Data pelerinajului: 17 – 19. 06. 2011;
Pelerini: enoriaşi ai bisericii Popa Rusu şi creştini din alte parohi (28 persoane);
Destinaţia: câteva Manastiri din Moldova;
Scopul: să ne reculegem, apropiindu-ne mai mult de Dumnezeu.
Ziua întâi
După mai multe discuţii cu părintele diac. Cătălin Radu, fetele de la corul bisericii Popa Rusu (Loredana şi Ana – Maria), au primit binecuvântarea de a se ocupa de organizarea unui pelerinaj în zona Moldovei, în special la Mănăstirea Durău (un loc de o frumuseţe unică, care oferă pelerinilor prilej de rugăciune curată şi reculegere duhovnicească).
Acest pelerinaj cu „peripeţii”, deoarece a suserit două amânări, din motive binecuvântate, s-a putut finaliza datorită voii lui Dumnezeu şi strădaniei doamnei Elena Grigorescu, o persoană cu suflet tânăr şi cu experienţă de viaţă. Odată stabilite toate detaliile acestui pelerinaj, am pornit la drum în dimineaţa zilei de 17 iunie. Aveam ca puncte de vizitare următoarele mănăstiri: Văratec, Agapia, Neamţ, Secu, Sihăstria (cazarea fiind asigurată la M-rea Durău).
Am pornit la drum bineînţeles cu binecuvântarea Domnului, doamna Elena Grigorescu citind rugăciunile de dimineaţă. Pe drum ne-a oprit şi domnul poliţist, dar numai pentru un control la acte, aşadar nefiind probleme, am mers mai departe ascultând în taină Paraclisul Maicii Domnului. Primul popas a fost la un han, la ieşirea din Râmnicu Sărat, în jurul orei 8.30. Aici ne-am luat micul dejun din surse proprii, în mediul natural şi într-o atmosferă relaxantă.
Încet, încet ne apropiem de prima mănăstire din agenda noastră de pelerinaj. Doamna Elena Grigorescu ne citeşte un scurt istoric al Mănăstirii Văratec, de altfel acest lucru facându-l pentru fiecare mănăstire, pe care urma să o vizităm.
Aşadar, am poposit mai întâi la M-rea Văratec din jud. Neamţ, la poalele Munţilor Stânişoara – cuvintele fiind prea puţine pentru a descrie frumuseţea acestor locuri din Moldova. Este o mănăstire de maici, ea luând fiinţă prin sârguinţa maicii Nazaria de la M-rea Durău, în anul 1781. Biserica de zid are hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 August), cu o pictură deosebită şi o catapeteasmă sculptată în lemn de tisa şi poleită cu aur, lucrare de o mare însemnătate artistică, iar în ansamblul monahal se află şi Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” – secolul XIX, lângă care se găseşte mormântul Veronicăi Micle.
După ce ne-am închinat şi rugat la icoanele din cele două biserici, am făcut şi câteva poze, alţii au mâncat produse proaspete de patiserie făcute de măicuţe, cu un gust deosebit în comparaţie cu cele din Bucureşti, aşa cum a spus Vasilica, o altă fată de la cor.
Apoi, am pornit la drum către M-rea Agapia, cuhramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (8 noiembrie), aşezată pe valea pârâului Agapia – Topoliţa, la poalele culmii Măgura, aproape de M-rea Văratec. Mănăstirea Agapia este tot o aşezare monahală de maici, fiind singura mănăstire ortodoxă din România care poartă numele de „dragoste creştină”, numele ei provenind din grecescul „agapis”. Mănăstirea a preluat numele de la călugărul Agapie, care a construit în zona Neamţului o bisericuţă din lemn. Această mănăstire are o arhitectură deosebită, care îmbină stilul bizantin cu stilul neoclasic şi cu arta românească. Pictura este cu totul specială, fiind realizată de marele pictor Nicolae Grigorescu în anul 1858. Numai vizitând acest loc poţi admira frumuseţea picturii, liniştea şi bucuria de a te simţi mai aproape de Dumnezeu, Maica Domnului şi toţi Sfinţii.
Timpul trecea, iar noi mai aveam multe locuri de vizitat, astfel, că am pornit la drum spre M-rea Neamţ, locul în care am luat şi masa de prânz, într-un cadru natural.
Mănăstirea Neamţ, numită şi „Ierusalimul ortodoxiei române”, este o aşezare monahală de călugări, ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare la sfârşitul sec. al XV – lea şi are hramul Înălţarea Domnului. În incinta mănăstirii se află două biserici, Seminarul Teologic „Veniamin Costache”, un muzeu, o bibliotecă mănăstirească cu 18000 volume (fiind cea mai mare şi veche bibliotecă mănăstirească) ş.a. În biserică se află o icoană a Maicii Domnului, pictată în Israel, făcătoare de minuni, iar în pronaos se află moaştele Sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin ridicarea miraculoasă a pavajului de pe alee.
Cu mulţumire şi linişte sufletească pornim spre mănăstirea Secu, un alt aşezământ monahal de călugări, construit în anul 1602 de Nestor Ureche, pe locul unei mici sihăstrii, numite „Schitul lui Zosim”, fondat la anul 1564.
Mănăstirea are hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 August). Pelerinii pot vizita muzeul mănăstirii, numit Colecţia de obiecte bisericeşti de la Mănăstirea Secu. În biserica mare se află o icoană a Maicii Domnului oferită de către domnitorul Vasile Lupu. Icoana a fost adusă din Insula Cipru şi este cunoscută sub denumirea de Icoana Cipriota de la mănăstirea Secu. Această mănăstire are influenţe munteneşti în arhitectura sa moldovenească şi este reprezentativă pentru arhitectura moldovenească de la sfârşitul sec. al XVI – lea şi începutul sec. al XVII – lea.
De la Măn. Secu am mers spre mănăstirea Sihăstria, distanţa dintre ele fiind de 3 km. Manastirea Sihăstria este o mănăstire de călugări, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (8 Septembrie). În incinta mănăstirii este şi o biserica nouă, sfinţită în 1997, cu hramul „Sfânta Teodora de la Sihla” (7 august).
În această M-re a trăit Pr. Arhim. Cleopa Ilie, un mare duhovnic, care a povăţuit atât călugări, cât şi mireni. După ce am vizitat cimitirul în care se află mormântul Părintelui Cleopa, iar lângă acesta se află mormântul Părintelui Paisie Olaru, un mare duhovnic al Moldovei, vizitat de mulţi pelerini şi alţi părinţi, iar lângă cimitir se află biserica cimitirului, cu hramul „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ioan Evanghelistul”, am vizitat şi locul unde Părintele Cleopa îi îndruma duhovniceşte pe pelerini. Aici am fost întâmpinaţi de Părintele protosinghel Nifon Burlacu, care ne-a citit rugăciuni, ne-a spus câteva cuvinte de folos şi ne-a binecuvântat pe toţi. Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie bucuria duhovnicească, toţi eram liniştiţi şi bucuroşi că într-un timp atât de limitat am reuşit să vizităm locuri de o frumuseţe rară, la care oamenii nu ar fi putut lucra fără ajutorul lui Dumnezeu. Seara se apropia şi noi trebuia sa ne îndreptăm spre locul unde urma să poposim două zile, mănăstirea Durău. Mai aveam de parcurs 65 de km până la Durău, un drum frumos cu peisaje minunate ale înserării, cu o atmosferă plăcută. În autocar se auzeau cântări duhovniceşti, iar afară începuse o ploaie de vară, la care nu după mult timp s-a adăugat pe cer un măreţ curcubeu, ca o încununare a lucrării Marelui pictor – Dumnezeu. Ajunşi la mănăstirea Durău, am luat binecuvântare de la părintele Hariton pentru a ne caza. Înainte de a ne retrage în camerele noaste, am stabilit toate detaliile pentru următoarea zi, şi anume că întâlnirea va fi la ora 8.00 la biserică, pentru participarea la Sfânta Liturghie.
Aceasta a fost prima zi de pelerinaj, o zi lungă şi frumoasă de vară, plină de bucurii duhovniceşti, amintiri de neuitat.
Ziua a doua
Ziua a început cu participarea pelerinilor la Sfânta Liturghie, ea fiind oficiată în biserica mănăstirii Durău, cu hramul „Buna Vestire” (25 martie). Biserica are o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, la care mulţi pelerini vin să se roage cu credinţă, dar şi o pictură deosebită. La slujbă, o parte din cântările de la strană au fost interpretate de Maica stareţă Raisia, înzestrată de Dumnezeu cu o voce frumoasă şi deosebită. Sfânta Liturghie este cea care uneşte cerul cu pământul, este cea care ne face să trăim pe pământ ca în cer. La Liturghie avem posibilitatea să spunem cuvintele: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta”, prin acestea Îl mărim pe Dumnezeu, Îl lăudăm, aşa precum o fac îngerii şi Sfinţii în Împărăţia Sa. După ce ne-am rugat şi L-am lăudat pe Dumnezeu prin participarea la Sfânta Liturghie, Pr. Hariton ne-a condus la trapeză unde am luat masa de pomenire a morţilor, savurând gustoasa mâncare pe care maicile o pregătesc cu multă râvnă şi dragoste (pelerinii care ajung la M-rea Durău constată ca mâncarea este cu totul deosebită). După masă ne-am odihnit puţin, după care ne-am întâlnit în curtea mănăstirii, pentru a porni în drumeţie, de data aceasta pe jos, fiind sătui de maşini, aglomeraţie, praf ş. a. A trebuit să luăm o decizie importantă, pentru că în acest pelerinaj au mers şi persoane de vârsta a doua, care nu aveau puterea fizică de a parcurge un traseu mai dificil; am avut de ales între a merge pe munte până la cascada Duruitoarea sau a merge pe un drum de maşină până la o poieniţă (oameni suntem, iar părerile sunt diferite!) majoritatea au decis să mergem înspre poieniţă. Pe drum, unii au abandonat traseul, părându-li-se lung şi greu, ceilaţi au continuat şi s-au bucurat de măreţia peisajului, care uneori te făcea să crezi ca eşti în altă lume. Aici se potrivesc următoarele versuri: „Călţuneilor le place, viaţa sus pe creste, pentru noi muntele este, tărâmul poveste… că remediul e unul singur, să iubeşti natura”. După ce am mers în jur de 5 km, am dat de o poieniţă frumoasă, în care ne-am odihnit, am făcut poze, ne-am bucurat de peisaj, iar Maria (mezina grupului) a strâns un superb bucheţel de flori. Nu am fi vrut să mai plecăm de acolo, dar timpul ne presa şi trebuia să mergem la cină, apoi să participăm la slujba de seară, unde cu toţii doream să fim prezenţi, aşa că am pornit la drum, de data asta puţin mai obosiţi, dar cu bucuria de a fi în mijlocul naturii şi a ne bucura de panorama muntelui Ceahlău. Gospodinele grupului au cules muguri de brad şi floare de soc, pentru a le prelucra acasă. După cina gustoasă, la sala de mese a Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” şi un mic repaus, pelerinii s-au pregătit pentru slujba de sâmbătă seara, o slujbă cu totul deosebită, deoarece reuneşte Vecernia, Litia şi Utrenia (Priveghere). După slujbă, pelerinii s-au retras în camere pentru odihnă, pentru că oboseala se resimţea şi urma o nouă zi, plină de evenimente duhovniceşti.
Ziua a treia
Ziua a început prin a ne strânge lucrurile şi a ne pregăti de slujba, care avea să înceapă tot la ora 8.00 (maicile rostesc rugăciuni speciale şi un Acatist), apoi urmează Sfânta Liturghie, oficiată de Pr. Hariton, alături de un alt preot şi un diacon. După slujbă, am luat prânzul, după care am mers la biserică ca să luam binecuvântare de la Pr Hariton, ţinându-ne şi un scurt cuvânt de învăţătură. Părintele ne-a sfătuit „să ne rugăm tot timpul, indiferent dacă ne aflăm în maşină, la servici sau cu treabă acasă. Rugăciunea este cea care ne ţine în permanentă comuniune cu Dumnezeu, Creatorul nostru. Ne-a îndemnat să avem răbdare unii cu alţii (tinerii cu bătrânii şi invers), să mergem la biserică şi să ne întâlnim mai des pentru că „acolo unde sunt doi sau trei în numele Domnului, este şi El cu ei”. După care, părintele ne-a oferit şi bucuria de a face o poza cu grupul de pelerini.
Dacă ajungi la Durău, îţi doreşti să nu mai pleci, iar dacă pleci, cu siguranţă îţi vei dori să te reîntorci. Îţi oferă ceva pentru suflet, ceva unic, care te face să te simţi un om mai bun, mai liniştit, mai curat.
De aici, ne-am îndreptat spre Bicaz, iar la distanta de 14 km spre Piatra-Neamţ, se află M-rea Pângăraţi, o mănăstire de călugări, aşezată pe muntele Botoşeanu, înfiinţată la anul 1560 pe locul unui schit de voievodul Alexandru Lăpuşneanu. În incinta mănăstirii sunt ridicate multe clădiri (chilii, clădiri – anexă ş.a) şi ziduri măreţe, ceea ce face ca locul monahal să fie un adevărat ansamblu monumental. Biserica nouă, cu hramul Sfinţilor Români, sfinţită în anul 2010, are în interior o pictură cu totul deosebită, personal mărturisesc că nu am mai văzut o biserica aşa frumoasă. Pe pereţi sunt pictaţi marii părinţi ai bisericii, ţinând în mână pergamente cu învăţături de credinţă, de exemplu, în partea stângă de la intrarea în biserică îl vei vedea pe Sf. Ier. Pahomie al Romanului, având în mâna un pergament cu următoarele cuvinte: „Atunci când ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uită, iar când le uitam noi, Îşi aduce aminte Dumnezeu de ele”. Tot pe partea stângă se află o icoana a Sfintei Ana cu Sfânta Fecioară Maria în braţe (icoana făcătoare de minuni). Dacă te uiţi atent la pictură şi citeşti cu atenție toate mesajele scrise acolo, simţi că te afli într-o lume nouă, care îţi oferă bucurie, linişte şi pace sufletească.
De la Pângăraţi, am plecat spre mănastirea Bistriţa – Neamţ, mănăstire de călugări, care are o valoare istorică şi arheologică, datând de la sfârşitul sec. al XIV – lea, în vremea domniei lui Petru I Muşat. Hramul bisericii este Adormirea Maicii Domnului, în interior se găseşte o icoană a Sfintei Ana cu Maica Domnului în braţe, făcătoare de minuni. Aici sunt înmormântaţi: Alexandru cel Bun, soţia lui Ana, Alexandru – fiul lui Ştefan cel Mare s.a.
Aceasta a fost ultima mănăstire pe care am vizitat-o în cele trei zile, de aici am pornit înspre oraşul Piatra Neamţ, un loc curat, liniştit şi frumos.
Cuvintele sunt prea sărace, pentru a descrie ce am văzut şi ce am simţit în cele trei zile de pelerinaj. De aceea, mă opresc aici, iar în loc de sfârşit vă prezint o fotografie cu pelerinii şi următoarele cuvinte: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.
Imagini din pelerinajul din Moldova