Doi oameni.
Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
– Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
– Tu vecine, eşti mai bun ca mine…
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Ce te costă?
Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
– Ce te costă să fii bun şi milostiv?
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
– Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere.
Împăratul îl întrebă:
– Cum asta?
– Foarte bine – răspunse înţeleptul – această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină.
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

Cămila şi punga cu aur
Un arab creştin a cumpărat de la un turc, o cămilă. Când scoaseră şeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui:
– Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogaţi.
Tatăl le răspunse:
– Aţi cumpărat şi această pungă de la turc?
– Nu …
– Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeţi aşadar şi duceţi-i-o, căci aşa-i cinstit şi frumos…
Copiii ascultară şi duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulţumi, zicându-le:
– Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinaţi voi.
Şi dădu fiecăruia, câte un dar.

Ce-i mai mare?
Ce-i mai mare: cinstea sau averea?
Un om înţelept şi credincios a zis:
E mai mare cinstea … Dacă ai pierdut averea, o poţi face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poţi căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta.

Cine-i mai fericit?
Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creştinilor, trimise pe fiul său la unul din preoţi, cu rugămintea să-l înveţe religia creştină, ca apoi să-l boteze.
Preotul, mirat, s-a dus la părintele copilului şi l-a întrebat:
– Cum, e adevărat că vrei să învăţ pe copilul tău religia lui Hristos?
– Da, răspunse necredinciosul.
– Glumeşti? îl mai cercă preotul.
Dar el zise cu glas înmuiat de tristeţe:
– Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine.

(Fragment preluat din cartea: Al. Lascarov-Moldovanu – Viața crestină în pilde)