Pravila de rugăciune este împrejmuirea care păstrează rugăciunea ferită de primejdie…Rugăciunea este lucrare lăuntrică, iar pravila – exterioară; dar, după cum omul fără trup nu este om deplin, nici rugăciunea fără pravilă nu este deplină. Trebuie să le avem pe amândouă și să le împlinim după putere. Avem lege nestrămutată să ne rugăm lăuntric, și să ne rugăm peste tot și întotdeauna – dar pravila de rugăciune este legată și determinată de o anumită vreme, de un anumit loc și de o anumită măsură. Aici trebuie să ne călăuzească dreapta socotință: când, unde și cât trebuie să stăm la rugăciunea exterioară și ce rugăciuni să folosim, fiecare trebuie să stabilească potrivit situației sale – să mărească, să micșoreze, să mute vremea și locul…Totul trebuie să urmărească scopul ca rugăciunea lăuntrică să fie săvârșită așa cum trebuie. Iar în privința acesteia avem o singură regulă: neîncetat rugați-vă.

Ce înseamnă: neîncetat rugați-vă? Înseamnă a avea lăuntric dispoziția de rugăciune, așezarea rugătoare a sufletului. Dispoziția de rugăciune este gândul la Dumnezeu și simțământul față de Dumnezeu, împreunate. Gândul la Dumnezeu este gândul că El este pretutindeni, vede toate și ține toate. Simțământul față de Dumnezeu este frica de dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, dorința plină de râvnă de a-I plăcea doar Lui, însoțită de o dorință la fel de mare de a ocoli tot ce nu-I place Lui, și – lucrul cel de căpetenie – a ne încredința pe noi înșine fără cârtire sfintei Lui voi și a primi tot ce ni se întâmplă ca pe ceva venit nemijlocit din mâna Lui. Putem avea simțământul față de Dumnezeu în orice îndeletniciri și în orice împrejurări, dacă el este deja înrădăcinat în inimă.

Gândul poate fi distras de tot felul de lucruri,dar și aici ne putem deprinde să nu ne depărtăm de Dumnezeu, ci să ne îndeletnicim cu treburile noastre în lumina aducerii-aminte de El. Pentru acestea două – gândul la Dumnezeu și simțământul față de Dumnezeu – trebuie să fie toată grija noastră.

Rugăciunile de dimineață au fost rânduite tocmai ca să înrădăcineze în minte și în inimă aceste două lucruri, iar cu ele să ieșim apoi la lucrarea noastră, după cuvântul Psalmistului. Dacă dimineața refaceți în suflet lucrurile acestea, v-ați rugat cum trebuie, chiar dacă nu citiți toate rugăciunile…

Să presupunem că dimineața ați dobândit această dispoziție și ați ieșit la treabă. Chiar de la primul pas treburileie, și lucrurile, și oamenii încep să lase în suflet urme care abat sufletul de la Dumnezeu…Ce este de făcut? Trebuie să înnoim gândul și simțirea prin întoarcerea lăuntrică spre Dumnezeu a minții și a inimii. Iar, pentru ca lucrul acesta să ne fie mai la îndemână, trebuie să ne deprindem cu o rugăciune scurtă și să o repetăm cât mai des. Orice rugăciune scurtă este bună în acest scop, dar cel mai bine se potrivește rugăciunea către Domnul Mântuitorul: ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” Dați-vă osteneala să vă deprindeți cu ea și să nu vă lăsați până nu izbutiți…Înrădăcinându-se, ea va fi ca un motor neîncetat al stării înaintea lui Dumnezeu și cu gândul și cu simțământul. Iată întreg programul lucrării rugăciunii!

Dacă dimineața ori seara nu puteți citi toate rugăciunile, alegeți dintre rugăciuni unele cât mai pline de miez și citiți-le pe acelea –dar mai mult îngrijiți-vă să vă înrădăcinați în minte și inimă gândul la Dumnezeu însoțit de simțământul corespunzător.

Mântuiți-va!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul – Învățături despre rugăciune)