Pentru copilul pe care nu l-a ars focul

O femeie oarecare ce avea multă dragoste şi evlavie către pururea Fecioara Maria, săracă fiind de bogăţia trupească însă bogată de cea sufletească, avea un copil mic de un an.

Şi într-o zi, vrând să se ducă cu de mâncare la bărbatul său care lucra în ţarină, neavând ea pe nimeni în casă cu cine să lase pruncul s-a rugat Maicii lui Dumnezeu zicând: „Stăpâna mea, sub acoperământul şi paza Ta las pe fiul meu, că n-am pe altcineva ca să-l păzească, decât numai darul Tău ceea ce eşti Maica sărmanilor”.

Astfel rugându-se cu credinţă, s-a dus la slujba ei. Iar dacă a plecat, s-a întâmplat de a luat foc o casă a unui vecin şi de acolo s-a întins văpaia şi la casa ei.

Deci auzind ei din ţarină au alergat în grabă plângând moartea copilului lor. Şi ajungând acasă au aflat toată locuinţa prefăcută în cenuşă, afară de zidărie şi pardoseală.

Atunci socotind femeia cum că a ars copilul, plângea nemângâiată zicând: „O, preafericită Stăpâna! eu am dat cu credinţă pe fiul meu sub acoperământul şi ajutorul Tău; deci cum nu l-ai păzit nevătămat, Maică a milostivirii, ci l-ai lăsat de a pierit?”.

Însă căutându-l pe el l-a aflat viu, şi mult s-au înspăimântat pentru că nici un lemn sau haină din casă nu a rămas nears. Şi toţi cei de faţă au slăvit pe Dumnezeu, mulţumind pururea Fecioarei Maria, Maica sărmanilor care-i acoperă îi păzeşte şi-i izbăveşte din multe primejdii.

Pentru orbul ce s-a luminat

Un bărbat oarecare cu numele Didim ce se născuse orb din pântecele maicii sale era om foarte cinstitor de Dumnezeu şi cu fapte bune.
Şi atât de mult iubea biserica încât nu lipsea niciodată de la Utrenie şi Vecernie cum şi de la alte adunări pentru învăţătură care se făceau. Deci din multa cercetare, pentru că era din fire priceput şi ascuţit la minte, sau şi din dumnezeiescul dar, s-a făcut foarte învăţat; şi vorbea de multe ori cu ereticii şi cu iudeii şi toţi de dânsul erau biruiţi, neputând să-i stea nimeni împotrivă nici într-un chip.
Iar într-o zi, glăsuind o prea înţeleaptă vorbire asupra lor, spre lauda pururea Fecioarei, Născătoarei de Dumnezeu, au rămas ruşinaţi necredincioşii iIudei. Şi neputând să-i stea împotrivă, l-au ocărit zicând: „Nu te ruşinezi orbule şi necunoscătorule, să slujeşti și să crezi Aceleia care nu poate să te lumineze? Dacă este eu adevărat Născătoare de Dumnezeu, de ce n-a voit să te vindece ca să nu fii orb, căci ai către dânsa o evlavie aşa de mare”. Iar acela a răspuns lor: „În cutare zi voi da răspuns vouă la întrebarea aceasta”.
După care ducându-se la casa lui a dat mult milostenii şi s-a rugat cu post trei zile şi trei nopţi, cu lacrimi şi cu credinţă către Dumnezeu cel Atotputernic şi către slăvita împărăteasă Maria Maica lui Iisus, cerând să-l lumineze spre mustrarea ereticilor şi a necredincioşilor Iudei. Apoi în ziua cea hotărâtă, adunând pe toţi ereticii; pe Iudei şi pe mulţi din creştini într-o înfrumuseţată şi largă biserică, a stat înaintea icoanei Maicii lui Dumnezeu zicând acestea în auzul tuturor:
„Stâpână şi Doamnă a toată zidirea, pururea Fecioară, după cum Te-ai învrednicit de ai născut fără de stricăciune pe Dumnezeul tuturor, lucru negrăit şi întrutot minunat, care nu s-a mai auzit niciodată asemenea săvârşeşte şi cu mine o mică facere de minune: dăruieştemi mie lumina ochilor. Şi darul acesta îl cer nu pentru îndemânarea mea — căci după cum până în acest ceas cu mulţumire am trăit cu lipsa aceasta, aş fi putut răbda şi până în sfârşit, cu darul Tău fiind ajutorat —, ci pentru ca să creadă cei ce stau de faţă cum că cu adevărat S-a născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu din fiinţa Ta cea Preacurată în chip negrăit, cum numai El a ştiut, ca să se întoarcă lumea la credinţa cea dreptmăritoare şi să propovăduiască minunile Tale”.
Acestea zicând, cu neîndoită credinţă (o! minunile Tale, Stăpână!) s-au deschis ochii celui ce mai înainte era orb şi a primit lumina cea mult dorită.
Şi toţi au slăvit pe Dumnezeu Cel ce face prin Preacurata Maica Lui asemenea minuni. Şi mulţi eretici şi Iudei s-au botezat în ziua aceea, pe care luându-i cel mai-nainte orb în casa sa, a făcut un ospăţ mare şi masa la săraci şi străini, mulţumind Făcătoarei de bine din toată inima sa. Maicii Domnului.
Şi a slujit Ei totdeauna şi neîncetat, toate poruncile Domnului, păzind şi întru ele vieţuind. Iar apropiindu-i-se sfârşitul, s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi întru tot fericită. Pe care dea Dumnezeu cu darul şi cu iubirea de oameni a o dobândi și noi toţi.
Amin.

(Din MINUNILE MAICII DOMNULUI CELE MAI PRESUS DE FIRE ALE PREA SFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREI şi PURUREA FECIOAREI MARIA CARE PUŢINE SÎNT DIN CELE NENUMĂRATE MINUNI CE S-AU SCRIS DE FELURI DE DASCĂLI CU BUNE ŞTIINŢE DE SFINTELE SCRIPTURI, DE AGAPIE ŞI ALŢII. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul, s-au tipărit după cum se vede)