Delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse condusă de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a adus pe 26 octombrie 2017, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, şi a oferit pentru închinarea pelerinilor un fragment din Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Sfântul Serafim de Sarov (1759-1833) este socotit printre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Încă din vremea vieții sale mii de pelerini se îmbulzeau către mănăstirea Sarov pentru a-l vedea. În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept, în fața icoanei Maicii Domnului…
La 70 de ani după adormirea sa întru Domnul, dragostea față de el se înrădăcinase atât de mult printre credincioșii ruși, încât sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfântului.
Sfântul Serafim de Sarov – Scopul vieții creștine
”Rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte practici creștine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși este adevărat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui țel, adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere, pomeni și toate faptele bune săvârșite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Țineți minte vorbele mele, numai faptele bune săvârșite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârșit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viața viitoare, nici harul Domnului în viața aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce nu adună cu Mine risipește” (Luca 11:23).”
Sfântul Serafim de Sarov – Despre tăcere
„Preacuviosul Varsanufie ne învață că precum corabia pe mare înfruntă furia valurilor și a furtunilor și ajungând la tărâmul liniștit nu mai este supusă pericolului, rămânând nevătămată, tot așa și călugărul, cât se află printre oameni, are parte de mâhniri, ispite, gânduri supărătoare, iar când stăruie în tăcere, n-are de ce se teme.
Tăcerea deplină este crucea pe care călugărul trebuie să-și răstignească patimile, plăcerile, gândurile. Adu-și aminte de Domnul Hristos, cate batjocuri și defăimări a îndurat înainte de a fi răstignit pe Cruce. Așa și noi, fiind doar în tăcere deplină, dar nesuferind precum a suferit Domnul Hristos, nu putem ajunge la starea sfințeniei desăvârșite. Căci spune Apostolul: Cu El vom suferi și cu El ne vom preamări. Altă cale nu există. Cel care a ales starea tăcerii depline trebuie să știe cu ce scop a ales această stare, pentru ca inima lui să nu se abată către altceva.”
Sfântul Serafim de Sarov – Dobândirea harului
„Dobândește harul Duhului Sfânt și prin practicarea celorlalte virtuți, de dragul lui Hristos. Fă negoț duhovnicesc cu ele; fă negoț cu acelea care îți aduc profitul cel mai mare. Strânge capital din belșugul harului lui Dumnezeu, adună-l în banca cea veșnică a lui Dumnezeu, care îți va aduce dobânda nematerialnică, nu patru sau șase procente, ci sută la sută pentru o rublă duhovnicească, și chiar nesfârșit mai mult decât atât. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea îți dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postirea îți dă mult din duhul lui Dumnezeu, postește; dacă milostenia îți dă mai mult, fă pomeni. Măsurați fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos în acest fel.”
Sfântul Serafim de Sarov – Despre tristețe
„Când duhul rău al mâhnirii pune stăpânire pe suflet, atunci sufletul se umple de întristare și supărare, neputând să se roage cu stăruința cuvenită și neputând să se îndeletnicească cu citirea scrierilor sfinte cu atenția necesară. Într-o astfel de stare, călugărul este lipsit de liniște și blândețe în comunicare cu frații obștii, căpătând o repulsie față de tot ce-l înconjoară. Sufletul cuprins de tristețe și mâhnire devine bezmetic, frenetic și nu poate să primească liniștit nici un sfat bun și nici nu poate să răspundă cu blândețe la întrebările adresate. Călugărul ce are un astfel de suflet afectat, evită oamenii, considerându-i vinovați de tulburarea sa și nu înțelege, că de fapt, pricina bolii sufletului său se află în interiorul său. „Tristețea este ca un vierme pentru suflet, ce-și roade mama care l-a născut.” Călugărul cuprins de mâhnire nu poate să-și înalțe mintea către contemplarea de Dumnezeu și nici să săvârșească o ă, înflăcărată. Cine a biruit patimile, acela va birui și tristețea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de cătușele mâhnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav după paloarea feței, așa și cel împătimit este cercetat și stăpânit de tristețe. Cine iubește pacea, aceluia îi este aproape imposibil să se întristeze, iar cel care urăște pacea întotdeauna este trist. Precum focul curăță aurul, așa și tristețea după Domnul curăță sufletul de păcate.
Sfântul Serafim de Sarov – Harul este lumină
„Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac.” (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfântului Duh ca răsplată a dreptei credințe în Iisus Hristos, chiar dacă, din pricina slăbiciunii omenești, sufletul său ar muri pentru vreun păcat sau altul, totuși nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos „Care ia păcatul lumii” (Ioan 1:29), și dăruiește fără de plată har peste har. Despre acest har, care s-a arătat întregii lumi și omenirii întru Dumnezeu-omul, se spune în Evanghelie: „Întru El era viața și viața era lumina oamenilor.” (Ioan 1:4); și mai apoi: „Și lumina luminează în întuneric; și întunericul nu a cuprins-o niciodată.” (Ioan 1:5). Aceasta înseamnă că harul Sfântului Duh, care ne este dat la botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în pofida căderii omului în păcat, în pofida întunericului care ne înconjură sufletul, nu încetează să lumineze în inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri străvechi) a meritelor de neprețuit ale lui Hristos. În cazul lipsei de pocăință a păcătosului, această lumină a lui Hristos strigă către Tatăl: „Avva, Părinte! Nu fii supărat de această lipsă de pocăință până la sfârșit (al vieții sale).” Apoi, la trecerea păcătoșilor pe calea pocăinței, șterge pe deplin toate urmele păcatului din trecut și îl îmbracă, încă o dată, pe fostul păcătos, într-un vestmânt al nestricăciunii, țesut din harul Sfântului Duh. Dobândirea acestuia este scopul vieții creștine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu.”
Sursa: CrestinOrtodox.ro