Despre fericita şi pururea pomenita ascultare

– Din Scara Dumnezeiescului Urcuş – Sf. Ioan Scărarul –

[40] De voieşte cineva să ştie că are iubirea de fraţi şi dragostea adevărată, se va încredinţa despre ea când dse va vedea pe sine plângând pentru greşalele fratelui şi veselindu-se de înaintările şi darurile lui.
[42] Cel ce nu se supune cuvântului, nu se supune nici lucrului. Căci cel ce este necredincios în ceea ce e puţin, e necredincios şi neîncovoiat şi în ceea ce e mare. Acela se osteneşte în zadar, neagonisindu-şi din cuvioasa ascultare nimic altceva decât osânda.
[43] cel ce ţi-a făcut conştinţa curată la culme, în supunere faţă de părintele său, acela, aşteptând în fiecare zi moartea ca pe un somn, mai bine zis, ca pe viaţa sa, nu se înspăimântă, ştiind că în ceasul despărţirii nu el, ci întâistătorul va avea să dea socoteală.
[44] Cel ce, primind nesilit de la părintele său în Domnul slujba unei ascultări, a pătimit în ea vreo poticnire neaşteptată, să pună vina nu pe cel ce a dat arma, ci pe cel ce a primit-o. Căcă a primit arma spre lupta cu vrăjmaşul, dar a îndreptat-o spre inima sa. Iar de s-a silit pe sine pentru Domnul şi a dezvăluit slăbiciunea sa de mai înainte celui ce i-a dat-o, să îndrăznească, căci chiar de a căzut, nu a murit.
[48] Am întrebat odată pe careva dintre cei mai încercaţi, rugându-l să-mi spună cum se dobândeşte prin ascultare smerenia. Iar el a zis:„Chiar dacă ascultătorul recunoscător ar învia morţi, chiar dacă ar dobândi lacrimi, chiar dacă s-ar izbăvi de războaie, el socoteşte în chip neândoielnic că acestea le-a făcut rugăciunea părintelui său duhovnicesc. Astfel el rămâne străin de închipuirea deşartă de sine. Căci cum se va mândri cu acelea, cel ce spune că le-a făcut prin ajutorul părintelui şi nu prin sârguinţa sa?”