[…] Cu toţii suntem fără putere dinaintea morţii. Dar dacă suntem milostivi, putem chiar să o biruim. Aflăm lucrul acesta din povestea vieţii Tavitei.

Tavita era o femeie creştină, care trăia în Iope, în vremea apostolilor. Aşa cum ne spune Sfânta Scriptură, ea făcea mult bine semenilor săi şi nenumărate milostenii. Însă odată, s-a îmbolnăvit şi a murit. S-a întâmplat atunci ca în Lida, care era aproape de Iope, să se afle Sfântul Apostol Petru. Doi bărbaţi s-au dus până la el ca să-i spună de moartea milostivei femei. Atunci, Petru i-a urmat deîndată. Cum a ajuns în Iope şi a urcat în odaia de sus, unde se afla Tavita, a fost înconjurat de femeile văduve, care plângeau şi îi arătau lui Petru hainele de pe ele, pe care le făcuse Tavita cât timp era în viaţă. Atunci Petru, după ce s-a rugat, s-a întors spre trupul Tavitei şi a spus: Tavita scoală-te! Chiar în acel moment, moarta a deschis ochii şi a şezut. Petru i-a dat mâna şi a ridicat-o. După aceea, i-a chemat pe creştini şi pe văduve şi le-a arătat-o pe Tavita vie (Fapte 9, 3641). Iată cât de mare a fost răsplata pe care a primit-o Tavita pentru binele pe care l-a făcut femeilor văduve. Spune-mi: se poate compara milostenia sa, oricât de mare ar fi fost, cu răsplata pe care a primit-o? Nu, dar, aşa cum am mai spus, milostenia nu se măsoară după cât de mult dăm, ci după gândul şi intenţia cu care dăm.

De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie.

Unii spun: „Nu pot să fac milostenie. Am mulţi copii şi vreau să le las lor averea”. Dacă-i aşa, atunci vrei să-ţi laşi copiii săraci. Pentru că dacă dai tot ce ai copiilor tăi, este sigur că nu vor folosi cum trebuie sau vor împrăştia ce au primit. Pe când dacă Îl faci şi pe Domnul moştenitorul tău, atunci le laşi copiilor comoară nestricată. Vrei, aşadar, ca fiii tăi să fie bogaţi? Atunci lasă-le ca moştenire bunăvoinţa lui Dumnezeu. Căci El, dacă te vede că eşti milostiv faţă de semenul tău, va deschide pentru copiii pe care îi laşi în urmă comorile Sale nesfârşite. Vrei să te iubească Dumnezeu? Atunci fă-L datornicul tău, împrumutându-I cele ce dai săracilor. Nu încredinţa oamenilor păzirea şi înmulţirea banilor tăi. Hristos este gata nu numai să îi primească şi să îi păstreze, dar şi să-i înmulţească şi să ţi-i întoarcă înapoi cu dobândă multă. Din mâinile Sale nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă. Aşadar, dă-I Lui banii, ca să ţi-i înapoieze atunci când nu vor mai exista bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, cămătari şi datornici. Dă banii lui Hristos, pentru că sunt ai Lui, nu ai tăi. Dă banii lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35). „Am dat”, poate că vei spune tu. Dar să nu încetezi nicicând să dai chiar şi puţin celor care nu au deloc. Chiar dacă ai da foarte mulţi bani, nu înceta să faci milostenie, atâta timp cât vor exista oameni săraci.

Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. [….]

Sf. Ioan Gură de Aur – Problemele vieţii