Dacă voieşti să-l urmezi pe Domnul nostru Iisus Hristos, păzeşte cuvântul Său; dacă vrei să răstigneşti împreună cu El pe omul tău cel vechi, trebuie să tai de la tine pe cei ce te coboară de pe Cruce şi să te găteşti a răbda ocara, să faci bine celor ce-ţi fac rău, să te smereşti, să-ţi stăpâneşti voile, să-ţi pui pază gurii şi să nu judeci pe nimeni în inima ta. …
Zadarnică este osteneala celui care are duh de răzbunare în inima sa. …

Sileşte-te să nu vorbeşti una cu gura şi alta cu inima. …

Milă, milă, milă ! Vai, unde a ajuns sufletul? Cât de curat a fost creat ! În ce robie se află şi de câtă zădărnicie este legat !

Dacă omul nu luptă până la moarte să-şi facă trupul asemenea cu cel luat de Preaiubitul Iisus la înomenirea Sa, apoi nu va avea întâlnire fericită cu El şi nici nu va scăpa de amara robie.

Ascultarea, tăierea voii cu umilinţă şi fără tulburare, curăţia, răbdarea ocărilor, primirea cu lesnire a cuvântului aspru al aproapelui, iată smerenia!

Omul care-şi vede de-a pururea păcatele, nu are limbă pentru a vorbi cu altul.
Urăşte toate cele din lume, precum şi odihna trupului, fiindcă toate acestea te fac vrăjmaş lui Dumnezeu. Aşa cum omul care are un vrăjmaş se luptă împotriva lui, tot aşa şi noi trebuie să dăm luptă trupului şi să nu-I lăsăm odihnă.

Străduieşte-te să te lepezi de tine, ca să poţi plânge cu lesnire, şi ia aminte cu tot dinadinsul să nu te gâlceveşti în cele ale credinţei, în afară de cele primite de la Părinţi.
Omul are nevoie de mare smerenie şi trebuie să se arunce pe sine înaintea milostivirii lui Dumnezeu pentru a cunoaşte şi a scăpa de tâlharii cei ascunşi.

Dumnezeu nu sălăşluieşte în locul unde nu este pace. Dar cel ce-şi vede păcatele, vede şi pacea. Căci nu locul unde te afli iartă păcatele, ci smerenia.

Nerăbdarea şi a ocărî pe altul tulbură mintea şi nu o lasă să vadă lumina lui Dumnezeu.
Sileşte-te să te izbăveşti de aceste trei patimi: agoniseala, slava de la oameni şi odihna trupească, căci dacă pun stăpânire pe suflet, nu-l lasă să sporească.

(ASKETICONUL)