–Minodora Danciu–

Într-o bună zi, un călător trecu pe la un înţelept faimos. Ştia de acest înţelept de multă vreme, dar nu fusese niciodată la el acasă. Imediat cum ajunse la poarta acestuia văzu că nimeni nu-l întâmpină.

Pătrunse în micuţa casă a înţeleptului și fu uimit să vadă că acesta nu avea altceva decât o odaie plină de cărţi. Până şi masa era făcută din câteva cărţi mai groase puse una peste alta. Locul de dormit era o simplă rogojină pusă într-un colţ mai îndepărtat. Omului nostru nu-i venea să creadă. Nu era posibil ca unul dintre cei mai mari învăţaţi ai lumii să trăiască în asemenea condiţii. Cu siguranţă era o farsă. Totuşi, privind chipul plin de linişte al înţeleptului vedea cum coboară pacea în inima sa. Dar el dorea să ştie adevărul. Poate înţeleptul fusese jefuit, poate reuşea el să facă ceva.

– Fie-mi iertată îndrăzneala, învăţătorule, unde-ţi este mobila? întrebă omul.
– Dar a ta unde este? întrebă la rându-i înţeleptul.
– A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse călătorul.
– Şi eu la fel, zise înţeleptul.