— Din cartea „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” —

- Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine.
- Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş.
„Veseleşte-te, pustie însetată! Să se bucure pustia şi precum crinul să-nflorească.” (Isaia 35, 1)

Platon (427- 347 î.Hr.)
Socrate (470/469 – 399 î.Hr.)
Mulţi creştini seamănă cu pomii de Crăciun, care nu au roade. Sunt morţi şi au agăţaţi pe ei numai podoabe.
De mult, în ajunul Crăciunului, Dumnezeu a coborât pe pământ împreună cu Sf. Petru, pentru a vedea cum se pregătesc oamenii să întâmpine Sărbătoarea Naşterii Domnului.
Noi ce din mila Sfântului
Crăiasă alegându-te,