată în orașul Bușteni, la poalele Munţilor Bucegi, într-o poiană care are în mijlocul ei un brad cu o formă aparte.
Părintele Gherontie Puiu în vremea când era bolnav și a fost internat în spital în urma unui accident vascular a avut un vis în care a văzut-o pe Maica Domnului care i-a spus: „Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce. Acolo să faci mănăstirea!”.
În urma acestui vis părintele Gherontie Puiu, cu ajutorul Maicii Domnului, a găsit locul indicat de Ea în această zonă minunată a României de pe Valea Prahovei. Munţii îmbrăcaţi în verdele sincer al brazilor sunt ca o fortificaţie ce ocrotesc poiana în care se va construi mănăstirea. Culoarea senină a cerului îţi induce o stare de pace, iar Crucea din vârful Caraimanului este ca un mesager al credinţei ce priveşte în poiana însorită.
La 29 iunie 2000, fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, aproba înființarea Schitului Caraiman cu hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci”. Locul a fost sfințit de către Preasfințitul Teodosie Snagoveanu, la vremea aceea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, actualmente Arhiepiscopul Tomisului.
Între anii 2000-2001 s-a construit biserica de lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, un Aghiasmatar și un corp de chilii. La data de 21 octombrie 2001, biserica de lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” este sfințită de către Preasfințitul Sebastian Ilfoveanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și tot atunci este pusă piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici, de zid, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”.
În biserica mică, am participat la ultima parte a Sf. Liturghii.
Între anii 2002-2007 s-au construit Biserica mare cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, clopotnița, trapeza, respectiv unul dintre corpurile arhondaricului. În toamna anului 2007 a început construcția chiliilor.
Între anii 2007-2010 au fost finalizate lucrările de construire a corpului de chilii, precum si cel de-al doilea corp al arhondaricului. În data de 1 iulie 2008 Schitul Caraiman – cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” a fost ridicat la rangul de mănăstire.
Începând cu luna iulie 2010 Mănăstirea Caraiman a primit un nou stareț in persoana Părintelui David Petrovici, venit de la Mănăstirea Crasna, jud. Prahova, pentru a-l ajuta pe părintele Gherontie Puiu să termine de construit mănăstirea de la poalele Caraimanului.
Între anii 2011-2012 au fost finalizate lucrările de amenajare a celui de-al doilea corp de clădire a arhondaricului și a fost construit corpul de clădire Tabor I în cadrul căruia se desfășoară activitatea Centrului Social-Pastoral „Sf. Cruce”.
În anul 2012 în clopotniță a fost amenajat un Paraclis chiriarhal cu hramurile: „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” și „Schimbarea la Față”.
La 20 Iulie 2012, cu ocazia prăznuirii Sf. Proroc Ilie Tesviteanul a fost sfințit Paraclisul chiriarhal și Centrul Social-Pastoral „Sf. Cruce”. Slujba a fost săvârșită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În luna mai 2014, mănăstirea trece printr-o grea încercare întrucât Pcuv. părinte Protos. Gherontie Puiu, proinstarețul și ctitorul Mănăstirii Caraiman a fost chemat la Domnul, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o mănăstire frumoasă și o obște care va duce mai departe lucrările începute.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu sprijinul venit din partea credincioșilor pelerini și cu osteneala părinților viețuitori ai acestei mănăstiri, în luna septembrie anul 2014 au fost finalizate lucrările de la Biserica mare a mănăstirii. La data de 14 septembrie 2014, când este sărbătorit praznicul Înălţării Sfintei Cruci, a avut loc slujba de târnosire a Bisericii mari cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”. Slujba a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La acest eveniment au participat toți stareții și starețele din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor precum și un număr mare de credincioși veniți din toate părțile țării. Cu acest prilej Biserica mare a mănăstirii a primit și cel de-al doilea hram „Învierea Domnului”.
Copiii care vin la mănăstire, dar chiar și adulții se pot delecta într-un mic parc zoo, admirând animalele aflate atât în micul heleșteu din curtea mănăstirii, cât și în câteva țarcuri, plasate aproape de intrare, în partea stângă.
Ne-am deplasat spre centrul orașului Bușteni. Autocarul a oprit în refugiul din fața gării, unde am coborât cu toții, apoi ne-am deplasat pe pasarelă spre biserica principală din orașul Bușteni.
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Bușteni (Biserica Domnească) a fost construită în anul 1889, de către regele Carol I și regina Elisabeta, spre veșnica lor pomenire și a fiicei lor, Maria.
Biserica a fost construita dupa un plan întocmit de arhitectul I.M. Socolescu, același care a proiectat planul clădirii C.E.C., aflată pe Calea Victoriei, în București și a fost sfințită în data de 8 septembrie 1889.
Construită din piatră de carieră, provenită din masivul Caraiman, în formă de cruce, și încununata cu două turle deosebite, biserica este o lucrare întocmită de un grup de meșteri italieni, coordonați de Pietro Dreossi. Stranele sunt sculptate în lemn de stejar. Ușa masivă de la intrarea în biserică este sculptată în lemn de stejar, iar ancadramentul ei este din piatră. Pe lespedea de piatră de la intrare stau gravate cuvintele heruvimice: „Toată grija cea lumească să o lepădăm!”
Catapeteasma bisericii, sculptată în lemn și aurită, a fost comandată și lucrată la Viena, iar icoanele originale, păstrate încă și astăzi, sunt zugrăvite de ucenicii pictorului Gheorghe Tattarescu. Cele patru ferestre ale naosului sunt împodobite cu vitralii deosebite. Între piesele deosebite de mobilier se numără următoarele: două tronuri regale, cu stema Regatului României; două tronuri princiare și un tron arhieresc.
Pictura originală, lucrată de pictorul danez Agnes Exner, a fost complet ștearsă, iar în anul 1934, biserica a fost repictată în ulei, de către pictorul Gheorghe Belizarie. În pronaos pe peretele de vest, sunt reprezentați regele Carol I, în ținută de comandant al Armatei Romane și regina Elisabeta, în costum național.
Facem o scurtă plimbare pe strada principală a orașului Bușteni, înspre locul unde ne vom reîntâlni cu autocarul. Tinerii din grupul nostru se stropesc cu pistoale cu apă, probabil ca un „antrenament” pentru ploaia, care se pregătește.
În sfârșit, ne urcăm în autocar și de cum pornim la drum….începe și ploaia!
Mergem în jur de 82 km, până în localitatea Strejnic. Între timp, ploaia a încetat, dar norii încă arată semne că poate reîncepe o altă ploaie în orice moment.
Ajungem la Mănăstirea Turnu, jud. Prahova.
Mănăstirea Turnu este așezată pe vatra unei străvechi așezări omenești ce are peste două milenii de existență continuă. Aici s-au descoperit ruinele unui sat dacic și, în imediata lui apropiere, ruinele unei terme dintr-un castru roman. Mănăstirea Turnu este așezată în comuna Târgușoru Vechi, mai exact, pe drumul dintre Ploiești și Târgșorul Vechi, în județul Prahova.
Prima menționare a Târgșorului ca localitate este într-un hrisov din 6 august 1413, dat de Voievodul Mircea cel Bătrân ce cuprinde acordarea unor privilegii domnești negustorilor. Cu aceasta începe perioadă de înflorire a cetății Târgșor.
Construit pe o movilă naturală, străjuită de ziduri puternice și înconjurata de râul Leaota, orașul era un bun adăpost pentru domnitori, boieri și negustori. Însemnătatea lui a crescut datorita poziției sale pe drumul comercial ce lega Brașovul și Europa Apuseana de Constantinopol, determinând voievozii să construiască aici o curte domnească.
Domnitorul Vladislav al II-lea locuiește o perioadă la Târgșor unde ridică o biserică în anul 1447. Marele voievod Vlad Țepeș, de asemenea, lasă mărturie peste veacuri aici, la Târgșor, o frumoasă biserică în interiorul curții domnești.
Pisania din piatră masivă ce se păstrează până astăzi, menționând data sfințirii – 24 iunie 1461 – și hramul Sfântului Mare Făcător de Minuni si Ierarh Nicolae, mărturisește credința unui voievod atât de hulit precum Vlad Țepeș.
Pisania amintește următoarele: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod și Domn a toată Țara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit și a săvârșit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9” (indiction, arh.= perioadă de 15 ani). Aceasta este singura mărturie documentara a evlaviei marelui voievod transformat de setea după legende într-un monstru însetat de sânge.
Perioada cea mai frumoasă a Târgșorului este legată de voievodul Neagoe Basarab (1512-1521) care locuiește la Târgșor, unde ridică o biserică (după cum spune cronica) ale cărei ruine se mai vedeau încă pe la jumătatea veacului al XX-lea. Cele mai multe hrisoave ale acestui binecredincios voievod sunt emise de la Târgșor.
Ca urmare a comerțului înfloritor negustorii de aici ridica în anul 1536 lângă ruinele termei romane o biserică care va rămâne nepictată cunoscută mai târziu ca Biserica Albă având ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.
Continuând tradiția marilor domnitori, voievodul Mihnea Turcitul construiește la Târgșor o biserică în anul 1589, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi.
Căzută în ruină și uitare, biserica ridicată de Vlad Țepeș este restaurată în anul 1671 de Antonie Vodă din Popești (1669-1672) care, fiind bătrân și simțindu-și sfârșitul aproape, o sfințește înainte de a fi repictată, adăugându-i un nou hram: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Sub păstorirea Părintelui Stareț Daniil, noua obște a reînceput aducerea de jertfă și laudă duhovnicească Bunului Dumnezeu.
Pentru Mănăstirea Turnu, acesta – smeritul domnitor Antonie Voievod – rămâne cel mai important ctitor.
Sfântul bine-credincios Voievod și martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a cărui soție era nepoata lui Antonie Vodă rânduiește zugrăvirea bisericii domnești din Târgșor.
Mai târziu, domnitorul Grigorie II Ghika a închinat mănăstirea spitalului „Sfântul” al săracilor din București, la a cărui funcționare a contribuit cu fonduri importante.
Spre sfârșitul veacului XIX, obștea s-a risipit și vreme de peste 100 de ani, lăcașul a rămas în ruină. Această perioadă de decădere a mănăstirii este pricinuită de desele războaie ruso-austro-turce și de necucernicia oamenilor.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea ultimul stareț, Arhimandritul Ruvim, este nevoit să construiască o nouă biserica și chilii la celălalt capăt al moșiei mănăstirii, la Crângul lui Bot. Acesta moare in chip misterios, iar obștea monahală de atunci se risipește.
În anul 1997, pentru rugăciunile sfinților ctitori, Bunul Dumnezeu luminează pe câțiva clerici care cer reactivarea mănăstirii în iunie 1997 vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist cu a cărui binecuvântare sfântul locaș reînvie.
S-a decis astfel reactivarea Mănăstirii Turnu, din localitatea Târgușoru Vechi, județul Prahova, iar pentru aceasta ascultare a fost formată o mică obște provenită din Mănăstirea Sfântul Nicolae – Sitaru. În august 1997 se transferă primii trei viețuitori (de la Mănăstirea Sfântul Nicolae – Balamuci Sitaru), care reînnoadă firul sfintelor slujbe după tipicul mănăstiresc.
Pe un teren de câteva hectare se mai vedeau ruinele a trei biserici. Peste tot șanțuri și dâmburi rămase în urma cercetărilor arheologice. Ctitoria lui Țepeș și Antonie Vodă era mai întreagă, chiar dacă uneori vacile se mai adăposteau de ploaie înăuntru. Lângă ea, fundațiile și beciurile caselor domnești și a chiliilor năpădite de buruieni și lăstăriș. La drum, se vedea încă Biserica Albă ridicată în secolul XIV de negustorii brașoveni, ruinată și ea și răscolită de studiile arheologice întreprinse.
Tot la drum, fundația bisericuței atribuite lui Vladislav al II-lea. Mai departe, in câmp Biserica Roșie cu hramul Adormirii Maicii Domnului ctitorită de Mihnea Turcitul. Mult spus biserică. Un singur perete, cel sudic, mai era în picioare, deși în sat mai trăiesc oameni care au fost botezați în ea.
Aceasta era cumplita priveliște pentru ceea ce purta pompos numele de „Rezervația arheologică de la Târgșorul Vechi”. Datorită acestui „nume”, o întreagă serie de lupte ale vrăjmașului s-au ridicat. S-a spus că întreaga zonă este o rezervație arheologică și ca monahii nu au ce căuta.
Deși Inspectoratul de Cultură Prahova aprecia încă din 1997 ca „reluarea vieții monahale pe acele locuri reprezenta o șansă pentru patrimoniul cultural național și european de a se păstra și a fi pus în valoare”, poziție împărtășită întru totul de Secretariatul de Stat pentru Culte și Direcția pentru Agricultură și Alimentație Prahova, Consiliul Județean dimpreună cu Muzeul de Istorie și Arheologie a exercitat permanent mari și constante presiuni asupra tuturor factorilor decizionali pentru alungarea obștii.
În cele din urmă, după îndelungi eforturi și îndelunga răbdare, credința că Dumnezeu nu va lipsi locul de permanenta rugăciune a monahilor a dat roade, monahii dobândind toate cele necesare.
Biserica lui Antonie Vodă a fost refăcută, după proiectul cunoscutului arhitect Călin Hoinărescu. A urmat fresca care a fost restaurată și completată extrem de frumos de pictorul Romeo Andronic. A fost montată și catapeteasma, la rândul ei o operă de artă. Comisia Națională a Monumentelor Istorice a aprobat funcționarea mănăstirii în vechea ei vatră și a avizat proiectul de reconstruire a chiliilor și stăreției.
Ne închinăm și în Biserica lui Antonie Vodă și la Racla cu Sfinte Moaște (Sf. Nicolae, Sf. Haralambie, lemn din Sfânta Cruce)
Prezența mănăstirii a dat viață locului și viața merge înainte. Răbdarea și perseverența în ascultare au învins. Un merit deosebit îl are starețul Valentin Mâțu, care a reușit să dea viață acestor locuri, prin rugăciune, perseverență și mai ales, prin credință puternică.
În incinta Mănăstirii funcționează Centrul Socio-cultural Sfinții Martiri Brâncoveni și Centrul Socio- Medical Sfântul Dorothei.
Deși norii grei amenință, ieșim din curtea mănăstirii și mergem să aruncăm o privire către situl arheologic și muzeul, a cărei clădire este sub formă de biserică, din cărămidă roșie.
Modul deosebit de organizare și gospodărire a acestei mănăstiri, ne-au impresionat pe toți, în special pe cei mai tineri, așa că vom păstra amintirea acestei Sfinte Mănăstiri în câteva fotografii.
Plecăm de la Măn. Turnu de Prahova, iar norii care ne tot amenințau încep să se descarce năvalnic, printr-o ploaie torențială. Tot timpul, până la Măn. Ghighiu a plouat.
Ajungem la Mănăstirea Ghighiu. Ploaia a încetat și, ocolind bălțile, intrăm pe poarta mănăstirii. Biserica mare este în renovare, așa că ne îndreptăm spre Biserica din cimitir, unde ne închinăm la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, apoi în Paraclisul din partea de Nord, la Icoana Maicii Domnului Siriaca și la Racla cu Sfinte Moaște (Sf. Haralambie, Sf. Clement, Sf. Mc.Trifon, Sf. Cuv.Dimitrie Basarabov).
Câțiva dintre pelerini ajung și în cimitir, apoi la izvor.
Plecăm spre Mănăstirea Țigănești. Intrăm să ne închinăm în Biserica mare. Suntem întâmpinați de maica ghid, care ne prezintă informații despre istoricul Mănăstirii și diversele activități care se desfășoară în cadrul acesteia.
Ne închinăm la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul și la Racla cu Sfinte moaște (părticele din moaștele Sf. Elefterie, Sf. Haralambie, Sf. 40 Mucenici, Sf. Marina, Sf. Artemon).
Ne îndreptăm spre București. Drumul este suficient de aglomerat la intrarea în Capitală, dar experiența rutieră și priceperea șoferului nostru, dl. Ștefan fac posibil ca în jurul orei 19,30 să ajungem lângă Biserica Popa Rusu.
Dăm slavă lui Dumnezeu, pentru minunile pe care le-a făcut în această zi, pentru vremea bună pe care ne-a dat-o, pentru că deși în București și Ploiești plouase abundent, noi am reușit să „ne strecurăm” neudați, pentru a ne îmbogăți duhovnicește și a ne umple plămânii de aer curat (rezumat al cuvântului părintelui Alexandru).
Mila lui Dumnezeu să fie cu noi toți!
Elena Grigorescu