Începând cu ziua de 15 noiembrie până la 24 decembrie inclusiv, creștinii se pregătesc pentru marele praznic al Nașterii Domnului. Din punct de vedere calendaristic, acesta este primul post din cele patru de durata ale anului bisericesc, dat fiind faptul ca anul liturgic începe la 1 septembrie. Durează 40 de zile, iar ca importanță este al doilea după Postul Sfintelor Paști. Ca fel de postire, este mai ușor decât Postul Paștilor, asemănându-se postului de vară, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. (…).Începând cu ziua de 15 noiembrie până la 24 decembrie inclusiv, creștinii se pregătesc pentru marele praznic al Nașterii Domnului. Din punct de vedere calendaristic, acesta este primul post din cele patru de durata ale anului bisericesc, dat fiind faptul ca anul liturgic începe la 1 septembrie. Durează 40 de zile, iar ca importanță este al doilea după Postul Sfintelor Paști. Ca fel de postire, este mai ușor decât Postul Paștilor, asemănându-se postului de vară, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. (…).

Cele 40 de zile de post ce urmează amintesc de aceeași perioadă petrecută de Moise pe Muntele Sinai înainte de primirea Tablelor Legii. Asemenea celor din Vechiul Testament, noi creștinii avem datoria de a ne pregăti, prin post și rugăciune, pentru primirea Mântuitorului Hristos, Cel ce Se naște din Sfânta Fecioară Maria. Încă din secolele IV-V, Părinții Bisericii amintesc de Postul Nașterii Domnului, însă cu durata diferită. Fericitul Augustin îl menționează, iar episcopul Leon cel Mare al Romei (440-461) a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din luna a zecea. Uniformizarea se va face în anul 1166, când, la Sinodul de la Constantinopol, sub președinția patriarhului Luca Hrisoveghi, se va stabili că durata Postului Nașterii Domnului să fie de 40 de zile, de la 15 noiembrie la 24 decembrie. Întrucât acest post închipuie timpul Vechiului Testament, cântările liturgice rânduite se caracterizează prin numeroase profeții mesianice și cuvinte despre împlinirea făgăduinței Răscumpărătorului.
Acest post pregătește marele praznic al Nașterii Domnului, prilej de bucurie pentru întreaga creștinătate. Felul postirii stă în legătură tocmai cu acest moment, unul dintre cele mai fericite din istoria mântuirii. Perioada de toamnă târzie găsește cămările gospodinelor încărcate de alimente conservate, iar Biserica a rânduit ca, în fiecare sâmbătă și duminică până la 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), precum și la fiecare sfânt cu priveghere, prăznuit în această perioadă, să se dezlege la pește, untdelemn și vin, asemenea și la praznicul Împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea. (…)
În perioada 20-24 decembrie, postul va deveni mai aspru. Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului reprezintă, din punct de vedere istoric, unul dintre primele evenimente cursive care au dus la Nașterea Mântuitorului. Sfânta Fecioară este afierosită Domnului, pe un drum ce o va face vrednică a fi Născătoare de Dumnezeu. Începând cu această Sărbătoare, la strană se cântă, la slujba Utreniei, Catavasiile Nașterii Domnului, până la data de 30 decembrie inclusiv.
La 30 noiembrie este pomenit Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Sfântul care a propovăduit Evanghelia lui Hristos până în părțile noastre a dat naștere la numeroase tradiții păstrate până astăzi în folclorul românesc, inclusiv un frumos colind Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pomenit de Biserica la 6 decembrie, are o istorie aparte. În seara dinaintea praznicului, copiii își pregătesc încălțămintea, așteptând daruri de la Moș Nicolae. Pentru cei cuminți, este aducător de cadouri, iar celor neastâmpărați le aduce o nuia. Asocierea Sfântului Ierarh Nicolae cu cadourile aduse celor mici are origini în cultul închinat sfântului în Olanda, ca ocrotitor al orașului Amsterdam. De Sinter Niklaas – numele sfântului în olandeză – pantofii copiilor erau umpluți cu cadouri. Această imagine a prins la majoritatea popoarelor și cultelor, drept sărbătoare a copiilor. În secolul al XX-lea, o companie producătoare de băuturi răcoritoare produce, probabil, cea mai importanta campanie publicitară care a existat vreodată: Sinter Niklaas devine Santa Claus. Din rațiuni comerciale, Sfântul Nicolae nu mai este prezentat ca arhiepiscop al Mirelor Lichiei, cu veșminte, mitră și cârjă arhierească, ci ca un bătrânel vesel cu barbă albă, îmbrăcat în mantie roșie, cu margini albe din blană. (…)
Odată cu începutul Postului Crăciunului, creștinii se adună și repetă colinde. Cei dintâi colindători ai primului Crăciun au fost îngerii, care, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, la Nașterea Domnului cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!. Colindul românesc are atât motive religioase (Sfânta Treime, facerea lumii, căderea în păcat, Maica Domnului, Buna Vestire, Nașterea Domnului), cât și elemente profane (colinda gazdei, colinde pentru flăcău, pentru fecioară, pentru tinerii căsătoriți, pentru prunci, pentru văduvă sau pentru bătrâni). La români, colindul reprezintă un liant între generații, păstrat, parcă, mai fidel decât la oricare alt popor. Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate și fericire și vestesc mântuirea. Așa se explică deosebita cinste cu care sunt întâmpinați de gospodari. Mitropolitul de fericita pomenire Antonie Plămădeală afirma ca autorii cuvintelor colindelor sunt necunoscuți, iar poporul credincios a găsit cuvintele și melodiile cele mai potrivite, care se prind așa de ușor, se învață atât de ușor, se transmit atât de ușor de la o generație la alta, tocmai pentru că au reușit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilității noastre celei mai adânci. Cuvintele provin din teologia Nașterii Domnului, iar melodiile vin din geniul poporului nostru.
În ziua de 24 decembrie, înainte de Crăciun, se ajunează până la ora Ceasului al IX-lea. Apoi se obișnuiește a se consuma grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe și miere, amintind de postul proorocului Daniel și al celor trei tineri în Babilon, care, deși erau hrăniți cu semințe, s-au arătat mai frumoși decât cei hrăniți cu multe desfătări. Potrivit pr. prof. dr. Nicolae Necula, în ziua respectivă, în multe părți din țară se face și pomană cu asemenea grâu fiert, ducându-se pe la casele rudelor și ale celor nevoiași, împreună cu foițe subțiri ca de plăcintă coapte, în care se înfășoară miez de nucă amestecat cu zahăr sau miere. Ele se numesc «scutecele» Mântuitorului. Ajunarea din aceasta zi amintește de postul din perioada primară a creștinismului, când catehumenii ajunau în seara dinaintea Crăciunului, urmând a primi pentru prima oara Sfânta Taina a Euharistiei. (…)

(Articol preluat de pe: www.Noutati-Ortodoxe.ro, 14.Nov. 2009)