Sfinții Părinți ne atrag atenția asupra faptului că la vremurile cele de pe urmă vor exista foarte mulți înșelători și înșelați deoarece „duhul adevărului” nu va sălășlui acolo unde mândria, iubirea de sine și mai ales slava deșartă patronează. Avem de a face în zilele noastre cu mulți înșelători asemnea celor despre care Sfântul Igantie Briancianinov ne arată. Pentru că oamenii înainte de a căuta mântuirea – printr-o luptă cu omul cel vechi – caută spre minunății, spre vise și vedenii spre spectaculozitate, și sunt foarte ușor de înșelat.
Continuarea →

Cel mai adesea rostim rugăciunea Doamne miluiește într-un mod sec fără a conștientiza că rostind-o trebuie să fim pe poziția cerșetorului, a aceluia care este sigur de faptul că are nevoie de milă. Chiar și în Biserică uneori rostim / cântăm această rugăciune în chip triumfalist. Atunci când suntem în suferință avem frângerea inimii și ne poziționăm oarecum corect, ne punem în poziția aceluia care cu adevărat cere, cerșește de la Dumnezeu ceva. În alte condiții însă, când facem pocăință pentru propriile păcate și nemernicii nu ne jelim autentic, nu ne vedem chiar păcătoși, avem întotdeauna puncte de referință către alți semeni mult mai păcătoși decât noi. Din această perspectivă Simeon Kraiopoulos ne explică cum ne vindecă Dumnezeu, de ce îngăduie suferința ca o școală peste sufletul nostru. Și iată ce ne spune sfinția sa:
Continuarea →

Procesul de sporire duhovnicească presupune o coborâre în sine. Niciodată coborârea în sine nu a adus pe om la deznădejde, la depresie, la pesimism sau descurajare ci l-a ridicat. Sfinții Părinți spun în unanimitate ca urcușul duhovnicesc presupune o coborâre în sine, o apropiere de „Lumină” care ne face să vedem cu mai multă acuratețe mulțimea păcatelor și a patimilor din suflet. Părintele Simeon Kraiopoulos ne înștiințează despre cum lucrează puterile sufletești și din perspectiva psihologică, cum încercăm să ascundem din prea multa iubire de sine toate trăirile rele, le înăbușăm în „subsolul” ființei noastre fără să ne dăm seama de repecursiunile viitoare:
Continuarea →

Am citit despre un nefericit caz într-o uzină de avioane.
Un inginer încerca un nou motor cu reacție. Mergând în jurul mașinii ce funcționa, din neatenție a intrat în curentul de aer care l-a smuls de pe pământ și-l trăgea în direcția puternicului reactor. Asistentul inginerului, văzând priveliștea, imediat a oprit motorul. Alergând către tovarășul său de lucru ce căzuse la pământ, l-a găsit mort.

Continuarea →

La răspântie!
Omul este adesea greu încercat. Când se află la o răspântie a vieții, își spune: „dacă scap și din această încercare, omenia mea va crește. De aci înainte viața mi se va curge mai înțelept. Voi îndrepta tot ceea ce înainte vreme nu putem vedea că e rău, voi face numai bine. Voi cuprinde tot ce mă împrejmuie și voi modela frumos. Zilele să-mi fie luminate și clipa rodnică„.
Continuarea →

Nu ne vindecăm, nu ne izbăvim pentru că lucrăm potrivnic voii lui Dumnezeu. Avem înțelegeri greșite, comportamente deviate, cerbicii de tot felul și deși mărturisim că vrem să ne vindecăm, nu facem ceea ce trebuie în sensul adevărat, în duhul patristic ortodox. Ne văităm, căutăm sprijin la oameni, ne agățăm de tot felul de himere dar cu nici-un chip nu vrem să luăm medicamentul amar al deșertării de sine, al părăsirii patimilor, al luptei lăuntrice. Deși suntem încorsetați de necazuri, de tot felul de suferințe, totuși nu renunțăm la orgolii, mândrii, trufii și îndreptățiri de sine. Cu sinceritate și la rece socotind aceasta este o nebunie. Boala, suferința, neîmplinirea dorințelor este o pedagogie a lui Dumnezeu cu omul răzvrătit, și îngăduie aceste chinuri ca pe o școală a vieții până omul se smerește și strigă la Dânsul și pune început bun. Dumnezeu aceasta vrea de la noi, să ne schimbăm în bine și de aceea ne ajută prin Taina Suferinței. Părintele Simeon Kraiopoulos spunea enoriașilor în Biserică acestea:
Continuarea →

Am înțeles din scrierile Sfinților Părinți că Dumnezeu nu poate să-și calce cuvântul și de aceea odată ce a promis dreptate pentru cei ce aleg binele, împlinesc poruncile și se luptă să fie ceea ce au fost creați, tot așa va fi nevoit să pedepsească sufletele neascultătoare. Se spune ca iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Iadul este pedeapsa veșnică a celor ce nu și-au dorit să aibă părtășie cu El. Pe de de altă parte Sfinții Părinți spun că Dumnezeu nu pedepsește ci îndreaptă. A îndrepta presupune iubire, presupune atașament și fidelitate. Iadul în fond este rezultatul propriilor dorințe, propriilor fapte căci Dumnezeu cu siguranță nu-și dorește fii acolo. Sfântul Teofan Zăvorâtul legându-se de tâlcuirea unui text din Scriptură ne aduce aminte, ne conștientizează de acest pericol:
Continuarea →

Dacă am dori să concretizăm toată creația lui Dumnezeu într-un cuvânt acela n-ar putea fi altul decât: ARMONIE. Sfântul Ignatie Briancianinov culegând și sintetizând poruncile evanghelice și toate povățuirile marilor sfinți ai ortodoxiei ne propune o introspecție cu privire la relația noastră cu aproapele ca în acest fel să ne dăm seama dacă-L iubim pe Dumnezeu. Din același motiv și portalul nostru are ca motto spusele Sfântului Antonie cel Mare: „Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu…”. Am folosit această povață pe tapet spre a nu fi uitată și probabil ar trebui purtată ca un răboj de mare preț ca în fiecare clipă să-l putem privi și cugeta. Avem nevoie de bunele înțelegeri dar și de dorința obsesivă și puternică de a le împlini.

Continuarea →

Cuvânt către un reporter, despre incinerarea morților.
Mă întrebați din ce pricină Biserica Ortodoxă se împotrivește inicinerării morților? În primul rând, pentru că socotește gestul un abuz. Sârbii chiar și astăzi se cutremură gândindu-se la gestul răutăcios al lui Sinan-Pașa, care a ars trupul mort al Sfântului Sava, la Vrațar⁽¹⁾.
Oare oamenii ard trupurile moarte ale cânilor, cailor, pisicilor și maimuțelor? Eu n-am auzit de acest lucru! Am auzit și am am văzut că le îngroapă. Prin urmare, de ce să impui forțat inicinerarea trupurilor moarte ale oamenilor, care sunt stăpânii tuturor animalelor de pe pământ?
N-ar fi fost mai necesar , din orice punct de vedere, un crematoriu pentru animalele moarte, în principal în orașele mici, decât oameni?
Continuarea →