Jurnal de pelerinaj
— Ana-Maria Tudor —
Data pelerinajului: 8 – 10 iunie 2012
Pelerini: părintele diacon Cătălin Cristian Radu, enoriaşi ai bisericii Popa Rusu şi creştini din alte parohii (53 persoane)
Destinaţia: Mănăstiri din judeţele Gorj si Vălcea
Scopul pelerinajului: – de a ne îmbogăţi viaţa spirituală, de a ne simţi astfel mai aproape de izvorul iubirii veşnice – Dumnezeu
„Porţile mănăstirilor româneşti se deschid spre noi, îmbinându-ne cu tihna sfintelor slujbe, cu mireasmă de tămâie şi sfinte moaşte. Din icoane şi fresce nepreţuite, veşnicia priveşte în ochii noştri, şi în frumuseţea ei se topesc grijile vieţii de zi cu zi. Glasul de clopote şi de toacă, vechea cântare bizantină ne cheamă la închinare şi rugăciune, la odihnă pentru sufletul obosit şi tămăduire pentru suferinţele trupului.”
8 iunie – Prima zi de Pelerinaj
Bucuria unor clipe de neuitat petrecute în incinta mănăstirilor din Moldova, a vederii unor locuri de nedescris în cuvinte, au făcut ca să ne dorim reorganizarea unui alt pelerinaj, dar de data aceasta în zona din partea de S – V a ţării. După stabilirea tuturor detaliilor legate de organizare, de care s-au ocupat părintele diacon Cătălin Cristian Radu şi doamna Elena Grigorescu, am pornit la drum cu binecuvântarea părintelui paroh Gheorghe Burlănescu în data de 8 iunie 2012.
La ora 15.00, cu ajutorul lui Dumnezeu, am plecat din Bucureşti, într-o frumoasă zi de vară. Pe drum părintele diac. Cătălin Radu a rostit rugăciunile începătoare şi cântări duhovniceşti alături de pelerini. După câteva ore de mers cu autocarul, am facut primul popas la Dealul Negru, zonă care leagă judeţul Argeş de Vâlcea, loc în care unii pelerini au făcut mici cumpărături, au savurat o băutură răcoritoare sau au făcut fotografii. Am continuat apoi drumul nostru ascultând Paraclisul Maicii Domnului şi alte cântari duhovniceşti. Ajunşi în Târgu Jiu (oraş cunoscut pentru operele lui Constantin Brâncuşi – Coloana infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii) ne-am făcut timp să vedem şi Coloana infinită. Am admirat cu toţii frumuseţea sclupturii care este comparată cu „o aţă pe care sunt atârnate mărgele” şi am făcut alte fotografii cu toţi pelerinii.
De la Târgu Jiu am mers direct la Tismana, locul unde urma să ne cazăm, mai ales că timpul trecea, iar noaptea se apropia. Drumul către Tismana este de neuitat, prin frumuseţea locului şi a aşezării, iar Mănăstirea Tismana „cea mai veche şi mai măreaţă dintre mănăstirile de peste Olt” cum a numit-o Grigore Alexandrescu. Odată cu bucuria vederii locurilor minunate, am avut posibilitatea să ascultăm şi învăţături despre istoricul mănăstirii Tismana şi despre activitatea desfăşurată acolo de către Sfântul Nicodim, citite de către doamna Florentina Heinrich.
Tismana – cuvântul vine de la „loc fortificat de ziduri”, însă numele poate fi luat şi de la arborele „tuia” care împădurea pe vremuri aceste locuri. Mănăstirea Tismana, ca şi viaţa ctitorului ei Cuviosul Nicodim, au intrat de mult în legendă. În jurul orei 22.00 am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la mănastire; afară se simţea o atmosferă liniştitoare, răcoarea unei zile de vară, iar datorită frumuseţii lunii şi a stelelor se putea admira priveliştea aşezământului monahal. După ce ne-am lăsat bagajele la Tabăra Tismana (locul de cazare) am mers cu toţii să vizităm incinta mănăstirii.
Sfântul Nicodim a trăit pe pământ românesc şi s-a nevoit pentru a întemeia aşezări călugăreşti prin anul 1370. În perioada tinereţii s-a retras în Sfântul Munte, unde a trăit trei ani şi a devenit călugăr acolo. Ajuns în Ţara Românească a întemeiat aşezăminte monahale şi a călăuzit mulţi tineri călugări spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Pe lângă frumoasa mănăstire de la Tismana, de la Sfântul Nicodim ne-a rămas şi o Evanghelie, numită Tetraevanghelul, scrisă în limba slavonă, chiar de mâna Sfântului. A adormit în Domnul la anul 1406, la 26 decembrie, ziua prăznuirii sale. Cu credinţă şi cu dragoste să ne rugăm mereu Sfântului astfel: Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca unui mare ocrotitor; ci ca cela ce ai îndăzneală către Domnul, izbaveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, făcătorule de minuni, Părinte Nicodime! (Condacul)
Datorită orei târzii, biserica mănăstirii era închisă dar cu bunăvoinţa unei măicuţe am reuşit să intrăm în incinta Paraclisului mănăstirii (biserica mare fiind în renovare şi restaurare de mai mulţi ani) pentru a-i mulţumi Lui Dumnezeu şi Sfântului Nicodim că ne-a învrednicit să ajungem cu bine la Tismana. Aşadar, după aproape o oră petrecută în preajma raclei Sfântului, se apropiase timpul pentru a ne retrage la locul de odihnă. Grupuri, grupuri de pelerini am coborât dealul mănăstirii înspre locul de cazare, deoarece urma o altă zi încărcată de emoţie şi bucurie duhovnicească.
Pe drum
Popas Dealul Negru
Mănăstirea Tismana
Mic dejun la Tismana
Coloana infinită
9 iunie – A doua zi de Pelerinaj
Trezirea s-a făcut de dimineaţa la ora 7.30, iar la ora 8.00 a urmat micul dejun în incinta taberei Tismana. O parte din pelerini s-au hotărât să meargă pe traseul stabilit pentru vizitarea schiturilor Cioclovina de jos şi Cioclovina de sus, de pe muntele Cioclovina, iar ceilalţi pelerini, care nu puteau merge pe un drum lung şi destul de anevoios, au rămas să participe la Sfânta Liturghie şi au vizitat locul de rugăciune, de priveghere şi odihnă al Cuviosului, aflat pe stânca de lângă mănăstire.
Am pornit la drum după ora 9.00, când se anunţa o altă zi caldă şi frumoasă de vară. Grupuri de pelerini mergeau pe alee înspre muntele măreţ şi înverzit care se zărea din depărtări. Bucuria să fim acolo, uneori, ne făcea să ne pierdem unii de ceilalţi, iar alteori să ne aşteptăm, pentru a mai imortaliza momentul cu câte o fotografie. Până la primul schit aveam de urcat 4-5 km pe cărările răcoroase de munte. Urcuşul n-a fost deloc uşor, mai ales pentru persoanele râvnitoare de vârsta a treia care i-au mobilizat şi pe cei tineri să ţină pasul cu dânşii, deoarce dorinţa de a ajunge la cele două schituri parcă le dădea aripi să nu se oprească. Până la Cioclovina de Jos am fost nevoiţi să trecem şi prin clipe de îngrijorare, provocate de o separare a grupului datorată unor pelerini care n-au urmat cu precizie instrucţiunile „păstorului” (părintelui diacon), care a recomandat să mergem în grup organizat şi să nu ne îndepărtăm unii de ceilalti. Dar această întâmplare ne-a mobilizat să ne rugăm şi pentru acele persoane, ca să reușească să ajungă la schitul Cioclovina de Jos. Din nefericire, ne-am separat în trei grupuri de pelerini: o parte au ajuns cu părintele diacon la schitul Cioclovina de sus, alt grup a rămas la Cioclovina de Jos, iar al treilea grup a vizitat, în trecere, Poiana Valea Frumoasei, în care se află în lucru o biserică a misiunii ortodoxe din Franţa. De aici, pelerinii au ajuns direct la Ciclovina de Sus.
Cei care au rămas cu părintele diacon au vizitat, mai intai, schitul Cioclovina de Jos – aflat în judeţul Gorj, comuna Tismana. Din cele mai vechi timpuri, unii călugari trăiau în mănăstiri, alţii se retrăgeau în pustie, unde trăiau în singuratate pentru a-şi curăţi sufletele. Cioclovina de Jos este un loc în care călugării şi-au dorit să se retragă fiind dornici de o viaţă retrasă de zgomot şi încercări. Drumul spre Schitul de Jos este marcat cu triunghi roşu şi trece prin Pasul Cerna. Persoana care ne-a condus către schit alături de părintele diacon a fost doamna Mariana (naşa Părintelui diac.) cunoscătoare a zonei, obişnuind să organizeze pelerinaje alături de elevii dânsei. Schitul Cioclovina de Jos a fost ridicat în anul 1660, având hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 Noiembrie). Sihastria din munţii Cioclovinei a fost ridicată în 1714. Biserica e în formă de navă, zidită din piatră şi având un pridvor spaţios; între naos şi pronaos este un perete zidit cu o uşă din lemn prin care se circulă. Catapeteasma este din lemn, foarte frumos sculptată. Pentru a ajunge în pridvor se urcă o scară de lemn cu trei trepte. În stânga bisericii sunt două clădiri din lemn şi piatră, iar în partea de vest una din lemn pentru chilii, trapeză, etc. După ce ne-am închinat şi rugat în biserică, o parte din pelerini au stat de vorbă cu cele doua vieţuitoare de la schit.
De aici, după alţi 3 km de mers prin pădure apare Cioclovina de Sus, un alt schit cu hramul Sfântului Prooroc Ilie (20 Iulie), după ctitorie şi Schimbarea la faţă (6 August). Ctitorită de egumenul Nicodim, Pătru Obedeanu în vremea lui Ştefan Vodă Cantacuzino, schitul este ridicat pe vârful muntelui Cioclovina la altitudinea de 970 de metri. Pe vremuri aici erau ingrijiţi şi bolnavi de ciumă, îngrijitorii acestora numiţi „ciocli”, au dat numele întregii zone. O altă denumire provine din două cuvinte de origine turcească, împrumutate de călugării sârbi din acea zona: „cioc” care înseamnă mult şi „lovina” care inseamna vânat, prin urmare ar însemna mult vânat, multe animale. Biserica este din piatră, are 7 metri lungime şi 3 metri înălţime, intrarea în aceasta fiind făcută prin partea ei sudică. Din anul 1998 s-a construit o căsută, în care locuieşte Maica Vartolomeea, măicuţa îngrijindu-se de schit şi nevoindu-se în pustie.
Cioclovina oferă pelerinilor o privelişte de nedescris în cuvinte şi o bucurie interioara care te face să te simţi mai aproape de Creatotul lumii – Dumnezeu. Odată ajunşi pe culme am fost întâmpinaţi de Maica Vartolomeea, care ne-a primit cu urarea: „Bine aţi venit!”, apoi ne-a miruit pe toţi spunându-ne astfel: ”Îngeraşul păzitor să te întărească, să te ocrotească… ” miruindu-ne pe frunte şi pe mâini. După ce ne-am închinat în biserică şi i-am multumit Bunului Dumnezeu că ne–a ajutat să ajungem cu bine, împreună cu maica ne-am retras într-un colţişor al schitului pentru a ne ţine un cuvânt de învăţătură.
Cuvinte de folos ale Maicii Vartolomeea adresate pelerinilor bisericii Popa Rusu
Maica Vartolomeea: „Dacă ar fi un schit în cer şi acolo ar urca lumea să vină să vadă schitul. Aţi venit din Bucureşti, un oraş cu mult zgomot, negativist, dar în acelaşi timp aveţi foarte multe biserici acolo. Bucureştiul este înconjurat de mănăstiri, aveţi sfinte moaşte… acolo e harul. E o calitate omenească să cercetezi, eu vă spun sincer, la vârsta mea, parcă nu m-aş mai duce de aicea, n-aş mai pleca, aicea să stau, aicea să mă îngroape, de aici să plec la Domnul… pe cei care sunt mai în vârstă îi admir şi îi felicit că au putut să urce până aicea.
La un moment dat fiind singur, observi lupta gândurilor, vin o invazie de gânduri urâte şi vulgare că zici: «Doamne de unde au apărut şi ce caută la mine?» Eu parcă am zis că sunt cu tine, nu mai vreau de aşa ceva să am parte şi să am de-a face cu gândurile astea urâte. Şi… bineînţeles că primeşti răspuns: atât timp cât eşti pe pământ primeşte gândurile. Când un gând îl transmiţi la Mântuitorul: «Doamne, ia gândul meu că eu nu sunt capabil de nimic!» Atuncea intervine şi smerenia. Atunci Dumnezeu ia gândul şi el nici n-ajunge la Dumnezeu, pentru că el parcă dispare, se evaporă azi un pic, mâine un pic şi tu rămâi cu linişte şi pace.
Dumnezeu nu dă mai mult decât trebuie să dea, să ducă omul crucea, fiind pe pământ asta e crucea noastră, e plină de durere. Primul care ne-a arătat calea izbăvirii a fost Mântuitorul, ne-a arătat că e om ca şi noi, nu chiar ca noi… era în afara păcatului, dar totuşi ne-a arătat că se poate «Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (Ioan 16,33).
Bucuraţi-vă de soare, bucuraţi-vă de existenţa noastră pe pământ, bucuraţi-vă de toată lumea, dar aşa ceva nu se poate decât numai cu Dumnezeu. Maica Domnului, tot cerul şi toţi Sfinţii care au fost ca noi, oameni pe pământ, ei sunt ambasadori ai dragostei şi ai iubirii cereşti.
E bine să ne rugăm unii pentru alţii, dacă nu veneaţi până acuma nu ştiam că existaţi, în afară de doamna Mariana (naşa părintelui diacon), pe care o cunosc mai de mult… şi pe dânsul (părintele diacon) că e finul doamnei. De aceea, în continuare vă rog să vă rugaţi unul pentru altul…
Ne închinăm viaţa Mântuitorului, Maicii Domnului, dar câteodată parcă sunt dezamăgită că zic că îl iubesc pe Dumnezeu, vorbesc despre El… dar mă iubesc pe mine, când mi-e foame mănânc, când mi-e somn mă culc, nu fac şi eu o jertfă aşa ca să fie o jertfă cu adevărat.”
Părintele diacon Cătălin Radu a rugat-o pe Maica Vartolomeea să ne vorbească despre dragoste.
Maica Vartolomeea: „Ce e dragostea? Dragostea… eu aşa o simt… bucurie să exişti pe pământ, dragostea să te doară sufletul când cineva este necăjit şi amărât şi, mai mult, să nu poţi să-l ajuţi… să ardă rugător în inimă: «Doamne de ce n-am putere să-l ajut… pentru că am trecut prin durere.» Dragostea să simţi că trăieşti, dragostea este să-l iubeşti pe vrăjmaşul tău, pe duşmanul tău. El fiind sărac sufleteşte, neavând o înclinaţie spre Dumnezeu, că, dacă ar avea înclinaţie spre Dumnezeu, n-ar face rău la nici o muscă, dar păi la om şi noi, care zicem că suntem aproape de Dumnezeu, rămâne să ne rugăm pentru el, pentru acel om. Minunea se produce – el se schimbă, din leu turbat, se face un miel, un miel nevinovat… Cea mai mare milostenie care poate să existe dintre toate milosteniile este să te rogi pentru aproapele tău. Dragostea e ca un soare, soarele are multe raze, dimineaţa la răsărit răspândeşte razele, dragostea e de mai multe nuanţe…”
Părintele diacon a rugat-o pe Maica Vartolomeea să ne spună ce încercări a avut de când locuieşte în pustie.
Maica Vartolomeea: „Când m-am speriat… era ora 10.00 seara şi era întuneric, bineînţeles… mi-am pus nădejdea în Dumnezeu că nu se poate întâmpla nimic şi deodată din vale din colo se aud voci bărbăteşti şi, din ce veneau tot se auzeau că sunt voci, la început mi s-a părut că e ceva, o halucinaţie, dar nu, erau voci bărbăteşti. Bineînţeles că s-au format două gânduri, unu zice fugi şi te ascunde, celălalt rămâi aici să vezi ce se întâmplă, şi am ascultat de ăsta am sărutat icoanele în chilie şi am zis: «Doamne, dacă a venit sfârşitul, ajută-mă să-l am aşa cum trebuie, ce-am mai spus eu acolo nu mai ţin mine… » Şi cine credeţi că erau? Erau 10 călugări, tineri de la mănăstiri din Vâlcea de pe acolo, venise ca să viziteze schitul noaptea, dar au trecut pe la schitul de jos şi Maica le-a zis că vă rătăciţi prin pădure că se poate şi asta, ei au zis: Maică, ne duce Sfântul Nicodim. Imediat când i-am văzut că au venit, le-am zis: acum l-a ce-aţi venit? Că e noapte, ce puteţi să vedeţi aicea? Dacă vă rătăceaţi prin pădure? Ei au zis: nu, că ne-a ajutat Sfântul Nicodim! S-au uitat, au intrat în biserică, au sărutat icoanele… şi-au plecat. Dar prin ce-am trecut, numai Dumnezeu ştie! Au mai fost şi altele!
Ştiţi de ce mi-e frică? De păcat! Atunci când păcătuieşti, te lasă Dumnezeu, dar poate nu o rupi definitiv că a zis Dumnezeu: orice păcat Eu îl voi şterge… dar că… parcă a fost prea Bun Dumnezeu cu mine, prea Bun a fost…”
Ştiţi de ce mi-e frică? De păcat! Atunci când păcătuieşti, te lasă Dumnezeu, dar poate nu o rupi definitiv că a zis Dumnezeu: orice păcat Eu îl voi şterge… dar că… parcă a fost prea Bun Dumnezeu cu mine, prea Bun a fost…”
Părintele diacon: Totuşi nu sunteţi un pic ferită de păcat aici?
Maica Vartolomeea: „Aici poţi să păcătuieşti şi cu gândul, aici e cea mai mare tragedie, că nici cu gândul nu trebuie să greşeşti la Dumnezeu, aici iar e o luptă grea.”
Părintele diacon: Cum să ne ferim de ispita păcatului între oameni?
Maica Vartolomeea: „Nu aveţi cum, decât, tot timpul din casă plecând să vă rugaţi Îngerului păzitor, să citiţi Acatistul, să vă rugaţi… În ziua aia, chiar dacă apar pe ecranul minţii ceva gânduri… imediat! Doamne, Tu eşti cu mine… Nu mă lăsa să greşesc, nu vreau să te mai supăr. Oricât ai fi de tânăr, să nu lăsaţi pentru bătrâneţe, e periculos, e periculos aşa ceva! De tânăr… De fapt trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine şi ne ocupăm de alţii din jurul nostru. Dar, trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine şi nu mai avem treabă cu cei din jur. De exemplu a fost un călugăr, care se ruga mereu pentru oameni, dar se ruga cu lacrimi. Şi deodată, Dumnezeu Mântuitorul a venit şi i-a spus: Ce faci? Doamne, mă rog pentru toţi din lume (nu mai mânca, nu mai dormea, ieşea din afara firii). Tu roagă-te şi restul lasă, că le rezolv Eu! Şi fă ce poţi pentru Mine, păstrează-ţi firea. Pentru că dacă nu ai dreaptă socoteală… Totul cu dreaptă socoteală.
Sunteţi toţi ortodocşi? Daaa! Bucuraţi-vă! Mulţumiţi-i lui Dumnezeu zi şi noapte că v-aţi născut în România. Bucuraţi-vă că sunteţi ortodocşi, că sunteţi în România, şi mai e ceva, bucuraţi-vă că aveţi o şansă să fiţi aristocraţi. Ortodoxia este aristocraţie curată. Trebuie să înţelegeţi, iar asta nu se poate aşa de uşor…”
O mamă o roagă pe Maica Vartolomeea să dea câteva sfaturi în legătură cu copiii.
Maica Vartolomeea: (Maica dă un exemplu de la Sfinţii Părinţi) „«A venit un părinte la Cuviosul Paisie Aghioritul – a venit o mama disperată şi i-a zis: Părinte ce să fac că, copiii nu mă mai ascultă? Stai liniştită că îţi dau un sfat! Nu te ascultă copiii?!, te ascultă Maica Domnului. Du-te şi te roagă la Maica Domnului şi să vezi că se schimbă copiii tăi… » În douăzeci şi patru de ore să citiţi un Acatist la Maica Domnului. Aveţi aşa multe probleme cu copiii, pentru că îi şi cicăliţi, îi şi obosiţi şi nu se îndreaptă la comandă, îndreptarea vine cu timpul. Noi uităm că am fost tineri – copii şi am crescut. Aşa, cu blândeţe, cu dragoste, copiii se îndreaptă… rugaţi-vă la Maica Domnului să vă asculte. Maica Domnului vă va asculta! Am citit la părintele Arsenie Boca – Cum şi de ce nu se nasc copiii aşa normali? Adică să creadă în Dumnezeu, să zică Îngerul păzitor… copilul din pântece trebuie să primească o educaţie religioasă. Mama nu s-a spovedit, nu s-a împărtăşit, multe altele, a drăcuit, a vorbit urât, a blestemat şi toate astea au fost asupra copilului. Şi acum, vrea să fie copilul sfânt. Nu se poate deodată, aveţi răbdare.
Maica Vartolomeea a îndemnat mama să se roage în continuare pentru copiii ei şi să se roage la biserică, copiii să fie pomeniţi la proscomidie. Apoi, maica ne-a spus că suntem musafirii Maicii Domnului, că ne-a ajutat Dumnezeu să ajungem până la dânsa.
Legat de viaţa de zi cu zi, Maica ne spune: „Trebuie o cugetare şi zici: Oare asta îmi face bine? Dacă nu-mi face bine, nu mai mănânc.” Dă exemplul Mariei Egipteanca, „când a fost împărtăşită, i-a adus acolo câteva merinde. A zis sfânta: nu iau decât cu trei degete. Părintele Zosima insista ca să ia mai mult… de aceea să-L ai pe Dumnezeu în minte. Eşti obosit, plictisit, ramolit într-un cuvânt, chiar tânăr fiind. Trece viaţa şi pe urmă ce e? Moartea! De aceea, multe necazuri se întâmplă pentru că tineretul de astăzi vede atâtea răutăţi…!”
Apoi, Maica îi răspunde unei mame aceasta fiind îngrijorată că fiul ei este bolnav şi îi doreşte vindecarea.
Maica Vartolomeea: „Rugaţi-vă la Maica Domnului, lăsaţi-i în grija Maicii Domnului, nu renunţaţi la rugăciune. Renunţaţi la ce vă convine şi rugaţi-vă mai mult, dacă renunţaţi la cele materiale. Rugăciunea vine aşa ca ploaia… vă uşurează, vă dă nădejde, vă spală de gânduri urâte. E o mare taină între om şi Dumnezeu. Nici de mine mama nu a avut grijă, tot aşa erau timpuri grele şi nu mergeam la biserică. Târziu a apărut credinţa la mine şi zicea mama: Cine dragă, în familia noastră a fost aşa, una două să te duci la biserică, să vorbeşti de Dumnezeu? Dar mai târziu, mi-a zis: Valentina (numele maicii din copilărie) mă bucur că L-ai iubit pe Dumnezeu, eu nu L-am iubit, să te rogi şi pentru mine! Nu pot să uit, că a fost mama mea… Mama mea adevărată a fost Maica Domnului.”
Maica a rugat-o pe mamă să se roage şi s-o iubească pe Maica Domnului, şi cu credinţă puternică, fiul se va vindeca. Dându-i exemplul uni copil care aproape s-a vindecat datorită rugăciunilor mamei lui.
Cuvântul de încheiere al Maicii Vartolomeea: „Avem atâtea mănăstiri şi biserici în lume şi se roagă pentru noi, pentru toată omenirea, cu toate astea tot sunt păcate, cu toate astea tot sunt boli. De ce? Pentru că noi nu ne rugăm, şi noi personal, în particular. Trebuie să fie şi rugăciune particulară şi cu cea din biserică, atunci şi ajutorul e mai mare.”
Aceste cuvinte de învăţătură spuse de Maică au putut fi redactate datorită înregistrărilor video realizate de Vlad (enoriaş al bisericii Popa Rusu).
Aceste cuvinte de învăţătură spuse de Maică au putut fi redactate datorită înregistrărilor video realizate de Vlad (enoriaş al bisericii Popa Rusu).
La sfârşit, maica a dăruit pelerinilor câte o iconiţă cu Maica Domnului repetându-ne: „Nu uitaţi că sunteţi musafirii Maicii Domnului!” iar la plecare a tras clopotul ca un semn de binecuvântare. Am pornit cu toţii cu gândul că Dumnezeu şi Maica Domnului ne vor ajuta să ne întoarcem cu bine la locul de cazare, deoarece ziua încă era lungă şi mai aveam de petrecut şi alte clipe de neuitat. Drumul de întoarcere a fost mai greu pentru unele persoane, care datorită efortului fizic depus, au avut unele probleme de sănătate.
Ajunşi la Tismana, am luat masa de prânz, iar apoi ne-am pregătit pentru următorul obiectiv la care ne propusesem să ajungem, Mănăstirea Bistriţa. În drum spre aceasta am mai făcut un popas pentru a ne aproviziona cu alimente pentru cină.
Am juns la mănăstirea Polovragi în jurul orei 20.00, Mănăstirea Polovragi este situată la N – E de Târgu Jiu, pe şoseaua Tg. Jiu – Râmnicu Vâlcea, într-un cadru pitoresc, la poalele muntelui Polovragilor. Intrarea în incinta mănăstirii se face printr-o poartă masivă din lemn, frumos sculptată, pe care scrie: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.” Din cercetările istorice reise că, mănăstirea Polovragi a fost ctitorită de Radu Comisul şi Petru Spătaru (1505). În timpul lui Constantin Brâncoveanu biserica a fost restaurată. Biserica mănăstirii Polovragi e în formă de cruce, poartă hramul Adormirea Maicii Domnului (15 August) şi este zidită în stil bizantin. În ea se pătrunde printr-o poartă masivă, deasupra căreia se înalţă clopotniţa. De cum am intrat am fost impresionaţi de liniştea, frumuseţea interioară şi cea a chiliilor la geamurile cărora atârnau glastre cu flori minunate. Tot în incinta mănăstirii se găseşte un muzeu ce adăposteşte o colecţie de icoane pe lemn şi sticlă, ce provin din secolul al XVIII – lea şi al XIX – lea, precum şi depozitul de cărţi vechi, ce cuprinde peste 3000 de volume în limba română, slavonă şi greacă. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă, unde se află bolniţa Sfântului Nicolae, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732. Aici, prin bunăvoinţei unei măicuţe, ne-a fost prezentat un scurt istoric al mănăstirii Polovragi.
Impresionaţi de frumuseţea locului, de datele istorice, de ţara minunată pe care o avem şi de încărcătura emoţională care ne apasă ori de câte ori suntem aflaţi în faţa istoriei, tradiţiilor şi moştenirilor pe care le avem de la moşii şi strămoşii noştri, am pornit către următorul punct important pe care aveam să-l vizităm, mănăstirea Bistriţa – Vâlcea.
Am ajuns în jurul orei 22.00 la Mănăstirea Bistriţa care se află în satul Bistriţa, jud. Vâlcea. După ce ne-am retras cu bagajele la locul cazarii, o parte din pelerini au rămas să stea de vorbă cu maica Arsenia (fostă fiică duhovnicească a Pr. Gheorghe Burlănescu) şi soră duhovnicească a fetelor de la cor Tănţica şi Daniela, după care s-au retras în biserică participând la slujbele de seara (Priveghere şi Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul).
Prânzul la Tismana
Cioclovina de Sus
Cioclovina de Jos
Mănăstirea Polovragi
Poiana Valea Frumoasei
10 iunie – A treia zi de Pelerinaj
Dimineaţa a început cu participarea la Sfânta Liturghie care a început în jurul orei 9.00. Cu toţii am participat la slujbă, mai ales că părintele diacon a slujit alături de alţi doi preoţi în Sfântul Altar. La slujbă am simţit cu toţii darurile Duhului Sfânt care s-au revărsat asupra noastră umplându-ne de bucurie, pace duhovnicească, şi dorinţa ca timpul de rugăciune să nu se mai termine niciodată. După slujbă am mers să vizităm peştera Sfântului Grigorie Decapolitul şi ne-am bucrat de peisajul impresionant al zonei în care ne aflam. În incinta mănăstirii se află o biblotecă, se pare că aici a fost tipărită prima carte în limba română, Liturghierul. Tot în incinta mănăstirii sunt îngrijiţi şi copii cu deficienţe mentale şi astăzi este o şcoală specială pentru aceştia. Mănăstirea Bistriţa adăposteşte de la sfârşitul sec. al XV – lea, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Datorită credinţei puternice, pe care a moştenit-o de la mama sa, Maria, aceasta fiind o femeie evlavioasă, Sfântul Grigorie obişnuia să se roage, să citească din Sfânta Scriptură, să facă fapte de milostenie, şi datorită dragostei pe care o avea pentru semenii săi, el a fost trecut în rândul Sfinţilor, fiind pomenit în fiecare an la data de 20 noiembrie. „Sfinţenia este taina prezenţei lui Dumnezeu în om. Dăruindu-se Bisericii, Sfinţii au strălucit în lumina lui Hristos, pe care au înpărtăşit-o tuturor, lăsând în urmă o Biserică Vie.” Să ne rugăm şi noi astfel Sfântului Grigorie Decapolitul: Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, sfinte, noi cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveste-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie! (Condacul), ca să fim şi noi pomeniţi în Împărăţia Lui Dumnezeu alături de Dumnezeu şi toţi Sfinţii.
După ce ne-am întors de la peşteră, am mers să luam masa de prânz la pensiunea Evrika din Horezu. Deşi ne doream să mai stăm, aveam de parcurs un drum lung până la Bucureşti. Ajunşi în judeţul Argeş, am facut o oprire pentru a vizita, Mănăstirea Cotmeana. O mănăstire de călugări, aflată la 32 de km de Piteşti. Este un important monument istoric, de aceea, se spune că ar fi cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, fiind ctitorită de Mircea cel Bătrân (1388). Mânăstirea Cotmeana are două hramuri, Buna Vestire (25 Martie) şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 August). Biserica cea nouă poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului (1 Octombrie). La mănăstirea Cotmeana este o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, dar foarte veche, pictura este cu totul deosebită, de cum păşeşti în incinta mănăstirii simţi o uşurare a sufletului.
Cea de-a treia zi de pelerinaj se apropie de sfârşit. Cu siguranţă fiecare pelerin a rămas cu dorinţa de a se reîntoarce în locurile vizitate şi de a retrăi măcar încă odată momentele de neuitat. Pe lângă bucuriile sufleteşti pelerinii s-au întors la casele lor cu mici daruri, primite sau cumpărate (iconiţe, vederi, cărţi, mir, ş.a. )
În încheierea acestui jurnal de pelerinaj îi mulţumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfinţilor că ne-au ajutat să se organizeze acest pelerinaj.
„Să stai, să asculţi, să te rogi, să aştepţi, să ai răbdare. Sunt mijloace prin care opreşti timpul, prin care laşi veşnicia să se scurgă în tine, strop cu strop. Dacă într-o mănăstire vei simţi asta e şi pentru că monahii au învăţat să păcălească clipa. Îi aruncă doar frânturi de timp. Restul îl păstrează pentru veşnicie…”
