Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viaţa noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l‑ar fi putut face aghiuţă.
Alteori lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm examene şi, în loc de rău, diavolul ne face bine. Aduceţi‑vă aminte de Bătrânul Filaret care spunea: „Fiule, astăzi n‑am avut nici o ispită, m‑a părăsit Dumnezeu!” Voia să se lupte în fiecare zi cu ispitele, ca să fie încununat de Hristos.

Unul puternic, ca Bătrânul Filaret, nu evită ispitele, ci Îi spune lui Hristos: „Trimite‑mi, Hristoase al meu, ispite, şi dă‑mi şi curaj ca să mă lupt cu ele”. Însă unul slab va spune: „Nu îngădui, Hristoase al meu, să fiu ispitit!”. Şi nu ne duce pe noi in ispită…Noi însă, de multe ori, atunci când avem o ispită spunem: „Ei, sunt şi eu om. Nu mai pot suporta!”, în timp ce ar trebui să spunem: „Eu nu sunt om. Sunt un ticălos. Dumnezeul meu, ajută‑mă să mă fac om!”. Nu spun ca să fugim noi după ispite, ci, atunci când vin, să le înfruntăm cu răbdare şi rugăciune.

Continuarea →

Gheronda, spuneți-ne ceva despre cum ne ocrotește Maica Domnului.

Să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut în Rusia. Două mănăstiri vecine dintr-o regiune a Rusiei erau despărțite de o linie de cale ferată. Odată, la hramul uneia dintre mănăstiri au venit și monahii de la cealaltă mănăstire, care s-au îmbătat la masa de hram.

Întorcându-se la mănăstirea lor, monahilor li s-a făcut somn. Așa că s-au culcat între liniile de cale ferată și, beți fiind, au adormit îndată. Atunci Maica Domnului s-a arătat șefului de gară și i-a spus: „Pe porcușorii mei îi va tăia trenul”. „Ce înseamnă asta?”, se întrebă acela, „Ce porcușori va tăia trenul?”. Însă Maica Domnul i s-a arătat a doua oară și i-a spus la fel: „Pe porcușorii mei îi va tăia trenul”.

„Bre, ce porcușori?”, se tot întreba șeful de gară. Credea că este vreo turmă de porci printre șinele de cale ferată. A mers să vadă ce este și i-a găsit pe acei monahi dormind. A apucat să-i trezească înainte de a trece trenul, care i-ar fi omorât.

Vedeți, Maica Domnului, ca o Mamă bună, îi ocrotește și poartă de grijă și de copiii ei cei neastâmpărați.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Vol. VI. Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 87-88)

Mă numesc Stavritsa Zahariou și sunt greco-americană. În 1969 am mers ca misionară în Africa. Am 75 de ani și 15 ani dintre aceștia i-am petrecut în Africa, aproape de frații noștri în suferință, împrăștiind sămânța Evangheliei lui Hristos. Am domiciliul permanent în Nairobi, Kenya, și de acolo merg în Kampala, Cameroon și în alte locuri unde este nevoie să fie împrăștiată sămânța Evangheliei.

Sunt misionară a Arhiepiscopiei Americii. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor filantropi, am construit 12 biserici pe Continentul Negru. A zecea biserică pe care am construit-o am închinat-o Arhanghelului Mihail și am vrut să pictez icoana lui, copie a icoanei de pe poarta de nord a Patriarhiei. Tocmai terminam icoana de zugrăvit, când a venit poștașul și mi-a adus o scrisoare de la Părintele Sotirios Trampa. Îl cunosc pe părintele arhimandrit pentru faptul că este de mulți ani misionar în Koreea și a deținut și funcția de predicator al Mitropoliei noastre, precum și funcția de Protosinghel al Arhiepiscopiei din Atena, între anii 1968-1973.

Continuarea →

• Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple.
• Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească ițele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlcește cu răbdare. Aceasta situație nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura…
Continuarea →

Războiul trebuie dus neîntrerupt, cu curaj și pe tot frontul

De voiești a birui pe inamicii tăi mai repede, e nevoie să lupți, frate, curajos cu toate patimile tale: mai ales în contra egoismului, obișnuindu-te a întâlni ca pe niște prieteni necazurile ce ți le poate face lumea. Când un om nu recunoaște absoluta necesitate a acestui război cu sine, și când îl socotește lucru de nimic, s-a întâmplat și întotdeauna se întâmplă că biruințele sunt grele, rare, nedepline și nestatornice.

Continuarea →

„Stăteam pe iarbă și ne sărutam. Probabil că zâmbești. Să stăm pe iarbă și să ne sărutăm, atât. Voi, tinerii de astăzi, vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, ține minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și emoții subtile. Nu numai specii de animale dispar, dar și specii de simțăminte. Dacă ești destul de deștept, nu vei deplânge trecutul pentru ceea ce acesta nu a cunoscut, ci te vei compătimi pe tine pentru ceea ce trecutul a cunoscut” (John Fowles, Magicianul, trad. de Livia Deac și Marian Chițoran, Iași, Ed. Polirom, 2002, p. 147).

În zilele de 6 și 7 octombrie va avea loc cel mai important referendum din istoria noastră. Referendumul familiei. Referendumul păstrării emoțiilor și sentimentelor curate dintre un bărbat și o femeie. Pasajul scris mai sus provine din scrierea unui romancier englez care toată viața s-a declarat ateu. Dar chiar și el a înțeles că viața de cuplu trăită exclusiv trupesc este o tragedie cu consecințe incalculabile pentru om. Când singura satisfacție în viața de cuplu este cea sexuală, despărțirea este aproape. Poate că oamenii vor mai continua să formeze un cuplu de fațadă, dar povestea lor de iubire s-a terminat. De asemenea, atunci când oamenii nu au nici un fel de opreliști în ceea ce privește viața lor sexuală, aventurile lor se înmulțesc, experimentele din acest punct de vedere nu mai pot fi ținute în frâu, iar viața în doi devine o himeră. Omul devine instinctual, animalic. A răspunde „da” pe 6 sau 7 octombrie înseamnă, poate, a ne mai acorda o șansă de a fi oameni și nu simpli robi ai plăcerilor noastre trupești…

Continuarea →

„Căsătoriile, aşa zis libere, fără lege şi fără binecuvântare nu sunt o întoarcere la natură, ci o decădere de la natura cea bună, o lucrare împotriva naturii”

Iisus Hristos a înmulţit pâinile şi peştii în pustie, prin semnul sfintei cruci, prin binecuvântare, «… căutând la cer, le-a binecuvântat …» (Mt. 14:19).

Prin rugăciune şi binecuvântare se săvârşesc toate Tainele Bisericii şi se primesc toate darurile lui Dumnezeu. Prin binecuvântare se săvârşeşte sfântul Botez şi se face pecetluirea cu darurile sfântului Mir; prin binecuvântare se dezleagă păcatele în Taina Pocăinţei şi se împlineşte prefacerea darurilor în Sfânta Cuminecătură; prin binecuvântare se sfinţesc preoţii şi se ung bolnavii în Taina sfântului Maslu; prin binecuvântare se consfinţeşte unirea mirilor în Taina Cununiei; prin binecuvântare se încep şi se încheie toate Liturghiile, toate slujbele şi toate rugăciunile noastre.

Continuarea →

În timpul sărbătoririi Înălţării Cinstitei Cruci, după doxologie, preotul ţine în mâini Cinstita Cruce şi iese prin uşa diaconească de miază-noapte, în urma paracliserilor care poartă lumânări aprinse.

În anul 1959, la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos, după ce s-a rostit prima ectenie a slujbei tradiţionale a Înălţării Cinstitei Cruci, care se săvârşeşte în mijlocul bisericii, când preotul se îndrepta spre partea cealaltă a analogului ca să rostească ectenia a doua, s-a apropiat de el brutarul mănăstirii, părintele Arsenie, ţinând în mână un vas cu puţin aluat făcut din făină şi apă, pe care l-a pus sub discul cu Cinstita Cruce.

Continuarea →

Viața în lumea cotidiană pare a fi, pentru mulți creștini, incompatibilă cu existența duhovnicească. Un serviciu dificil, o viață de familie încărcată cu multe responsabilități și griji, o permanentă pendulare între liniștea și pacea Sfintei Liturghii și a rugăciunii personale și tumultul activităților care ne încarcă nervos, ne supralicitează intelectual sau, pur și simplu, ne obosesc inutil. De multe ori, creștinii care au progresat spiritual se simt nelalocul lor în mijlocul acestei lumi, însă răspunsul la această „stânjeneală” sufletească nu este abandonul, renunțarea, ci complementaritatea pe care trebuie să o identificăm între elementele vieții duhovnicești și responsabilitățile acestei lumi. Mântuitorul ne oferă o poruncă esențială din acest punct de vedere: „Pe acestea trebuie să le faceți, iar pe celelalte să nu le lăsați” (cf. Matei 23, 23). După acest îndemn s-a călăuzit și unul dintre cei mai surprinzători oameni care au ocupat vreodată tronul Imperiului Bizantin: Nichifor al II-lea Focas.

Continuarea →