Minunile Maicii Domnului (MINUNEA a 56-a)

Pentru aceea care a înviat din morţi ca să-şi mărturisească păcatul cel ascuns

Era o femeie măritată cu bărbat, însă îmbunătăţită cu viaţa şi aşa de cinstitoare de Dumnezeu, încât trăia la casa ei ca într-o mănăstire. Şi totdeauna se ducea la biserică, da milostenie, postea şi alte fapte bune făcea. Numai un păcat a făcut pe care nu l-a mărturisit nimănui niciodată, ticăloasa. Şi de multe ori ar fi vrut să-l spună duhovnicului şi se ducea înadins la el pentru asta, însă după ce-şi mărturisea celelalte păcate se ruşina şi nu-l spunea.
Deci sta ea de multe ori înaintea icoanei Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei plângând nemângâiată şi se ruga milostivirii Ei să-i ierte greşeala sa.

Iar mai pe urmă, a murit femeia, fără să-şi fi mărturisit la oameni fărădelegea aceea. Şi pentru că aşteptau pe o fiică a ei care era plecată de acasă într-un alt oraş, n-au îngropat-o până a treia zi. Deci, când îi cânta prohodul în biserică (o! înfricoşate-s minunile Tale, Doamne!) a înviat cea moartă şi a şezut în sicriu zicând acestea: „Mare este puterea ta, pururea Preafericită Stăpână!”.

Apoi, zicând să-i aducă pe duhovnic a mărturisit lui păcatul cel ascuns, după care a zis în auzul tuturor: „Eu, ticăloasa şi nepriceputa, fiindu-mi ruşine, n-am mărturisit un păcat pe care îl făcusem; am plâns însă amar în fiecare zi cu multă zdrobire de inimă, şi m-am rugat pururea Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu să facă milă cu mine să nu fiu muncită veşnic pentru fărădelegea aceea. Deci, îndată ce a ieşit din trup ticălosul meu suflet, ca nişte lupi turbaţi m-au răpit diavolii râzând de păcatul meu cel ascuns şi bucurându-se, căci socoteau că au să mă stăpânească. Iar dacă au ajuns cu mine în munca iadului, unde întunericul era nepătruns şi chinuirea neasemănată, iată că a venit Mijlocitoarea celor ce se pocăiesc şi împărăteasa îngerilor, care strălucea mai mult decât soarele şi a gonit tot întunericul locului aceluia cu în nemărginita lumină a Dumnezeirii Ei. Atunci, ocărând pe spurcaţii diavoli că m-au luat fără de porunca Domnului, m-a luat din mâinile lor, zicând: „Să o ducem la Dreptul Judecător şi ori ce va hotărî milostivirea Lui se va face”.

Apoi a zis către mine: „Nu te teme fiică, eu sunt ajutătoare ţie”.

Iar dacă am ajuns la Stăpânul Hristos, L-am văzut şezând pe scaunul Slavei Lui, foarte necăjit asupra mea şi pornit spre mânie, ca să mă trimită în munca cea veşnică. Atunci Stăpână mea cea mult lăudată i-a zis lui cu multă smerenie: „Mă cuceresc şi rog bunătatea Ta, Preamilostive al meu Fiu şi Dumnezeule mult îndurate, pentru milostivirile îndurărilor Tale şi pentru sângele cel prea-scump pe care l-ai vărsat pentru păcătoşi, iartă pe acest suflet ticălos, că ştii câtă evlavie are către mine şi câte lacrimi a vărsat înaintea icoanei mele plângându-şi fărădelegea sa”.

Iar Domnul i-a răspuns: „Ştii prea iubita mea Maică ca nimeni nu poate să se mântuiască fără de taina mărturisirii cea mântuitoare pe care nepriceputa aceasta a defăimat-o iar acum nu este cu putinţă să o iert, că în iad nu este pocăinţă”.

Iar Stăpâna i-a răspuns: „Adevărat este, Fiul meu cel Prea-dulce, nimeni nu poate să se mântuiască fără de mărturisire, însă Tu eşti Acela ce Stăpâneşti viaţa şi moartea şi Ţie toate îţi sunt cu putinţă. Rogu-mă dar Ţie, adu-ţi aminte de multele faceri de bine pe care le-a săvârşit ticăloasa şi mai ales dorirea cea înfocată, dragostea şi credinţa cea mare pe care o are către mine şi arată către dânsa milostivirea cea nemărginită care covârşeşte toate fărădelegile”.

Atunci El i-a răspuns „Pentru ca să nu te supăr, O! Maica mea, poruncesc să se întoarcă sufletul în trupul ei, ca să-şi mărturisească păcatul ei şi apoi să aibă iertare.

Aceasta zicând Stăpânul, m-a dus îngerul meu şi am înviat după cum mă vedeţi şi peste puţin iarăşi am, să mor. De aceea vă rog pe voi, pe toate rudeniile şi prietenii mei şi pe tine, prea iubita mea fiică, lăsaţi lacrimile că din acestea nici un folos nu am. Liturghii însă, cât de multe să daţi şi milostenii să faceţi pentru mine şi vă păziţi, pentru dragostea lui Dumnezeu în viaţa voastră, ca să nu greşiţi nimic şi vă mărturisiţi cu deamănuntul şi deplin toate păcatele”. Acestea zicând, s-a odihnit întru Domnul.

Iar dacă ar întreba cineva pentru ce în partea a doua a cărţii Amartolonsotiria11 ( cartea “Mântuirea păcătoşilor”), se scrie la Cap. 7 cum că trei femei s-au muncit pentru aceeaşi pricină, adică cum că fiecare a săvârşit acelaşi păcat şi fiindcă nu s-au mărturisit de aceea s-au muncit, pentru ce n-au dobândit iertare şi acestea, ca cea arătată mai sus, mai ales că acestea erau monahii în mănăstire şi au făcut mai multe fapte bune decât aceea care a trăit în lume cu bărbat, la această întrebare vă dau răspuns, că judecăţile lui Dumnezeu sunt nepătrunse şi nu suntem noi vrednici să înţelegem judecăţile Lui.

Să ştiţi că femeia cea mai sus zisă nu s-a mântuit prin posturi, prin milostenii sau prin alte fapte bune pe care le avea, pentru că orice facere de bine ar săvârşi cineva când se află în vreun păcat de moarte nemărturisit, nu se mântuieşte, precum au păţit-o monahiile cele mai sus arătate, iar spre aceea s-a milostivit Marele Dumnezeu numai pentru multa dragoste şi evlavie pe care o avea către Preacurata Maica Lui.

Din aceasta dar să cunoaştem cât de mult folos capătă acela care are evlavie către Dânsa, şi după cuviinţă o cinsteşte şi se închină Ei şi se roagă în fiecare zi (…). Amin.

(Din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede