“N-am conștientizat că diavolul a hotărât să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Este hotărât să lucreze astfel ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să intre în lume neliniștea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că știe că timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).

Lumea arde. Pricepeți asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul încât de s-ar aduna toți pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească. N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie, ca să se milostivească Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci când se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiți să se întoarcă la Dumnezeu și să-L roage să trimită o ploaie puternică, ca să se stingă. Așa și pentru văpaia duhovnicească pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugăciune ca Dumnezeu să ajute.

Toată lumea se îndreaptă spre a ajunge un singur caz. O încurcătura generală. Nu poți spune: “Într-o casă s-a stricat puțin fereastra, sau altceva, să o repar”. Toată casa este în dezordine. S-a stricat tot satul. Situația a scăpat de sub control, numai de sus mai e nădejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu șurubelnița, cu mângâierea mâinii Sale ca să repare. Lumea are o rană care s-a îngălbenit și trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine. Se coace răul, ca atunci în Ierihon (Isus Navi 6,24) când a fost gata pentru dezinfecție.

Suferințele lumii sunt fără sfârșit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mea mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de neliniște, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorțuri, unii falimentari, alții bolnavi, unii accidentați, alții cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai puțin cu toții, sărmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferințe de dincolo, îi trag băncile, îi scot din case, cu grămada și nu pentru o zi sau pentru două. Sau dacă un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sănătoși, se îmbolnăvesc din pricina acestei situații. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paște!

Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare el se interesează de ceilalți și nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicești… De multe ori, atunci când rostesc rugăciunea: “Doamne Iisuse” – văd copilași mici, sărmanii, cum trec pe dinaintea mea mâhniți și se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune, pentru că au probleme, greutăți în familie și cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeași frecvență, și astfel comunicăm.

Liniștea care stăpânește mă neliniștește. Se pregătește ceva. N-am înțeles bine în ce ani trăim, nici nu ne gândim că vom muri. (…) Este trebuință să facem multă rugăciune cu durere, ca Dumnezeu să intervină. S-o luăm în serios și să trăim duhovnicește. Anii sunt foarte grei. A căzut multă cenușă, zgură, nepăsare. E nevoie de mult suflet, ca ele să dispară. (…) Intră unele boli europene și înaintează spre mai rău. (…) Iar noi dormim în opinci. Nu spun să luăm pancarte, ci să întoarcem rugăciunea noastră, preîntâmpinând marele pericol ce îl așteptăm și să ne înălțăm mâinile către Dumnezeu. (…) Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre înlăuntrul vostru neliniștea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aștepta, ca să luăm măsurile necesare și să ne pregătim. Viața noastră să fie mai calculată. Să trăim mai duhovnicește. Să fim mai iubitori. Să ajutăm pe cei îndurerați și pe săraci cu dragoste, cu durere și cu bunătate…

Trec anii și ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Dacă cineva nu este puțin întărit, cum va putea oare înfrunta o situație grea? Dumnezeu nu i-a făcut pe oameni nepricopsiți. Trebuie să cultivăm mărimea de suflet. Intr-adevăr, dacă se va face o zguduitură, Doamne ferește, câți vor sta în picioare? (…) Căutați să vă îmbărbătați. Strângeți-vă puțin. Văd ce ne așteaptă și de aceea mă doare. Nu vă lăsați slobozi. Știți ce trag alți creștini în alte părți? (…) Acest duh slobod care există … este o mare lipsă de recunoștință.

Astăzi vezi o lume fiartă (…) Pe creștini trebuie să-i caracterizeze agerimea duhovnicească și noblețea, jertfa. (…) Însă acești ani sunt ca o oală care fierbe și șuieră. E nevoie de o obișnuință cu viața grea, de vioiciune, de bărbăție (…) Să vă pregătiți de acum, ca sa puteți înfrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: “Fiți gata”? Astăzi, când trăim în niște ani atât de grei, cu atât mai mult trebuie să fim de trei ori mai pregătiți. Nu este numai moartea năprasnică cea pe care va trebui să o înfruntăm, ci sunt și alte primejdii. Să alungăm așadar aranjarea noastră. Să lucreze mărimea de suflet. Să existe duh de jertfă. Acum văd ceva care este aproape să se întâmple, dar se amâna mereu. Numai amânări mici. Cine le face? Oare Dumnezeu îmbrâncește? Hai, încă o lună, două… Situația așa merge. Dar deoarece nu știm ce ne așteaptă, pe cât puteți, să cultivați dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decât toate: să aveți între voi dragoste adevărată, frățească, nu mincinoasă. (…)

Să ne pregătim. Dacă nu seamănă omul, cum va da Dumnezeu să crească grâul său? Omul trebuie să semene și potrivit cu ce va semăna, Dumnezeu va da. Și în armată se spune: ‘Fii gata!‘. Când este cineva gata? Atunci când armata este în așteptare, și militarii sunt mereu gata, cu încălțămintea lor, cu armele lor, cu corturile, așteptând ordinul.(…)

Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înțeleagă asta. Lucrurile înaintează tac-tac. Ce ne așteaptă nu știm. Toată această situație ce s-a înstăpânit ne vorbește în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim pe rugăciune și să luptăm împotriva răului prin rugăciune. (…)

Trebuie să ne doară. Oare poate persista o ispită sau o stare grea dacă se roagă călugării cu inima? Cu toate că trecem prin ani grei văd că în mănăstiri domnește un duh… de veselie! Lumea arde. (…) Noi ne trecem vremea cu plăcere și celălalt între timp moare. (…) Toată temelia este calitatea rugăciunii. Rugăciunea trebuie să fie din inima, să se facă din durere. (…) Cheia reușitei este ca pe om să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână și rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar și cu un suspin faci rugăciune din inimă. (…)

Din păcate, unii „cunoscători” înfașă pe fiii lor duhovnicești ca pe niște prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească. „Nu vatămă asta; nu-i nimic. E suficient să credeți lăuntric”. Sau spun: „Nu vorbiți despre subiectul acesta – despre buletine și pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii”. În timp ce de le-ar spune: „Să încercăm sa trăim mai duhovnicește, să fim mai aproape de Hristos și să nu vă temeți de nimic, și de va trebui vom și mărturisi” – îi vor pregăti oarecum. Dacă cineva cunoaște adevărul, își face probleme și se trezește. Îl doare pentru situația de astăzi, se roagă și ia aminte să nu cadă în cursă.”

(selecție de cuvinte din cartea părintelui Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”)