Tăbăcarul din Alexandria

Odată fericitul Antonie se ruga în chilia sa și a auzit un glas:

– Antonie! Tu încă nu ai ajuns la măsura tăbăcarului care trăiește în Alexandria!

Auzind aceasta, starețul s-a sculat dis-de-dimineață și, luându-și toiagul, a plecat în grabă la Alexandria. Când a ajuns la bărbatul care i-a fost indicat, acesta a fost extrem de mirat văzându-l la sine pe Antonie. Starețul i-a spus tăbăcarului:

– Spune-mi faptele tale, căci pentru tine am venit aici părăsind pustia.

Tăbăcarul a răspuns:

– Eu nu știu să fi făcut vreodată ceva bin; din această pricină, în fiecare dimineață, când mă scol din patul meu, înainte de a ieși la lucru îmi zic în sinea mea: toți locuitorii din acest oraș, de la mic la mare, vor intra în Împărăția lui Dumnezeu pentru virtuțile lor, și numai eu singur voi merge în chinul veșnic pentru păcatele mele. Aceleași cuvinte le repet în inima mea și înainte de a mă culca.
Auzind acestea fericitul Antonie a răspuns:

– Cu adevărat, fiul meu, tu, ca un negustor care caută mărgăritare bune (Matei 13, 45-46), șezând liniștit în casa ta ai dobândit Împărăția lui Dumnezeu; iar eu, deși toată viața mea o petrec în pustie, nu am dobândit rațiunea duhovnicească, nu am ajuns la măsura conștiinței pe care tu o exprimi în cuvintele tale.

(Text preluat din cartea ”320 pilde creștine” – Editura Egumenița 2021)